E tulburător să descoperi că formule clișeizate ale epocii staliniste au supraviețuit undeva la est, continuînd să funcționeze ca odinioară, impuse prin forță sau preluate prin convingere.
Pluralul englezesc Internets este înregistrat ca formă glumeață, reluînd satiric o eroare lingvistică a fostului președinte G.W. Bush, produsă într-o dezbatere cu John Kerry, în 2004.
Puternica tendință actuală de anglicizare a mai vechilor franțuzisme sau latinisme poate fi observată și în cazul cuvintelor consistent și consistență.
La începutul acestui an a apărut o nouă ediție a dicționarului (DOOM3): actualizată, așa cum se cuvine, prin abandonarea unor variante ieșite din uz, prin acceptarea unor împrumuturi și creații recente, prin precizări și completări suplimentare acolo unde se văzuse că este nevoie de ele.
O formulă ingenioasă are succes, devine rapid clișeu, își extinde sensul în contexte tot mai îndepărtate de cel inițial, e folosită pînă la sațietate, apoi intră în inventarul relativ stabil de expresii populare sau, cel mai adesea, e pur și simplu abandonată.
Există situații în care termenii familiar-argotici șochează, chiar dacă sînt cuvinte cunoscute de toată lumea și folosite de foarte mulți în familie sau între prieteni.
Răspunsul Cu drag are avantajul noutății, dar și pe acela de a pune accentul pe apreciere și pe relația umană, nu doar pe minimalizarea efortului și a îndatorării.
Tiparul consecutiv cu valoare superlativă (bea de stinge, mănîncă de rupe, muncește de se spetește, prost de dă-n gropi etc.) este foarte productiv în româna colocvial-argotică actuală.
Una dintre mai vechile tendințe ale limbii române face ca anumite verbe împrumutate să înceapă să fie construite cu un pronume reflexiv cu rol de simplă componentă lexicală, fără valoare sintactică propriu-zisă.
Termenul narrative are destule echivalente: de la mai vechile poveste și povestire la modernul narațiune, împrumut latino-romanic din secolul al XIX-lea, intens folosit, de atunci, în critica, istoria și teoria literară.
Termenul janilie, care supraviețuiește azi în rare anunțuri sau liste de produse, are, ca și alte denumiri de materiale și obiecte ale vieții cotidiene, unele neclarități în istoria sa nu tocmai recentă.
Plezirist și plezirism ilustrează foarte bine ușurința cu care româna a putut să creeze pseudofranțuzisme, cuvinte care par împrumuturi, dar care de fapt nu există în franceză.
Cuvîntul este o creație lexicală ludică, produsă prin contaminare sau prin deraiere lexicală, al cărei prim segment provine cu siguranță din termenul „crocodil”.
Ştirile şi recomandările din mass-media au adus în prim-plan, în ultima vreme, un eufemism cu o circulaţie pînă acum relativ limitată: folosirea cuvîntului seniori pentru a evita posibile asocieri de idei neplăcute legate de înaintarea în vîrstă.
Evitarea construcțiilor complicate, recursul la juxtapunere, la elipsă, caracterul fragmentar al enunțurilor sînt caracteristici generale ale limbii vorbite, ale oralității nesupravegheate atent.
Cei mai mulți dintre termenii injurioși sînt desigur rezervați oamenilor, dar și animalelor domestice li se pot atribui, cu timpul, cîteva insulte specifice.
În română nu regăsim o insultă foarte cunoscută și cu un grad mare de violență în tradiția mai multor limbi și culturi romanice: cea care caracterizează batjocoritor bărbatul înșelat de soție.
Expresiile populare mai vechi, pe care vorbitorii actuali nu le mai înțeleg sau nu se mai străduiesc să le înțeleagă sînt uneori reinterpretate, schimbîndu-li-se pe nesimțite forma, uneori și sensul.
S-a răspîndit foarte mult, în ultimii ani, un calc sintactic, o construcție care imită, cu elemente din română (este despre), structura din engleză is about, folosită cu anumite valori speciale, extinse.
Lista de expresii dezvoltate pe o bază onomastică publicată de Caragiale în 1889, sub pseudonimul Falstaff, în Constituționalul, conține multe formule ieșite cu totul din uz, dar care erau clișee ale limbii vorbite sau ale jurnalismului de la sfîrșitul secolului al XIX-lea.
Expresivitatea limbajului popular se manifestă intens în denumirile locului îndepărtat, văzut în genere ca destinație nedorită, evocată în caracterizări depreciative și în imprecații, în tonalitate comică.
Afectivitatea caracteristică limbajului colocvial se manifestă prin exclamații, repetiții, superlative stilistice, dar și prin diminutive și trunchieri hipocoristice.
Poziția în vocabularul fundamental a cuvîntului urs, moștenit din latină, care și-a dezvoltat sensuri figurate și o bogată frazeologie și de la care s-au format numeroase derivate reflectă o familiaritate îndelungată a vorbitorilor limbii române cu cei mai impresionanți locuitori ai pădurilor din zonă.
Expresiile care conțin denumiri ale unor părți din corpul omenesc, numeroase în toate limbile, sînt adesea convergente, reflectînd reprezentări cognitive foarte răspîndite.
Faptul că limba maternă ne modelează parțial înțelegerea realității e o idee importantă (cunoscută ca „ipoteza Sapir-Whorf”) a lingvisticii antropologice.
