Toxic (adică nașpa)

Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului toxic, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online. Contextele actuale ale uzului indică destul de clar faptul că în română sensurile figurate ale cuvîntului au fost preluate prin calc din engleză: fapt relevant pentru istoria culturală a lexicului, dar neglijabil din punctul de vedere al integrării în limbă, pentru că extinderea metaforică ar fi putut apărea și în mod independent. Trecerea de la otrăvirea fizică la producerea unor daune psihologice, economice sau sociale constituie o analogie perfect motivată și ușor de înțeles în orice limbă. În Cambridge Dictionary online sînt înregistrate sensurile figurate ale adjectivului toxic, considerat în engleză ca aparținînd registrului informal: „extrem de neplăcut”, „inacceptabil”, „producînd suferință și nefericire de lungă durată”. În Trésor de la langue française informatisé (TLFi), un sens figurat ‒ „exprimînd mai mult sau mai puțin deschis afirmații răuvoitoare sau depreciative” ‒ este atestat încă de la sfîrșitul secolului al XIX-lea, în corespondența lui Paul Valéry.

Metafora s-a terminologizat în domeniul financiar, unde sintagma active toxice (engl. toxic assets, fr. actifs toxiques etc.) este riguros definită (toxic indicînd un grad mare de risc) și e folosită ca atare în texte de specialitate: „activele cunoscute sub titulatura de «active toxice» (de exemplu, titlurile din SUA garantate cu ipotecă și fondurile speculative și instrumentele derivate asociate), care au declanșat criza financiară” (Jurnalul oficial al Uniunii Europene, 2009).

Previzibilitatea și coerența internă a metaforei toxicității psihologice au contribuit la răspîndirea ei rapidă și la transformarea în concept la modă: cu aură științifică, dar pe înțelesul publicului celui mai larg. În română, formulele persoane toxice și oameni toxici (corespunzînd sintagmei englezești toxic people) apar în titlurile mai multor cărți de așa-numită „dezvoltare personală”, traduse din engleză (de exemplu, Cum să facem față persoanelor toxice) și în articole de același tip: „Cum gestionezi relația cu oamenii toxici?” (sensiblu.com); „Cum recunoşti o persoană toxică” (adevarul.ro); „Cum recunoști o persoană toxică în numai 5 minute” (eva.ro). Formulele au intrat rapid în circulație, probabil pentru că permit să se vorbească despre oameni ca fiind răi, răutăcioși, egoiști, dominanți, negativiști, insuportabili etc. pe un ton aparent obiectiv și științific, fără a se recurge la insulte și jigniri riscante. Termenul obiectiv toxic se încarcă însă, inevitabil, cu toată subiectivitatea contextului de folosire, devenind tot un fel de insultă – mai la modă și mai intelectuală. Ca orice insultă, are două hibe: ambiguitatea și caracterul agresiv-autoritar. Adjectivul toxic își încadrează victima, în mod autoritar, într-o categorie negativă vagă (pentru că se poate referi la multe motive diferite de respingere) și stabilă, din care se presupune că insul etichetat nu mai poate să iasă.  

Cînd nu persoanele sînt toxice, lucrurile se mai pot îndrepta. Succesul cuvîntului e probabil legat de cel al mitologiei contemporane a detoxifierii, ridiculizată de Radu Paraschivescu în Vitrina cu șarlatani. De la întrebarea „Cît de toxică este viața ta în acest moment?” și „Care zone ale vieții tale provoacă această toxicitate?” se ajunge la publicitatea pentru o soluție: „Răspunsurile sincere la aceste întrebări reprezintă primul pas pe calea detoxificării” (proeditura.ro). Se vorbește frecvent de relații, prietenii, emoții toxice: „Printre emoțiile «toxice», cum le spun specialiștii, se numără stresul de la serviciu” (haios.ro); „nu mai vrei relații nașpa (toxice), în care să te simți aiurea” (facterapie.ro).

Metafora a pătruns și în discursul politic, fiind folosită deopotrivă de protestatari și de parlamentari, în moțiuni, declarații și dezbateri, indiferent de partid: „Ești toxic pentru democrație” (mediafax.ro); „Este o dovadă clară a faptului că românii nu mai au încredere în acest guvern toxic”;  „destituirea cabinetului reprezintă numai un prim pas în efortul de a scăpa ţara de un regim toxic, care a paralizat activitatea tuturor instituţiilor publice”; „am votat împotriva unui proiect de lege toxic”; „consecvent demersurilor noastre de a scăpa România şi românii de acest guvern toxic şi mincinos” (cdep.ro) etc.

Echivalat cu nașpa și asociat cu mincinos, termenul toxic își dezvăluie statutul de clișeu, natura ambiguă și subiectivă.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).