Cum să ne situăm în devenirea întru devenire?

Vara începe să aibă un ușor parfum de toamnă și vacanțele, respectiv concediile, să se apropie de sfîrșit. Înspre sfîrșitul lor am ajuns și eu, alături de fiul meu, pe la Rășinari și Păltiniș, cîteva zile de munte deci, după episoadele marine de peste vară. Am prins și aici o jumătate de zi cu soare și plajă la piscină, dar imediat apoi vremea s-a schimbat, așa cum se întîmplă la munte, și a adus ploaia, ceața înconjurînd crestele din zare, aerul devenind mai răcoros, dar și curat, proaspăt, întremător. 

Fiind aici, nemaifiind vreme de leneveală la piscină, am urcat ieri după-amiază pînă la cabana lui Noica, i-am vorbit fiului meu puțin despre el, despre anturajul lui interbelic, despre experiențele lui de viață postbelice, despre autoizolarea de la Păltiniș și despre școala pe care a întemeiat-o aici, despre discipolii lui încă aflați printre noi, despre Jurnalul de la Păltiniș al lui Liiceanu. Astăzi, duminică, de dimineață, am recitit fragmente din Jurnal și am căutat mai ales secvențele în care se face referire la profesorat. Aserțiunile vizînd profesoratul se pot concentra în cîteva idei centrale. Noica opina că profesoratul comportă un risc major. Fie îl începi înainte de a fi vizitat de idee, cea care să îți structureze un univers propriu și original de gîndire, și atunci te mărginești la a fi un manipulator, un transmițător de cunoștințe, fie îl începi după structurarea propriului sistem de gîndire, caz în care nu mai poți fi un profesor eficient – decît rar de tot – pentru că vei respinge bagajul informațional care a reprezentat gîndirea altora și vei rămîne blocat în propria ta închidere, nereușind să mai faci comprehensibilă pentru elevii/studenții tăi, în acuratețea ei, gîndirea altora. Profesoratul reușit, spune Noica, fără să-i minimalizeze valoarea, poate accede la devenirea întru devenire, care asigură înaintarea bună a culturii și a speciei, dar nu este compatibil cu devenirea întru ființă, care implică actul de creativitate prin care se realizează saltul spiritual specific gînditorului/filosofului original, ajuns la un sistem propriu de construcție conceptuală.

Splendide tribulațiile lui Noica, acceptabile oricînd, fără doar și poate, cu grad mai larg de generalizare decît aplicația pe domeniul filosofiei. Nici nu avem pretenția, de la noi înșine, ca profesori, să fim toți generatori de sisteme de gîndire originale. Destinul situării în devenirea întru devenire este destul de împlinitor, fără doar și poate. 

Dar ce înseamnă, astăzi, această situare bună în devenirea întru devenire a unui profesor? Înseamnă, oare, doar deținerea unui set de informații de natură științifică, pe care să le transmită elevilor săi? 

Îmi aduc aminte de anii în care eu am parcurs, ca student, cursurile specifice pregătirii psihopedagogice, cele care îți formează competența profesională profesorală. Erau exact momentele unor schimbări de generații și la nivel universitar. Am făcut cursurile de metodică cu vreo doi profesori, ambii aflați în anii de dinainte de pensionare. Oameni admirabili, iar unul dintre ei, domnul profesor Vistian Goia, mi-a devenit foarte drag și apoi, cînd eram deja profesor, citindu-i niște cărți nu de didactică, ci de memorii. În plus, am avut ocazia să-l mai întîlnesc și să discut cu dînsul, era un om deosebit, cald și cultivat, cu mare dragoste față de educație. Dar, revenind la cursuri, acestea erau construite pe o paradigmă tradițională, pe care începeam deja să o simt destul de ternă și de opacă la schimbările de generații și de dinamici sociale. Prin comparație, începeam să simt viul unei didactici a contemporaneității în pregătirea practică pe care o făceam cu asistenta de pe atunci a domnului Goia, doamna Alina Pamfil, devenită între timp nume de prim rang în domeniul metodicii și didacticii specialității.

Spre ce vreau să mă îndrept cu aceste considerații? Am văzut zilele acestea, pe paginile de Facebook ale unor pedagogi recunoscuți, profesori la universități importante din țară, dacă ar fi să îi amintesc pe domnul profesor Constantin Cucoș de la Iași și pe doamna profesor Mușata Daciana Bocoș de la Cluj, un apel la eliminarea din proiectul de lege a învățămîntului a unui articol care mie îmi scăpase din atenție. Am rămas uimit văzînd despre ce este vorba. Articolul respectiv permite o excepție de la obligativitatea de a avea modulele psihopedagogice absolvite în regim universitar, prin departamentele de profil, pentru accederea în cariera didactică. Motivațiile pe care le-am citit sînt legate de faptul că începe să se simtă un deficit de forță de muncă în domeniu, care se va accentua, că apare necesitatea introducerii unor discipline noi, pentru care nu avem profesori de specialitate suficienți, care să dețină și aceste competențe acreditate universitar. Cu alte cuvinte, ai putea ajunge profesor doar cu pregătirea universitară de specialitate, fără să mai faci cursurile de psihologie, de pedagogie, de metodică, de didactică, respectiv practica pedagogică, oricum restrînsă și insuficientă ca număr de ore și în actualele planuri-cadru universitare.

Ce pot să spun decît că este inacceptabilă, din punctul meu de vedere, o astfel de perspectivă? Oare chiar nu înțelegem că pentru o situare bună în devenirea întru devenire avem nevoie de profesori care să fie profesori, nu doar mașini de reprodus informație științifică? Sînt de-a dreptul uluit că în zilele noastre mai putem să înțelegem atît de reductiv dinamica, specificitatea, complexitatea actului educațional, încît să credem că el se poate performa de oameni care să nu aibă nu o brumă de pregătire psihopedagogică și didactică, ci una de nivel înalt, nuanțată și diversificată. Ba mai mult, că ar trebui să umblăm serios și la revizuirea acesteia, ca formare inițială universitară, în sensul updatării ei la logica contemporaneității. Dar în nici un caz să renunțăm la ea! Nu știu care vor fi efectele apelului universitarilor, dacă vor duce la eliminarea articolului respectiv din lege. Dar sper că vor avea cîștig de cauză și mă situez, în mod explicit, de partea lor.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.