PE CE LUME TRĂIM

Trump nu pare a avea grija de a evita cuvintele „paria“. Ce tehnici de interogare intensificată? Tortură, nene! Tortura merge…

Nu e întîmplător că 50.000 de oameni au manifestat într-o duminică seara în fața sediului CNA. O instituție care, în noiembrie, potrivit paginademedia.ro, casase 2000 de plîngeri pentru că nu și-a găsit timp să le discute în termenul legal.

La începutul săptămînii, Donald Trump a con­cediat-o pe ministra (interi­mară) a Justiției. Sally Yates a stîrnit mînia președintelui după ce a criticat, deschis, ordinul executiv cu privire la interzicerea intrării în SUA a cetățenilor provenind din mai multe state majoritar musulmane.

Europenii nu sînt foarte fericiți cînd sînt antiamericani, așa cum au fost cei mai mulți dintre vechii aliați ai Americii, de cînd s-a declașat războiul în Irak.

Nu e lovită camarila şefului de facto al Guvernului de orbire sau demenţă? Atunci va înţelege toate acestea şi se va potoli rapid. Dacă nu, nu. Orice ar face, însă, de duminică a înţeles că nu-i de glumă.

Intrarea României în război a fost urmată de cîteva catastrofe militare, așa că în cîteva luni Casa Regală și populația s-au retras într-o dezordine cumplită în Moldova, unde muntenii n au fost întîmpinați cu o bucurie deosebită, cum ne place să credem. Rămăseseră urmele unei antipatii după ceea ce numim astăzi „mica Unire“.

Și atunci, la ce va folosi acest „fact check“? De-aia zic, în loc să ne consumăm în lupta inutilă împotriva post-adevărului, poate că este mai înțelept să vedem cum putem trăi cu el.

Disprețuind oamenii care nu ies în stradă nu se poate obține așa ceva. Înjurînd protestatarii, cu atît mai puțin. Așa cum nu se poate obține nici echivalînd corupția cu forțarea semaforului. Și nici ignorînd milioanele de oameni care aleg să vadă din programul PSD pensia mai mare și nu asocierea cu tot felul de hoți cu gulere albe.

Sfîrșitul luptelor din Alep nu va pune capăt războiul sirian, în ciuda armistițiului proaspăt încheiat pe întinsul întregii țări. Și nici nu va alina suferința populației orașului, în cea mai mare parte dislocată.

Lipsa de relevanţă a clivajului stînga-dreapta se vede şi la nivelul guvernării, în măsurile luate de Cabinetul, presupus de dreapta, condus de Tăriceanu.

De ce nu ne-am imagina o construcție europeană înnoită, cu Germania ca motor economic și Franța ca lider în domeniul strategic și al politicii globale?

Meryl Streep l-a șarjat pe Trump vorbind de pe o scenă. Direct, emoționant, convingător, autentic. Streep a ridicat sala în picioare (nu i-a fost greu, toți de acolo erau admiratorii ei – la fel ridică și Trump în picioare o sală de rednecks din Alabama, ca să fim onești) și a trimis vorbele, cu tot cu încărcătura lor emoțională, direct în inimi.

PSD pare că insistă să creeze o Românie veșnică provincie în care lipsa de viziune, ambiții și curaj poartă, cu emfază, numele ușor ofensiv de Grădina Maicii Domnului. Ceea ce face partidul de guvernămînt, azi, e să se împrumute la bancă pentru a juca la Loto.

Trenul e vopsit în culorile drapelului sîrb şi e inscripţionat cu sloganul „Kosovo e Serbia“, tradus în mai multe limbi, inclusiv în albaneză. Vagoanele de călători, nou-nouţe, sînt decorate cu imagini ale bisericilor şi mînăstirilor ortodoxe sîrbe din Kosovo.

Deși este greu, dacă nu imposibil să ieși din „mantra“ regională, în ultimul deceniu, România și Bulgaria s-au distanțat clar, în comparație cu statele din vecinătate care nu au aderat la Uniun.

Ce-a fost cu mult doritul „reset al relaţiilor cu Rusia“, propagat de Obama în 2012, cînd, după cum just observă fostul primar al New York-ului, Giuliani, Obama ridiculiza avertismentele privind Kremlinul, lansate de contracandidatul său republican la preşedinţie, Mitt Romney?

2017 a început cu o ceaţă deasă aşternută peste lume. O pîclă din care se detaşează silueta unui tanc. Să sperăm că micile dezastre pe care le prevesteşte ne vor feri de un alt mare război. Aici ne-a adus o democraţie muribundă. O democraţie care trebuie reinventată pentru a salva lumea din spirala războiului.

În loc de un aliat în Parlament, șeful statului are acum în grijă un bolnav politic lovit de o maladie ale cărei simptome sînt evidente, dar tratamentul neclar.

Am primit recent o înştiinţare din partea ambasadei israeliene de la Berlin, care anunţa decernarea titlului de „Drept între Popoare“ unui diplomat român.

Picurarea otrăvii în mințile oamenilor se face aproape pe nesimțite. Marile companii IT – cum ar fi Facebook, Google sau Twitter – au început, în sfîrșit, să se miște și să imagineze modalități de răspuns și, mai ales, de avizare a cititorilor.

Euroscepticismul de Dîmbovița este, intelectualmente, o toană, o fiță, un teribilism. În zece ani, nici nu s-a amplificat, nici nu a descrescut – atîta doar, a început să aibă și o vagă susținere politică pe care, în 2007, nu o avea.

Cred sincer că, în continuare, politica românească stă într-un picior. România are nevoie de o contrapondere solidă și credibilă la mamutul PSD.

Alți mari cîștigători ai ultimului deceniu îmi par a fi consultanții de pe piața proiectelor europene și beneficiarii lor. Cu chiu, cu vai, cu necazuri, cu ezitări, cu greșeli, cu un du-te-vino legislativ parcă fără sfîrșit, administrația publică românească a dus cît de cît la capăt absorbția fondurilor de coeziune.

Situl de la Roşia Montană a fost inclus pe lista indicativă a UNESCO. Este o primă etapă în vederea includerii în Patrimoniul UNESCO. Documentaţia ştiinţifică realizată împreună cu Institutul Naţional al Patrimoniului a fost finalizată.

În esență, Acordul urma să liberalizeze o treime din comerțul mondial. Beneficiile ar fi fost uriașe nu doar pentru parteneri, ci pentru întreaga lume.

USR, venit de curînd pe terenul politic, ar putea, teoretic, să devină partidul liberal și pro-european. Dar marea întrebare este dacă în interiorul formațiunii există cu adevărat o masă critică liberală. Sau dacă nu cumva aceasta este compusă din corporatiști care refuză înregimentarea prin refugierea în ia românească, ecologism cîmpenesc și reuniunile publice ale lui Dan Puric

Mă întorc la lecturile mele, dintre care prima va fi un articol scris de un turc disperat în The Guardian. Se intitulează așa: „Truth is a lost game in Turkey. Don’t let the same thing happen to you“.

Pe ultimul loc al podiumului aș plasa Consumatorul. Avem o instituție relativ discretă, apărută puțin înainte de 2007 și care a crescut ca Făt-Frumos, aș zice: Consiliul Concurenței.

Privind spre atentatul din Tîrgul de Crăciun, putem spune, evident, că dușmanii Germaniei și ai Occidentului, în general, nu puteau găsi un loc mai încărcat de simboluri, în această perioadă.

Mii de oameni au protestat, la Varşovia, vinerea trecută, în faţa parlamentului, blocînd toate ieşirile din clădire. Jurnalişti şi activişti civici au creionat în ultimii doi ani o listă impresionantă de derapaje ale politicienilor în relaţia cu presa.

O casă schimbă familia care o locuiește.

De fapt, ei au cîștigat, dar Sistemul i-a lucrat.

Știm deja din timpul campaniei electorale că așa-numita Coaliție pentru Familie are un sprijin cvasi-unanim din partea politicului pentru efortul ei de modificare a Constituției în direcția limitării definiției familiei ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie. PSD – cel mai mare și mai bine organizat partid al țării – pare să se fi hotărît fie să reducă la maximum atribuțiile președintelui, fie să mute efortul de desemnare a șefului statului în sarcina Parlamentului.

Ei trei, împreună cu fondatorul lui RyanAir, sînt cei pe care Politico îi consideră oamenii care au cea mai mare influență asupra Europei anului 2016.

Sînt iară în avion. Mănînc seminţe, iar lîngă mine am o doamnă care se uită cam urît.

Administrația lui Trump a subliniat adesea că va privi mai mult spre interiorul țării, concentrîndu-se pe politica internă și punînd interesele Americii pe primul loc, în politica externă. Dar Trump nu poate evita asumarea unui rol în Orientul Mijlociu. Să sperăm că va fi unul constructiv.

Un prim semn al schimbării: în oraşul Kalinin, strada Lenin a devenit strada Lennon.

Stimulat de succesul colosal al virtualului, post-adevărul va domni mult și bine. Că este o boală sau nu, cert este că va trebui să învățăm, cumva, să trăim cu post-adevărul.

Marian Godină. Descris ca omul care a reușit să producă o mini-revoluție prin Facebook și blog. Anul trecut, românul european era, în viziunea Politico, o româncă: doamna Kövesi. Anul ăsta e vorba despre domnul Godină.

Se munceşte mult, dar nu sînt francezii cei care se omoară, ci mai degrabă străinii, care construiesc cu drag La République acilea, în Alsacia. E plin de egalitate, fraternitate şi libertate, mai ales dacă eşti alb, bărbat şi ai terminat facultatea aia procopsită care dă cam toţi miniştrii în Franţa.

Cînd minciunile sînt sancționate, iliberalul protestează în numele libertății de exprimare.

Preşedintele Franţei a anunţat că nu va candida la alegerile din 2017. E o premieră absolută: e pentru prima dată cînd un preşedinte francez nu se prezintă la alegeri pentru a obţine un al doilea mandat. François Hollande, a cărui cotă de popularitate e în cădere liberă, îi deschide astfel calea premierului Manuel Valls drept candidat al stîngii.

Alegerile de zilele acestea, deși sînt de departe cele mai triste de după 1990, vor consacra, și ele, numai învingători. Iar acei învingători care vor pierde o vor păți nu din cauza lor, ci din cauză că au muncit prea mult și nu au mai avut timp să comunice, plus presa ostilă…

Un sociolog cu care s-a întîmplat să vorbesc recent îmi spunea că, în ultima săptămînă de campanie electorală, oamenii nu iau decizia cu cine să voteze, ci se hotărăsc dacă merită să voteze.

De curînd zburătăci prin națiune un (alt) studiu al unor cercetători britanici. Ziceau ei că românii sînt cei mai vulnerabili europeni la mesajele populist-autoritare.

Duminică, 4 decembrie, poate fi o zi de cotitură pentru Uniunea Europeană. Două consultări electorale, în Italia și Austria, ne-ar putea aduce, începînd de luni dimineață, într-o nouă realitate, poate mai dură decît cea de după votul din iunie pentru Brexit.