Într-o declarație recentă, ministrul Energiei a folosit un termen – din domeniul financiar-contabil – probabil necunoscut multor vorbitori, dar care a fost rapid preluat în mass-media, în contextul unor nesfîrșite discuții despre scumpiri: „a precizat că Guvernul va extinde interdicția debranșării și va obliga furnizorii care nu au oferit în facturi măsurile de sprijin să refacă facturile și să le storneze” (g4media.ro); „toți cei care au întocmit facturi eronate să aibă obligația să le storneze” (digi24.ro). Verbul a storna este înregistrat în DEX, cu explicația „a rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită”; alături de verb sînt cuprinse și substantivele care denumesc procesul sau rezultatul său: stornare și storno. Celor care ar vrea să se lămurească mai bine asupra procedurilor contabile Internetul le oferă numeroase pagini de explicații („Diferențe între stornarea și anularea facturilor”, „Factura storno: Ce este și cînd trebuie emisă”; „Ce înseamnă stornare. Cum şi cînd stornăm o factură. Stornarea facturii de avans” etc.). Nu mă voi opri în cele ce urmează asupra acestor diferențe tehnice, ci asupra conexiunilor lingvistice și culturale pe care verbul le poate evoca.

Verbul a storna și substantivul storno provin din italiană. Stornare este un derivat (după modelul verbului francez détourner), cu prefixul negativ s-, de la tornare, cuvînt moștenit din latină. Urmașul în română al verbului latinesc tornare este a turna, de la care s-a format și derivatul a răsturna. Legătura dintre a turna și tornare a fost subliniată de Ion Heliade Rădulescu, în Paralelism între limba română și italiană (1840), prin punerea pe două coloane a unor forme mai mult sau mai puțin reale, mai mult sau mai puțin viabile, astfel încît româna să ofere corespondente tuturor derivatelor italienești: conturna, înturna, returna, deturna, sturna etc. Dubletul etimologic al lui a storna este a desturna „a întoarce”, cuvînt popular, atestat de exemplu într-o Corindă a păcurariului, culeasă în Țara Oașului: „Oile le-a desturnat” (în Anuarul Arhivei de Folklor, 1932). În italiană, verbul stornare are mai multe sensuri, atît generale („a îndepărta, a înlătura, a devia”), cît și specifice terminologiei financiar-contabile („a rectifica o intrare în registru”, „a transfera o cheltuială”, „a anula un contract”). Așa cum se întîmplă adesea, la trecerea în altă limbă sensul se restrînge și se precizează; în română, verbul este folosit cu înțelesuri mult mai limitate.

Italienismele a storna și storno au intrat în română destul de tîrziu, spre sfîrșitul secolului al XIX-lea; Dicționarul limbii române (DLR) le indică drept sursă a primelor atestări Dicționarul român-maghiar al lui I. Gheție, de la 1896. Bibliotecile virtuale ne permit să împingem puțin mai în urmă data apariției lor: storno este înregistrat de Nicolae Petra-Petrescu, în glosarul din Studiu din economia națională. Despre bănci, operațiunile lor, despre efecte și despre burse (Sibiu, 1881): „storno, ristorno, în comptabilitate: ștergerea, îndreptarea unei poziții trecute (contate) rău”.

Lexicul financiar din română are o componentă destul de consistentă de origine italienească (cont, contabil, bancă etc.). În acest caz, împrumutul pare să se fi produs în mare măsură pe filieră germană: substantivul Storno și verbul stornieren erau înregistrate la 1875, într-un dicționar german de neologisme (Karl Jürgens), ca împrumuturi din italiană. Intermediarul german este sugerat și de faptul că la începutul secolului al XX-lea cuvintele storno și stornare se găseau mai ales în presa românească din Transilvania. Mai mult, în unele cazuri cuvintele apăreau cu ș inițial, sub influența pronunției germane: „în cazuri de aceste formăm poziții deosebite, prin cari ștornăm contarea necorectă” (Revista economică, Sibiu, 1901). Pronunția cu ș inițial – neconformă cu norma, care s-a raportat în mod consecvent la etimonul italienesc – s-a păstrat sporadic pînă azi sau poate a fost „redescoperită” prin analogie: „În mod normal, cînd se ștornează facturile e clar că s-a luat o sumă în avans” (realitatea.net).

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).