Bîtă

Publicat în Dilema Veche nr. 964 din 29 septembrie – 5 octombrie 2022
„Cu bule“ jpeg

Metaforele colocvial-argotice ale ignoranței interferează cu cele ale prostiei sau ale altor stări de confuzie (beție, surzenie), fără a se identifica perfect cu acestea. Ignoranța e o stare pasageră, relativă (legată de un subiect sau un domeniu oarecare) și reparabilă; prostia, în schimb, e o trăsătură permanentă. Ignoranța e un obiect de evaluare negativă în mediul școlar  și se reflectă în argoul elevilor, fiind însă privită, mai ales în autocaracterizări, cu o anume îngăduință și chiar cu simpatie. Mărturisirea ignoranței poate fi sinceră și neutră („chiar nu știu”), dar și marcată afectiv și recurgînd la mijloace expresive: glumeață și autoironică („nu știu, sînt un ignorant, asta e”) sau doar ironică și polemică („dacă eu nu știu ceva, înseamnă că acel lucru nu merită știut”). 

În româna colocvială (și în special în argoul elevilor) circulă mai multe tipare de desemnare expresivă a ignoranței: se recurge, de exemplu, la numirea unor simboluri grafice care indică absența oricărui element (zero, zero barat) sau la metafore bazate probabil pe ideea lipsei de reacție a unui material inert (lemn, lemn Tănase, bîtă). Unele cuvinte și expresii trimit la situație, la lipsa de contact cu materia care ar trebui cunoscută, deasupra căreia se plutește, poate și la efectele ignoranței: cineva nepregătit este în plop sau plopist; în aer sau aerian. Mai puțin clare sînt originile metaforice ale altor caracterizări, cum ar fi clei sau tămîie. Nu e sigur, în ciuda numeroaselor explicații propuse, dacă tufă (de Veneția) își are originea într-o variație a metaforei lemnului sau într-o formulă care sugera o absență totală.  

Cuvîntul bîtă este destul de răspîndit în româna actuală în ipostaza de adjectiv invariabil, cu sensul „ignorant”. Această utilizare are multe atestări în Internet, cu referire la domenii diferite de dobîndire a unor cunoștințe sau abilități: „frate tu nu citești ori esti bîtă la engleză” (tiktok.com); „reacțiile furioase ale celui care face pe pedagogu’: «și tu mă disperi», «ești bătută-n cap», «fă cum îți zic și nu mai comenta», «ești bîtă la sport» etc.” (pasiliberi.ro), „nu vii acasă fără 10 kg de caras frumos chiar dacă ești «bîtă» în pescuit” (pescuitul.ro). (Am completat diacriticele din exemple, păstrînd însă punctuația originalelor.) Termenul apare frecvent în cereri de ajutor lansate pe site-urile frecventate de elevi dispuși să se ajute între ei la teme; mărturisirea ignoranței are în acest caz rolul de captare a simpatiei: „Nu înțeleg matematica, sînt aproape bîtă”(tpu.ro); „Sînt bîtă la franceză nu le am deloc” (brainly.ro), „Temă la română, urgent îmi trebuie cine mă ajută că sînt bîtă”(doku.tips). Uneori bîtă apare în serie cu alte cuvinte și expresii similare: „«Nu pot să spun că era bîtă. Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn (...)» spune unul din profesorii care l-au examinat” (timesnewroman.ro); „Ești plopist la chimie. Adică ești bîtă”(meritopoveste.ro). Un chestionar glumeț asociază termenul bîtă cu mai vechea tufă de Veneția și îl supune cuantificării, construindu-i grade de comparație: la întrebarea „Cît de bîtă ești la franceză?” se propune alegerea între răspunsurile „cel mai bîtă; foarte bîtă; bîtă de Viena; bîtă de Veneția: bîtă de baltă” (quizizz.com). Un forum și-a denumit în glumă o linie de discuții din „Secțiunea începătorilor”: „sînt bîtă, nu mă pricep...” (elforum.info). Termenul circulă și în presă, mai ales în titluri de știri despre teste și examene: „Elevii români citesc prost, iar 25% dintre ei sînt bîtă la matematică” (ziaruldeiasi.ro), „Elevii de gimnaziu sînt «bîtă» şi la matematică şi la romană” (ziaruldevrancea.ro).

Valoarea colocvial-argotică a cuvîntului bîtă nu apare în DEX, dar a pătruns în ultimii ani în Noul dicționar universal(NDU, 2006) și Dicționarul explicativ ilustrat (DEXI, 2007), care îl înregistrează în expresia „a fi (prost) bîtă = a fi total ignorant” (NDU), respectiv „a fi bîtă = a nu ști nimic la un examen la școală” (DEXI). Cuvîntul este cuprins și în dicționarele de argou publicate de Nina Croitoru Bobârniche și de George Volceanov.

Deși intrarea în dicționare este foarte tîrzie, se pare că termenul circula de mai multă vreme în oralitatea colocvială, poate regională. I-am găsit cîteva atestări destul de vechi, în presa ardelenească dintre războaie: „Știu oamenii multe, multe... lucruri nefolositiare sau chiar rele, dar la cunoștințele cele sufletești sunt bâtă” (Lumina satelor, Sibiu, 1928); „alți «învățați» cari în cunoștințele mântuirii sufletești sunt «bâtă»” (Oastea Domnului, Sibiu, 1930). Apariția cuvîntului în contextul unor articole pe teme religioase e surprinzătoare, dar se poate explica prin tonul voit colocvial al adresării persuasive către public.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

young woman having neckache while working from home copy jpg
Ce se întâmplă cu coloana cervicală după 40 de ani. Care sunt simptomele și ce putem face
Afecţiune degenerativă a coloanei vertebrale din zona gâtului, spondiloza cervicală începe să se instaleze începând cu 40 de ani. Tuncay Ozturk, specialist osteopat, explică de ce apare şi cum se poate ţine sub control durerea.
Interiorul unui avion -pasageri  FOTO Shutterstock
Noi reguli pentru pasageri: Biletele de avion cumpărate prin intermediari vor putea fi rambursate integral
Parlamentul European a aprobat marți, 20 octombrie 2026, noi reguli pentru aplicarea drepturilor pasagerilor din Uniunea Europeană. Modificările urmăresc să simplifice procedurile de rambursare și de solicitare a despăgubirilor.
Marco Rubio FOTO EPA-EFE
„Este scandalos. Pur și simplu nu este adevărat”. Marco Rubio respinge acuzațiile privind Ucraina
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat marți, 20 octombrie, că sunt „scandaloase” informațiile potrivit cărora oameni mor în Ucraina din cauză că SUA refuză să-i furnizeze Kievului informații.
Premierul ungar Peter Magyar  FOTO AFP
Ungaria blochează din nou aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la UE. Celelalte 26 de state protestează
Ungaria a blocat următorul pas în procesul de aderare la Uniunea Europeană al Republicii Moldova și Ucrainei, deși cerințele sale anterioare au fost îndeplinite.
paste spaghetti fiert istock jpg
Italia riscă să rămână fără paste. Fabricile își opresc producția, iar protestele blochează aprovizionarea
Producția de paste din Italia este amenințată de protestele transportatorilor rutieri, care au blocat livrările de materii prime către fabrici și au provocat perturbări în lanțurile de aprovizionare.
image png
Anna Lesko, alături de tatăl ei într-un moment dificil. Ce intervenție chirurgicală a suferit bărbatul
Anna Lesko le-a prezentat fanilor o fotografie rară alături de tatăl său și a dezvăluit că acesta a trecut recent printr-o intervenție chirurgicală la ochi. Artista l-a adus de la Chișinău la București pentru tratament, iar rezultatele au fost peste așteptări.
Robert Wagner, Jill St  John  foto   Profimedia jpg
O tragedie i-a apropiat! La 96 de ani, actorul Robert Wagner ne dezvăluie secretul mariajului său de 36 de ani
Legendarul actor american vorbește despre cel mai important lucru care poate exista într-o relație de lungă durată.
Captură de ecran 2026 10 20 140223 png
„Nu știam că un herpes poate ucide un bebeluș”. Drama unei mame care și-a pierdut fiica la doar 10 zile de la naștere
O tânără mamă din Marea Britanie a decis să vorbească public despre tragedia care i-a schimbat viața, după ce fiica ei, Magnolia, a murit la numai 10 zile de la naștere în urma infectării cu virusul herpes simplex (HSV), virusul care provoacă, de obicei, herpesul labial.
image png
Ce se întâmplă cu Kim Jong Un? Zvonurile despre sănătatea liderului nord-coreean și tensiunile de la graniță
Tensiunile dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud s-au amplificat după ce Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, a acuzat armata sud-coreeană de provocări repetate la frontieră și a avertizat că Phenianul ia în calcul desfășurarea unor noi mijloace militare în zona de graniță