Limbaje ale sufletului

Publicat în Dilema Veche nr. 976 din 22 decembrie – 28 decembrie 2022
HCorches prel jpg

Sînt un produs al unei educații preponderent umaniste. Primul meu contact cu educația muzicală, pe care mi-l amintesc perfect, a fost spectacolul de balet Lacul lebedelor, pe muzica lui Ceaikovski. Eram încă elev în clasele primare, cred că în clasa I. M-a dus bunica mea, la Opera Maghiară din Cluj, unde se juca acest spectacol. Din acel moment, pînă spre sfîrșitul gimnaziului, am avut abonament la filarmonică și la operă. Mergeam cam de două ori pe săptămînă, uneori și mai des. Nu am ratat nici unul dintre spectacolele de operă, toate marile titluri îmi sînt cunoscute și dragi, nu am ratat nici unul dintre concertele pe care filarmonica clujeană de atunci le susținea. La Opera Română din Cluj-Napoca, unde îmi făcusem abonament, mă cunoșteau toți din ansamblul orchestral: fiind micuț, adesea nu vedeam din scaun, în plus, eram curios de mișcarea instrumentelor, astfel încît mergeam adesea și urmăream spectacolul din față, dintre rîndurile de scaune, sprijinit cu capul în palme, în spatele dirijorului, de marginea acoperită cu catifea roșie a scenei. În timpul educației preșcolare, alături de grădinița de masă, am frecventat după-amiaza grădinița de muzică. În clasele gimnaziale am frecventat în paralel cu școala de masă și școala de muzică, instrumentul pian. Opt ani de zile, de trei ori pe săptămînă, după-amiezile, cîte trei ore, teorie și solfegiu, apoi instrument. Zilnic, acasă, aveam orele de exersat la pian. Primisem cadou de la unchiul Vasile, fratele bunicii, o pianină vieneză. Era pianina la care cîntase și el, în tinerețea sa, romanțe, canțonete, șansonete și cîntece de petrecere, și am încă vrafurile de partituri cu acestea, alături de pianină, într-una dintre camerele apartamentului meu. Ceva mai tîrziu, prin liceu, m-am împrietenit cu un grup de elevi de la Liceul de Arte Plastice din Cluj-Napoca. Frații Câmpan, care aveau părinți artiști plastici, la rîndul lor – cu mama lor am și făcut apoi, la facultate, un curs de istoria artei – toți, băieți și fete, artiști, fie muzicieni, fie pictori. Marian Furtună, care a devenit pictor de biserici, dar de la care am pe un perete un splendid tablou, un nud dintr-o expoziție cu tema „Femei“, inspirată de romanul O femeie al lui Péter Esterházy. Eugen Cosoreanu, căruia îi spuneam Jeni, care este astăzi artist independent, designer. Și alții. În acele vremuri ajunsesem să mă joc și eu și de-a pictatul, dincolo de faptul că petreceam timp în atelierele de lucru ale altora. Alături de dragostea pentru literatură, am crescut cu dragostea pentru muzică, pentru arte plastice și pentru arte în general, mereu alături. Cînd am ajuns în armată, s-a întîmplat să am un locotenent poet, Adrian Lesenciuc, astăzi scriitor cunoscut, care înțelegea și iubea arta. I-am citit atunci, privilegiat de context, un volum de poezii pe care încă îl am în bibliotecă, scos în condiții tipografice precare, lăsat de el într-o cămăruță unde aveam șansa să stau singur și să citesc, să scriu. Lucram și la biblioteca unității, unde sortam cărți. Dintre cele casate, am acasă, în bibliotecă, volumul În absența stăpînilor al lui Breban, cu ștampila bibliotecii unității. S-a întîmplat să am colegi mulți artiști, muzicieni mai ales, de asemenea. Aveam instrumentiști, aveam dirijori. Și s-a închegat la nivelul unității, dintre noi, un cor. S-au legat prietenii – deși nu ne mai întîlnim decît foarte rar, mi-a rămas drag și apropiat sufletului contrabasistul Braica Cristian, un om cu o vervă fabuloasă, care a făcut apoi carieră în străinătate. Cu corul închegat acolo, vreo cinci luni am dat concerte pe la televiziuni, am făcut înregistrări, ne-am bucurat de muzică și de prietenie. În timpul sărbătorilor, cu același cor, vreo 20-30 de oameni, am colindat pe la casele noastre. Splendide momente. Muzica m-a însoțit apoi toată viața. Alături de arta plastică și de literatură. 

Pe drumul acesta, am avut alături, desigur, îndrumători, mentori. Uneori au fost profesori, alteori au fost colegi, prieteni. Mi-am adus aminte acest parcurs oarecum determinat de două situații. Mai întîi, finalul unui serial, Fargo. Un serial în care un personaj, polițist, în prag de pensie, a cărui fiică este, de asemenea, polițistă, are o cameră doar a lui. Fiica intră întîmplător la un moment dat în ea și descoperă acolo o sumedenie de desene lipite peste tot pe pereți. Sînt, de fapt, un fel de hieroglife. Omul îi dă o explicație fiicei sale, care îl chestionează mirată. Îi vorbește despre comunicare, despre dificultatea de a ne comunica unii altora, unii pe alții, prin limbaj, într-o manieră autentică. Limbajul, acest instrument care ne unește, dar ne și desparte. Conflict, război, violență, toate se reduc la limbaj și la neputința comunicării, de fapt, îi spune el. Cuvintele pe care le spunem și cuvintele pe care le auzim nu sînt întotdeauna același lucru, afirmă el, așa că m-am gîndit să creez un limbaj mai simplu, care să nu genereze rupturi de sens. Bătrînul polițist, de fapt, desenează, sperînd că astfel va reduce decalajul de sens din comunicare și va apropia oamenii între ei. 

Cealaltă situație este legată de contextul acesta al sărbătorilor de sfîrșit de an. Este momentul în care în școli se naște un alt fel de atmosferă. Se cîntă colinde, se organizează expoziții cu tot felul de produse specifice acestor sărbători. La mine la birou, zilnic, vin coruri din școli care se întrec în bucuria de a cînta și de a transmite un mesaj al luminii și al păcii. Pentru toate acestea este nevoie de oameni care să creadă în ele și care să muncească pentru a le înfăptui. Sînt implicați, desigur, profesori de diverse specialități, dar cei mai implicați și, aș îndrăzni să spun, mai importanți sînt acum, în aceste zile, profesorii de arte, de muzică, de desen, poate de artă dramatică, acolo unde sînt. Există limbaje care ne unesc mai mult decît ne despart, pentru că ele lucrează direct cu sentimentele și cu emoțiile noastre, iar acestea sînt limbajele artelor. 

În timpul acesta, al sărbătorilor, gîndul bun și recunoștința mea se îndreaptă spre ei. Spre acești colegi ai noștri, care aparent sînt mai puțin valorizați sistemic și societal. Cei care lucrează cu limbaje ale sufletului, cu limbaje care unesc, fără să despartă. Profesorii de muzică, de arte plastice sau de arte ale spectacolului, care sînt o prezență mai puțin vizibilă, mai discretă, căci, nu-i așa, materiile lor nu sînt valorificate de examenele naționale. Dar sînt valorificate de examenele vieții. De examenele din care ieșim poate mai buni, mai blînzi, mai uniți. 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.