Bîtă
Metaforele colocvial-argotice ale ignoranței interferează cu cele ale prostiei sau ale altor stări de confuzie (beție, surzenie), fără a se identifica perfect cu acestea. Ignoranța e o stare pasageră, relativă (legată de un subiect sau un domeniu oarecare) și reparabilă; prostia, în schimb, e o trăsătură permanentă. Ignoranța e un obiect de evaluare negativă în mediul școlar și se reflectă în argoul elevilor, fiind însă privită, mai ales în autocaracterizări, cu o anume îngăduință și chiar cu simpatie. Mărturisirea ignoranței poate fi sinceră și neutră („chiar nu știu”), dar și marcată afectiv și recurgînd la mijloace expresive: glumeață și autoironică („nu știu, sînt un ignorant, asta e”) sau doar ironică și polemică („dacă eu nu știu ceva, înseamnă că acel lucru nu merită știut”).
În româna colocvială (și în special în argoul elevilor) circulă mai multe tipare de desemnare expresivă a ignoranței: se recurge, de exemplu, la numirea unor simboluri grafice care indică absența oricărui element (zero, zero barat) sau la metafore bazate probabil pe ideea lipsei de reacție a unui material inert (lemn, lemn Tănase, bîtă). Unele cuvinte și expresii trimit la situație, la lipsa de contact cu materia care ar trebui cunoscută, deasupra căreia se plutește, poate și la efectele ignoranței: cineva nepregătit este în plop sau plopist; în aer sau aerian. Mai puțin clare sînt originile metaforice ale altor caracterizări, cum ar fi clei sau tămîie. Nu e sigur, în ciuda numeroaselor explicații propuse, dacă tufă (de Veneția) își are originea într-o variație a metaforei lemnului sau într-o formulă care sugera o absență totală.
Cuvîntul bîtă este destul de răspîndit în româna actuală în ipostaza de adjectiv invariabil, cu sensul „ignorant”. Această utilizare are multe atestări în Internet, cu referire la domenii diferite de dobîndire a unor cunoștințe sau abilități: „frate tu nu citești ori esti bîtă la engleză” (tiktok.com); „reacțiile furioase ale celui care face pe pedagogu’: «și tu mă disperi», «ești bătută-n cap», «fă cum îți zic și nu mai comenta», «ești bîtă la sport» etc.” (pasiliberi.ro), „nu vii acasă fără 10 kg de caras frumos chiar dacă ești «bîtă» în pescuit” (pescuitul.ro). (Am completat diacriticele din exemple, păstrînd însă punctuația originalelor.) Termenul apare frecvent în cereri de ajutor lansate pe site-urile frecventate de elevi dispuși să se ajute între ei la teme; mărturisirea ignoranței are în acest caz rolul de captare a simpatiei: „Nu înțeleg matematica, sînt aproape bîtă”(tpu.ro); „Sînt bîtă la franceză nu le am deloc” (brainly.ro), „Temă la română, urgent îmi trebuie cine mă ajută că sînt bîtă”(doku.tips). Uneori bîtă apare în serie cu alte cuvinte și expresii similare: „«Nu pot să spun că era bîtă. Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn (...)» spune unul din profesorii care l-au examinat” (timesnewroman.ro); „Ești plopist la chimie. Adică ești bîtă”(meritopoveste.ro). Un chestionar glumeț asociază termenul bîtă cu mai vechea tufă de Veneția și îl supune cuantificării, construindu-i grade de comparație: la întrebarea „Cît de bîtă ești la franceză?” se propune alegerea între răspunsurile „cel mai bîtă; foarte bîtă; bîtă de Viena; bîtă de Veneția: bîtă de baltă” (quizizz.com). Un forum și-a denumit în glumă o linie de discuții din „Secțiunea începătorilor”: „sînt bîtă, nu mă pricep...” (elforum.info). Termenul circulă și în presă, mai ales în titluri de știri despre teste și examene: „Elevii români citesc prost, iar 25% dintre ei sînt bîtă la matematică” (ziaruldeiasi.ro), „Elevii de gimnaziu sînt «bîtă» şi la matematică şi la romană” (ziaruldevrancea.ro).
Valoarea colocvial-argotică a cuvîntului bîtă nu apare în DEX, dar a pătruns în ultimii ani în Noul dicționar universal(NDU, 2006) și Dicționarul explicativ ilustrat (DEXI, 2007), care îl înregistrează în expresia „a fi (prost) bîtă = a fi total ignorant” (NDU), respectiv „a fi bîtă = a nu ști nimic la un examen la școală” (DEXI). Cuvîntul este cuprins și în dicționarele de argou publicate de Nina Croitoru Bobârniche și de George Volceanov.
Deși intrarea în dicționare este foarte tîrzie, se pare că termenul circula de mai multă vreme în oralitatea colocvială, poate regională. I-am găsit cîteva atestări destul de vechi, în presa ardelenească dintre războaie: „Știu oamenii multe, multe... lucruri nefolositiare sau chiar rele, dar la cunoștințele cele sufletești sunt bâtă” (Lumina satelor, Sibiu, 1928); „alți «învățați» cari în cunoștințele mântuirii sufletești sunt «bâtă»” (Oastea Domnului, Sibiu, 1930). Apariția cuvîntului în contextul unor articole pe teme religioase e surprinzătoare, dar se poate explica prin tonul voit colocvial al adresării persuasive către public.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
