Garanția faptului că putem să visăm

O știre despre o declarație a unui primar dintr-un oraș din Rusia mi-a atras atenția astăzi, mai ales că am avut în această perioadă o nouă sesiune de formare pentru profesori privind infuzarea curriculumului cu elemente de educație media. Cum se știe, în Rusia au fost interzise rețelele de socializare occidentale, Facebook, Instagram, Twitter, oarecum simultan cu decizia trustului care le deține de a se retrage din această țară. Dar cele două decizii sînt cu substrat diferit, avînd, în mod evident, mesaje diferite. Pe acest fond, o serie de influencer-i care aveau canale pe aceste rețele, urmărite de sute de mii sau de milioane de fani, au intrat în faliment, ca să spun așa, manifestîndu-și tristețea, plîngîndu-și, cum au mărturisit ei, munca de atîția ani risipită. Ei bine, primarul în cauză îi învită pe acești bloggeri „să își bage mințile în cap” și să se prezinte la „muncă cinstită”, precizînd că le oferă posturi de muncitori „la cositorie și la curățătorie, la amenajări peisagistice”.

Comentariile la această știre au fost, în proporție covîrșitoare, în aceeași notă. Spicuiesc: „Cît mă bucur pentru acești ratați ai societății... e valabil și pentru cei din România...”, „Noi să fim prevăzători, hai să îi trimitem de-acum la muncă!”, „Ar fi ideală în România! Dispar toți ordinarii!”, „Ar trebui să vadă cum se produce banul pe care-l primesc”, „N-am înțeles niciodată ce sens au acești penibili”.

Acum, desigur, privit dintr-o parte, se poate înțelege reacția acestor comentatori. Bloggerii aceștia, cu sute de mii și milioane de urmăritori, sînt niște răsfățați ai sorții, cîștigă bani de pe urma unei prestații relaxate online, etalîndu-și poate frumusețea, poate opulența, poate mușchii, poate viața aventuroasă etc. Nu muncesc, în sensul clasic al termenului, nu merg la un job cu pontaj, nu dau la sapă sau la coasă pentru a cîștiga un ban care e insuficient pentru o viață luxoasă. Cei care merg la astfel de job-uri pot avea astfel de reacții de frustrare.

Dar mai există și un alt unghi din care poate fi privită chestiunea. În primul rînd, statutul de influencer-i pe care îl au aceștia este dat de masa care îi urmărește, îi susține, le dă like-uri. Adică de oamenii care nu sînt ca ei, dar le place că ei există, pentru că reprezintă un fel de etaloane ale unor vieți rîvnite. Nimic nou sub soare. Dintre milioanele de urmăritori, probabil mai puțin de un procent vor ajunge să aibă o viață asemănătoare, dar oamenii au nevoie de povești cu care să se hrănească, de povești frumoase, strălucitoare, optimiste. În aceeași ordine de idei, nu ne naștem toți cu o frumusețe care să ne avantajeze pentru o expunere profitabilă, nu ne naștem toți cu averi sau cu talente excepționale care să ne permită expunerea lor într-o manieră care să provoace admirație și dorință. Poate unii dintre ei au comportamente care nu ne plac, poate unii dintre ei mint sau promovează idei cu care nu toți sîntem de acord, poate unii au averi cîștigate prin mijloace necinstite. Dar cu toate acestea, existența lor în spațiul public și profitabilitatea datorată popularității lor sînt un rezultat al admirației pe care o parte a societății le-o poartă.

Cînd facem formarea cu profesorii pe probleme de infuzare a elementelor de educație media, una dintre temele abordate este cea a libertății de exprimare. Pornim de la Declarația universală a drepturilor omului, al cărei articol 19 precizează că „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspîndi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat”. Ne referim, apoi, la Convenția europeană a drepturilor omului, care în articolul 10 menționează că „Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere”. De asemenea, luăm în discuție Constituția României, al cărei articol 30 subliniază, în primele două alineate, că 1) libertatea de exprimare a gîndurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sînt inviolabile, respectiv că 2) cenzura de orice fel este interzisă.

Mă întorc la influencer-ii aceștia, chemați și trimiși la muncă adevărată. Veninul, frustrarea, ura îndreptată împotriva lor, pentru că sînt niște privilegiați, sînt semne ale neînțelegerii libertății. Cei care vituperează împotriva lor sînt cei care și-ar dori să fie în locul lor, dar nu sînt, și ca atare ar prefera să îi aducă pe aceștia la nivelul lor. Dar libertatea nu este despre egalitate. Libertatea este despre dreptul de a fi tu însuți și de a te dezvolta la potențialul tău maxim. Indiferent că sîntem de acord sau nu cu stilul de viață sau cu ideile pe care le propagă acești influencer-i, faptul că ei există garantează faptul că și noi putem să nu fim de acord cu ei. Faptul că putem comenta la adresa lor este egal cu faptul că ei pot să cîștige de pe urma popularității prezenței lor libere pe rețele sociale.

Cînd dispare libertatea lor de a fi niște prezențe invidiate, de a fi admirați sau de a fi disprețuiți, dispare și libertatea noastră, a celor ce nu sîntem asemeni lor, de a putea să nu fim de acord cu ei.

De ce avem nevoie, așadar, de educație media? Pentru a înțelege că oamenii aceștia, care comentează cu satisfacție și cu ură, sînt și ei măsura libertății noastre. Și că atîta timp cît există răsfățații ceilalți, care cîștigă de pe urma unor imagini personale și a unor mesaje pe care le transmit prin blog-urile lor, avem și noi libertatea de a-i urmări sau nu. Avem, de fapt, libertate. Să ne bucurăm, deci, că există Loredana Groza, Dana Budeanu, Selly, Delia, Smiley și care or mai fi. Ei, care aparent cîștigă fără să muncească în sensul clasic, sînt garanția că trăim într-o societate în care putem să-i admirăm sau să-i criticăm, noi, cei care mergem la pontaj, înainte de culcare. Sînt garanția faptului că putem să visăm.         

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.