TÎLC SHOW

Halep a făcut o demonstraţie de virtuozitate care a devenit virală.

În timp ce face conversație nu ezită să-ți ia cu mîna ei farfuria murdară din față sau să-ți umple paharul cu vin. Dacă vede o cît de mică nemulțumire pe chipul cuiva întreabă imediat ce nu e în regulă. Fără să dea impresia de agitație, se mișcă printre mese cu o eficiență teribilă

În unele mituri grecești, Prometeu este însuși creatorul oamenilor, modelîndu-i din lut (ca în foto), sau lut cu părţi din alte animale. Nu-i de colo.

Dacă vorbim de Centenarul Marii Uniri, iar calendarul arată că este sfîrșitul lunii martie, arhivele istorice indică și ele un subiect: Basarabia.

„Pleacă, bă, prostule în Anglia!“ Arătosul: „E… că tu ai plecat. Pleacă tu, că vin și io. Ce prost ej… Hai, îz dau ceva?“

„Care-i treaba cu roșu?“, a întrebat imediat Înțeleptul, vizibil iritat. „Păi, uite care-i!“, a revenit Cinicul agresiv

Pluralul metroaie, o formă care are deja sute de atestări în Internet, mai ales pe blog-uri, forumuri sau în comentarii online.

Un mare salt înainte pregătesc și guvernanții noștri pentru învățămîntul românesc.

Da. Şi o autostradă. Spre Lună.

„Celălalt geamantan pe care-l am acasă e folosit doar cînd merg împreună cu soțul meu. Pe acela nu mă încumet să-l iau singură în excursii fiindcă e mult mai mare decît ăsta.“

Măștile de teatru îngheață, într-o formulă reducționistă, dar memorabilă, un tip de personalitate obținut într-o viață întreagă de consecvență cu defectele tale, o viață de muncă pentru a-ți esențializa lăcomia sau vulgaritatea mai ceva ca eroul lui Süskind parfumurile.

Horia Damian, ca mulți alți artiști de primă mărime, a înțeles că acolo, în lumea nevăzută, trebuie să-și plaseze arta mizele.

Cît timp vor mai străluci stelele roșii pe Kremlin va hotărî istoria. Între timp, săptămîna aceasta, rușii merg la vot.

Nu doar credulitatea, naivitatea, inerția sau necunoașterea ne fac să redistribuim o veste sau un zvon, fără să le verificăm deloc, contribuind la răspîndirea maladivă a falsului.

Dacă nu curge, pică: cînd cineva ţi-a promis ceva şi te lasă cu ochii în soare, nu e cazul să recurgi la emfatice şi disproporţionate gen „anonime“, acatiste, calomnii – o pică mică este exact ce se cade în astfel de situaţii

Mama nu se plînge. Zice tot timpul că are tot ce îi trebuie. A ajutat tot timpul pe cei din jur, deși a fost toată viața săracă-săracă. A făcut tot ce a putut să ne crească bine. În momentul în care frate-miu, un adolescent răzvrătit, sătul de sărăcia noastră, a furat niște tricouri, mama l-a plimbat cu o pancartă în jurul blocului. Pancartă pe care scria că a furat.

De procuratură Costel a scăpat, dar se pare că a fost luat în vizor de SIE pentru acuzația de spionaj în interesul unor puteri ostile.

Adjectivul fript apare şi într-o formulă oximoronică glumeaţă: despre cineva slab şi palid se putea spune „parcă mănîncă gheaţă friptă“, iar versurile dorinţei imposibile, din seria asocierilor absurde, sînt „Frunză verde ceapă coaptă, / Şi aş mînca zăpadă friptă“ (Zanne, III).

Fii tu însuți“, „dacă vrei, poți“, „arată de ce ești în stare“, „fii primul în toate“, „învață să iei decizii“, „nu-ți fie frică de greșeală“, „folosește-ți oportunitățile“, „urmează-ți visurile“, „nu te uita la ce zic alții“, „apără-ți drepturile și dreptatea“ și încă multe alte sloganuri pînă nu demult cvasi-absente din repertoriul parental vin să facă o serioasă concurență modelului tradițional.

Dacă e să iasă cu tăvăleală, măcar să le sară din buzunare nişte hîrtii şi să aflăm o parte de adevăr. Burleanu, ocupantul actual al jilţului, după ce a încercat să limiteze posibilitatea unor adversari de a candida printr-o lege internă aprobată, ce-i drept, de cvasitotalitatea turmei fotbalistice anul trecut, a scos convenabil, după patru ani de macerat, dosare despre cum, susţine el, ex-ul Mircea Sandu sifona banii federaţiei prin firme ale familiei şi apropiaţilor săi cu concursul lui Lupesc

Altitudine, ger și veselie. Țara lui Mozart și a lui Strauss. Păi, cum să te mai lași strămutat la șes, pe valea Dîmboviței, în bulboanele aburitoare ale tudoreilor?

Bullshit-ul este, de obicei, pretențios. E interesant că e așa. Ți-ai putea îneca ascultătorii în irelevanță și cu chestii spuse pe șleau. Dar producătorul de bullshit detestă simplitatea. Cu cît vorbești mai simplu, cu atît destinatarul bullshit-ului înțelege mai ușor că nu e nimic de înțeles.

Beaux adăugase în mostra cu numărul 5 o grupă de ingrediente pe care nu o mai folosise înainte în nici un parfum: aldehide, substanțe chimice care dau o notă picantă și care fac parfumul să persiste cît mai mult. Mirosul foarte puternic a atras-o imediat pe Chanel.

Radiatorul. Prietenul de nădejde al trupurilor noastre etern înfrigurate. Ne înfofoleam în mai multe rînduri de haine și ne populam locuințele din legendarele blocuri ale „fericirii“ comuniste aidoma unor mumii fantomatice, coborîte dintr-un lung serial grotesc.

Domnul Dragnea, domnul Tăriceanu, o mare parte a politicienilor noştri şi o bună parte a şefilor de instituţii ale statului ar putea rapid să facă România mai bună. Demisionînd.

Priscornic și-a umflat maiestuos pieptul, a zburătăcit din mîini defazat și a țipat marțial în direcția mea: „Mac-mac! Mac-mac!“

Marţafoi e încă destul de cunoscut şi folosit, în declaraţii politice, în articole jurnalistice şi în comentarii online, mai ales în asociere cu un demonstrativ sau un nume propriu: marţafoiul ăsta, marţafoiul de X, „acest marţafoi etern“

Un pact similar pare să fie coloana vertebrală a ideologiei PSD: „Dați-ne dreptul de a conduce discreționar România, iar noi o să vă dăm bunăstare“.

Nu trebuie să rîdem crud de neputinţa noastră cronică de a produce performanţe în sporturile de iarnă, locul 7 la sanie al sus-numitei fiind rezultatul maxim al României la Jocurile Olimpice de la Pyongchang. În fond, pîrtiile sînt pline de schiori

Prin redacția noastră au trecut niște oameni cu totul speciali pe care nu vrem să-i uităm fiindcă știm că fără ei revista nu ar fi fost la fel. Vreau deci să amintesc cîte ceva despre cei care nu mai sînt astăzi printre noi.

Celebrul pasaj biblic în care Iezechiel povestește poate cea mai bizară întîlnire cu Dumnezeu din toată Biblia le amintește unora, relaxat, de Louis Armstrong („Ezekiel saw the wheel…“).

Nu zic că erau guverne mai eficiente și mai clare, dar luați CV-urile miniștrilor din anii ’90 și comparați-le cu CV-urile miniștrilor ultimelor noastre guverne. Veți fi frapați!

„Winston, dacă aș fi soția ta, ți-aș pune otravă în cafea“, i-a spus cîndva doamna Astor, care a primit instantaneu (și aparent) replica: „Dacă aș fi soțul tău, aș bea-o.“ Martin Gilbert, biograful oficial al lui Winston Churchill, nu i-a atribuit gluma premierului britanic, ci cunoscutului prieten al acestuia, F.E. Smith, în timp ce alte surse se pare că au găsit replicile într-o ediție de prin 1900 a ziarului Chicago Tribune la rubrica „Gluma zilei“.

„Umilire e acum. Cu țigani, cu arabi, cu străinii care iau tot, cu homosexuali care-mi îndoctrinează copiii la școală, cu ungurii care ne-ar mînca de vii, cu ăștia care ies la mitinguri, că n-au ce face altceva, cu Europa asta care vrea să fie aicea sat fără cîini, ca dup-aia să conducă ei, să facă ei ce vor cu bogățiile țării, asta e umilință, domnu’, nu ce făceam pe vremea lu’ Ceaușescu, că atunci măcar știai o treabă. Acuma ce știi?“

Cînd şeful spune o glumă, inferiorul ierarhic stăpînit de acest reflex începe să rîdă înainte de poantă, uneori chiar acoperind-o. El vrea să fie astfel cu un pas înaintea celorlalţi, dovedind că are în bagaj tot ceea ce-i trebuie lingăului fără fisuri

Soluţia lui Gogu – „Nepoate, fii deştept, că de proşti e plin“ – nu pare să fie pe atît de simplă pe cît speram.

În momentul în care cei 82 de botaniști autohtoni, specializați în studiul trifoiului, au dat publicității numele nou înființatei lor organizații profesionale – Asociația Națională de Cercetare a Plantelor Leguminoase Mici „Areta Popîndău“ –, lumea universitară s-a arătat profund derutată.

O convergenţă a sensurilor cuvintelor coordonate muc şi sfîrc, care se susţin şi îşi intensifică reciproc valoarea, într-o tautologie expresivă. În timp, uzul a făcut totuşi ca pentru fiecare dintre cele două cuvinte sensul cel mai uşor actualizabil să fie altul decît cel al expresiei: nici muc, nici sfîrc nu mai evocă în primul rînd vîrful, punctul cel mai înalt de realizare a unei calităţi – ci ipostazele lor organice, cît se poate de diferite. Asocierea celor două cuvinte monosilabice pare ab

Modelul predilect de guvernare în România nu se sprijină pe întărirea instituțiilor, ci, dimpotrivă, urmărește cu orice preț îngenuncherea lor și aservirea lor politică. De ce toate astea? Pentru că putem.

Hap! Ursul tocmai a închis gura.

Mersul la madam Berechet, dentista, mă îngrozea de-a dreptul. Mai ales cînd o auzeam cerînd chelen, fiindcă știam că e ceva legat de durere. Dispensarul există și astăzi. Odată am fugit de pe scaun și o vreme n-a mai reușit nimeni să mă ducă acolo.

Love hero neajutorat și non-violent, un tehnocrat al consensului, Iason e, la Apollonios, o reinterpretare elenistică în cheie romantic-diplomatică a eroilor arhetipali ai lui Homer. Spun reinterpretare pentru că, deși mitul e cunoscut încă înainte de Homer (formal, cei cam 50 de participanți – Heracle, Tezeu, tatăl lui Ahile etc. – aparțin unei generații de dinaintea războiului troian), el devine foarte popular abia cînd e rescris, în secolul III î.Hr., de Apollonios din Rhodos.

Nu mai este nici o măsură a generozității tale, nici un semn de simpatie. Este, practic, o taxă peste costul propriu-zis al consumației. Care cost, ne învață toate manualele de bun-simț economic, ar trebui să acopere toate cheltuielile stabilimentului și să conțină o marjă de profit.

La un moment dat, sergentul Topîrceanu s-a îmbolnăvit și, cu ajutorul unor prieteni germani, a putut fi trimis din lagărul de prizonieri la spital, în Sofia.

Copii care trebuie luați de la școală, de la pian, de la înot, de la Aikido, de la grădiniță, disperarea de a plăti factura la mobil, uitată de nu știu cînd, că, dacă n-o faci în ora următoare, rămîi fără telefon, și te enervează butonatul, și tastezi altceva decît ar trebui, chestie care te face vînăt de nervi, și trebuie să și conduci, și-ți vine să spargi parbrizul cu telefonul, după care să iei o bîtă de-aia de baseball

Din cînd în cînd vomită în maşină, aşa că învăţ să îmi adaptez şofatul la nivelul de beţie al lui Gogu. Am îndeajuns de multă experienţă profesională de adunat pilangii din şanţuri, aşa că nu mă deranjează să îl car pe Gogu acasă, deşi stă la etajul 4.

Ipsilanti a răspuns tremurător: „Se poate merge și la dreapta, și la stînga, și în sus, și în jos.“ Apoi, cît conducătorul auto a privit nedumerit spre pasagerul din dreapta, profesorul s-a evaporat. Definitiv. Pentru mine cel puțin.

E drept, regional şperlă are şi sensul „praf“, ceea ce ar face ca expresia să fie mai puţin sadică, dar la fel de motivată ca metaforă a înşelării. E foarte posibil ca din acest context să se fi desprins şperlă cu noul sens, care ar merita să fie înregistrat de dicţionarele noastre generale.

Așa arată învățămîntul românesc: grădinițe care aspiră la performanță și universități fabrici-de-diplome.

Statul nu face nimic pentru sport, pentru fotbal, care nu mai e „un sport“ de mult.