Experiențe culinare norvegiene
Am fost cîteva zile în Norvegia și mă gîndesc să vă spun și vouă cîte ceva din ce am experimentat, ca să nu trebuiască să mergeți și voi. Decît dacă aveți un buget destul de generos sau prindeți o ocazie de finanțare. Asta pentru că e o țară îngrozitor de scumpă. O bere, spre exemplu, o cumpărați cam de la 10 euro în sus. Și oricum nu o găsiți decît în magazine specializate sau la restaurante sau în pub-uri. Altfel, e o țară splendidă, în care pe străzi circulă doar mașini electrice, majoritatea Tesla, iar pe insule, deși poți prinde vînt, nu ți se pare tăios, ci îți creează o senzație de liniște, de pace. Ai vrea să stai pe o astfel de insulă, să ieși dimineața la plimbare pînă la malul mării, apoi să scrii în căsuța ta înconjurată de copaci. Dar scrii pe balcon acum, ascultînd păsărelele din parcul de lîngă bloc. Am mai văzut chestii faine, cum este primăria din Oslo, unde se decernează premiul Nobel pentru pace, muzeul Munch, construit de oameni care știu să-și onoreze simbolul, Opera Națională din Oslo, pe al cărei acoperiș m-am urcat și era să-mi zboare vîntul basca, un restaurant într-o librărie din Oslo, un fel de Casa Literaturii, oameni relaxați pe străzi și nu foarte mulți, pentru că, fiind ei oricum puțini, n-ai cum să prinzi aglomerații și călcat pe picioare pe stradă.
Eu am prins această vizită printr-o finanțare pe fonduri norvegiene, un fel de Erasmus, datorită colaborării mele cu Centrul pentru Jurnalism Independent, respectiv proiectului dezvoltat de acesta în parteneriat cu Ministerul Educației, de implementare a educației media în școli. Mai explicit spus, a fost o vizită de documentare, un schimb de experiență în acest domeniu, al educației media, care cuprinde domenii mult mai vaste decît ar părea conceptul în sine, incluzînd principii ale democrației, ale civismului, ale cetățeniei active etc.
N-am să bat apa în piuă mult, plictisindu-vă cu chestiuni tehnice, am să amintesc doar cîteva aspecte care mi-au atras atenția în acest scurt periplu.
Am vizitat două universități, Oslo Metropolitan University și USN – Universitetet i Sørøst-Norge (Campus Drammen), în care am avut o serie de activități specifice. Dar eu vreau să aduc vorba despre chestii mai lumești. Despre mîncare, de pildă. Am mîncat serile în restaurante. Unul indian, unul cu specific local și unul din librăria despre care aminteam mai sus. Mîncăruri rafinate, șmechere și scumpe. Dar scumpe rău, adică un meniu de cină obișnuită, fără alcool, trece lejer de 50 de euro. Dacă ești ceva mai mîncăcios și mai bei și o bere sau un vin, suta de euro pentru o cină nu îți ajunge. S-ar putea ca unii să zică că nu e chiar așa de mult, dar dacă vă gîndiți la salariile de la noi, mai gîndiți-vă! Ei bine, la prînz am mîncat în campusurile universitare, la cantinele unde mănîncă tot poporul universitar, profesori, studenți, personal, ce o mai fi pe acolo. Ce poți mînca la cantină? Păi, o iei ușor cu supele, care sînt de vreo două-trei feluri, supe creme, ciorbițe, apoi salate de toate soiurile, în care abundă legumele, semințele, pastele etc., apoi treci la zona de fel principal, unde ai de regulă o sumedenie de opțiuni și combinații, de la miel și pui la vită sau pește, cu sosuri diverse și garnituri pe măsură. Mai iei și un desert din ofertă, ceva răcoritoare, poate o cafea. Ca românul, iei mult și aproape din toate cîte puțin, apoi te străduiești să mănînci tot, de rușine, și te gîndești ce greu va fi la sală cînd te întorci acasă. A, să nu uit. Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate, de confort, de bine. De altfel, așa sînt toate spațiile universitare, bibliotecile, spre exemplu, concepute ca spații deschise, comunicante. Dincolo de glumă însă, de ce aduc vorba despre masă? Pentru că, la aceste cantine, prețul mîncării este derizoriu în raport cu cel de la restaurante, iar mîncarea este foarte diversificată și sănătoasă. Practic, ești într-un paradis al mîncărurilor. Spre deosebire de eternele pulpe de pui cu cartofi pireu de la noi (sau de alte cîteva sortimente la fel de obosite), acolo studentul, dar omul, în general, are posibilitatea să mănînce diversificat și sănătos. Și ieftin. E o atenție acordată dezvoltării și creșterii sănătoase. Este vorba despre interesul față de educația de calitate, manifestat chiar de la acest nivel, al nevoilor de bază, cu proiecție însă pe termen lung: un student care se hrănește bine și sănătos va deveni un cetățean care aduce plusvaloare societății.
Iertați-mă că vă bat la cap cu mîncarea. Să mai zic încă ceva, cu care să închei mai serios.
La Universitatea din Drammen am cunoscut-o pe Heidi Biseth, de la Faculty of Humanities, Sports and Educational Science Department of Culture, Religion and Social Studies. Heidi Biseth predă diverse cursuri care țin de formarea inițială a viitorilor profesori și are ca domenii de interes pe care le abordează cetățenia activă, principiile democrației, drepturile omului, multiculturalismul și diversitatea, precum și studiul comparativ al sistemelor educaționale. În prezentarea pe care ne-a ținut-o nouă a punctat cîteva aspecte interesante, nu aș spune neapărat cu totul neobișnuite pentru mine și colegii mei, dar de actualitate. Am reținut importanța pe care o acordă unei priviri deschise înspre realitatea lumii în care trăim, cu depășirea unor prejudecăți conservatoare. Spre exemplu, ne-a spus că există și la ei tendința ca profesorii să confiște telefoanele elevilor la începutul orelor, iar ea încuraja o atitudine opusă, păstrarea telefoanelor și utilizarea lor în procesul didactic. Dar, mai ales, am reținut o punere în perspectivă a rolului educației și al profesorilor. Un profesor care își începe cariera în 2022 are în față 40 de ani de muncă. Elevii pe care îi pregătește vor intra pe piața muncii după anul 2040 și vor atinge vîrful carierei lor după anul 2050, unii chiar prin 2070. Ce anume din ce îi învățăm azi îi pregătește pe ei pentru anul 2050 sau 2070? Ce anume din ce învață un tînăr profesor îl pregătește pe acesta să îl pregătească pe elevul care acum începe școala și va trăi în anul 2050 sau 2070, într-o societate care va fi, fără îndoială, cu totul alta decît cea de acum? Sînt întrebări la care trebuie să reflectăm, fiecare dintre noi, dar și sistemul în sine.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.
