Vorbe din vecini
În limba română există o serie de cuvinte de origine ucraineană, în majoritate intrate prin contact lingvistic direct, în zonele de nord și nord-est (Bucovina, Moldova, Maramureș). Desigur, sînt destule situații în care cuvintele care circulă în mai multe variante, cu unele diferențe de pronunție, pot fi raportate la mai multe limbi slave, fapt ilustrînd fenomenul etimologiei multiple, reflectat în dicționarele noastre printr-o enumerare de surse: ucraineană, poloneză, rusă, bulgară, sîrbă. Cercetătorii au identificat de obicei sursa ucraineană pe baza unor particularități fonetice și semantice, dar și ținînd cont de caracterul popular al cuvintelor și de istoria contactelor între comunități, în zonele de bilingvism.
Cele mai multe împrumuturi din ucraineană au deci caracter regional. Unele au intrat totuși în circulația mai largă, printre altele și prin intermediul literaturii. Un cuvînt care își păstrează amprenta regională, dar e bine atestat și – cred – destul de cunoscut de vorbitorii de română este hulub (din ucr. holub), sinonim cu porumbel; a fost folosit frecvent de Sadoveanu, dar se leagă mai ales de proza lui Ionel Teodoreanu. Cuvîntul e laitmotivul ironic-nostalgic al primelor pagini din Ulița copilăriei, în care personajul-copil scrie un poem despre porumbei, punctat de replici glumețe ale bunicilor („luna apărea printre nouri, ca un zbor luminos de hulub”; „Să nu-ți mănînce motanul hulubii”); îl regăsim și în titlul nuvelei din care se va naște romanul La Medeleni: „Am pornit să scriu o nuvelă, intitulată Dacă vecinii îmi omoară hulubii” (Masa umbrelor). Diminutivul hulubaș e folosit de Creangă („Și așa trăiau ei de bine și se iubeau unul pe altul, ca niște hulubași”, Povestea lui Stan Pățitul).
Un alt împrumut care pare să fi circulat destul de mult în limba mai veche, dar care a ieșit între timp din uz, este adverbul hojma („mereu, neîncetat”), păstrat în literatură. A fost folosit de C. Negruzzi, în nuvela Alexandru Lăpușneanu, într-un pasaj des citat pentru caracterizarea personajului: „Rîdea; mușchii i se suceau în rîsul acesta și ochii lui hojma clipeau”; se regăsește și în alte texte ale lui Negruzzi („În zadar rîdeţi, dvoastră aceşti carii nu ştiţi nimic, macar că hojma cetiţi” (Scrisoarea VIII, Negru pe alb), precum și la Creangă, în Harap Alb, în descrierea supărării lui Gerilă: „Şi hojma morocănea pe ceilalţi”.
Dintre cuvintele înregistrate în DEX ca provenind din ucraineană, amintesc alte cîteva care apar în textele lui Creangă: cațaveică – „haină scurtă, îmblănită, purtată de femei” („ce frumoasă cațaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoi”, în Ursul păcălit de vulpe), chișleag – „lapte acru rămas după ce s-a luat smîntîna” („Cînd punea mama laptele la prins, eu… de pe-a doua zi şi începeam a linchi grosciorul de pe deasupra oalelor; şi tot aşa în toate zilele, pînă ce dădeam de chişleag”, Amintiri din copilărie), drele – „ciuperci care cresc pe trunchiuri de copaci” („Drele pe podele și ciuperci pe pereți”), sorcovăț – „veche monedă de argint” („Lui dascălul Vasile a Vasilcăi plăteam numai cîte un sorocovăț pe lună”; „Cînd tragi sorocoveţii la musteaţă, de ce nu te olicăieşti atîta?”), prichici („prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel”). Și multe altele, pentru care se poate consulta cu folos volumul lui Vasile Arvinte, Normele limbii literare în opera lui Ion Creangă (2008). Sînt între acestea și unele regionalisme expresive, cărora cititorul nu e nevoit să le caute explicația semantică și etimologia, pentru că valoarea depreciativă se înțelege foarte bine din context: lipcă („Că șezi lipcă unde te duci și scoți sufletul din om cu obrăzniciile tale, ușernic ce ești!”), poghibală („Ha! ha! bine v-au mai făcut, poghibale spurcate ce sînteți!”), coropcar („Îi veni tu acasă, coropcarule, dacă te-a răzbi foamea”) etc.
Se mai pot aminti (dincolo de mici controverse etimologice) și alte împrumuturi din ucraineană devenite cuvinte românești, dintre care unele ne sînt cît se poate de familiare: bortă, burlac, butelcă, ciubotă, cuhnie, cușcă, cușmă, harbuz, hăt, holtei, horn, hrib, hrubă, iarmaroc, juvăț, lan, mancă, nămol, plită, polonic, prihană, scripcă, strună, a tencui etc.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
