Cuvîntul zgubilitic nu s-a răspîndit prea mult, dar își păstrează expresivitatea prin felul în care pare să parodieze o terminologie medicală (psihiatrică), prin contrastul comic între simbolismul lipsit de eufonie al primei sale părți și terminația savantă.
Sporadic, formele argotice apar în texte literare din epocă: „avînd întîlnire cu o femeie «giorno»” (Mihail Grămescu, în Viața Românească, mai 1982); „Așa!... Giorno!”
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
Mai vechiul rablă a devenit termen oficial, inclus în programe guvernamentale; pentru a-l înlocui, vorbitorii recurg la metafore peiorative din domeniul culinar și al gospodăriei: cazan, tigaie, coteț.
Cea mai veche atestare a cuvîntului sarma – consemnată ca atare în dicționarele academice – Dicționarul limbii române (DLR) și Micul dicționar academic (MDA) – este de la începutul secolului al XIX-lea.
Explicația etimologică dată de majoritatea dicționarelor (și, într-o recenzie, de Iorgu Iordan) invocă sursa onomatopeică: imitarea zgomotului produs de o lovitură cu palma (leap, leop, leapa, hleapș etc.).
Un cuvînt care denumește, în sensul său concret, un recipient greu, folosit pentru zdrobire, ajunge astfel să exprime eliberarea din constrîngerile jocului.
De fapt, e foarte probabil ca termenul sîrmă să se fi păstrat pur și simplu în uz, după ce fusese curent folosit în mai vechile referiri neutre la telefonie
Proiectat pe nisipurile mișcătoare ale variațiilor istorice de formă și de sens, împrumutul semantic actual (romanță – „poveste de dragoste”) nu mai pare atît de neobișnuit.
Cuvîntul bulevardist putea fi format foarte ușor în română, de la bulevard, deja împrumutat din franceză (din boulevard) la jumătatea secolului al XIX-lea.
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
Anunțurile de acum un secol erau mult mai generoase în enumerarea calităților necesare îndeplinirii oricărei meserii, majoritatea privind sîrguința, curățenia și seriozitatea: harnic, vrednic, destoinic, muncitor, curat, liniștit, serios, nevicios, fără vicii.
Cele mai multe anunțuri vizează îndeletniciri tipice pentru femei, ocupații de tip subordonat a căror denumire a variat destul de mult de-a lungul timpului, urmînd modele vremii și reflectînd în general tendințele eufemistice, de „înnobilare” a unor poziții care puteau fi simțite ca umilitoare.
În registrul colocvial și în unele jargoane profesionale ale românei actuale, substantivul feminin servită – provenit din participiul adjectival al verbului a servi – a căpătat mai multe sensuri, încă neînregistrate de dicționarele noastre generale.
Numele personajului este destul de atipic, pentru că nu intră într-o serie de derivare productivă: pare rezultatul unei contaminări sau al unei creații ad-hoc de la adjectivul sau de la substantivul greu.
Echivalența parțială dintre dulce și bun devine echivalență totală în anumite construcții, de exemplu în sintagma frați dulci(sau buni), adică frați avînd ambii părinți în comun, în opoziție cu frații vitregi.
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
Apare însă destul de des ca formulă de caracterizare depreciativă a unei persoane, indicînd slăbiciunea, lașitatea, lipsa de inițiativă și de autoritate.
În româna actuală, exagerarea numerică – ca formă afectivă și ludică de manifestare a atitudinilor extreme, de exasperare sau de entuziasm – recurge tot mai des la cuvîntul catralion.
„Ura și la gară!“ dezvoltă sensuri numeroase, dar previzibile: poate indica, în cheie pozitivă, eliberarea de o povară – sau, în cheie negativă, încheierea (prea) expeditivă și superficială a unei acțiuni, indiferența, lipsa de interes; adresată direct unui interlocutor, marchează de obicei refuzul,
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
O recentă campanie publicitară a asociat un nou tip de bere cu imaginea unui „țap”: introducînd animalul în studiouri de televiziune, înălțînd o construcție de lemn în formă de țap și prezentînd berea, printr-un joc de cuvinte un pic forțat, ca „țapănă”.
Una dintre cele mai absurde formule propagandistice din ultimele decenii ale regimului comunist din România a fost denumirea „Șoimii patriei”, atribuită de la început organizației pentru copii între 4 și 7 ani înființate în 1976.
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
Textul recomandă, de exemplu, ca termenul student (cu sensul „cel care studiază”, indiferent de nivel) să nu mai fie folosit în școlile din Ardeal pentru ciclul preuniversitar, ci să fie înlocuit cu elev sau școlar, ca în Regat.
„Resbel” (sau „rezbel”) este unul dintre exemplele, nu foarte numeroase, de „reromanizare” a vocabularului românesc prin apropiere a unei forme de origine nelatină de forma unui cuvînt latin cu același sens.
Vorbitorul își limitează spusele, le prezintă ca pe o simplă exprimare a opiniei, subînțelegînd că nu vrea să le impună, nu încearcă să-i convingă cu orice preț pe interlocutori.
Erau ironizați vorbitorii care îi considerau „provinciali” pe cei care nu știau să folosească „ultima expresie la modă”, exemplele de mărci ale modei lingvistice fiind șefule, zexe, bank.
S-au propus mai multe explicații pentru originea expresiei cu scaun la cap: unele destul de plauzibile, bazate pe interpretarea cuvîntului scaun ca metonimie și simbol al ideii de judecată, altele mai ingenioase, dar prea puțin motivate.
La plecarea dintre noi a unui om fermecător, a unui cărturar înțelept și plin de umor, înzestrat cu erudiție profundă și ironie blajină, aș vrea să amintesc măcar unele dintre cele mai frumoase explicații pe care le-a oferit cuvintelor și frazeologismelor populare românești.
În limba română există o serie de cuvinte de origine ucraineană, în majoritate intrate prin contact lingvistic direct, în zonele de nord și nord-est (Bucovina, Moldova, Maramureș).
