⬆
Societate
Pagina 141
Covrigii vechi şi noi
„Îţi aduci aminte de copilăria noastră – care s-a dus ca să nu se mai întoarcă! – ce plăcută impresie ne făcea strigarea: coooovrigi! Gugoşeeeeele! Cum alergam toţi, copii şi bătrîni, şi cei mai mari şi cei mai mici; cu ce nerăbdare aşteptam să-şi puie plăcintarul jos tablaua din cap, şi cît de iute i-o deşertam!“
De la derapajele televiziunii la carenţele programelor de învăţămînt
Observaţi ce bazaconii ortografice, sintactice, semantice, logice etc. se strecoară uneori pe benzile inferioare, în mişcare, ale ecranelor de televiziune? Mă voi ocupa de una dintre ele, foarte proaspătă. Am ales-o pentru că îmi permite să identific o lacună fundamentală a şcolii româneşti: programe de învăţămînt prăfuite, rămase în urmă faţă de vremea în care trăim.
Cu ochii în 3,14
● Cînd au manifestat în faţa Guvernului, poliţiştii au fost păziţi de jandarmi. Nu era mai ieftin şi mai simplu dacă se păzeau singuri? Că doar sînt de meserie... (M. V.)
● Vineri m-am uitat din redacţie la mitingul sindicatelor poliţiştilor, din Piaţa Victoriei. Dacă am înţeles eu bine de pe pancarte, s-ar părea că sindicatul lucrătorilor din penitenciare se cheamă „Acvila“. Dacă e aşa, mi se pare un simţ poetic deosebit, să stai la puşcărie, chiar şi plătit, şi să te gîndeşti la acvile. (C. G
O soluţie concretă pentru ieşirea din criză
A fi vedetă – şi mai ales una TV – în România este o profesie în sine. Una care nu necesită şcoli, diplome sau vreun talent anume. (E drept că presupune uneori anumite înclinaţii, dar, din pudoare, nu voi lua în discuţie unghiurile respective.) A fi vedetă este, pentru multe şi mulţi, încununarea firii şi apogeul fiinţei. Mai există, desigur, anumiţi recalcitranţi, care strîmbă din nas şi spun că s-au sastisit de atîtea, citez, panarame.
Despre blestematele dări şi dajdii
Inventivitatea celor puternici s-a dovedit întotdeauna prolifică atunci cînd a fost vorba să mai strîngă un ban de la cei mulţi, adică de la norod/nărod. Că s-au numit biruri, dări, dajdii, taxe, impozite – puţin importă; de cînd e lumea, otcîrmuirile s-au străduit să ia, dar fără să dea.
„Detaliu“
„Cum poţi să scrii literatură după Auschwitz – s-au întrebat atîţia literaţi care au continuat totuşi s-o facă. Cum poţi să scrii literatură în timp ce Gulagul (termenul va mai aştepta vreo 15 ani înainte de a-şi vedea acceptată sinistra semnificaţie) devorează încă milioane de oameni“
Din dragoste pentru copilul meu
E firească dorinţa oricărui părinte de a-şi proteja copilul. Vreau să-l ţin cît mai departe de orice i-ar putea face rău, de mizerii, promiscuitate, abuz fizic, cuvinte murdare. Aş vrea pentru el o lume perfectă, în care oamenii respectă legi scrise şi nescrise şi în care protecţia micului cetăţean să fie infailibilă. Dar ştiu bine că o astfel de lume nu există, nici măcar în poveşti.Ce soluţii am deci, pentru a-l ajuta pe cel mic să răzbată în lumea imperfectă în care am ales să-l aduc?
Mîncare şi criză
Mîncarea, cel puţin pentru noi, cei copilăriţi pe vremea lui Ceauşescu, era, fără doar şi poate, un imperativ. Oamenii mari din jurul nostru făceau eforturi uneori disperate (e adevărat, mai puţine în anii ’70, spre început) să... ne hrănească. Nu zic că eram, Doamne fereşte, singurii într-o atare situaţie. Generaţia părinţilor noştri a făcut foame mai rea după război.
Pets
Am avut animale în casă toată copilăria şi viaţa adultă de pînă acum. Povestea noastră de dragoste a început cu un pui de pisică băgat clandestin în casă. Mic, tărcat, cu ochii abia mijiţi, cu lăbuţe tremurătoare şi o coadă cam cît degetul meu mic de şcolar în clasa a II-a.
1 leu usturoiul
O bătrînică mi-a cerut 1 leu pe grămada cu usturoi. Patru căpăţîni, cu foiţa răvăşită, cu miezul usturoiului pe ici-colo înţepat. Ce-i de făcut? Eu am făcut: i-am dat leul, i-am luat usturoiul. Eram în faţă la Hypermarket-ul Real, ora 11, sîmbătă.
Inefabil şi violenţă la începuturile creştinătăţii
De mai bine de un deceniu încoace, literatura patristică a revenit, în România, pe piaţa studiilor religioase, a ideilor, a culturii. Specialişti, mai cu seamă tineri legaţi de mediul universitar occidental, şi editori de prestigiu oferă publicului textele Părinţilor Bisericii aşezate într-o ramă academică largă, erudită, alcătuită din ce e mai recent în materie de cercetare a gîndirii religioase.
Clătita şi plăcinta
Deşi cele mai multe denumiri central-europene ale clătitei – palacsinta în ungară, Palatschinke în Austria, palainka în cehă etc. – trimit la o origine latină a cuvîntului, placenta, românii se încăpăţînează să numească aluatul subţire, copt iute în tigaie, clătită, nu plăcintă, de la un cuvînt slav ce înseamnă „a scutura“ (de unde şi a clăti, a clătina). Pesemne, de la gestul amestecării aluatului cu ouă şi cu lapte, ori din cauza manevrei iscusite de întoarcere a clătitei.
Violul demonstrativ loveşte din nou
Scriam data trecută despre o ecranizare bună după o carte puternică, Moromeţii, unde Stere Gulea a reuşit să-şi impună tonul propriu în faţa discursului lui Marin Preda – şi asta fără să modifice povestea din roman. Întîmplarea a făcut ca săptămîna aceasta să văd, la HBO, o altă ecranizare după o proză remarcabilă: Caravana cinematografică, filmul din 2010 al lui Titus Muntean după nuvela publicată de Ioan Groşan în volumul lui de debut, din 1985.
Serviţi scandal!
De la o zi la alta remarc infuzia, aparent de nestăvilit, a pseudo-reality-show-urilor (am ales această denumire avînd în vedere că ele folosesc scenarii evidente pe care actorii de ocazie, amatori, şi le însuşesc cu mai mult sau mai puţin talent), dar şi, mai rar e drept, a unor adevărate reality-show-uri precum cel difuzat de către PRO TV, intitulat Serviţi, vă rog, care nu beneficiază de un scenariu foarte exact, lăsînd o libertate de mişcare personagiilor, demnă de laudă. Însă şi acest forma
Şi pietrele vorbesc...
"Cel mai interesant a fost cînd a călcat domnul Ceauşescu în rahat (rîde). Nu aveam toalete. Era ditamai şantierul, dar foarte puţine toalete. Generalul Bogdan, mîna dreaptă a lui Ceauşescu, şi-a scos batista şi l-a şters pe tovarăşu’ de mizerie. A doua zi aveam 30 de toalete, pe puţin, făcute peste noapte. Casa Poporului n-a făcut-o Ceauşescu, noi am făcut-o, noi, locuitorii României, s-a băgat foarte mult material, s-a spart, s-a aruncat, iar s-a băgat material, doamna arhitectă care se dă mar
Cu ochii în 3,14
Mi se impută, pe bună dreptate, că în răspunsul meu către domnul M. Costea (în Dilema veche din 9 septembrie) nu l-am contrazis cînd afirma că Marx ar fi definit proprietatea ca furt. Marx a combătut aprig această idee a lui Proudhon (1809-1865), socotind-o simplistă şi romanţioasă. El detesta sentimentalismul moralizator în analiza capitalismului. Mărturisesc că, ştiind asta, nu am vrut să lungesc răspunsul cu ceea ce ar fi putut să apară ca un savantlîc. Am greşit. Îl rog pe domnul Costea să ţ
O propunere pentru noua conducere a TVR
De cîte ori am ajuns, în anii din urmă, în republici din spaţiul fostei URSS, o creatură anume s-a ţinut scai de mine, prin orice cameră de hotel mi-a fost dat să intru. Cînd tăceam eu, vorbea ea. Cînd mă băgam în pat, venea după mine. Pe scurt: ori de cîte ori, serile, pipăiam telecomanda, rămîneam finalmente captat de o emisie anume, a cărei limbă n-o înţelegeam ioc, dar care avea un ce foarte captivant.
"Amiaza filozofiei" şi începutul noului an şcolar
La 1833, anul şcolar debuta (sau se sfîrşea) cu un examen public. Eveniment major pentru societatea acelor vremuri, el n-avea cum să treacă neobservat, poate şi pentru că drumul tinerilor învăţăcei începea cu surle şi trîmbiţe, dar era mai greu de spus cînd se termina, dacă se termina. Aşa că, Buletinul Oficial n-avea cum să nu scrie cu emfază despre o astfel de mare realizare urbană şi centrală, că, pe la sate, doar norocul şi întîmplarea protejau Şcoala.
Mamie
„Iată de ce, cunoscînd omul şi cu ce se ocupa, nu m-a surprins defel convorbirea lui cu Mamie. Îi explicase, cu eternul lui zîmbet suav, că ea este bătrînă, bolnavă şi că nu va rezista în detenţie.“
Războiul între sexe începe din copilărie
Părinţii de fetiţe şi cei de băieţi par două specii total diferite. Încă de dimineaţă, la venirea în grădiniţă, pe holurile ei, comportamentul lor capătă trăsături distincte: părinţii de fetiţe, în poziţie verticală, urmăresc cu un zîmbet încîntat cum fiica se echipează, singură, în doi timpi şi trei mişcări pentru intrarea în clasă : şireturile legate într-o fundă ireproşabilă, agrafele bine fixate, iar hainele impecabil ordonate în dulap.
Nemărginire, un hotel şi o căprioară
Nu am ştiut niciodată – aşa cum am mai spus, şi în alte rînduri – să mă bucur de natură în mod firesc. Şi totuşi, în puţinele mele momente de comuniune cu aceasta, am simţit, pompos vorbind, contactul cu… nemărginirea. Da, sună pompos, mazilian chiar (à la Theodor Mazilu), dar atît în faţa înălţimilor ameţitoare cît şi a „mării celei mari“ ai, într-un fel sau altul, sentimentul urieşimii lor şi al nimicniciei tale.
Colegul dintr-a cincea
Era grăsan şi plicticos. Cel puţin aşa credeam noi, ăia popularii. Era cam ca dolofanul blonziu cu ochelari care sfîrşeşte urît în Lord of the Flies. Avea pian acasă, făcea meditaţii la germană şi era cel mai bun la geometrie. Noi, ăştia popularii, făceam schimb de casete şi aveam caiete de amintiri.
Piaţa de legume
Ah, şi 2,4 lei kefirul de la multilact-picătură de sănătate. Enervantă această minte de pe urmă, dar aşa e-n piaţă, iei una-alta şi pînă-acasă uiţi. Eu ce iau peste leu, uit. Pusei maşina undeva, că era sufocant duminică în Progresului!
Westminster Cathedral
Deşi am fost de multe ori la Londra, mai cu seamă în anul de juneţe oxfordiană, nu vizitasem niciodată catedrala catolică a capitalei britanice, pînă anul acesta. Ar fi trebuit să o fac, mai ales că lucram, taman ca meşterul Manolache, la o nouă (şi la fel de nebăgată în seamă) variantă de catedrală patriarhală. Ce legătură este între cele două biserici – una reală de la 1900 şi cealaltă virtuală, chiar de cîteva decenii mai dinaintea ei (şi încă în această stare)? Aparent, nici una.
Căpşunica, veneticul din partea locului
E un fapt ştiut că vinurile europene din zilele noastre se datorează, în bună parte, viţei nord-americane. După flagelul filoxerei aduse din America în a doua jumătate a secolului XIX, tot de acolo a sosit şi antidotul: butaşi străvechi de vitis vinifera, altoiţi cu soiuri americane, rezistente în mod natural la parazitul veştejitor de frunză.
Să lăsăm prostiile! Hai să vedem un film bun!
Duminică seară, m-a salvat de la o baie de lături, în care vrînd-nevrînd m-aş fi scăldat alături de indivizii pe care i-aş fi încondeiat, un film pe care l-am văzut de nu ştiu cîte ori şi la care mă uit de fiecare dată cu plăcere: Moromeţii, în regia lui Stere Gulea.
Investigaţia Watergate: ar mai fi posibilă azi?
Au trecut 36 de ani de la momentul în care, asumîndu-şi demisia, Richard Nixon punea capăt, provizoriu, desigur, afacerii Watergate, şi America însăşi se întreabă dacă o astfel de campanie de presă – care a devenit una dintre definiţiile cele mai profunde ale ţării tuturor posibilităţilor – mai este azi posibilă.
Teroare şi marţipan în Budapesta
Hostelul este de fapt un vechi cămin, e curat şi camerele sînt spaţioase. Liftul e cam prăpădit, şi iau decizia să urc pe scări pînă la etajul cinci. ën rest, la geamuri avem termopane, bune de tot, pentru că dincolo de sticlă se întinde un şantier imens, în care se lucrează de zor, într-un zgomot absolut năucitor.
Cu ochii în 3,14
● La casa lui Creangă din Humuleşti sînt, pe nişte panouri, texte explicative în engleză şi franceză, pentru eventualii vizitatori străini. Cărora li se spune că Amintiri din copilărie este un fel de „buildungs-roman“ în care întîlnim „l’humeur de qualité“. Adică – încerc eu să retraduc – un fel de „roman-klădire“ în care „umoarea“ e de cea mai bună calitate. (M. V.)
● Unul dintre actorii preferaţi ai copilăriei mele era Norman Wisdom şi întîmplarea, care m-a umplut de o stranie bucurie, a făcu
Despre procopseala învăţăturii
La începutul toamnei lui 1850, ocazia alegerii episcopilor îi prilejuieşte egumenului Eufrosin Poteca, unul dintre candidaţi, următoarea reflecţie: „în zadar m-am străduit eu mai mult decît toţi, de am învăţat mai bine şi carte rumânească şi grecească şi elinească cu gramatica ei, şi latinească şi italienească şi franţuzească, cu gramaticile lor; şi din ştiinţe: gheografia, istoria, loghica, morala, filosofia, fisica, cu toate ramurile ei; ştiinţa legilor cu dreptul roman civil, dreptul firesc ş
Dacă aş fi elev
Ştiu bine care sînt tentaţiile care vin la pachet cu scaunul de la catedră (am trecut prin ele, şi nu pe lîngă sau pe deasupra lor). Te aşezi pe el şi imediat vin, val-vîrtej, gînduri ameţitoare care-ţi dau putere: ştii tot. Ştii ce e bine şi ce e rău, ce e important şi ce e nesemnificativ, ce e demn de reţinut şi ce e de ignorat. Ştii cum arată un elev model şi un părinte conştiincios. Ştii ce înseamnă disciplina, metodele, materialele didactice, şedinţele cu părinţii, programe, planificări.
Ce face un orăşean la ţară
Arătarea neagră, o bivoliţă, trecu în galop pe lîngă mine. Eu am rămas uitîndu-mă viţeleşte la poarta pe care încercasem s-o deschid. „Drigana“ – căci aşa le spune la bivoliţe în zona Făgăraşului – avea viţel rămas acasă şi d-aia zorea aşa. Mi-a explicat un bătrîn care-şi aştepta şi el vitele la poartă. Care au început a şirui domol, mugind cînd şi cînd şi lăsînd balegi moi şi călduţe pe stradă.
Oraşul meu
„Oraşul meu este mare, frumos şi îngrijit. El are străzi largi, curate şi pavate. Pe marginea lor cresc copaci uriaşi, umbroşi. În centru se află clădirile impunătoare ale Teatrului Naţional, Hotelului Intercontinental şi Universităţii…“ Într-un stil asemănător sunau compunerile noastre de prin clasa a VII-a, cu variante în engleză, franceză sau chiar rusă.
Istorie, Memorie şi Eshatologie
Istoriografia, ca „ştiinţă umană“, stabileşte faptele trecutului. Pentru aceasta, breasla istoricilor se foloseşte de studiul şi critica izvoarelor. Conştiinţa colectivă a naţiunilor a atribuit, de-a lungul timpului, diferite semnificaţii morale şi juridice unora dintre aceste fapte.
Franţa - România, ping-pong (nu numai) cu ţiganii
Într-o fraternitate cum n-au mai trăit în ultimul deceniu, două state latine ale Uniunii Europene au suferit recent o comună înfrîngere în raport cu spiritul european: Franţa i-a expulzat „voluntar“ pe ţigani (într-atît de „voluntar“ încît aceştia se jură că nu fură şi că părăsirea Hexagonului ar fi fost ultima lor dorinţă), iar România i-a primit voluntară ea însăşi, ştiind prea bine că-i o chestiune de săptămîni pînă ce aceşti proaspeţi repatriaţi vor ţinti iarăşi spre noi orizonturi.
Mihnea Georgescu, Consilier Păuneşti Vrancea
Ce-s alea trufe? Ciuperci, zi-le, dom’le. Păi, ciuperciile sînt azi, mîine nu sînt. Ce, sîntem chiar orbi? Nu vedem că nu putem pompa iarăşi mai mult decît putem duce? Priviţi în jur şi vedeţi că nu putem face nimic. Dacă nu-s bani, lăsăm şi drumuri, şi tot, şi stăm pe ciuci şi ne vedem de treabă, ce-i de făcut alta? Că dacă nu te dai cu ăla e rău, dacă te dai, te judecă oamenii.
Pseudo-holoturii natur
Pisaţi, într-un mojar, jumătate de sheng (500 ml) de susan negru. Puneţi pulberea astfel obţinută la fiert, într-o oală cu apă, şi îndepărtaţi spuma care se formează la suprafaţă. Adăugaţi apoi o livră de făină de fasole, puţin sos qingjiang (sos de soia sau tofu fermentate) şi amestecaţi bine.
Banii vorbesc
Scriu de mai bine de zece ani despre televiziune în cadrul acestei rubrici, vreme în care nu am încetat să atrag atenţia asupra degradării continue a mesajelor de pe micile noastre ecrane. Am vorbit despre tabloidizare şi apoi despre OTV-izare (ceea ce e tabloidizarea extremă), despre mahalaua care cîştigă tot mai mult teren, despre crearea unor vedete din personaje de joasă speţă, care apoi sînt luate drept model de către telespectatori, despre necesitatea unei atitudini responsabile faţă d
Reinventarea haremului
Who wants to marry a multi-millionnaire? – aceasta a fost întrebarea lansată de postul american de televiziune Fox în 2000. Emisiunea a fost concepută ca un concurs de Miss, la finalul căruia cîştigătoarea avea să fie căsătorită, în direct, cu un multimilionar.
Giuleşti Sîrbi: un sat în oraş?
La o oră de educaţie alimentară în şcoli din Bucureşti, bucătarul întreabă: ştiţi la ce folosim nucile? Un elev din centru: la prăjituri. Un elev din Giuleşti: la colivă. Mi-a plăcut răspunsul cu coliva şi am început să caut pe Internet cîte ceva despre zonă.
Două voci de cartier
Hălăduind prin Giuleşti Sîrbi, primul care ne iese în cale este domnul de la magazinul local: „Am ales să stau la casă de bunăvoie. Aici nu eşti la comun cu toţi. Eşti în curte la tine. La casă nu e un lux. E o muncă în plus. Ai responsabilităţi mult mai mari. Dar este alt grad de mulţumire sufletească“.
Cu ochii în 3,14
● În casa vieneză a lui Freud din Bergasse 19, obiectul fascinant pentru majoritatea vizitatorilor – divanul fiind, cum se ştie, la Londra – este fotoliul maestrului. Cîte o doamnă îşi trece uşor degetul pe lemnul spătarului; un cuplu blond, cu ochelari rotunzi, priveşte locul de îmbinare între taburet şi spătar cu aceeaşi fascinaţie cu care privise înainte totemurile egiptene din vestibul. În ciuda interdicţiei şi a şnurului purpuriu care leagă cele două braţe, o jună rubicondă dă să se aşeze o
A mai murit un comunist
Recent, în competiţie cu veşti ce ne asaltau – caniculă, bebeluşi, taxe, incendii etc. –, o ştire anume s-a prelins liniştită prin subsolul ecranelor TV: pe 20 august s-a stins din viaţă Gheorghe Apostol, ilegalist al PCR, activist al mişcării sindicale după 1944, apoi chiar lider pro forma al partidului (’54-’55, cu complicitatea deplină a lui Gheorghiu-Dej, al cărui vasal politic a fost în spirit şi-n faptă), iar mai apoi exilat de către N. Ceauşescu ca ambasador prin America latină (’77-’88)
Cu mortu' prin mahala
În vremuri de demult, moartea era prezentă mai abitir decît astăzi. Sărăcia norodului îi accentua vizibilitatea, căci de murit nu-i mare filozofie, îngropăciunea îi miza, şi sărindarele, şi riturile alea funerare, şi… Uliţele, maidanele, şanţurile ascundeau deseori cadavrele celor rătăciţi în viaţă; cerşetori, vagabonzi sau doar calici care „adormeau“ pentru vecie uneori pe cîmpuri, alteori pe la porţile unora.
Vina de Bach
În luna mai a anului 1950, americanii obţineau, deocamdată, după cum vom vedea, succese dubioase în Coreea. Ca răspuns şi, mai probabil, pretext, cred, începuse campania pentru o vînătoare de frecventatori ai bibliotecilor ţărilor apusene.
La o tacla cu cel mic
Ştiu bine cît de greu este să iniţiezi, şi să susţii, o conversaţie cu un copil. Se plictiseşte repede de întrebările convenţionale, te exasperează cu răspunsurile monosilabice, are, mai tot timpul, lucruri mai bune de făcut şi, în general, dacă nu eşti Hannah Montana sau Scooby Doo, nu vei reuşi să-i trezeşti interesul pentru mai mult de două minute.
Leagăn, Luna Parc şi Prater
Pe cît de frică mi-e de zborul adevărat, cu avionul, pe atît de mult îl iubesc pe cel inventat şi controlat de oameni. Nu pe cel riscant, pe care ţi-l oferă roller coaster-ele noi şi nebune, care te dau peste cap cu o viteză ce ţi se pare a luminii… Pentru fricoşi, există carusele şi trenuleţe lente, în care contează alunecarea, şi nu zdruncinătura. Dulceaţa mişcării, şi nu abruptul ei.
Rog seriozitate
Am crezut că-mi crapă inima de spaimă cînd, deschizîndu-se uşa, aproape că mi-a căzut în braţe un manechin din acelea pentru croitorie: un bust moale şi pîslos de femeie în care erau înfipte, ca-ntr-un ritual voo doo domestic, zeci de ace. În zăpăceala momentului i-am adresat şi un „bună ziua“ gîtuit.
Benone Ciprian Mihadea
Turiştii sînt rătăciţi la noi şi mai mult la picnic vin, din împrejurimile care ştiu. Vedeţi, peste ţară se lasă o uitare a istoriei fiindcă lumea este plecată şi, unde nu e plecată, e abrutizată de criză.
Moartea fără religie
În mod previzibil, în mod regretabil, tragedia de la Maternitatea Giuleşti are toate datele pentru a fi transformată într-un subiect mediatic gras. Caracterul sinistru (şi senzaţional) al accidentului, nefiabilitatea dotărilor şi iresponsabilitatea unor cadre spitaliceşti, sărăcia sistemului medical în genere, vîrsta şi neajutorarea victimelor, durerea părinţilor, toate au fost/sînt – iar şi iar – exploatate în jurnale de actualităţi, reportaje, interviuri, mese rotunde, talk-show-uri, generice