Iubi, plicti, supi...
Afectivitatea caracteristică limbajului colocvial se manifestă prin exclamații, repetiții, superlative stilistice, dar și prin diminutive și trunchieri hipocoristice. Ultimele sînt strîns legate de așa numitul „baby-talk” – registrul în care părinții se adresează adesea copiilor, cu deformări afectuoase care mimează limbajul simplificat al celor mici (papa, nani, buba, mami, tati etc.). În ultimele decenii, tiparul trunchierii hipocoristice s-a răspîndit destul de mult în româna colocvială, poate și sub influența oralității familiar-argotice din alte limbi (franceză, engleză). Trunchierea produce de multe ori cuvinte bisilabice, cu finală vocalică și cu deplasarea accentului pe prima silabă: gospo, grădi, plicti, iubi etc. (din gospodină, grădiniță, plictisit, iubit). În unele cazuri, vocala finală din forma scurtată este substituită de un -i final plenison, devenit marcă specifică a hipocoristicelor: profesionist devine profi, așa cum în argoul militar liberare devenea, cu decenii în urmă, libi.
Ca și diminutivarea, trunchierea este ambivalentă din punct de vedere stilistic: poate exprima sentimente pozitive, similare celor prototipice față de copii (simpatie, dorință de protecție), dar poate indica și o intenție de minimalizare ironică. Predominanța unei valori sau a celeilalte depinde de contextul comunicării, dar și de sensul termenului modificat. Unele forme au apărut ca hipocoristice „sincere”, mai ales ca apelative (iubi, pisi), altele au pornit de la o bază depreciativă, imitînd ironic procedeul trunchierii afective: piți (din pițipoancă) – „O piți de Bamboo a ajuns consilieră la Guvern” (kmkz.ro); „detalii definitorii pentru o piţi de valoare” (unica.ro). Emblematică este forma iubi, folosită cu inocență de unii („Ambele au cîte un iubi acasă”, wowbiz.ro; „Ea are un iubi de cinci ani, alături de care se simte fericită și împlinită”, cancan.ro), ridiculizată de alții („își caută alt iubi cu mașină”, bzi.ro; „Fă-ți un selfie cu iubi la fîntîna arteziană”, catavencii.ro). Forma pisi este în general sincer afectivă atunci cînd se referă la o pisică („Da, e bine să fii pisică de casă/radio. Dormi, mănînci și cam atît. Și eu am o pisi, Cleo, toată ziua doarme și se spală!”, petreanu.ro), dar predominant ironică atunci cînd desemnează un tip de femeie: „«Îmi place și acum să fiu băiețoasă, n-am să fiu niciodată o pisi», a declarat ea” (monden.acasa.ro).
Formele trunchiate sînt mai ales substantive (grădi, gospo, iubi) și adjective (supi, profi, plicti). Unele își extind folosirea și asupra verbelor, înlocuind participii („m-am plicti de sală”, eva.ro) și chiar forme de prezent: „hei, sînt mihaela și vă iubi pe toți” (cinemagia.ro).
În ultima vreme s-a răspîndit destul de mult forma supi, trunchiere din adjectivul supărat, marcată și de substituirea vocalei finale. Forma supi poate fi folosită în încercarea afectuoasă de a atenua supărarea cuiva, dar adesea are conotații peiorative și rolul de a ridiculiza starea de iritare a unei persoane: „e supi, își caută avocați să ne dea în judecată” (ziaruldecluj.ro), „Găbiță e supi pe Liviu” (politichii.ro), „D.C. e supi pe noi” (stiridebistrita.ro), „Concurenta, supi rău de jurizarea primită” (facebook.com) etc. În ipostază verbală, forma supi pare să fi intrat în unele automatisme, folosite cu nonșalanță: „Sper să nu te supi pe mine” (spynews.ro), „Nu te supi, da?” (specialarad.ro), „ignoră mesaje de genul «dacă nu te supi, cîți ani ai?»” (cancan.ro), „mă supi rău de tot” (ro.revieweuro.com); s-a supi rău domnul” (concretolt.ro) etc.
Justificat sau nu, formele marcat afective sînt percepute în general ca specifice limbajului femeilor; ele presupun însă mai ales delimitări sociale și culturale. Preluate și răspîndite de programe TV de divertisment și de tabloide, multe devin o emblemă a prostului-gust afectat și a infantilizării, fiind salvate doar de folosirea glumeață, parodică.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
