Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Este sîmbătă după-amiază și scriu pe o terasă din București. E plăcut, cald afară, soarele pe care l-am așteptat să vină, aducînd primăvara, a venit, în sfîrșit. Mai tîrziu decît în alți ani, parcă. Pe Calea Victoriei, unde mă aflu, e o viermuială de week-end, mașini și motorete, biciclete, trotinete și pietoni care flanează, grupuri de tineri, perechi de îndrăgostiți, turiști, fel de fel, aducînd și ei, prin coloritul vestimentar, o notă de viață optimistă, pulsîndă. Din copaci se scutură un puf fin, care peste tot prin București te năpădește riscînd să îți pătrundă în plămîni, dar poți să îl treci cu vederea, dacă iei în calcul celelalte blîndeți ale atmosferei tonifiante. E o stare de bine care mă face să zîmbesc. E o naturalețe a viului de care aproape ne dezobișnuiserăm, în anii pandemici.
Ce fac aici? Iată, voi scrie din nou despre ceva ce îmi este drag. Ce ți-e drag merită repetat, retrăit, reamintit. Am mai scris și cu alte ocazii despre OLAV, o fac din nou. Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață. Concursul acesta înseamnă pentru mine mai mult decît altele, chiar dacă au fost mulți ani în care am muncit și pentru propășirea altora, cum este, de exemplu, Olimpiada de Limba și Literatura Română, competiția clasică a disciplinei pe care o reprezint. Dar pentru Olimpiada de Lectură ca Abilitate de Viață am o dragoste mai atașantă, mai tandră, mai durabilă. Pentru că am fost de la începutul acestei competiții printre inițiatori și pentru că ceva – acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești și apoi să iubești – m-a făcut să-i devin fidel și să nu îi trădez vreodată principiile.
Dar să o iau de la origini. La început a fost un concurs național, prin 2013. S-a născut prin eforturile prietenei mele Monica Halaszi, de la Bistrița, prin susținerea Ancăi Denisa Petrache și a Monicăi Anisie. În acel an, a fost doar un concurs național. Dar din anul următor a devenit olimpiadă națională și a fost instantaneu îmbrățișată cu dragoste de mii și mii de elevi. Și-a cîștigat rapid fanii, așa cum îi stă bine unui fenomen cultural și educațional viu, cumva atipic și regenerator. Pentru că asta își propunea de la început, să regenereze gustul pentru lectură, la un alt nivel decît o face olimpiada clasică. Într-o direcție a comprehensiunii și interpretării, nu atît a analizei, cu accent pe lectura de identificare, cu deschidere înspre tipologii textuale noi și către literatura universală. Cîțiva ani, etapa națională a acestei olimpiade s-a desfășurat la Bistrița. Apoi, în 2016, am organizat-o eu, la Cluj. Apoi a avut o etapă la București. Apoi a fost, la un moment dat, mutilată și transformată într-o caricatură, pentru un an, apoi a venit pandemia și s-a anulat pentru doi ani, iar acum a reînviat la fel de splendidă, din propria cenușă.
Să fac un inventar din memorie, referindu-mă doar la etapele naționale. Doar la secțiunile pentru liceu, spunînd înainte că o vreme a avut două secțiuni sau niveluri pentru gimnaziu, respectiv două pentru liceu. Apoi, gimnaziul s-a separat și a rămas doar la liceu adevăratul OLAV. Așadar, la liceu: Dino Buzzati, Gabriel García Márquez, Ludmila Ulițkaia, Julio Cortázar, Truman Capote, Marguerite Yourcenar, Carlos Ruiz Zafόn, John Cheever, Eric-Emmanuel Schmitt, Anton Pavlovici Cehov, Panos Karnezis. Este o trecere în revistă din memorie a autorilor care au contribuit cu texte la subiectele etapelor naționale de-a lungul timpului. Alături de aceștia, diverse tipuri de texte non-literare și de texte multimodale, de la reclame pînă la afișe.
Anul acesta, după cei pandemici, iată, din nou, în condiții de normalitate, ne întîlnim aici, la București, pentru o etapă națională plină de emoție și cu adevărat frumoasă. 48 de elevi la nivelul 1 (clasele a IX-a și a X-a), 48 de elevi la nivelul 2 (clasele a XI-a și a XII-a), veniți din toate județele țării, cu profesorii lor însoțitori, și Comisia Națională. Prezidată de doamna prof. univ dr. Oana Fotache Dubălaru, de la Facultatea de Litere din București, instituție care a pus la dispoziție și spațiul desfășurării, cu logistica necesară, alături de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
A fost emoționantă deschiderea festivă, desfășurată la Palatul Parlamentului, cu sprijinul doamnei senator Monica Anisie, președinte executiv al Comisiei Naționale. Deși mă tem și mă feresc de festivisme, au fost discursuri calde și lipsite de formalism, ale unor oameni care au lăsat prin cuvintele lor să se simtă fie respectul, fie dragostea față de carte și față de lectură. Orchestra Colegiului Național de Muzică „George Enescu” din București, dirijată de maestrul Gheorghe Iliuță, a fost o încîntare.
În momentul în care scriu, nu se cunosc încă rezultatele finale. Dar nici nu vreau să scot în evidență vreun cîștigător. Toți elevii care participă la acest nivel sînt niște cîștigători. Și au primit deja niște premii extraordinare, de-ar fi să mă refer doar la întîlnirea pe care au avut-o, spre exemplu, cu Simona Popescu și cu Rodica Zafiu. Sau la spectacolele de teatru pe care în seara aceasta le vor vedea (eu însumi sînt încîntat pentru că voi ajunge la Trei surori, în regia lui Radu Afrim).
N-am să mă mai întind mult. A fost și este bucurie și senzație de sărbătoare în straie nu festive, ci casual, naturale. Mai spun doar ceva. Pentru că noi ne bucurăm aici, iar alături de noi un popor suferă, atît am putut noi face: anul acesta, subiectele au aparținut unor scriitori ucraineni: Andrei Kurkov și Serhii Jardan. Să ne revedem la anul cu bine!
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
