Scaunul minții

Publicat în Dilema Veche nr. 938 din 31 martie – 6 aprilie 2022
„Cu bule“ jpeg

S-au propus mai multe explicații pentru originea expresiei cu scaun la cap: unele destul de plauzibile, bazate pe interpretarea cuvîntului scaun ca metonimie și simbol al ideii de judecată, altele mai ingenioase, dar prea puțin motivate (invocînd, de exemplu, prestigiul și autoritatea celui cu scaun rezervat la capul mesei). Autorii dicționarului academic (Dicționarul limbii române ‒ DLR, Tomul X,  Litera S, 1986) au optat pentru prima soluție, subordonînd expresia cu scaun la cap unui sens învechit al termenului scaun – „consiliu, sfat, divan, instituție cu atribuții (predominant) juridice; local, sediu al acestor instituții”.

Argumentele principale pentru o explicație istorică provin în mod ideal din investigarea a cît mai multe contexte în care se actualizau sensuri prototipice ale cuvîntului scaun și din comparația cu alte moduri de desemnare și descriere a înțelepciunii. Un context lămuritor mi se pare a fi un fragment din Cazania lui Varlaam (1653), citat de altfel parțial și în DLR, sub alt sens: „Gîndul omului are scaunul său în cap, că acolea șeade mentea și înțelegerea din carea purceade înțelepciunea. (...) Aceastea şi ş-alte isprăvi de treabă mentea le svătuiaşte, carea are scaunul său în capul omului”. Scaun are în acest fragment sensul foarte general „sediu”, curent în textele mai vechi și păstrat pînă mai tîrziu, de exemplu, la filosoful Vasile Conta: „Scaunul tuturor facultăților senzitive, intelectuale și volitive este în creier” (apud DLR). În stilul religios apare și astăzi sintagma scaunul gîndului („Cel nepurtat de scaunul gîndului omenesc”, în Paraclisul tuturor sfinților, crestinortodox.ro).

Cel mai mult pare să fi circulat sintagma scaunul minții, pentru care găsim exemple destul de vechi în cărțile populare traduse la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Scaunul minții poate desemna stabilitatea rațiunii, înțelepciunea ‒  „deși la multe lucruri și în osebite locuri îl purta trupul, din scaunul minții sale tot nu l-a putut mișca” (în Esopia sau Viața lui Esop) ‒ sau devine un simplu echivalent pentru minte: „Mi-au deschis scaunul minții” (Halima). Construcția figurată a(-și) deschide scaunul minții corespunde perfect sensului în care spunem și azi a-și deschide mintea sau a deschide capul cuiva. Sintagma scaunul minții circula în secolul al XIX-lea, chiar în comunicarea curentă, cu ambele sensuri („cap, ca sediu al înțelepciunii” și „rațiune, în special stabilitate a rațiunii”); într-o dramă istorică de I. Nenițescu, un personaj își însoțește vorbele de gesturi clare: „Ridicîndu-se repede își cuprinde capul cu amîndouă mîinile. – Dumnezeule... îmi vine să mor... simt că mi se clatină scaunul minții...” (Familia, 20 iulie 1897). Sediul rațiunii poate fi stabil, dar și mișcat din loc, zdruncinat, deplasat – în numeroasele metafore ale nebuniei. Artur Gorovei publică, în monografia Folticenii (1938), mărturia din anul 1841 a unor preoți în legătură cu un localnic care a suferit „atacarisire la minte”: „răposatul Tudurachi Ciurea s-au lovit de dambla, care i-au omorît giumătate de trup rămăind nemișcat și scaunul minții i-au zdruncinat”. Într-o scrisoare din 1871, G. Barițiu vorbește de un om „atacat ceva și de apoplexie, alterat chiar în scaunul minții prin moartea celor trei copii ai săi” (corespondență editată de Ioana Botezan). Într-un alt text sînt pomeniți „niște săriți, cu scaunul minții odorogit” (Delavrancea, Opere, V). Sintagma putea descrie și starea fericită în care totul e în ordine, mintea aflîndu-se la locul său: „cine va crede, avînd scaunul minții la loc, vorba dlui Bunea, că (...)” (Telegraful român, Sibiu, 18 martie 1908). În uzul curent, sediul rațiunii se confundă treptat cu rațiunea, scaunul devenind, prin elipsă, sinonim pentru minte. Expresia cu scaun la cap devine de fapt un echivalent pentru cu minte (sintagmă care s-a sudat, producînd adjectivul cuminte) sau cu cap. E drept, între cap și minte poate fi uneori echivalență (sediul rațiunii confundîndu-se prin metonimie cu rațiunea), dar alteori intervine o diferențiere necesară: „Cap ai, minte ce-ți mai trebuie?”. Echivalențele metonimice permit și apariția unor variante de tipul cu scaun la minte („ispititor, îndrăzneț, limbă rea dar cu scaun la minte”, Familia, 29 octombrie 1900) și cu scaun la judecată („român cu scaun la judecată”, Tribuna, 22 ianuarie 1905), în care scaunul se fixează în rolul de simbol al stabilității rațiunii. Așadar, expresia actuală se poate explica pornind de la ideea Mintea are scaun în capul omului. De unde rezultă că Omul are scaun (al minții) la cap. Sau îl are șubred. Sau nu-l are.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Vânzare haine online
Vindeți pe Instagram, TikTok sau marketplace? Când vine ANAF
Dacă vindeți haine pe care nu le mai purtați, mobilierul înlocuit sau alte obiecte folosite în gospodărie...
Straja  Foto Ski Straja (5) jpg
Peisaj de poveste în România. A nins abundent într-o stațiune iubită de turiști
Iarna începe să își facă simțită prezența în zonele montane din România, unde primele ninsori consistente au transformat peisajul. Stațiunea Straja, din județul Hunedoara, a fost acoperită de un strat de zăpadă după mai multe ore de ninsoare.
Tineri la lucru  Foto Freepik com jpg
Șase din zece români cred că părinții lor au avut o viață mai grea. Ce generație este considerată cea mai afectată în prezent SONDAJ
Aproape șase din zece români consideră că generația părinților lor a avut o viață mai grea decât cea pe care o trăiesc ei în prezent. În același timp, peste jumătate dintre respondenți cred că toate categoriile de vârstă se confruntă cu dificultăți aproximativ egale în România.
Damen Mangalia FOTO Damen jpeg
Șantierul Naval Mangalia: Rheinmetall a plătit integral cele 138 de milioane de euro și a semnat contractul. Când ar putea fi reluată activitatea
Șantierul Naval Mangalia a trecut de etapa licitației: cumpărătorul a achitat integral prețul de 138 de milioane de euro și a semnat contractul de vânzare-cumpărare. Preluarea efectivă depinde însă de obținerea avizelor și autorizațiilor necesare, iar repornirea producției va necesita investiții.
Donald Trump și Zelenski FOTO Profimedia
„Teritorii contra pace” – se va aplica și în Ucraina principiul aplicat otrăvit care dezechilibrează și acum Orientul Apropiat?
Trump pesemne știe ceva despre mersul subteran al negocierilor privind Ucraina și, mai ales, fără niciun fel de reținere, indică faptul că știe de acum modul în care se vor finaliza: exact cum prevedea Kissinger, Ucraina va trebui să plătească un preț foarte greu pentru a obține un armistițiu.
pensie alimentara jpg
Pensia de întreținere pentru copii: Înalta Curte clarifică recuperarea ratelor viitoare
Executarea silită a pensiei de întreținere pentru un copil minor poate fi încuviințată și pentru ratele care vor deveni scadente în viitor, nu doar pentru cele deja restante...
image png
Situație disperată în Qatar! Formația lui Răzvan Lucescu a primit interdicție la transferuri pentru trei perioade de mercato
O problemă administrativă la Al-Sadd riscă să îi dea peste cap planurile lui Răzvan Lucescu pentru perioada următoare.
politist in polonia jpg
Gest emoționant al polițistului polonez rănit în atacul armat din Cracovia. Care a fost prima întrebare după 12 ore de operație
Unul dintre polițiștii polonezi răniți în timp ce îl opreau pe autorul atacului armat din Cracovia a întrebat de colegul său imediat după ce și-a recăpătat cunoștința.
Adela Zaharia  jpg
Vocea care cucerește marile scene ale lumii ajunge la Cazinoul din Constanța! Soprana Adela Zaharia, recital-eveniment în dialog cu maestrul Ioan Holender
Cazinoul din Constanța devine, pe 14 și 15 noiembrie, scena unei întâlniri speciale între două nume importante ale muzicii clasice românești: soprana Adela Zaharia și maestrul Ioan Holender.