Traduceri dificile

Sensibilitatea actuală a vorbitorilor față de amestecul registrelor și de încălcarea unor tabuuri de limbaj poate fi mai mare decît am fi tentați să credem. Asistăm, e drept, la democratizarea comunicării, la pătrunderea colocvialismelor și chiar a argotismelor în tipuri de discurs pînă mai ieri solemne, la aparenta dispariție a barierelor și a stratificărilor sociolingvistice și culturale din spațiul public (și mai ales din cel al Internetului). Există însă și situații în care termenii familiar-argotici șochează – atunci cînd apar, de exemplu, în vorbirea unor înalți demnitari –, chiar dacă sînt cuvinte cunoscute de toată lumea și folosite de foarte mulți în familie sau între prieteni. Gradul de acceptabilitate pe axa formal-informal depinde de la cuvînt la cuvînt și este adesea greu de anticipat. Cuvinte și expresii aparent vulgare și-au tocit agresivitatea și nu mai sînt percepute ca atare, în vreme ce altele atrag atenția și pot provoca reacții de indignare.

Transgresiunile lingvistice produse în discursul politic – care, așa cum știm, nu sînt deloc rare în spațiul public românesc – produc reacții interesante prin alte părți ale lumii. Cu cîteva zile în urmă, în presa internațională a circulat știrea despre o gafă stilistică a președintelui Franței, care a folosit într-un interviu, cu referire la antivacciniști și exprimîndu-și nemulțumirea și intenția de a-i supune unor presiuni, verbul emmerder. Reacțiile politice și ale opiniei publice franceze au fost puternice; în plus, comentatorii s-au amuzat observînd felul în care presa străină s-a străduit să traducă verbul cu pricina. Inevitabil, cele mai multe traduceri nu au putut păstra asocierea exactă din franceză – între un sens peiorativ și un registru stilistic marcat, substandard. În Trésor de la langue française informatisé, verbul emmerder are eticheta „trivial”, motivată etimologic (ca derivat de la fr. merde); este consemnată și păstrarea sporadică a sensului inițial, atestat din secolul al XV-lea („a acoperi cu excremente”). Sensurile actuale ale verbului – foarte des folosit în situații informale – sînt relativ alunecoase, variind în diferitele sale construcții (tranzitive sau reflexive) între „a deranja”, „a contraria”, „a enerva”, „a (se) plictisi”, „a nu-i păsa de cineva” – toate marcate negativ. Ca în multe alte cazuri, un cuvînt vulgar, tabu, inițial agresiv, ajunge să se „tocească” prin uzul intens în oralitatea colocvială, să se „decoloreze” semantic, exprimînd în final doar atitudinea de nemulțumire a vorbitorului față de o situație sau o persoană.

Unii ziariști străini au preferat să redea mai ales sensul contextual al verbului, alții au încercat să păstreze mai ales nepotrivirea de registru. În engleză, verbul a fost tradus fie mai neutru (annoy, hassle), fie mult mai ofensiv (piss off); în italiană au circulat far arabbiare, dar și rompere le scatole și chiar (cu un cuvînt abreviat pudic în scris) rompere le p... (Le casse-tête de la presse étrangère pour traduire le verbe «emmerder»”, ouest-fance.fr).

Și în presa românească au circulat mai multe traduceri, destul de diferite între ele: a enerva, a face viața grea, a face zile fripte, a freca la cap, a freca ridichea. Echivalentul a enerva e neutru stilistic și nu sună foarte firesc în contextul dat, sugerînd mai curînd o atenuare ironică: „Emmanuel Macron, despre declarația că vrea să-i «enerveze» pe francezii nevaccinați: «Îmi mențin afirmațiile»” (digi24.ro); „«Pe cei nevaccinaţi, chiar vreau să-i enervez. Şi astfel, vom continua să o facem, pînă la sfîrşit. Aceasta este strategia», a declarat Macron pentru ziarul Le Parisien într-un interviu publicat marţi seară” (digi24.ro); „O ploaie de reacţii indignate. Declarînd marţi seară într-un interviu pentru Le Parisien că «are chef foarte tare să enerveze» nevaccinaţii «pînă la capăt», Emmanuel Macron a provocat un veritabil scandal în clasa politică din Franța” (hotnews.ro). Sensul contextual este mai bine surprins de expresia – aproape neutră din punct de vedere stilistic – a face viața grea: „Declaraţiile lui Macron la adresa nevaccinaţilor agită apele în Franţa: «Vreau să le fac viaţa grea»“ (adevarul.ro). O soluție și mai bună mi se pare alegerea expresiei populare a face zile fripte, care exprimă corect sensul contextual, într-o formă marcată stilistic – dar, desigur, mai curînd ludică și mult atenuată față de cea din franceză: „Undă de şoc în Franţa după ce preşedintele Emmanuel Macron a promis că «le va face zile fripte celor nevaccinaţi»” (rfi.ro).

Mai puțin inspirată mi se pare traducerea a freca la cap – mai vulgară, fără a fi cu adevărat șocantă; articolul care a ales-o are însă meritul de a explica problema stilistică și dificultatea traducerii: „are «intenţia de a-i freca la cap pînă au să se vaccineze». («Les non-vaccinés j’ai très envie de les emmerder et donc on va continuer de le faire».)... Verbul emmerder este vulgar (...). A-l traduce în română prin «a freca la cap», «a face viaţa dificilă» sau «a necăji» este relativ blînd. Echivalentul englez ar fi: to piss of” (adevarul.ro). Și mai nepotrivită este traducerea – care a circulat destul de mult, prin reproducerea știrii în diferite publicații – a freca ridichea: „dorinţa sa de a le «freca ridichea» («emmerder» în franceză) nevaccinaţilor”; „Preşedintele francez Emmanuel Macron îşi «asumă în totalitate» declaraţia cu privire la «frecarea ridichii» francezilor care refuză să se vaccineze” (adevarul.ro). Expresia e destul de marcată de apartenența la registrul familiar și de incompatibilitatea cu un stil oficial (corespunzînd astfel situației din franceză), dar modifică prea mult sensul enunțului, evocînd pedepse fizice și mustrări violente, orientate către o vină din trecut, nu către o influențare a acțiunii viitoare; în DEX, expresia a freca ridichea este explicată ca: „a bate tare (pe cineva); b) a critica, a certa aspru (pe cineva)”.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).