Săracul, orbul, ologul nu sînt cei cu haine murdare, în zdrențe sau cu dizabilități fizice. Sînt cei care au lipsa în întîmpinarea căreia tu poți veni cu oferta ta.
Revenind la o imagine utopică, poate va veni momentul cînd, în școală, vom preda valorile universalului, într-o lume a globalizării fără granițe statale.
Profesorii au nevoie de salarii, au nevoie de bani, pentru că trebuie să trăiască decent, iar decența este o valoare mijloc, fără de care nu poți ajunge la valorile scopuri.
Riscăm, și nu sîntem departe de acest fapt, să ne transformăm întregul parcurs educațional, cel puțin în ultimul an dinainte de examen, într-unul exclusiv de rezolvare de teste.
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
Sigur, pentru asta este necesar să traversăm noi înșine acest proces și să ne dăm seama cît avem de lucrat cu noi înșine, cît mai avem de cunoscut despre noi înșine, cît de vulnerabili sîntem, în nici un caz zei.
Dincolo de particularul acestei exemplificări, rămîne această întrebare cu grad mai înalt de generalitate: de ce nu ne racordăm încă suficient de coerent prin educație la specificul acestei noi lumi în care generațiile de elevi de acum deja trăiesc?
Mai sînt cîteva zile pînă va începe anul școlar 2022-2023. Sîntem în cu totul altă lume. Pentru prima dată, dacă bine îmi amintesc, în sistemul românesc de învățămînt, școala va începe atît de repede.
Dar ce înseamnă, astăzi, această situare bună în devenirea întru devenire a unui profesor? Înseamnă, oare, doar deținerea unui set de informații de natură științifică, pe care să le transmită elevilor săi?
Ce legătură au toate astea cu rubrica de educație, cu statutul de prof, viața mea? Exilarea lui Ovidiu și atentatul asupra lui Rushdie sînt pledoarii pentru nevoia de a păstra în școală literatura pe primul loc – și subliniez, pe primul – ca importanță!
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
Te trezești, la o vîrstă a maturității, că adesea nu știi să-ți răspunzi ție însuți, darmite să ai și curajul să vorbești în fața celorlalți despre astfel de ascunzișuri ale tale.
În viață trebuie să știi trei lucruri: ce vrei – adică să ai un scop, în ce crezi – adică să respecți niște valori și ce trebuie să faci – adică ce acțiuni întreprinzi.
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Basmele nu au murit în trecutul cultural ancestral al umanității. Ele continuă să se regenereze ca narațiuni în felurite formule artistice și în zilele noastre, păstrîndu-și același potențial formativ.
În programa școlară pentru gimnaziu se vorbește despre valori. Despre valori promovate de școală, despre valori culturale promovate în textele scriitorilor români din diferite perioade istorice, despre valori promovate prin obiceiuri și tradiții, despre valori etice, valori naționale, valori comunitare etc.
