Mentalitatea de loser

Publicat în Dilema Veche nr. 716 din 9-15 noiembrie 2017
Mentalitatea de loser jpeg

„Dacă mi-aș dori să am putere? Sigur că mi-aș dori… Puterea înseamnă în primul rînd bani. Cel puțin într-o societate ca a noastră. Aici dacă n-ai bani, ești un nimeni… Tu cum crezi că mă simt cînd mă duc cu prietena mea la cele mai ieftine cîrciumi și nu ne permitem decît o bere? Cum crezi că mă simt față de ea, dar și față de mine? Din cauza faptului că n-am bani, am tot timpul o atitudine din asta… umilă! Am ajuns să merg pe stradă cu privirea în pămînt… Iar cînd mă uit la oameni mă gîndesc doar la cîte milioane au în portofel. Cine sînt eu? Sînt un sclav…“

La prima vedere, Daniel pare un ins tonic. E tot timpul în vervă, vorbește mult, cîteodată chiar devine obositor. Și atunci nu-l mai asculți. Pentru că e previzibil. Are subiecte preferate, cum ar fi job-ul său. Lucrător comercial într-un hipermarket. „E echivalentul unui muncitor necalificat“ – îmi explică el pe un ton autoironic. „Adică la noi, la… și te rog să nu dai numele firmei că, teoretic, n-am voie să zic nimic!… să fii lucrător comercial e treapta cea mai de jos. După un timp, dacă ești băiat serios, încep să te upgradeze. Dacă ai și studii superioare, de preferat ASE-ul, în cîțiva ani poți ajunge chiar manager. Asta e politica lor! Așa că într-un fel îți dau o șansă, însă pînă să ajungi pe un post din ăsta, muncești ani de zile cu cîrca! Trebuie să ți dovedești ambiția… mie a început să-mi cam lipsească această calitate! Am momente în care nu-mi mai doresc nimic. Pe bune.“

Daniel lucrează numai de patru luni și deja e epuizat. Se trezește în fiecare dimineață la cinci. Face aproape o oră și jumătate cu autobuzul pînă la marginea orașului. Se schimbă și intră în raion. Cară marfa, o așază pe rafturi. Muncă fizică, tot timpul în picioare. Are o scurtă pauză de prînz pe care și-o petrece în „camera de odihnă“. (…) „Salariul?! Mi-e jenă să ți-l spun. Un pic mai mare decît minimum pe economie. În prima lună am cumpărat numai mîncare și băutură, tot de la ei din magazin.“

Daniel nu-și urăște șefii, doar îi disprețuiește. Mai ales pe străini. Pentru că au putere? „Nu neapărat. Pentru că sînt foarte relaxați în comparație cu mine. Nu au disperarea aia, mă înțelegi? Își conduc mașinile lor de baștani. La prînz mănîncă la un restaurant din apropiere. Și în rest nu fac nimic. Doar dau ordine. Cîteodată mai țipă. Însă nici nu au reacții normale. Niște roboței! Am senzația că se uită prin mine… că nici nu mă văd, de fapt. Că nu exist! Dacă mi-aș dori să fiu manager? Păi, ți-am zis că mi-aș dori doar pentru bani… însă eu n-aș deveni un alt om! (…) A fi șef e o profesie, pînă la urmă… Eu nu m-am născut pentru ea! Cred că, chiar dacă aș fi manager, m-aș lăsa în continuare călcat în picoare ca și acum.“

Puterea presupune și autoritate? Daniel crede că da. Mai ales în uriașul hipermarket care este o lume în sine. (…)

(apărut în Dilema veche, nr. 175, iunie 2007)

Foto: adevarul.ro

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Cvadrupleți născuți în județul Olt, în 1939
Cvadrupleți născuți în județul Olt, în 1939
În 1939, satul Icoana, din comuna Floru, județul Olt, a fost locul unei întâmplări speciale: Ecaterina Iorgu Rădulescu a adus pe lume patru copii!
Florin Manole FOTO Mediafax
Indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani. Ce promite Petre Florin Manole, propunerea PSD pentru Ministerul Muncii
Petre Florin Manole, propunerea PSD pentru funcția de ministru al Muncii, a anunțat principalele măsuri pe care intenționează să le susțină, printre care indexarea pensiilor, eliminarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru mame și veterani.
comemorare Rahova jpg 15 jpg
„Explozia mi-a băgat în mormânt fata însărcinată”. Lacrimi, durere și jandarmi la comemorarea unui an de la explozia din Rahova
Sâmbătă, 17 octombrie s-a împlinit un an de la eveniment și o parte dintre locatari s-au adunat să-și plângă necazul în fața blocului distrus. În loc de reprezentanții autorităților oamenii necăjiți s-au trezit cu jandarmii.
854339508 1832253894894323 8725783364908500702 n jfif
Intervenție de urgență deasupra Mării Negre! Două drone au intrat în spațiul aerian al României și au fost doborâte de avioane F-16
Două drone au fost doborâte sâmbătă, 17 octombrie 2026, de avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române, după ce au pătruns în spațiul aerian național.
inna (1) jpg
Inna a împlinit 40 de ani, dar arată ca la 20! Cum și-a petrecut artista ziua de naștere în Tokyo
Inna a împlinit 40 de ani și și-a sărbătorit ziua departe de România. Imaginile publicate din vacanța în Japonia
p,pr,2019,bardi,fortezza di bardi,c,30776,amanda marzolini jpg
Castelul cocoțat pe o stâncă și bântuit de o fantomă. Povestea tragică a doi îndrăgostiți atrage turiști din întreaga lume
O fortăreață impunătoare, ridicată pe o stâncă, ascunde o poveste de dragoste tragică și o legendă care a traversat secolele.
seceta pixabay jpg
Guvernul pregătește investiții de până la 1,5 miliarde de euro împotriva secetei și inundațiilor: „Frecvența fenomenelor extreme a crescut”
România ar urma să investească între 800 de milioane și 1,5 miliarde de euro în lucrări pentru creșterea rezilienței la secetă și inundații, potrivit Programului de guvernare 2026–2028.
Smiley, foto Facebook jpg
O casetă uitată din 1999 i-a dat peste cap planurile lui Smiley! Artistul a făcut un anunț neașteptat
Smiley a găsit un casetofon la piața de vechituri și a ascultat un demo din 1999. Piesa „Melancolie” va fi lansată săptămâna viitoare.
proteste bruxelles jpg
Proteste violente și în Belgia faţă de problemele din educație. Confruntări ale manifestanților cu forțele de ordine
Câteva sute de persoane, majoritatea tineri, au participat sâmbătă la o manifestaţie în centrul Bruxellesului, care a degenerat în confruntări cu forţele de ordine, pe fondul nemulţumirilor legate de creşterea costurilor educaţiei şi de reformele universitare.