Cei ce s-au dus

Publicat în Dilema Veche nr. 732 din 1-7 martie 2018
Comunismul se aplică din nou jpeg

Revista noastră a împlinit 25 de ani. Cineva observa că vîrsta aceasta înseamnă nici mai mult, nici mai puțin decît un sfert din centenarul României, pe care tot în acest an îl sărbătorim. Sigur, nu e un record mondial sau european, nici măcar unul național, dar totuși e ceva. Într-un sfert de secol se pot întîmpla și chiar s-au întîmplat multe. O perioadă în care generațiile s-au succedat, dar prin redacția noastră au trecut niște oameni cu totul speciali pe care nu vrem să-i uităm fiindcă știm că fără ei revista nu ar fi fost la fel. Vreau deci să amintesc cîte ceva despre cei care nu mai sînt astăzi printre noi.

Teodor Sugar, Tedy, cum i se zicea, primul secretar general de redacție, era ceea ce se poate numi un adevărat meseriaș. Un om care știa în orice moment tot ce se întîmplă cu revista, ce pagini sînt deja gata, ce articole mai trebuie să vină, cine a scris deja și cine nu. Se pricepea la mecanismele gazetăriei mai bine decît oricine și, cu finețe și inteligență, făcea mașinăria să meargă. Prezența lui dădea un fel de siguranță celorlalți că nu se va întîmpla nici un accident, că revista va apărea de fiecare dată la timp, în cele mai bune condiții. Și, ca orice meseriaș, preocupat continuu de propriul job, fuma foarte mult.

Tita Chiper ne uimea în redacție cu informațiile sale minuțioase despre aproape oricine. De cîte ori apărea la orizont cîte un nume, un personaj despre care noi încă nu știam nimic, ne uitam întrebători la ea. Făcea ochii mici, căutînd parcă prin niște fișiere ale minții, și apoi spunea ceva de genul: Da, da, da, păi, ăsta lucra la cutare instituție pe vremea lui Dej, cînd a avut niște probleme fiindcă se încurcase cu nevasta nu știu cărui ambasador străin. Părea că societatea românească nu are nici un secret pentru ea și că știe despre oricine cîte un amănunt sau o poveste relevantă. Așa cum Teodor Sugar se pricepea la mecanismele gazetăriei, ea se pricepea la dedesubturile firii umane. Avea o inteligență sclipitoare, care în unele momente depășea puterea de înțelegere a multora dintre noi. Uneori, abia după ce plecai de la redacție îți pica fisa ce a vrut să zică despre un lucru sau altul. Și tot ea știa cel mai bine cum să i ia pe portari, pe oamenii de serviciu. Avea darul de a se putea înțelege cu necunoscuți și cu oameni de toate categoriile. Asta se vede și din interviurile cu totul extraordinare pe care le-a făcut pentru Dilema și care, după dispariția ei, au fost reunite într-un volum.

Zigu Ornea era un cărturar de-să-vîrșit. Probabil că și-a petrecut cea mai mare parte a vieții prin biblioteci și printre cărți. Nici nu are rost să spun eu aici cît impresionante erau cunoștințele sale asupra perioadei de dinainte de Război, cultural și politic vorbind. Lucrul acesta e atestat de zecile de volume pe care le-a publicat de-a lungul vieții. În Dilema avea una din cele mai interesante rubrici din presa românească de după 1989. Dincolo de asta însă, Zigu Ornea era și un om fascinant, cu un umor fin. Era capabil să poarte unele dintre cele mai rafinate polemici pe care mi-a fost dat să le aud. Cele cu Octavian Paler de la vila scriitorilor de la Neptun, din anii comunismului, erau de-a dreptul delicioase. Era și un povestitor înnăscut. Nu pot să uit cum povestea că iarna, cînd era copil la Botoșani, rebegit de frig, visa sobe pe stradă.

Magdalena Boiangiu, Lena, cum îi ziceam noi, era o forță. Avea o minte puternică, ordonată și vedea lucrurile clar. Articolele în care analiza chestiuni de politică externă sînt o mărturie a viziunii sale de ansamblu asupra lumii. Era o jurnalistă cu foarte mare experiență, dar competențele ei depășeau cu mult simpla gazetărie. Scria cronici de teatru și avea o mulțime de cunoștințe în lumea teatrului. Sfaturile ei ne erau totdeauna utile. Cînd făceam cîte o boroboață, ne amenința că ne trăsnește. Putea fi tăioasă, dar putea fi și foarte înțelegătoare. Avea tăria de a spune lucrurilor pe nume, ca nimeni altcineva. Vorbele ei plutesc și astăzi în redacție pe deasupra noastră, iar pălăria ei de vară încă ne veghează din cuierul în care i-a rămas locul definitiv.

Alex. Leo Șerban deborda de spirit. Mereu în priză cu noutățile culturale sau mondene, era veșnic entuziasmat sau revoltat de cîte ceva. Indignările lui puteau fi devastatoare. Nu suporta prostia și nu i suporta pe proști. Își trăia viața și ideile la maximum. Mereu pleca sau se întorcea de la cîte un festival de film. De multe ori în redacție așteptam nerăbdători să aflăm reacția lui Leo despre în-tîmplarea, situația sau personajul zilei. Părea că poate să treacă cu eleganță peste lucrurile grave și să găsească profunzimile unor întîmplări aparent superficiale. Fără el, redacția noastră a devenit mai sobră.

Nu în ultimul rînd, l-aș aminti pe Augustin Buzura, chiar dacă nu a făcut parte din redacție, fiindcă fără el revista nici nu ar fi existat.

Toți cei pe care i-am pomenit au dispărut prea devreme.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

banner gina pistol jpg
Cum a depășit Gina Pistol depresia postnatală!? „Am fost și la terapie” Cine e bona care o ajută cu Josephine?
Gina Pistol a trecut prin depresia postnatală. Cum și-a revenit soția lui Smiley?
Pocahontas la curtea regelui Iacob I al Angliei. Carte poștală de Richard Rummell, din 1907
Dincolo de Disney: Un portret al lui Pocahontas din 1616 ne arată cum îi vedeau englezii pe amerindieni
Datorită companiei Walt Disney, Pocahontas este, probabil, cel mai cunoscut personaj amerindian care a trăit în secolul al XVII-lea. Filmul din 1995 a creat o imagine vizuală durabilă a lui Pocahontas și a inclus câteva detalii inspirate din sursele istorice, deși multe altele sunt pură ficțiune.
Pacientă în spital tratată pentru cancer - perfuzie  FOTO Shutterstock
Inteligența artificială schimbă lupta cu cancerul. De la prevenție la tratamente, ce speranțe au pacienții
Cancerul face ravagii la nivel mondial, cu una din cinci persoane care se îmbolnăvește de-a lungul vieții. Cu toate acestea medicii spun că această teribilă maladie nu mai este o condamnare la moarte mai ales datorită noilor tratamente apărute.
steaguri sua foto unsplash jpg
Foarte departe de noi și de puterea noastră de decizie, începe negocierea secvențială privind Noua Ordine Internațională
Asta e, trebuie să ne resemnăm că marile jocuri de putere au început să fie negociate de mai mult timp între super-puteri, apoi marile puteri s-au poziționat din ce în ce mai puțin discret și foarte rapid în funcție de interesele lor strict naționale.
Dan Antonescu FOTO David Muntean
Criminologul Dan Antonescu, după atacurile din școlile din Bistrița și Pitești: „A discutat cineva cu el de ce poartă cuțit?”
Cele două atacuri cu armă albă produse în școli ridică semne de întrebare privind cauzele care stau la baza unor asemenea acte de violență. Criminologul Dan Antonescu avertizează că expunerea intensă a unor astfel de cazuri poate avea un efect de imitare.
Valentin Lazea, la România sub lupă  foto Facebook Claudia Nicolae jpg
În ce condiții ar putea fi redus deficitul bugetar al României. Economistul-șef al BNR: „Să scoată aceste două probleme din jocul politic”
România ar trebui să reducă deficitul bugetar până la 3% din PIB până în 2030, însă atingerea acestui obiectiv depinde de câteva condiții esențiale. Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, explică ce ar trebui să se schimbe pentru ca ținta să poată fi atinsă.
andreea popescu si rares cojoc
Andreea Popescu, sinceră despre relația cu Rareș Cojoc după divorț. Mai există șanse de împăcare?
Andreea Popescu vorbește cu sinceritate despre felul în care privește noua relație a fostului său soț, după divorț. Fosta dansatoare a mărturisit că, în ciuda separării, cel mai important pentru ea este ca lucrurile să fie bine între ei și ca cei trei copii ai lor să nu fie afectați de schimbările d
scrisori în închisoare jpg
Cum a reușit o femeie din Craiova să-i trimită droguri soțului aflat în închisoare. Ce metodă a folosit
O tânără de 25 de ani din municipiul Craiova a fost arestată preventiv alături de soțul ei, închis la Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin, după ce a expediat în repetate rânduri scrisori de dragoste impregnate chimic cu substanțe psihoactive de mare risc.
bloc explozie rahova facebook ciprian ciucu jpg
Reacția Primăriei Capitalei după informațiile privind prăbușirea macaralei peste blocul din Rahova: „Nu a avut loc niciun accident”
O alertă falsă privind un accident de proporții a declanșat panică în mediul online și în comunitatea din cartierul bucureștean Rahova.