Șofer de duminică
Expresia șofer de duminică nu a fost încă înregistrată de dicționarele noastre generale, deși circulă de mai multe decenii în conversația curentă și a apărut destul de des în presă. În dicționarele curente, locuțiunea adjectivală de duminică este consemnată cu un sens apreciativ foarte limitat, cu referire precisă la îmbrăcăminte: „care se poartă în zilele de sărbătoare; care este de calitate (mai) bună” (DEX). Cu referire la șoferi, în schimb, sensul formulei de duminică este clar depreciativ. Expresia apărea deja (între ghilimele) în titlul unui articol educativ din ziarul Scînteia (din 21 iunie 1969): „Atenție la... «Șoferul de duminică»”. Indicațiile prescriptive formulate în limba de lemn a epocii cuprindeau și o definiție implicită: „se impune o atitudine mult mai fermă împotriva acestor manifestări evidente de iresponsabilitate din partea unor conducători auto, începători sau șoferi vechi fără experiență [care], deoarece se urcă la volan o dată, de două ori pe săptămînă provoacă nu numai perturbări în circulație, dar și grave accidente”. În același an, titlul Șofer de duminică apărea în programele cinematografelor din București, cu precizarea „în completare”, fiind probabil vorba de un documentar educativ, dintre cele proiectate pe atunci înaintea „filmului artistic”. Formula reapare constant în presă, treptat renunțîndu-se la ghilimele: „Au ieșit la plimbare «șoferii de duminică», cum li se spune în limbaj automobilistic” (România liberă, 14 noiembrie 1972); „șoferii de duminică sînt și vor rămîne mereu un veritabil pericol public” (Flacăra, 23 decembrie 1976); „Din nou despre șoferii de duminică” (Flacăra, 18 octombrie 1979); „Cine nu a auzit de șoferul de duminică (...)?”; acesta „bagă în sperieți șoselele” (România liberă, 12 februarie 1981); „«Nu uita că tu ești un șofer de duminică, mașina ți-o conduce soția» îi răspunse chirurgul ușor zeflemitor” (Flacăra, 6 ianuarie 1989) etc. În articolele respective, formula era aplicată unor persoane care conduceau prost, inclusiv prin exces de viteză, imprudență, depășiri periculoase etc.
Sintagma este destul de transparentă și ar fi putut apărea independent în mai multe limbi; e totuși mai probabil ca în română să fie un calc după franceză (de unde a fost împrumutat chiar termenul șofer). În Trésor de la langue française informatisésînt înregistrate sintagmele chauffeur du dimanche, conducteur du dimanche, dar definiția este mai generală și ilustrată și prin peintres du dimanche (pictori de duminică): „care nu practică anumite activități decît duminica și, ca urmare, se dovedește inabil sau neexperimentat”. Atestarea cea mai veche (din 1923, după Merriam-Webster) pare să o aibă expresia Sunday driver din engleză, inclusă în dicționare cu un sens depreciativ definit mult mai precis și mai concret. În Cambridge Dictionary online, explicația este: „cineva care conduce prea încet, adesea deranjîndu-i pe alți șoferi”; în Merriam-Websteronline, se vorbește despre „o persoană care conduce încet și calm sau excesiv de prudent”.
În română, formula se folosește în continuare, cu un sens mai larg (asemănător celui din franceză), cu referire la stîngăcie și la lipsa de experiență; evident, acestea se pot manifesta și prin încetineala supărătoare a deplasării în trafic. Fundamentală rămîne inabilitatea: „Nu degeaba s-a născut și zicala că ești șofer de duminică. Adică un șofer prost, pilaf, varză” (4tuning.ro, 27 decembrie 2017); „Un «șofer de duminică» a reușit să lovească tramvaiul pe strada Horea” (stiridecluj.ro, 14 februarie 2022). Adesea, formula apare în variante actualizate: „Șofer de weekend la Cluj? Dacă Poliția îi ia permisul va zice că a avut ghinion”; „«Driverul» de weekend tăia curbele «în veselie»” (stirudecluj.ro, 10 iunie 2015); „Un șofer de weekend ce încurcă pe toată lumea care vrea să ajungă acasă vineri seara” (trafictube.ro, 24 ian. 2016).
Popularitatea expresiei se reflectă în extinderea tiparului la alte ocupații. Se produce adesea și o resemantizare, prin atribuirea unor valori pozitive; în fond, amatorismul este ambivalent, putînd fi condamnat din perspectiva profesionalizării, dar și prețuit pentru pasiunea dovedită (de către persoane care au activități intense și stresante în restul timpului) și pentru plăcerea pe care o presupune. Astfel, unii se pot autodefini, mai serios sau mai în glumă, ca pictor de duminică, scriitor de duminică, blogger de duminică sau de week-end. Cel mai celebru exemplu de resemantizare pozitivă a formulei, destul de vechi, îi aparține lui Emil Brumaru: „Eu sînt un poet de duminică / La haina mea roz am o mînecă // Albastră, cealaltă vernil. / Eu scriu doar în luna april // Şi-atunci nu mai mult de un vers / Pe care deja l-am şi şters” („Balada poetului de duminică“, în Cîntece naive, 1976).
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
