În lumea bacşişului obligatoriu

Publicat în Dilema Veche nr. 731 din 22-28 februarie 2018
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Găsesc pe site-ul revistei VQR (The Virginia Quarterly Review) un articol excelent despre Muzeul Despărțirilor din Zagreb. Deschis în 2010, din inițiativa unui cuplu care, la despărțire, a trecut prin chinul partajului lucrurilor comune, muzeul are mare succes. Atît de mare încît, pe modelul lui, anul trecut, s-a deschis unul similar la Los Angeles, iar expoziții itinerante ale muzeului bat lumea în lung și-n lat. Acest muzeu este, de fapt, o colecție de obiecte însoțite de povestea unei despărțiri în care aceste obiecte au avut un rol sau o semnificație. Obiectele și poveștile sînt trimise de oameni din toate colțurile lumii. Articolul din VQR descrie amplu cîteva dintre obiectele-vedetă ale muzeului și adaugă poveștile în care au fost implicate. Un topor, de pildă, a fost folosit de un el pentru a zdrobi mobila unei ea care l-a părăsit. O carte pe care el și ea au citit-o în același timp în acel moment. Un recipient de balsam de păr la dimensiuni travel pe care un anume Dave l-a uitat în baia unui cuplu care l-a primit, un timp, pentru un menaj în trei. Un test pozitiv de sarcină și un test pozitiv antidoping, probabil, nu mai au nevoie de poveste. O gumă de șters, un toaster, un medalion confecționat simplu, prin străpungerea unei scoici cu un șiret banal, o listă veche de cumpărături, un fir de păr într-un plic vag îngălbenit, tricouri și rochii, o pană de chitară. Obiecte și povești din jurul lor. Nu povești care au inventat aceste obiecte, ci povești care le-au dat o semnificație anume, foarte personală, pentru oameni obișnuiți, ca mine și ca dumneavoastră.

Articolul la care mă refer este, neîndoielnic, foarte bine scris. Înțeleg, de altfel, că autoarea conduce programul de Graduate nonfiction (whatever that means!) la Universitatea Columbia. Găsim în text, pe lîngă descrierea foarte articulată a muzeului și pe lîngă relatarea succesului său, reflecții pertinente ale autoarei, mărturisiri din viața ei privată (nu se putea altfel cînd scrii pe un asemenea subiect), dar și cîteva (nu multe!) referințe teoretice. Un pic de Roland Barthes dă bine în orice text, nu-i așa? Una peste alta, o lectură foarte plăcută.

La încheierea articolului, însă, găsesc ceva neobișnuit pentru mine. O opțiune de click: „Love the story? Leave a tip“. Ce-o fi asta? Dau click. Se deschide o pagină în care mi se spune că bacșișul pe care vreau să-l las este „tax deductible“, că el este destinat plății autorilor revistei și că generozitatea mea va face posibil ca revista să ofere, pe mai departe, literatură de bună calitate. Apoi, am opțiuni: pot lăsa 5 dolari, 10 dolari, 20 de dolari sau orice altă sumă – trebuie doar să bifez în dreptul sumei pe care vreau s-o las ca bacșiș. Urmează, firește, detaliile cardului meu etc. Sentimentul e ciudat – revista îmi spune: „Ai citit? Ți-a plăcut? Dacă da, lasă și tu ceva…“

De mulți ani, presa anglofonă practică fel de fel de strategii pentru a obține finanțări de la cititori, iar presa din întreaga lume, în general, urmează exemplul. Strategia conținutului plătit, e dovedit deja, nu prea ține. În epoca Facebook, prost să fii să dai bani pentru un articol, poți citi milioane de articole pe gratis și, mai mult, poți scrie tu însuți – de ce să mai citești? Să citească alții ce scrii tu e mai cool decît să citești tu ce scriu alții. Și în România, orice încercare de a-i face pe cititori să plătească pentru conținut s-a dovedit a fi un eșec total. Așa că publicații de prestigiu, nu doar cele de nișă, au ajuns să solicite „donații“ din partea cititorilor. Mesaje patetice de genul „Dacă vrei să susții jurnalismul de calitate (adică jurnalismul pe care îl facem noi – n.m.), donează ceva“ au umplut, deja paginile de Internet ale multor mari publicații. Însă e prima dată cînd mi se cere nu o donație în numele unui principiu înalt și pur („jurnalismul quality“), ci un bacșiș dacă mi-a plăcut povestea. Interesantă evoluție a modului de a cere!

Merg de mulți ani destul de des în America – țara cu cea mai liberă economie din lume. În cea mai liberă economie a lumii, așadar, am putut observa în ultimele două decenii cum s-a dezvoltat o veritabilă cultură a bacșișului. Și a ajuns la versiunea cea mai agresivă: bacșișul obligatoriu. Obligatoriu nu doar ca gest, căci „obligația“ de a lăsa ceva chelnerului, portarului, taximetristului, garderobierului, gunoierului exista de mult. Era, însă, o obligație de gentleman ori de lady. O obligație fină, de obraz subțire. Acum, obligația a devenit brutală, de natură sindicală, cum nu mai există gentlemen și ladies, ci doar cetățeni. S-a instalat mentalitatea unui fel de solidaritate obligatorie cu omul care trăiește din bacșișul tău – ai povara traiului său pe umeri, nu te poți deroba. Iar obligația bacșișului nu se mai referă doar la gest, ci și la cuantum. Care crește continuu. Bacșișul boieresc e un pic discret, suma lui nu se divulgă neapărat. Bacșișul sindical, însă, e transparent, ca într-o societate deschisă. Ți se spune de la obraz cît lași. Scurt! Dacă acum douăzeci de ani un bacșiș decent la restaurant era de 10-15%, acum bacșișul de 10% este direct o ofensă. Riști represalii să lași doar 10% la o masă: priviri rele sau pur și simplu banii returnați cu țîfnă. Mi s-a întîmplat. La multe restaurante americane, nota de plată indică diferite cote de bacșiș pentru care optezi, în general de la 18% în sus. Poți lăsa 18%, 25% sau 30%! Se induce o veritabilă presiune asupra clientului. Masa la restaurant nu înseamnă doar plata unui preț din meniu, ci și o obligație de asistență socială pe deasupra. Plătești nota, asta nu se pune, scoate și banii corespunzători (îți spunem noi cît!) pentru oamenii muncii.

Vasăzică, bacșișul nu mai e ceva ce lași pentru că ai fost impresionat de calitatea unui serviciu, cum știam. Nu mai este nici o măsură a generozității tale, nici un semn de simpatie. Este, practic, o taxă peste costul propriu-zis al consumației. Care cost, ne învață toate manualele de bun-simț economic, ar trebui să acopere toate cheltuielile stabilimentului și să conțină o marjă de profit. Dar, în lumea de azi, se pare că nu mai e așa. Bacșișul nu este un „extra“ pentru recipient, ceva ce, dacă vine, zici mersi, dacă nu vine, nu-i problemă – bacșișul este chiar supraviețuirea, e salariul! Vehemența cu care se cere bacșișul este perfect similară vehemenței cu care lucrătorii cer salariu. Este un drept! Care, de data asta, nu se revendică de la patron, cum e firesc, ci de la client.

Așa a ajuns și presa, din cîte se vede. Dacă a trăi sau a muri depinde de bacșiș și nu de veniturile produse de valoarea de piață a muncii noastre, înseamnă că e ceva în neregulă cu business-ul ca atare sau cu lumea în care trăim. Cel mai probabil, cu amîndouă, cu precizarea că business-ul de presă este cum e lumea, nu invers. Ar trebui, poate, să trimitem ziare și reviste la Muzeul Despărțirii pentru că presa întreagă s-a despărțit de ceea ce era, iar lumea s-a despărțit de ea. Despărțire deloc dureroasă, petrecută aproape fără să se bage de seamă. Lumea nu a băgat de seamă că presa nu mai există. A fost înlocuită de propagandă și circ isteric, de manipulare și ignoranță spectaculoasă, de iresponsabilitate și incultură. Cu atît mai rău pentru lume… 

P.S. Și la noi, în interiorul organizațiilor care editează reviste precum este aceasta, a noastră, există discuții referitoare la introducerea acestei opțiuni: îți place revista, donează ceva ca să-i susținem apariția. A nu se confunda cu ceea ce se cheamă „conținut plătit“, situație în care cineva plătește ca să citească un anumit articol. În cazul „donează și tu ceva“, conținutul e gratuit și, dacă îți place, te rugăm să lași un ban. Nu știu cum ar primi cititorul român așa ceva. Am serioase îndoieli că se vor strînge donații consistente și susținute în acest mod. În plus, mi-e teamă că un asemenea gen de cerere ar afecta prestigiul publicației. Nu se poate face presă din bacșișuri, totuși…

Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cultura de Internet (o însemnare – încă îndreptățită, cred – din 2008)
Atîta doar: cînd eşti în faza de învăţare, nu se cade să adopţi, ţanţoş, postura învăţătorului. Mai ai încă de butonat…
Frica lui Putin jpeg
Determinism geografic și decizie morală
Probabil, totuși, că determinismul geografic joacă un anume rol în judecățile noastre politice, sociale, culturale, dar, ca orice determinism, are limite. Iar cînd încercăm să vedem dincolo de ele, nu putem ignora o decizie morală, adică libertatea.
AFumurescu prel jpg
Națiuni (ne)rușinate
Practic, constat tot mai des că există atît oameni, cît și națiuni ce par complet străine conceptului de rușine.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Italian. Responsabil
Italia nu va fi locul în care suveranismul și izolaționismul s-au dus să moară. Însă, cel puțin pentru o vreme, cele două vor lăsa loc unui foarte necesar pragmatism.
O mare invenție – contractul social jpeg
RT France v. Consiliul Uniunii Europene
Apoi, această funcționare eficientă nu a sacrificat nici unul dintre principiile procesului echitabil. RT France a avut acces la Justiție, s-a bucurat de dreptul la apărare și de o analiză independentă și imparțială a motivelor și argumentelor prezentate.
640px Bathing at Talloires (Bagnade à Taillores) (The Swim) MET DP834430 jpg
Mașina de scăldat
Așa că pe la jumătatea secolului al XVIII-lea a fost inventată mașina de scăldat; o gravură păstrată într-o bibliotecă britanică din regiunea Yorkshire, datată cu anul 1736, ar fi prima imagine care surprinde niște oameni înotînd cu ajutorul mașinii de scăldat.
Iconofobie jpeg
O maladie necruțătoare
Egoismul (aproape că îmi vine să-i spun egotism și în română) reprezintă mult mai mult decît ne transmit dicționarele explicative. Constituie o maladie a spiritului, care te alienează sui generis, te îmbolnăvește de „tine însuți”.
„Cu bule“ jpeg
De dulce
Echivalența parțială dintre dulce și bun devine echivalență totală în anumite construcții, de exemplu în sintagma frați dulci(sau buni), adică frați avînd ambii părinți în comun, în opoziție cu frații vitregi.
HCorches prel jpg
O moarte care nu dovedește nimic
Ce legătură au toate astea cu rubrica de educație, cu statutul de prof, viața mea? Exilarea lui Ovidiu și atentatul asupra lui Rushdie sînt pledoarii pentru nevoia de a păstra în școală literatura pe primul loc – și subliniez, pe primul – ca importanță!
Un sport la Răsărit jpeg
David Popovici e om?
Cu cît rezultatele sînt mai mari şi mai departe de imaginaţia noastră apare umbra trişatului. Aşa şi cu David. Nu poate fi adevărat, susţin nu puţini. E ceva în neregulă. De unde a apărut?
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Hai, noi să trăim, că se pare că vom fi ultima generație de oameni înțelepți de pe lumea asta. După noi vin sociopații ăia care nu mai știu să vorbească între ei. Nu știu decît să stea cu ochii în telefon. Mă îngrozește treaba asta, zău.
640px Castle Kruja Albania 2004 07 08 jpg
Tirana și strănutul albanez – despre călătoria mea în Albania (I) –
Dimineața începe doar atunci cînd locuitorii orașului se întîlnesc pe la terase ca să-și bea cafeaua, însoțită mereu de un pahar de apă rece din partea casei, cafeaua nu se bea niciodată acasă.
15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.

Adevarul.ro

image
Cu cât vor creşte salariile bugetarilor. OUG cu majorări şi sporuri a fost retrasă, un nou proiect a fost publicat de Ministerul Muncii
Ministerul Muncii a publicat, miercuri, în dezbatere publică un nou proiect de ordonanţă de urgenţă, care prevede majorarea salariilor tuturor bugetarilor, începând din luna august, cu un sfert din diferenţa dintre salariul prevăzut pentru anul 2022 în legea salarizării bugetare şi cel din luna decembrie 2021.
image
Fetiţa luată de curenţi la Vama Veche, salvată de Salvamar. Plutea pe o saltea pneumatică, spre Bulgaria
Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi pentru salvarea unui minor care plutea pe o saltea pneumatică pe mare.
image
Misterul decesului unui opozant al lui Putin, găsit mort în SUA. Soţia neagă varianta sinuciderii, susţinută de o jurnalistă rusă
Dan Rapoport (52 de ani),  un om de afaceri cu dublă cetăţenie letonă / americană, care a făcut o mulţime de bani în Rusia înainte de a deveni un critic al lui Vladimir Putin, a fost găsit mort în SUA.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.
image
Iuliu Maniu, „un om de extremă rigiditate morală, în timp ce partidul s-a arătat dispus la tranzacţii“
Cea mai mare provocare politică internă PNŢ a primit-o nu de la muncitorii nemulţumiţi de scăderea salariilor și de șomaj sau de la opoziţia liberală, ci de la fostul principe Carol, îndepărtat de la tron prin actul din 4 ianuarie 1926.