TÎLC SHOW

Îi arunc ăluia rapid un Lamborghini de salut, omul rîde cu gura pînă la urechi şi îmi spune, într-o engleză beton, cu accent de Londra, că el are Ferrari şi nu l-ar schimba pentru nimic în lume cu un tractor de Lamborghini.

Universitarul a intrat în ghereta portarului, unde, pe nerăsuflate, s-a grăbit să recite lecția despre suprapopularea planetei și prevenirea densității prin planning familial. Portarul, lovit de un strabism derutant la ambii ochi, s-a pus imediat pe zbierat: „Ci faci, uăi? Ti dai la mini? Grijania și morții…“ Cu un ochi vînăt și mai multe cucuie în cap, Bolofan a fost pensionat „pe caz de boală“.

Un politician indignat afirma recent, în faţa unor reporteri de televiziune şi referindu-se la şeful său de partid, că „nu ar trebui să se întîmple aceste lucruri, să fie admolestat, să fie batjocorit“ (13.11.2017).

Un om care a deținut o funcție importantă va fi apelat tot restul vieții cu titulatura respectivă. La noi, gratularea cu „domnule președinte“, „domnule ministru“ ș.a.m.d. a unor persoane care nu mai sînt nici președinți, nici miniștri are un comic irezistibil, de parcă persoana cu pricina și-ar fi cîștigat funcția prin cine știe ce accident biografic, eventual la Loteria Națională. La noi, locul nu sfințește omul, ba dimpotrivă. „Ai fost și ministru? Haida-de! Te credeam om serios!“

Rugby-ul nostru e cam pe acolo pe unde l-a lăsat vechiul sistem. Au sărit peste el Italia, Japonia, Argentina sau Georgia, ţări care, se pare, au avut un plan clar de însămînţări şi recolte. Dar nu e mult. Cum de nu ne am prăbuşit aici, ca în gimnastică?

Demnitatea, iertarea și liniștea se pot obține dacă-ți recunoști greșelile. Căința e și un criteriu juridic. Din lipsa ei, Dragnea a primit la recursul din 2016 un an de pedeapsă în plus, dar nu pare să fi înțeles lecția asta.

Trebuie să ofere statul o recompensă detectoristului onest care predă descoperirea? Folosesc termenul „recompensă“ pentru că a vorbi de achiziționarea de către muzee a unor piese care aparțin de drept statului român ar fi oricum incorect.

Curcanii și însoțitorii lor aveau de parcurs distanțe semnificative, mersul era agale, cam un kilometru și jumătate pe oră, mai ajutau uneori la viteză boabele de porumb sau bățul îndrumător al fermierilor, prevăzut cu o bucată de material roșu în vîrf.

Spitalele de psihiatrie. Nu e treaba noastră. Ăia, oricum, „nu mai sînt oameni, nu mai ai ce să faci cu ei“. Și preferăm să-i uităm. Sau să ne facem că-i uităm.

„Ar trebui interzis accesul oricui în trenurile acestea de lux, despre cum ar trebui să ne păzim, să nu le permitem, să plece de la noi, ducă-se, nu li-i rușine, uite ce bagaje nespălate au, or fi avînd și purici…“

Sînt îndemnat repetat să beau rakie. Pricep la un moment că îndemnul este un fel de a semnaliza dorinţa participanților de a mai bea un păharel şi pentru prima oară mă gîndesc că aici aş fi fost mîndru de taică-miu şi de Gigilică. Ambii au fost oameni serioși, capabili să radă doi litri de ţuică dublu distilată şi o vadră de vin pe zi. Aici ar fi cîştigat respectul pe care îl meritau.

Tînăra fusese îmbrăcată bărbătește, i se desenase, cu cărbunele, sub nas, o mustăcioară și i se cumpărase și un joben tradițional.

Nov. e abrevierea din franceză, italiană, spaniolă, portugheză, engleză, germană, maghiară etc. E interesant că limbile care au în comun cu româna aceeaşi tradiţie culturală medievală şi de care forma din română se apropie cel mai mult (greaca şi bulgara) abreviază cuvîntul după principiul consoanei finale, obţinînd abrevieri identice, desigur scrise cu litere diferite – greceşti, respectiv chirilice: noem.

Cum adică „trebuie“? Cum adică „treci la loc, n-ai învățat pentru astăzi, patru“? Dup aia a început să-i ia frica: că ceva nu e în regulă cu ei, de vreme ce tuturor colegilor li se părea firesc ce se întîmplă. Şi uite-așa, din frică, din nesiguranță, din ambiție și-au turat mai toți motoarele ca să-și ajungă din urmă colegii și mulți chiar i-au întrecut și și-au făcut cariere frumoase și-au trăit fericiți pînă la adînci bătrîneți.

CSM e un OZN. Nu s-a mai întîlnit aşa ceva la noi. Această echipă e montajul artificial al Primăriei Capitalei, dotată cu un venit uriaş pentru acest sport şi adunînd tot ce poate fi mai bun din ţară şi străinătate.

Ţinta principală a loviturii nu este altcineva decît succesoarea de drept a Regelui Mihai.

Mi-e teamă că breasla arheologilor nu e deloc mai solidară, mai vizibilă public și nici mai numeroasă decît comunitatea detectoriștilor.

Hildebrand Gurlitt se ocupa de așa nu-mită artă degenerată, opere de artă catalogate ca fiind ne-germane și, prin urmare, confiscate de naziști din galeriile publice de artă.

La 7,20 dimineața, lucrează un mare burghiu.  duminică. Probabil că vecinul care locuiește deasupra ta s-a hotărît să călătorească spre centrul Pămîntului. O fi fan Jules Verne.

Nu au disperarea aia, mă înțelegi? Își conduc mașinile lor de baștani. La prînz mănîncă la un restaurant din apropiere. Și în rest nu fac nimic. Doar dau ordine. Cîteodată mai țipă. Însă nici nu au reacții normale.

Ziua cînd raţa mea favorită a fost tăiată şi oferită ca supă şi carne pe varză. I-am urît în ziua aia cu spume pe toţi adulţii din jurul meu. Mi-a trecut relativ repede, căci Karol, unchiu-miu neamţ, mi-a făcut o undiţă şi m-a învăţat să pescuiesc la Timiş.

Realiștii susțineau că la mijloc ar fi fost însă o dragoste veche a lui Rico pentru făptura impunătoare a Panseluței, dragoste, din nefericire, neîmpărtășită.

E nevoie de acel nou semn tipografic pentru a marca cele două terminații diferite pentru feminin și masculin plural. În fine, al treilea principiu e să se recurgă la termenul general (și nemarcat de gen) „uman“ în loc de homme și femme.

Lupul venise să o pedepsească, pentru că părintele la care fusese să se spovedească îi spusese să postească, dar ea nu-l ascultase.

A da cu virgulă e o expresie colocvială destul de recentă, pe care probabil că o cunoaşte astăzi orice vorbitor de română, mai ales dacă îşi pierde destul de des timpul citind presa online sau uitîndu-se la televizor.

În plan social, capacitatea de a asculta și nu cea de a afirma este cea mai sigură cale de tranșare a divergențelor de opinii. În sensul ăsta mă refeream la „Părinți (in)capabili să și armonizeze opțiunile în beneficiul copiilor lor“.

destul de trist, mai ales pentru fani, cantonaţi la răfuieli locale, fără posibilitatea de a visa la trofee continentale, cum au putut face părinţii lor. Europa League, din perspectiva asta, e o Consolation League.

Ca o nevastă care, deși bătută de soț, nu divorțează. Oamenii nu vor altceva în schimb, e partidul lor, e opțiunea lor definitivă, e ciorba călduță în care viețuiesc. Cum să-i scoți din ea?

Cazmaua lovea („cu un scrîșnet“) ceva tare și iată capsula timpului îngropată de troieni sau de romani.

„Ne-am săturat! Nu mai vrem să fim o generaţie de sacrificiu“. Am observat că cei de o seamă cu mine spuneau asta. Nu m-am simţit niciodată inclus, nu am simţit niciodată că am destinul cuiva „de sacrificiu“.

Presa britanică l-a numit pe Corneliu Coposu preşedintele moral al României. Doar că moral și România nu păreau compatibile atunci.

Dacă e făcută cu adevărat, meseria de medic e una îngrozitor de grea. Poate fi meseria supremă. Pentru că e un amestec amețitor de lucruri care se bat cap în cap. Priceperea și sufletul. Și e un teren de continuă bătălie. Nu de cafteală. E marea bătălie care nu se poate purta fără cultul adevărat pentru demnitate, în toate dimensiunile ei.

Am cîştigat într-o zi 14 lei şi i-am spus mamei să mergem la cofetărie, că avem bani. Nu m-a crezut cînd i-am spus de unde am banii, mai ales că nu mă învăţase nimeni să citesc.

Cele mai crunte înjurături cu putință, axate tot pe trista carte de vizită academică: Nelu Mocofan, De Fazan, Nelu Mocopan, Decăcan, Nelu Mocopan, Defecan etc. În mod clar, ideea business card-ului fusese compromisă.

Cuvîntul a dat naştere de mai multă vreme şi unei inovaţii ironice, prin care vorbitorii au încercat să elimine contradicţia dintre forma simţită ca prea elegantă şi conţinutul negativ: sfertodoct (consemnat de Florica Dimitrescu în Dicţionarul de cuvinte recente, cu atestări din 1971).

Îmi imaginez deja procurorii anticorupție milogindu-se din poartă în poartă: „Nu-mi vinzi și mie un pont, măcar o găinărie cît de mică? Îți promit că îl bag cu suspendare. Am și eu familie, am copii la școală, trebuie să-mi cîștig și eu cumva pîinea. Măcar un an-doi, cît să-mi refinanțez creditul la casă.“

Umblu, ce să fac? Umblu cu metroul. Și mă bagă în boală cartela. Cu săgeata invers. Îți sucește mintea. Deci, știți, cartela are un design și inscripționări. E clar, așa intri la metrou, așa pierzi călătorii. Urmezi săgeata! Nu, acum, din vară, s-au schimbat aparatele. Și aparatele noi te obligă să bagi cartela invers.

Pe Cahill îl ştim din bucăţi de cîte un minut. Pauzele în care Halep îl cheamă la băncuţa ei de lîngă fileu ca să o mediteze.

iniștea care te inspiră. Interpreții dau prima pagină albă. Se foiește și sala.

Port un interes special criticii veninoase. Problema e că am studiat-o cam mult și acum nu mă mai scandalizează cît ar trebui, ci mă și înveselește. Cînd o aud, ciulesc urechile cu amestecul bizar de recunoștință și panică pe care-l simte cineva care nu cunoaște pe nimeni într-un grup atunci cînd se aduce vorba cu totul pe neașteptate despre tema tezei lui de doctorat.

Cu ajutorul lor se vede – dacă nu totul – mult. Inclusiv ce luați în bagajul de mînă într-o călătorie cu avionul.

Înțelegi importanța acestor lucruri doar atunci cînd ele nu mai există. Și de multe ori îți spui celebra replică, de fapt parola care îți oferă accesul spre propria aneantizare: „Mai dă-i dracu’ cu instituțiile lor! Decît așa, mai bine deloc!“

Cum să fii defenisiv, cînd tu, în fond, ataci primul și ești așadar taman pe dos: ofensiv? Apărătorii noțiunii vor observa pesemne aici că transferul derivă din limbajul militar unde defensiva, strategic vorbind, se realizează frecvent printr-un atac inopinat (o ofensivă), menit(ă) să provoace derută inamicului. Nu insist. E posibil ca dreptatea să se afle de partea lor.

Termenul procrastinare a fost preluat în româna actuală pentru că lipsea un cuvînt care să denumească amînarea sistematică, repetitivă, devenită trăsătură de comportament, cu explicaţii sociale şi mai ales psihologice. Este aşadar un împrumut necesar (adaptare a cuvîntului englez procrastination) şi în acelaşi timp un cuvînt la modă.

Rămîn convins că importanța crucială a actului educațional revine activității profesorului. A fiecărui profesor. Cred că nu e cazul să ne îmbătăm cu apă rece în această privință.

Iorgulescu are o mare calitate într-un fotbal de trib: e invizibil. Cînd apare, rar, vorbeşte greu, închis, speriat parcă de lumina în care a fost nevoit să iasă.

Impresia generală e cît se poate de urîtă: cum a reușit un singur om (e adevărat, cu mult talent politic) să distrugă aproape ireversibil un sistem, de bine, de rău, democratic.

E practic imposibil să găsești un șantier sistematic pe care nu se mănîncă bine.

Oare doamna prim-ministru Theresa May ar dori să dea ceasul înapoi mai mult de o oră?