Cum să vînd, frate, casa de la ţară?

Publicat în Dilema Veche nr. 710 din 28 septembrie – 4 octombrie 2017
Cum să vînd, frate, casa de la ţară? jpeg

Acum nouă ani am avut un prim loc de muncă într-o bancă. Era o modă să-ți iei un credit, mai ales înainte de criză. Toți colegii aveau credit, era cumva deontologic să accesezi produse bancare (credite) dacă munceai în bancă, mai ales că te bucurai de condițiile preferențiale de angajat. Cînd o colegă a obținut un credit de mai multe zeci de mii de euro pentru a-și cumpăra un Audi A4 ipotecîndu-și apartamentul, am zis: „Pînă aici! Nu sînt deontologic fără credit și am să-mi iau unul ca să cumpăr ceva semnificativ, ceva care să rămînă în timp“. Era și un astfel de moment al vieții mele, în care aveam nevoie de un proiect, ceva care să mă țină-n priză pentru următorii ani, ceva care să dea un sens (relativ) modestelor mele venituri de atunci, cu care habar n-aveam ce să fac.

Am cumpărat o casă la țară, undeva aproape de București. Tencuiala de pe pereții casei stătea să cadă la interior, buruienile începuseră să triumfe peste vița care se chinuia să se agațe de parii băgați în pămînt acum multă vreme, un gard de sîrmă subțire împrejmuia casa, iar găinile vecinului erau toate la mine-n curte, și la fel și cîinii, care nu se sinchiseau de gard sau de prezența mea. N-aveam apă, gaze nu erau trase n sat, în camere erau sobe, dar n-aveam lemne și nu eram branșat la lumină. Nu cunoșteam vecinul din dreapta sau pe cel din stînga cînd am făcut achiziția, știam însă că va fi mult de muncă pînă avea să devină casa de vacanță la care visam, escapada perfectă din nebunia greoaie a Capitalei. Dar locul te alege întotdeauna, iar eu m-am supus forței locului cu un dram de teamă, multă nebunie și entuziasm pe măsură. Eram proprietar al unei case-n România rurală, fără a avea vreo rădăcină genealogică în locul în care cumpărasem. Oamenii s-au arătat binevoitori să-mi împărtășească de la început „vocea satului“: cine-i ăla și cine-i celălalt, cu cine se-nțelege și cu cine nu, care e tendința de afiliere politică a zonei (că la sat și asta vine odată cu casa!), cu cine pot să realizez diverse lucrări de restaurare, de la tencuială la montat rigips, tras șapă și schimbat acoperișul. Toate domeniile de interes erau „peste gard“, cum s-ar zice, și era (din nou) deontologic să lucrezi cu oamenii din partea locului. Mai ales că, trecîndu-ți pragul casei, îi cunoșteai și te cunoșteau. Aveam să constat că transparența este cea mai rapidă cale de a fi acceptat, mai ales cînd ai o curte goală și o casă și mai goală. Devenisem angajatorul vecinilor mei, dar fiind pui de ardelean, trăgeam cot la cot cu ei (și la fel și maică-mea). În apartamentul din București rar băteam un cui sau schimbam un bec, că asta-i viața la oraș. Dacă ai nevoie de chestii d-astea, dai din taste pe Internet și apare unul sau altul mai priceput; bani să ai! Am descoperit că-mi place să mă mozolesc, tencuiam după două săptămîni de parcă serveam cu abilitate de mare jucător de ping-pong, am pus gresie eu cu maică-mea, inegal și puțin cîș, dar cin’ se uită?! Îmi aduc aminte că plecam cu maică-mea dis-de-dimineață ca să trebăluim prin curte și mîncam parizer cu ardei capia cumpărat de pe drum și franzelă caldă, stînd pe treptele din fața ușii principale a casei, și asta după o zi întreagă de „robotit“ ca să scoatem curtea la liman. N-aveam un plan, nu știam noi despre construcții, vecinii se pricepeau mult mai puțin decît ne declaraseră, dar noi eram hotărîți să progresăm în fiecare an cu ceva, stima noastră de sine stătea în reușita micului nostru proiect. Anii au trecut și ne-am branșat la lumină, curtea devenea din ce în ce mai luminoasă, am schimbat gardul cu unul mai înalt din lemn, am tăiat cîțiva copaci bătrîni și uscați din curte și astfel am făcut rost de lemne. Nu spun că am fost acceptați din prima în sat, lucrurile astea se întîmplă în timp, pe măsură ce omul te cunoaște, pe măsură ce faci cîte ceva pentru el, îl ajuți cu ceva, iar el înțelege că primește sau poate primi ceva și de la tine. Terenul pe care-l cumpărasem era gol de ceva vreme, vecinul din dreapta și cel din stînga se obișnuiseră să arunce gunoaie peste gard, la noi în curte. Strîngeam, fără a le spune ceva, fără a le bate obrazul. Cu timpul, și vechile lor deprinderi aveau să se schimbe, cumva, într-un mod natural, încetînd genul ăsta de practici. Vecinul cu găinile ne aducea la sfîrșitul zilei 10-12 ouă proaspete (că doar din curtea noastră se făcea rodul) și o ajuta pe mama cu cositul, adresîndu-i se galant: „Băi, doamnă, mai faceți o pauză!“

Sînt nouă ani de atunci. Am progresat în fiecare an cu ceva și ăsta a fost scopul: să știm că nu am stat pe loc, să avem o dimensiune a perseverenței, a timpului care trece, o anume perspectivă a ceea ce aveam să facem în viitor. Gardul din lemn a fost schimbat, acoperișul la fel, la interior rigipsul e pus la boloboc, am schimbat ușile și geamurile, am construit singur un grătar cărămidă cu cărămidă, avem apă-n casă. Copiii vecinilor, care erau micuți acum niște ani și jucau mingea-n uliță, acum sînt mari și care nu-i plecat în Anglia sau Spania e la muncă-n București. M-am certat cu majoritatea vecinilor și m-am împăcat, am lemne pentru foc dacă am chef să merg iarna, iar mîncarea gătită cu răbdare, la foc de lemne sau la ceaun, îmi face apa-n gură în timp ce închei fraza.

Unele lucruri nu se schimbă (iar asta nu-i neapărat rău): cîinii vecinului sînt tot la mine-n curte, speculînd breșe încă nedeslușite, găinile-și trimit puii să ciugulească prin iarba deasă, o pereche de vulturi relaxați iscodesc în zbor rotat ce se petrece (că-mi vine să-l citez pe Lucian Blaga), gaze tot nu sînt, iar noi stăm și-acum pe treptele din fața ușii principale, contemplînd anii ce-au fost și ziua de mîine. Recent, am început să discutăm despre posibilitatea de a vinde casa de la țară. „Hai, că facem poze frumoase, fixăm un preț și o dăm!“, spuneam noi. Ce simplu! Facem poze, fixăm un preț și o dăm, de parcă numai casa o dăm, nu și anii. Dar ca să revin la oraș, ideea articolului mi-a venit la un concert al unei trupe care îmbină, într-un mod foarte actual, folclorul românesc cu un sound de gen hip-hop tribal, respectiv Subcarpați. În timpul concertului, ascultînd triluri de fluier, m-am trezit exclamînd cu ochii n lacrimi: „Cum să vînd, frate, casa de la țară?!“ Acum, cînd mă gîndesc, sînt născut la oraș, dar mă regăsesc mai degrabă în România rurală, pentru că realitatea satului, așa cum o văd acolo unde am o casă, e încă forma brută, aproape de autentic și neșlefuită a unui stil de viață liniștit. Așa cum mă sfătuia o femeie bătrînă care privea fără țintă ulița peste care se lasa răcoarea serii: „Orașu-i încă departe de noi, băiete, și așa trebuie să rămînă!“

Foto: adevarul.ro

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

 Nikolai Valuev FOTO EPA-EFE
Legendarul boxer Nikolai Valuev, recrutat să lupte în Ucraina
Vladimir Putin l-a recrutat pe Nikolai Valuev, fost campion la box în vârstă de 49 de ani, pentru a lupta în Ucraina.
Alexandru Arsinel
Alexandru Arșinel a murit. Actorul a lăsat o moștenire impresionantă
Averea pe care regretatul actor Alexandru Arșinel a lăsat-o în urmă este compusă din nenumărate roluri pline de umor, dar și de o sumă de bani impresionantă.
Jim Cantore a fost aproape de a fi lovit de un fulger png
Uraganul Ian: Reporter, la un pas de a fi lovit de fulger, în timp ce transmitea live VIDEO
Jim Cantore, un legendar reporter de televiziune din Florida, a văzut cu proprii ochi furia uraganului Ian de categorie 4, și a fost aproape de a-și pierde viața când s-a aventurat să transmisită live din mijlocul unei străzi.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.