Blegomani şi tupeişti

Publicat în Dilema Veche nr. 733 din 8-14 martie 2018
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

La începuturile modernității noastre, acum vreo două secole, se vorbea despre „tombatere“ și „filfizoni“. Ambele denominații erau ironice, destinate celorlalți. „Tombateră“ venea din greacă, desemnînd o căciulă mare, rotundă, așa cum purtau boierii pe vremuri. „Filfizon“ pare să fi provenit din franceză, și i se atribuie o etimologie spectaculoasă. Sursa ar fi versurile unui cîntec revoluționar, „Vive le son du canon“. Prin transfer metonimic, -„vive le son“ a fost trecut în seama celor care cîntau cîntece ininteligibile. Între cele două tabere se purta nu numai războiul spațiilor culturale de influență – greaca versus franceza –, ci și războiul timpului: între „vechi“ și „nou“, între „trecut“ și „viitor“. Cum era de așteptat, în cele din urmă noul a cîștigat, asumîndu-și viitorul.

Asemenea linii de fractură – între generații, între mentalități sau aspirații diferite – apar în orice epocă, tot așa cum apar și cuvinte care să le dea relief verbal. Pentru vremurile actuale de la noi, de pildă, relevantă este opoziția dintre „șmecheri“ și „fraieri“, căreia Dilema i-a dedicat la un moment dat un număr tematic.

Poate nu la fel de tranșantă și de pregnantă este și fractura dintre blegomani și tupeiști. Însă aceasta din urmă are o încărcătură educațională mult mai puternică decît precedenta.

„Fii cuminte“, „fii respectuos“, „nu vorbi neîntrebat“, „stai în banca ta“, „ascultă de cei mari“, „dă bună ziua“, „spune «mulțumesc»“, „nu te vîrî unde nu-ți fierbe oala“, „sărută mîna preotului“, „du-i flori învățătoarei“, „nu te face de rîs“, „nu te băga în seamă“ și multe, multe altele asemenea, mai vechi sau mai noi, aude copilul de la părinți încă din primii ani de viață în multe familii din România. Grădinița și școala, încă nedesprinse de înclinațiile lor autoritare, întăresc această paradigmă. E un model de viață plicticos și în bună măsură nedemn, în permanență primejduit să alunece într-o lecție generală de conformism și obediență. Mai rămîne să-i adăugăm, de pildă, din înțelepciunea populară, ziceri precum „capul plecat sabia nu-l taie“ sau, mai pragmatic, „zi ca el și fă ca tine“, și avem inventarul cvasi-complet.

Să nu subestimăm însă nici forța, nici rațiunea de a fi ale acestui model educațional. În fond, el implică un model de existență, în spiritul căruia ar trebui format copilul pe drumul lui spre maturizare. Cheia de boltă a acestui model existențial e ideea că ar trebui să ne trăim viața într-un mod cuviincios. În principiu, granița și reperul fundamental al acestui ideal de viață nu este frica – de pedeapsă, de ostracizare etc. –, ci rușinea. Este granița care desparte obediența de demnitate, frontieră care, din nefericire, se trece atît de ușor!

Generațiile mai noi de părinți, în special din medii urbane și cultivate, tind tot mai mult să adopte o altă paradigmă educațională, occidentalizantă, a cărei cheie de boltă e împlinirea personală. „Vreau pentru copilul meu să trăiască fericit!“ – auzi spunîndu-se cu apăsată convingere, chiar cu mîndrie. „Fii tu însuți“, „dacă vrei, poți“, „arată de ce ești în stare“, „fii primul în toate“, „învață să iei decizii“, „nu-ți fie frică de greșeală“, „folosește-ți oportunitățile“, „urmează ți visurile“, „nu te uita la ce zic alții“, „apără-ți drepturile și dreptatea“ și încă multe alte sloganuri pînă nu demult cvasi-absente din repertoriul parental vin să facă o serioasă concurență modelului tradițional.

Evident, noua paradigmă sună mult mai apetisant – în orice caz, mult mai actual. Ca și precedenta, însă, face echilibristică pe o linie de demarcație problematică: de o parte, terenul volatil al fericirii, de cealaltă parte, țara magică a succesului. Ca și precedenta, care ignoră adesea distincția dintre cuviință și obediență, varianta aspirației către împlinirea personală își arată vulnerabilitatea într-o ecuație precară atunci cînd pune semnul egalității între fericire și succes. Multe dintre școlile particulare care adoptă un model educațional orientat către dezvoltare personală se confruntă cu această dilemă, mai ales sub presiunea părinților, care vor musai pentru copiii lor performanță și succes încă din primii ani de școlaritate.

Într-o societate precar articulată cum e cea românească, de pe la 1800 încoace, competiția se transformă nu o dată în coliziune. „Tombaterele“ de odinioară au devenit „blegomanii“ zilelor noastre, iar „filfizonilor“ le-au luat locul „tupeiștii“. Educatorii, părinții și chiar copiii înșiși împart cu generozitate, precum odinioară, etichetările ironice, fiecare potrivit propriei opțiuni.

Tot ca odinioară, noii filfizoni vor fi cei care cîștigă partida. Și, tot ca mai înainte, vor fi unii care se vor umple de regrete.

Există și o a treia cale, care să ne scoată din derizoriu? Desigur. Întotdeauna există. Nu ne rămîne decît să o căutăm. 

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, pro-rec-tor la Universitatea din București; coautor al manualelor de limba și literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educațional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Nuanțe de blond
Blondul te poate îmbătrâni? Ce nuanțe de păr recomandă stiliștii femeilor trecute de 50 de ani
Obținerea nuanței perfecte de blond poate fi o adevărată provocare la orice vârstă, însă după 50 de ani regulile se schimbă. Dacă în tinerețe nuanțele foarte deschise sau platinatul intens erau adesea alegerea preferată, odată cu înaintarea în vârstă acestea pot deveni mai greu de întreținut.
zt oscar ai generated 8700262 jpg
Ce alocație primesc, de fapt, copiii ucraineni, comparativ cu cei români? De unde vine mitul celor 3.800 de lei care circulă din nou pe rețelele de socializare
O informație falsă potrivit căreia copiii ucraineni ar primi alocații de 3.800 de lei, de peste zece ori mai mari decât cele acordate copiilor români, continuă să provoace dispute între membrii unor familii din România.
Vânătoare de oferte Black Friday Foto Daciana Stoica pentru Ghidul Cumpărătorului Adevărul jpg
Ce vânează românii de Black Friday? Ce merită să urmărești și în ce să investești în 2026: produse care îți pot face viața mai ușoară
Ce au comandat românii în număr impresionant de pe eMAG în 2025? Descoperă categoriile care au făcut furori, recomandările noastre și reperele care te ajută să alegi inspirat, de Black Friday 2026 sau oricând vrei să cumperi cu folos.
Elon Musk Donald Trump Biroul Oval FOTO Profimedia jpg
Miliardarii din tehnologie se confruntă cu un nou peisaj politic după victoria democraților în alegerile intermediare din America
O parte dintre cei mai bogați oameni din industria tehnologică au susținut financiar agenda lui Donald Trump și au devenit aliați ai președintelui.
Joanna Cassidy
Joanna Cassidy, apariție de senzație în costum de baie la 81 de ani. Fanii au rămas uimiți
Joanna Cassidy, una dintre cele mai cunoscute actrițe ale anilor '80, a atras atenția fanilor după ce a publicat pe Instagram o fotografie care demonstrează că timpul pare să fi stat în loc pentru ea. La 81 de ani, vedeta din Blade Runner a fost lăudată de admiratori pentru forma fizică de invidiat.
nuci shutterstock 2502859 jpg jpeg
Cum să-ți menții creierul tânăr. Ce legătură au orele la care mănânci cu sănătatea
Orele la care mâncăm ar putea avea un efect neașteptat asupra creierului. Un studiu recent a arătat că, după o lună în care au mâncat doar opt ore pe zi, participanții au slăbit, au avut rezultate mai bune la unele teste de memorie, iar creierul lor părea cu aproximativ nouă luni mai tânăr
vin rosu jpg
Cum răcești vinul rapid. Trucuri simple care te ajută să obții temperatura ideală în câteva minute
Temperatura la care este servit vinul influențează semnificativ aromele, gustul și experiența de degustare. De aceea, atunci când ai uitat să pui sticla la rece înainte de o masă sau de sosirea invitaților, nu este nevoie să aștepți ore întregi până când băutura ajunge la temperatura potrivită.
Marco Rubio FOTO Profimedia
În tabăra lui Trump se discută despre reorganizarea conducerii Departamentului de Stat. Cine l-ar putea înlocui pe Marco Rubio?
La Washington au început discuțiile privind posibile schimbări în conducerea administrației președintelui Donald Trump, după înfrângerea categorică a republicanilor la alegerile de la jumătatea mandatului.
BEYONCE INSTAGRAM jpg
Beyoncé are o vilă de 200 de milioane $! Reședința din Malibu este una dintre cele mai scumpe din SUA
Nu se uită la bani! Beyoncé (45 de ani) și soțul ei, rapperul Jay-Z (56 de ani), dețin una dintre cele mai scumpe proprietăți rezidențiale din Statele Unite.