Diplomat Patriot Sol-Sol

Publicat în Dilema Veche nr. 668 din 8-16 decembrie 2016
Oxford, premierul şi Isaura jpeg

Acuşi, că m-am mutat la Stras­bourg şi că sînt un fel de şef la organizaţia cea bună, crescură iară aşteptările oamenilor. Mi se explică, într-o discuţiune înaintea unui discurs, că ar trebui să fiu perceput nu numai ca activist rom, ci şi ca diplomat patriot, dacă tot m-am ajuns. E drept că m-am ajuns cam în ciuda diplomaţiei româneşti, dar asta este o cu totul altă discuţie. Îmi imaginai rapid o soluţie: valiza Diplomat a lui nea Gogu (din piele roşie, bineînţeles, să nu ne deoache gagiii) cu o etichetă – nu de ţări, cum era la modă – de patriot „verde“: Genuine Romanian – Product Made in Budrea, îmbrăcat frumos cu nişte ciocate de piele albe şi asortate la nişte iţari daci şi cu o cămeșe de Ardeal, cu o pălărie de gabor şi eventual călare pe cal, scuipînd seminţe de floarea-soarelui, ca Mărgelatu, ca să mă potrivesc aşteptărilor de rom-român sadea. Bineînţeles, ar trebui să îmi încep discursurile cu un citat din Ţuţea şi să termin intonînd, în ritm de manea de-ale lui Salam, imnul României.

Ideea că diplomaţia înseamnă să vorbeşti în aşa fel încît nimeni să nu te poată acuza de vreun gînd original sau că este sinonimul pupincurismului sofisticat e larg răspîndită şi, desigur, deloc împărtăşită de piticii revoluţionari găzduiţi cu generozitate de creierul propriu. Mulţumesc pentru sfat şi îmi încep discursul aşa cum se aşteaptă toată lumea. Apoi spun că am decis să răspund cu această introducere unor sfaturi amabile primite înainte şi că, în ciuda lor, o să încerc totuşi o abordare mai riscantă. Doamna în cauză pare lovită de apoplexie şi sînt sigur că are şi ea propria imagine despre mine: o rachetă Patriot cam neagră. Toată lumea ştie că sînt un domn, domnul Valeriu, însă nu pot să nu mă bucur sadic de privirea îngrozită pe care o are în timpul în care vorbesc.

Cu franţuzii am început să mă obişnuiesc o țîră. Pe la restaurante nu calc, nu de alta, dar de cîte ori am fost, m-am simţit de fiecare dată prostul şcolii, cînd vin oameni cu meniuri care sună a descrieri de picturi neorealiste şi nu a mîncare. Coţofene umplute cu berbecuţi de alge de mare, stropiţi cu indignare şi plini de spume din care se va naşte Afrodita pot să fac şi eu acasă. Să cumperi ceva de la magazinele din centru bănuiesc că e o chestie de apartenenţă la vreo sectă secretă, că altfel nu pot să îmi imaginez de ce ai plăti costul unei vacanţe în Caraibe pentru juma’ de pantof sau o bretea de geantă de dus cîinele.

Cu parcarea e bine şi aicea. Am parcat pe acelaşi loc ca domnii originari mai albi. Maşina mea are număr de Ilfov şi am şi steagul României pe ea. Bineînţeles, mi-a lăsat un nene un bilet pe parbriz în care îmi zicea de morţi, dar în franceză. Adicătelea cu filozofie multă, stropită din plin cu sos pasiv-agresiv şi rasism ascuns dibace. Au trecut vreo două zile şi apoi mi-a scris încă un bilet, în engleză. O engleză cam franţuzită, dar tot de morţi. M-am gîndit să îi răspund politicos. Am printat poza mea şi a lui Nini, cu mesajul că nu prea mă descurc în franceză, dar dacă ştie ţigăneşte îl invit cu mare plăcere la o masă. E drept că am scris pe masă în loc de la masă, dar a fost o greşeală neintenţionată.

Vecinii se poartă impecabil acuşi, a­tîta că nu îmi dau flori şi nu îmi construiesc un garaj care să poată fi folosit şi pe post de mausoleu, desigur. Bănuiesc că toţi au cerut permis de port-armă, că de învăţat romani nu cred că s-ar băga ­mulţi, la cît de bine iese în alegeri dreapta extremistă.

Oraşul este absolut senzaţional. Curat, liniştit şi super-civilizat. De condus, se conduce de parcă ar fi toţi pe litium. Depresia este la ea acasă aici, aşa că e chiar foarte posibil să fie cam toţi pe litium. De ce or fi deprimați habar nu am, dar o vizită scurtă de refacere la Palilula, Carcea sau Ocolna cred că i-ar vindeca instantaneu. La început am crezut că rîsul este împotriva credinţei lor, dar acuşi încep să fiu îngrijorat că s-ar putea să creadă că e pe bani, că altfel nu îmi explic de ce sînt aşa de zgîrciţi pînă şi cu asta. Pînă acum toată lumea nativă d-acilea a fost extrem de politicoasă cu mine şi m-a lăsat să plătesc, că doar – deah! – noi, românii romi, sîntem bine ştiuţi ca fraţii lui Bill Gates. Noroc că sînt din ce în ce mai mulţi străini care vor să contribuie şi la îmbogăţirea fondului genetic, dar şi a impresiei că nu sînt într-o versiune germanico-franţuzească a Westworld (ţara aia plină de roboţi dintr-un serial de pe HBO).

Se munceşte mult, dar nu sînt francezii cei care se omoară, ci mai degrabă străinii, care construiesc cu drag La République acilea, în Alsacia. În rest, e plin de egalitate, fraternitate şi libertate, mai ales dacă eşti alb, bărbat şi ai terminat facultatea aia procopsită care dă cam toţi miniştrii în Franţa.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

copil mic trist cu creion la scoala shutterstock 1172327539 jpg
„De ce n-ai luat 10?” Când goana după note bune începe să le facă rău copiilor
Note mari, teme făcute la timp, rezultate bune la examene și frica de a nu-și dezamăgi părinții. Pentru mulți copii, dorința de a se descurca bine la școală devine, în timp, o sursă serioasă de stres.
Creier sănătos   pixabay jpg
Obiceiul banal care îți îmbătrânește creierul mai repede. Avertismentul neurologilor
Obiceiurile de viață influențează profund sănătatea creierului și ritmul în care acesta îmbătrânește. Dacă efectele nocive ale fumatului sunt bine cunoscute, neurologii atrag atenția asupra unui alt obicei, mult mai acceptat social, dar la fel de periculos: consumul regulat de alcool.
Semnele unui infarct  Foto Magnific com jpg
Semnul de pe față care poate anunța un infarct sau un AVC. Nu trebuie ignorat
Ateroscleroza - acumularea de plăci de grăsime în artere, care reduce fluxul sanguin - este responsabilă pentru majoritatea infarctelor și accidentelor vasculare cerebrale. Problema este că această afecțiune se dezvoltă lent și silențios.
Studenți protest burse FOTO Inquam / Octav Ganea
„Îi trimiteam pachet săptămânal”. Cât costă să fii student în România în 2026 și cum faci față costurilor
Un salariu minim pe economie s-ar putea să fie prea puțin pentru a susține costurile vieții de student în România, estimează tinerii și părinții deopotrivă. Costurile diferă în funcție de mulți parametri, iar de burse nu beneficiază toții studenții.
IMG 2418 jpg
Naționala de volei a pierdut dramatic cu Germania, meciul cu Turcia va fi crucial
Echipa masculină de volei a României a fost învinsă de Germania, cu 3:2 (25-22, 25-23, 22-25, 15-25, 15-13), sâmbătă seara, în BTarena din Cluj. Meciul a contat pentru Grupa D a Campionatului European (EuroVolley 2026), găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România.
cumparaturi online comert online FOTO Shutterstock
De ce lucrurile ieftine te pot costa, de fapt, mai mult. Capcana în care cădem când vrem să economisim
Un produs mai scump nu este automat o investiție mai bună, la fel cum unul ieftin nu înseamnă neapărat bani aruncați pe fereastră. Contează cât de des îl folosim, cât rezistă și dacă avem cu adevărat nevoie de el.
David de Michelangelo FOTO Shutterstock jpg
13 septembrie: Ziua în care Michelangelo a transformat un bloc de marmură abandonat de alți sculptori în statuia lui David
Pe 13 septembrie, în 1501, Michelangelo a început lucrul la statuia lui David, iar în 1913, Aurel Vlaicu a murit încercând să traverseze Carpații.
Ceai verde și cafea
Cafea sau ceai verde? Află ce trebuie să bei dacă vrei să slăbești sănătos: „Nu sunt o soluție magică”
În orice colț al internetului dedicat unui stil de viață sănătos, cafeaua și ceaiul verde apar constant în topul listelor cu „cele mai bune băuturi pentru slăbit”. Ambele sunt sărace în calorii, accesibile și susținute de studii care le leagă de gestionarea greutății.
Insula Iubirii, 12 septembrie 2026
Insula Iubirii, 12 septembrie 2026. Armina și Bianca Ghiurcă s-au certat. Pentru cine s-a aprins flacăra ispitei
Ediția de sâmbătă, 12 septembrie 2026, din sezonul 10 al emisiunii „Insula Iubirii” a adus pe micile ecrane ale telespectatorilor o mulțime de momente neașteptate. În această seară, fetele au avut parte de primul bonfire după ce s-a dat „alarma” în vilă.