Să vorbim, așadar, despre schimbare
Se anunță vremuri cu adevărat noi pentru sistemul educațional românesc. Declarațiile domnului ministru Sorin Cîmpeanu de săptămîna trecută seamănă aproape cu un manifest revoluționar, pe care unii îl îmbrățișează cu avînt, iar alții îl critică de pe poziții conservatoare. Din capul locului spun că eu sînt pentru schimbare, dacă aceasta va fi gîndită ca strategie eficientă pe termen lung și că, de altfel, este o schimbare pe care am dorit-o, unele aspecte din ceea ce anunță ministrul, mai ales cele legate de evaluare, propunîndu-le și eu de mai multe ori de-a lungul timpului, fie prin articolele scrise (spre exemplu în „Evaluări fantastice“, unde am amendat existența, încă, a tezelor și necesitatea unor formule noi de evaluare, sau în „Zece chestii pe care ați vrea să le știți (II)“, în care explicam un sistem modular și de evaluare dintr-o școală din Luxemburg), fie în cadrul diverselor grupuri de dialog sau de lucru, formale sau informale.
Să vorbim, așadar, despre schimbare. M-a luat cu adevărat prin surprindere anunțarea unui proiect atît de spectaculos, pe un fond al unor ultimi ani destul de tradiționalist și conservator ca viziune, și primul lucru pe care l-am spus este că, dacă se va pune în practică, desigur, cu o marjă de predictibilitate a eficienței cît mai rezonabilă, tot răul ultimilor cinci-zece ani va fi oarecum compensat. Am trece la un învățămînt cu adevărat modern. Dar să nu ne pripim, lucrurile care arată bine ca formă trebuie să își găsească și fondul.
Cele două modificări majore anunțate de domnul ministru vizează structura anului școlar și modalitățile de evaluare a elevilor. Chiar dacă le privim separat, acestea se află în relație de corespondență, interogîndu-se reciproc și influențîndu-se reciproc. În privința structurii anului școlar se anunță cinci module de învățare, între care se situează vacanțe scurte, de cîte o săptămînă, două. Ei bine, termenul generic module pare momentan încă oarecum abstract și golit de conținut. Vorbim despre cinci unități de activitate didactică, de fapt, față de două (semestrele) sau trei (trimestrele) care pînă acum au fost experimentate de sistem. Nu există încă date despre faptul că altceva de fond ar determina această secvențiere, cum ar fi, poate, necesitatea de a absolvi un modul pentru a trece în altul. În fapt, în actuala viziune a programelor școlare, materia este structurată pe unități de învățare, care ar putea corespunde acestor cinci module anunțate. Nu e rău! S-a mai afirmat și că profesorii vor avea libertatea de a-și planifica și organiza demersul didactic anual, deci că își vor putea gîndi componența acestor module după cum li se pare mai eficient, ceea ce iar mi se pare de bun augur, cu condiția să existe totuși niște recomandări de echilibrare a acestora, astfel încît să nu ajungem la situații în care în două module să se facă doar gramatică, spre exemplu. Am auzit și voci care au arătat rezerve față de această structură, vizînd mai ales faptul că părinții care lucrează vor trebui să găsească soluții pentru vacanțele intermodulare în care elevii nu merg la școală. Sînt sigur că inclusiv la nivel de organizare școlară se pot găsi și că nu sînt foarte complicate. Nu aș face din această chestiune un argument de renunțare la sistemul modular.
Partea cea mai provocatoare mi se pare cea care vizează evaluarea. Pînă una-alta, elementul cert anunțat de domnul ministru este renunțarea la teze. Uf, în sfîrșit! O reminiscență prăfuită pe care de multă vreme am contestat-o (atît eu, cît și alți colegi ai mei; spre exemplu, împreună cu Monica Halaszi am încercat să o propunem acum cîțiva ani la nivel ministerial) și pe care nu prea mai speram să o văd pusă în practică. De ce sînt aceste teze retrograde? Îmi permit să mă autocitez: În actuala formulă curriculară însă, materia este organizată în unități de învățare, la finalul fiecăreia existînd evaluări sumative. Așadar, teza nu face altceva decît să dubleze notarea de la finalul acestor unități, fiind evaluate de două ori aceleași conținuturi.
Existența acestor teze este, pe de altă parte, o formă de a recunoaște un dezechilibru de percepție a importanței unor materii în raport cu altele, căci ele sînt asociate doar cu unele discipline, fapt care, iar, contravine viziunii moderne și integratoare a proiectului curricular actual. Mai adaug ceea ce am mai spus prin alte părți, că o notă luată la teză, așadar într-un moment fix, nu poate reflecta ideea de progres, de evaluare formativă.
Am susținut necesitatea renunțării la multe note obținute pe parcursul unui semestru, cu medie semestrială, în favoarea unor evaluări de progres, formative, respectiv cu o notă de final de semestru sau de an, cum pare că se proiectează acum, proces dublat de o fișă descriptivă de analiză a evoluției elevului. Mă autocitez din nou, referindu-mă la sistemul luxemburghez: Amintesc și modul în care este organizat anul școlar, nu în două semestre ca la noi, ci în perioade, care sînt patru la număr pe parcursul anului școlar […]. Pe parcursul acestor perioade elevii nu primesc note. În fapt, au evaluări prin teste sau proiecte la sfîrșitul unor unități de studiu, dar ele nu se trec în catalog ca la noi, ci constituie părți din singura notă care se acordă la sfîrșitul perioadelor, ca un fel de medie, în fapt, nota pentru respectiva perioadă. Nu există teze, sînt inutile, cînd oricum există evaluările de progres. Programa de studiu nu încurajează deloc competiția, ci colaborarea.
Domnul ministru mai anunță și existența la final de an a unor evaluări standardizate. E foarte bine! Dar, dacă sînt evaluări, nu examinări, ele ar trebui receptate ca atare: instrumente reglatoare sistemice, nu de notare. Așadar, rezultatele la aceste evaluări standardizate nu ar trebui să constituie notă finală și nici să înlocuiască tezele, cu un alt nume. Va mai fi de discutat despre aceste lucruri.
Ce pot să spun, pentru moment? Că, în sfîrșit, aud despre niște schimbări cu viziune, sînt sigur că mulți oameni valoroși au contribuit la decizia domnului ministru cu sfaturi. Așteptăm cu nerăbdare urmarea.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.