Familiaritatea şireturilor
Destul de multe expresii populare şi colocviale par să reflecte nu atît solidaritatea, ospitalitatea şi cultul prieteniei, cît respectul pentru ierarhie şi grija de a păstra distanţa socială. Familiaritatea impusă unilateral este adesea respinsă şi încărcată de conotaţii negative. Tiparul general al expresiilor este o formă de reproş prin care se neagă cauza fictivă a familiarităţii nedorite (doar n-am păzit porcii împreună!) sau apropierea metaforică (nu ne tragem de şireturi!). Imaginarul popular este ca de obicei orientat spre producerea de efecte umoristice; în acest caz, familiaritatea este văzută ca decurgînd din îndeletniciri rurale, mai mult sau mai puţin umile, precum păzitul (sau păscutul) porcilor sau al gîştelor: n-am păzit porcii împreună! (Zanne, Proverbe româneşti, volumul I, 611); „Mulţumiri pentru atenţie, dar vă invit să nu mă tutuiţi. N-am păzit gîştele împreună“ (comentariu al unui cititor, evz.ro). Imaginea nu e specific românească: e foarte cunoscută expresia franceză avoir gardé les cochons ensemble (în care porcii pot fi înlocuiţi de gîşte sau vaci).
Alt scenariu al familiarităţii negative este ilustrat de mîncatul din aceeaşi farfurie: expresia parcă am mîncat dintr-o strachină cu el e însoţită (în Zanne, IV, X) de explicaţia „se zice despre cei obraznici“. O definiţie a relaţiilor strînse dintre două persoane este faptul că mănîncă dintr-un blid (Zanne, volumul III); la Anton Pann, în Povestea vorbii, o mamă îi reproşează fetei apropierea excesivă de o prietenă: amîndouă mîncaţi dintr-un ciob. Interesantă este şi alegerea unei băuturi balcanice odinioară populare ca emblemă a familiarităţii pozitive: a bea bragă cu cineva (formulă înregistrată tot de Zanne, în volumul III, citînd din Anton Pann: „ştiu că n o să beau bragă cu tine“). Evident, în cele zece volume ale culegerii de proverbe a lui Zanne familiaritatea este sugerată şi prin alte intimităţi fiziologice, mai puţin citabile. Există însă şi unele formule mai subtile: marea apropiere dintre două persoane este simbolizată de uscatul rufelor împreună: Ce, am uscat cămăşile pe un gard? (Zanne, III). Dacă gardul comun presupune într-adevăr o viaţă în comun, formulele devin de-a dreptul filozofico-umoristice atunci cînd înlocuiesc simbolul intimităţii cu acela al egalităţii generale dintre oameni – traiul sub acelaşi soare. Reproşul neagă astfel o familiaritate presupusă – ironic – pe un temei extrem de fragil: „parcă sînteţi două rudişoare, c-aţi uscat rufe la un soare“ (Anton Pann); parcă am uscat cămeşi la acelaşi soare (Zanne, III).
Dincolo de o istorie comună, relaţia strînsă dintre persoane poate fi descrisă prin gesturi ale familiarităţii. Vechi şi populare sînt expresiile a se ţine de brîu cu cineva (sau a sta de brîu, a fi de brîu, a se lua de brîu), în care în loc de brîu apare şi forma brîneţ. Dintre variantele gesturilor de legătură, registrul colocvial modern a ales tragerea de şireturi. Expresia a se trage de şireturi cu cineva este extrem de frecventă în limba actuală, fiind folosită în cele mai diferite contexte: „n-ai voie să te tragi de şireturi cu publicul“ (cuzanet.ro); „Barack Obama: Dylan nu e genul cu care să te tragi de şireturi“ (mediafax.ro); „cu natura nu te tragi de şireturi!“ (evz.ro, comentariu). La baza acestor formulări persistă ideea că familiaritatea e o situaţie de evitat, în vreme ce păstrarea distanţei şi a respectului sînt inerent pozitive.
Ţinutul de brîu era înregistrat în dicţionarul academic al lui Laurian şi Massim (1871), cu destule detalii şi exemple: „a fi sau a se ține de brîu cu cineva – a fi în mare familiaritate cu dînsul: aş vrea să nu te mai ţii de brîu cu mişelul acela de copil al vecinului; a se lua de brîu cu cineva – a intra cu dînsul în strînsă legătură sau familiaritate, vorbind mai vîrtos de cineva inferior sau nedemn de cunoştinţă şi amiciţie: eu nu mă pot josora pînă acolo încît să mă ieu şi să fiu de brîu cu toţi beţivii şi mişeii din lume“. Expresiile se foloseau şi cu echivalentul parţial al lui brîu – brăcinar. În cazul lui brăcinar, imaginea intimităţii este chiar mai sugestivă, pentru că sensul prim al cuvîntului desemnează un element vestimentar mai sărăcăcios şi mai intim: „(la portul bărbătesc al ţăranilor) şiretul care se bagă prin îndoitura de sus a izmenelor, a iţarilor sau a cioarecilor, spre a-i strînge pe mijloc“ (Dicţionarul limbii române, Litera A, 1913). Deşi nu avem o dată clară de apariţie a expresiei a se trage de şireturi, definiţia de mai sus ne poate sugera că iniţial nu era vorba de şireturile de la pantofi, cum am fi tentaţi să credem azi…
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
Foto: wikimedia commons
