Chinezoaice în echipa de ping-pong

Publicat în Dilema Veche nr. 709 din 21-27 septembrie 2017
Un sport la Răsărit jpeg

De ce noi nu avem nevoie de chinezoaice în echipa de ping-pong ca să cîştigăm titlul european?

Pentru că n-ar fi nostim. N-ar avea nici o noimă. Ideea unei competiţii pe ţări e despre a-ţi reprezenta ţara. Nu trebuie să fie neapărat ţara în care te ai născut. Nici măcar cea în care ai crescut. Dar măcar una cu care ai ceva în comun, altceva decît o simbrie. Măcar o iubire. Sau o salvare. Un sistem care ţi se potriveşte, nişte valori. Altfel e o păcăleală. În finala cu România, Ying Han şi Shan Xiaona primeau indicaţii în pauze de la o antrenoare chineză, pe toate scriind Deutschland. Cele două, vicecampioane olimpice pentru aceeaşi ţară (după finala pierdută în faţa adevăratei lor ţări), au ajuns în Germania după vîrsta de 20 de ani pe considerente pur sportive şi au primit cetăţenie pentru a adăuga nişte medalii în competiţia socialistă a marilor naţiuni, continuată şi după căderea Zidului, indiferent de sistemul politic. La noi există o tradiţie care cumva scoate jucătoare importante în ciuda acestei vaste indiferenţă pentru soarta sportului. Bernadette Szocs a vrut la un moment dat, se spune, să reprezinte Norvegia pentru că de aici nu primea ajutor. Deci nu doar că nu naturalizăm, ci sîntem sursă de vitamine pentru alte pămînturi. Dar ea, alături de Eliza Samara şi Daniela Dodean Monteiro, au reuşit cumva să-şi facă drumuri în lume fără să-şi schimbe steagul. Nu e vorba de vreun naţionalism tîmp sau de patriotism de gară. E în logica jocului. Ce-i drept, trăim vremuri fără mare logică. Dar printre ele se poate strecura bucuria unei ordini fireşti a lucrurilor. România a cîştigat titlul european cu românce. Sună simplu şi bine. Sună just.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

lora instagram jpg
Lora a spus de ce își permite să lenevească. Ce face când vrea să uite de toate responsabilitățile
Lora a vorbit la podcastul lui Jorge despre disciplină, maturizare și momentele în care are nevoie de o pauză pentru a-și liniști gândurile.
Harry Kane (EPA) jpg
A ajuns la gentleman: Kane a dedicat Balonul de Aur soției. Discurs mișcător
Harry Kane este câștigătorul Balonului de Aur de anul acesta.
Afișul expoziției foto „KIMONO”
KIMONO – o întâlnire fotografică cu eleganța și misterul culturii japoneze
Centrul Cultural „Reduta” Brașov găzduiește expoziția foto „KIMONO”, semnată de Ana Georgia Busuioc, un proiect artistic în care fotografia devine o punte către universul fascinant al culturii japoneze.
anaf masini second hand3  Foto DGAF jpeg
ANAF urmărește anunțurile online cu mașini second-hand. Cum a descoperit o fraudă de peste 1,1 milioane de lei
ANAF monitorizează inclusiv anunțurile online pentru a depista vânzările nedeclarate de mașini second-hand. Verificările au dus la descoperirea unui caz în Argeș, unde o persoană a vândut 75 de autoturisme în valoare de peste 7,2 milioane de lei, fără să plătească TVA.
Screenshot 2026 10 27 111114 png
Bătaie în plină stradă în Sectorul 5: Trei bărbați, arestați după ce au pus la pământ un bărbat de 52 de ani
Trei bărbați, de 22, 36 și 39 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind bănuiți că au agresat un bărbat în Sectorul 5 al Capitalei. Potrivit polițiștilor, aceștia ar fi continuat să îl lovească și după ce a căzut.
individ surprin urcand pe o hala din brasov inainte sa fie cuprinsa de incendiu png
Incendiul de la Carfil lasă în urmă pagube majore. Cine va suporta costurile refacerii, dacă doar două firme aveau asigurare
Incendiul de pe platforma industrială Carfil din Brașov a afectat opt firme, dintre care cinci au suferit pagube majore, iar administratorul parcului industrial trebuie să refacă infrastructura avariată.
image png
Balonul de Aur 2026, umbrit de controversa pariurilor! Mize de 264.000 de dolari, după ce s-au „ghicit” primele 5 poziții exacte din clasament
Cel mai important trofeu al anului a fost umbrit de controverse în mediul online, după ce mai multe pariuri de sute de mii de dolari au atras atenția prin pronosticurile exacte.
dan motreanu FB dan Motreanu jpg
Trenuri de mare viteză până în 2040. Dan Motreanu prezintă planurile UE pentru rutele București - Budapesta și București - Sofia
România este inclusă în planurile Uniunii Europene pentru dezvoltarea rețelei feroviare de mare viteză până în 2040, care prevăd reducerea timpilor de călătorie pe rute precum București - Budapesta și București - Sofia.
George Clooney, Amal Clooney  foto   Profimedia jpg
George Clooney, secretul unei căsnicii fără certuri. Regula de aur, păstrată de 12 ani
George Clooney a dezvăluit secretul căsniciei cu Amal. Cei doi sunt împreună de 12 ani, dar actorul a făcut o mărturisire neașteptată