⬆
Societate
Pagina 141
"Amiaza filozofiei" şi începutul noului an şcolar
La 1833, anul şcolar debuta (sau se sfîrşea) cu un examen public. Eveniment major pentru societatea acelor vremuri, el n-avea cum să treacă neobservat, poate şi pentru că drumul tinerilor învăţăcei începea cu surle şi trîmbiţe, dar era mai greu de spus cînd se termina, dacă se termina. Aşa că, Buletinul Oficial n-avea cum să nu scrie cu emfază despre o astfel de mare realizare urbană şi centrală, că, pe la sate, doar norocul şi întîmplarea protejau Şcoala.
Mamie
„Iată de ce, cunoscînd omul şi cu ce se ocupa, nu m-a surprins defel convorbirea lui cu Mamie. Îi explicase, cu eternul lui zîmbet suav, că ea este bătrînă, bolnavă şi că nu va rezista în detenţie.“
Războiul între sexe începe din copilărie
Părinţii de fetiţe şi cei de băieţi par două specii total diferite. Încă de dimineaţă, la venirea în grădiniţă, pe holurile ei, comportamentul lor capătă trăsături distincte: părinţii de fetiţe, în poziţie verticală, urmăresc cu un zîmbet încîntat cum fiica se echipează, singură, în doi timpi şi trei mişcări pentru intrarea în clasă : şireturile legate într-o fundă ireproşabilă, agrafele bine fixate, iar hainele impecabil ordonate în dulap.
Nemărginire, un hotel şi o căprioară
Nu am ştiut niciodată – aşa cum am mai spus, şi în alte rînduri – să mă bucur de natură în mod firesc. Şi totuşi, în puţinele mele momente de comuniune cu aceasta, am simţit, pompos vorbind, contactul cu… nemărginirea. Da, sună pompos, mazilian chiar (à la Theodor Mazilu), dar atît în faţa înălţimilor ameţitoare cît şi a „mării celei mari“ ai, într-un fel sau altul, sentimentul urieşimii lor şi al nimicniciei tale.
Colegul dintr-a cincea
Era grăsan şi plicticos. Cel puţin aşa credeam noi, ăia popularii. Era cam ca dolofanul blonziu cu ochelari care sfîrşeşte urît în Lord of the Flies. Avea pian acasă, făcea meditaţii la germană şi era cel mai bun la geometrie. Noi, ăştia popularii, făceam schimb de casete şi aveam caiete de amintiri.
Piaţa de legume
Ah, şi 2,4 lei kefirul de la multilact-picătură de sănătate. Enervantă această minte de pe urmă, dar aşa e-n piaţă, iei una-alta şi pînă-acasă uiţi. Eu ce iau peste leu, uit. Pusei maşina undeva, că era sufocant duminică în Progresului!
Westminster Cathedral
Deşi am fost de multe ori la Londra, mai cu seamă în anul de juneţe oxfordiană, nu vizitasem niciodată catedrala catolică a capitalei britanice, pînă anul acesta. Ar fi trebuit să o fac, mai ales că lucram, taman ca meşterul Manolache, la o nouă (şi la fel de nebăgată în seamă) variantă de catedrală patriarhală. Ce legătură este între cele două biserici – una reală de la 1900 şi cealaltă virtuală, chiar de cîteva decenii mai dinaintea ei (şi încă în această stare)? Aparent, nici una.
Căpşunica, veneticul din partea locului
E un fapt ştiut că vinurile europene din zilele noastre se datorează, în bună parte, viţei nord-americane. După flagelul filoxerei aduse din America în a doua jumătate a secolului XIX, tot de acolo a sosit şi antidotul: butaşi străvechi de vitis vinifera, altoiţi cu soiuri americane, rezistente în mod natural la parazitul veştejitor de frunză.
Să lăsăm prostiile! Hai să vedem un film bun!
Duminică seară, m-a salvat de la o baie de lături, în care vrînd-nevrînd m-aş fi scăldat alături de indivizii pe care i-aş fi încondeiat, un film pe care l-am văzut de nu ştiu cîte ori şi la care mă uit de fiecare dată cu plăcere: Moromeţii, în regia lui Stere Gulea.
Investigaţia Watergate: ar mai fi posibilă azi?
Au trecut 36 de ani de la momentul în care, asumîndu-şi demisia, Richard Nixon punea capăt, provizoriu, desigur, afacerii Watergate, şi America însăşi se întreabă dacă o astfel de campanie de presă – care a devenit una dintre definiţiile cele mai profunde ale ţării tuturor posibilităţilor – mai este azi posibilă.
Teroare şi marţipan în Budapesta
Hostelul este de fapt un vechi cămin, e curat şi camerele sînt spaţioase. Liftul e cam prăpădit, şi iau decizia să urc pe scări pînă la etajul cinci. ën rest, la geamuri avem termopane, bune de tot, pentru că dincolo de sticlă se întinde un şantier imens, în care se lucrează de zor, într-un zgomot absolut năucitor.
Cu ochii în 3,14
● La casa lui Creangă din Humuleşti sînt, pe nişte panouri, texte explicative în engleză şi franceză, pentru eventualii vizitatori străini. Cărora li se spune că Amintiri din copilărie este un fel de „buildungs-roman“ în care întîlnim „l’humeur de qualité“. Adică – încerc eu să retraduc – un fel de „roman-klădire“ în care „umoarea“ e de cea mai bună calitate. (M. V.)
● Unul dintre actorii preferaţi ai copilăriei mele era Norman Wisdom şi întîmplarea, care m-a umplut de o stranie bucurie, a făcu
Despre procopseala învăţăturii
La începutul toamnei lui 1850, ocazia alegerii episcopilor îi prilejuieşte egumenului Eufrosin Poteca, unul dintre candidaţi, următoarea reflecţie: „în zadar m-am străduit eu mai mult decît toţi, de am învăţat mai bine şi carte rumânească şi grecească şi elinească cu gramatica ei, şi latinească şi italienească şi franţuzească, cu gramaticile lor; şi din ştiinţe: gheografia, istoria, loghica, morala, filosofia, fisica, cu toate ramurile ei; ştiinţa legilor cu dreptul roman civil, dreptul firesc ş
Dacă aş fi elev
Ştiu bine care sînt tentaţiile care vin la pachet cu scaunul de la catedră (am trecut prin ele, şi nu pe lîngă sau pe deasupra lor). Te aşezi pe el şi imediat vin, val-vîrtej, gînduri ameţitoare care-ţi dau putere: ştii tot. Ştii ce e bine şi ce e rău, ce e important şi ce e nesemnificativ, ce e demn de reţinut şi ce e de ignorat. Ştii cum arată un elev model şi un părinte conştiincios. Ştii ce înseamnă disciplina, metodele, materialele didactice, şedinţele cu părinţii, programe, planificări.
Ce face un orăşean la ţară
Arătarea neagră, o bivoliţă, trecu în galop pe lîngă mine. Eu am rămas uitîndu-mă viţeleşte la poarta pe care încercasem s-o deschid. „Drigana“ – căci aşa le spune la bivoliţe în zona Făgăraşului – avea viţel rămas acasă şi d-aia zorea aşa. Mi-a explicat un bătrîn care-şi aştepta şi el vitele la poartă. Care au început a şirui domol, mugind cînd şi cînd şi lăsînd balegi moi şi călduţe pe stradă.
Oraşul meu
„Oraşul meu este mare, frumos şi îngrijit. El are străzi largi, curate şi pavate. Pe marginea lor cresc copaci uriaşi, umbroşi. În centru se află clădirile impunătoare ale Teatrului Naţional, Hotelului Intercontinental şi Universităţii…“ Într-un stil asemănător sunau compunerile noastre de prin clasa a VII-a, cu variante în engleză, franceză sau chiar rusă.
Istorie, Memorie şi Eshatologie
Istoriografia, ca „ştiinţă umană“, stabileşte faptele trecutului. Pentru aceasta, breasla istoricilor se foloseşte de studiul şi critica izvoarelor. Conştiinţa colectivă a naţiunilor a atribuit, de-a lungul timpului, diferite semnificaţii morale şi juridice unora dintre aceste fapte.
Franţa - România, ping-pong (nu numai) cu ţiganii
Într-o fraternitate cum n-au mai trăit în ultimul deceniu, două state latine ale Uniunii Europene au suferit recent o comună înfrîngere în raport cu spiritul european: Franţa i-a expulzat „voluntar“ pe ţigani (într-atît de „voluntar“ încît aceştia se jură că nu fură şi că părăsirea Hexagonului ar fi fost ultima lor dorinţă), iar România i-a primit voluntară ea însăşi, ştiind prea bine că-i o chestiune de săptămîni pînă ce aceşti proaspeţi repatriaţi vor ţinti iarăşi spre noi orizonturi.
Mihnea Georgescu, Consilier Păuneşti Vrancea
Ce-s alea trufe? Ciuperci, zi-le, dom’le. Păi, ciuperciile sînt azi, mîine nu sînt. Ce, sîntem chiar orbi? Nu vedem că nu putem pompa iarăşi mai mult decît putem duce? Priviţi în jur şi vedeţi că nu putem face nimic. Dacă nu-s bani, lăsăm şi drumuri, şi tot, şi stăm pe ciuci şi ne vedem de treabă, ce-i de făcut alta? Că dacă nu te dai cu ăla e rău, dacă te dai, te judecă oamenii.
Pseudo-holoturii natur
Pisaţi, într-un mojar, jumătate de sheng (500 ml) de susan negru. Puneţi pulberea astfel obţinută la fiert, într-o oală cu apă, şi îndepărtaţi spuma care se formează la suprafaţă. Adăugaţi apoi o livră de făină de fasole, puţin sos qingjiang (sos de soia sau tofu fermentate) şi amestecaţi bine.
Banii vorbesc
Scriu de mai bine de zece ani despre televiziune în cadrul acestei rubrici, vreme în care nu am încetat să atrag atenţia asupra degradării continue a mesajelor de pe micile noastre ecrane. Am vorbit despre tabloidizare şi apoi despre OTV-izare (ceea ce e tabloidizarea extremă), despre mahalaua care cîştigă tot mai mult teren, despre crearea unor vedete din personaje de joasă speţă, care apoi sînt luate drept model de către telespectatori, despre necesitatea unei atitudini responsabile faţă d
Reinventarea haremului
Who wants to marry a multi-millionnaire? – aceasta a fost întrebarea lansată de postul american de televiziune Fox în 2000. Emisiunea a fost concepută ca un concurs de Miss, la finalul căruia cîştigătoarea avea să fie căsătorită, în direct, cu un multimilionar.
Giuleşti Sîrbi: un sat în oraş?
La o oră de educaţie alimentară în şcoli din Bucureşti, bucătarul întreabă: ştiţi la ce folosim nucile? Un elev din centru: la prăjituri. Un elev din Giuleşti: la colivă. Mi-a plăcut răspunsul cu coliva şi am început să caut pe Internet cîte ceva despre zonă.
Două voci de cartier
Hălăduind prin Giuleşti Sîrbi, primul care ne iese în cale este domnul de la magazinul local: „Am ales să stau la casă de bunăvoie. Aici nu eşti la comun cu toţi. Eşti în curte la tine. La casă nu e un lux. E o muncă în plus. Ai responsabilităţi mult mai mari. Dar este alt grad de mulţumire sufletească“.
Cu ochii în 3,14
● În casa vieneză a lui Freud din Bergasse 19, obiectul fascinant pentru majoritatea vizitatorilor – divanul fiind, cum se ştie, la Londra – este fotoliul maestrului. Cîte o doamnă îşi trece uşor degetul pe lemnul spătarului; un cuplu blond, cu ochelari rotunzi, priveşte locul de îmbinare între taburet şi spătar cu aceeaşi fascinaţie cu care privise înainte totemurile egiptene din vestibul. În ciuda interdicţiei şi a şnurului purpuriu care leagă cele două braţe, o jună rubicondă dă să se aşeze o
A mai murit un comunist
Recent, în competiţie cu veşti ce ne asaltau – caniculă, bebeluşi, taxe, incendii etc. –, o ştire anume s-a prelins liniştită prin subsolul ecranelor TV: pe 20 august s-a stins din viaţă Gheorghe Apostol, ilegalist al PCR, activist al mişcării sindicale după 1944, apoi chiar lider pro forma al partidului (’54-’55, cu complicitatea deplină a lui Gheorghiu-Dej, al cărui vasal politic a fost în spirit şi-n faptă), iar mai apoi exilat de către N. Ceauşescu ca ambasador prin America latină (’77-’88)
Cu mortu' prin mahala
În vremuri de demult, moartea era prezentă mai abitir decît astăzi. Sărăcia norodului îi accentua vizibilitatea, căci de murit nu-i mare filozofie, îngropăciunea îi miza, şi sărindarele, şi riturile alea funerare, şi… Uliţele, maidanele, şanţurile ascundeau deseori cadavrele celor rătăciţi în viaţă; cerşetori, vagabonzi sau doar calici care „adormeau“ pentru vecie uneori pe cîmpuri, alteori pe la porţile unora.
Vina de Bach
În luna mai a anului 1950, americanii obţineau, deocamdată, după cum vom vedea, succese dubioase în Coreea. Ca răspuns şi, mai probabil, pretext, cred, începuse campania pentru o vînătoare de frecventatori ai bibliotecilor ţărilor apusene.
La o tacla cu cel mic
Ştiu bine cît de greu este să iniţiezi, şi să susţii, o conversaţie cu un copil. Se plictiseşte repede de întrebările convenţionale, te exasperează cu răspunsurile monosilabice, are, mai tot timpul, lucruri mai bune de făcut şi, în general, dacă nu eşti Hannah Montana sau Scooby Doo, nu vei reuşi să-i trezeşti interesul pentru mai mult de două minute.
Leagăn, Luna Parc şi Prater
Pe cît de frică mi-e de zborul adevărat, cu avionul, pe atît de mult îl iubesc pe cel inventat şi controlat de oameni. Nu pe cel riscant, pe care ţi-l oferă roller coaster-ele noi şi nebune, care te dau peste cap cu o viteză ce ţi se pare a luminii… Pentru fricoşi, există carusele şi trenuleţe lente, în care contează alunecarea, şi nu zdruncinătura. Dulceaţa mişcării, şi nu abruptul ei.
Rog seriozitate
Am crezut că-mi crapă inima de spaimă cînd, deschizîndu-se uşa, aproape că mi-a căzut în braţe un manechin din acelea pentru croitorie: un bust moale şi pîslos de femeie în care erau înfipte, ca-ntr-un ritual voo doo domestic, zeci de ace. În zăpăceala momentului i-am adresat şi un „bună ziua“ gîtuit.
Benone Ciprian Mihadea
Turiştii sînt rătăciţi la noi şi mai mult la picnic vin, din împrejurimile care ştiu. Vedeţi, peste ţară se lasă o uitare a istoriei fiindcă lumea este plecată şi, unde nu e plecată, e abrutizată de criză.
Moartea fără religie
În mod previzibil, în mod regretabil, tragedia de la Maternitatea Giuleşti are toate datele pentru a fi transformată într-un subiect mediatic gras. Caracterul sinistru (şi senzaţional) al accidentului, nefiabilitatea dotărilor şi iresponsabilitatea unor cadre spitaliceşti, sărăcia sistemului medical în genere, vîrsta şi neajutorarea victimelor, durerea părinţilor, toate au fost/sînt – iar şi iar – exploatate în jurnale de actualităţi, reportaje, interviuri, mese rotunde, talk-show-uri, generice
Costurile beţiei
Vinul este mîndria şi drama naţională a Republicii Moldova. Pentru supraconsumul de alcool se plăteşte însă un preţ enorm: 100 de persoane mor anual, fiecare a patra femeie e agresată în familie, sute de divorţuri, accidente rutiere şi abuzuri sexuale. Pentru că alcoolismul este considerat o boală, poate fi tratat, potrivit legii, doar benevol. Anual, pentru tratamentul antialcoolic se cheltuiesc peste 10 milioane de lei.
Lumea pe dos, în cifre
Visaţi la vremurile cînd valoarea era valoare şi era pusă la locul pe care-l merita? Am o veste proastă pentru dvs.: sînt apuse de mult şi nu se vor mai întoarce în veci. Trăim vremurile (cele de pe urmă?) cînd nonvaloarea este la putere, cînd personajele spălate pe creier şi grobiene sînt luate drept model, cînd ideea de elită nu stîrneşte decît zîmbete ironice. Iar pentru aceasta trebuie să-i mulţumim presei.
Moldoveni în România
Cînd mi s-a propus să scriu acest articol, am luat-o ca pe înfruntarea finală cu mine însămi, înfruntarea identităţii moştenite şi a celei asumate. Nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre originile mele, mai mult chiar, am încercat să evit de fiecare dată discuţiile despre „de unde eşti?“. În primii ani de studenţie, mă lepădam de identitatea mea, ca un apostol necredincios, fără să mai aştept cîntatul cocoşilor. În afară de colegii mei de facultate, era greu să afle cineva că vin de dincolo
Între ştiri şi serialul CSI
Vă propun un exerciţiu de privire, de percepţie: să încercăm, pentru cîteva zile, să urmărim ştirile TV de pe poziţia unui cercetător, adică a unui personaj antipatic, frustrat şi izolat, fără prietenă sau prieten, care încearcă, în insuficienţa lui, să se strecoare în interstiţiile mesajului şi să privească cu detaşare analitică sau atenţie flotantă, adică să fie atent la tot ce se întîmplă, conştient fiind că nu poate percepe chiar tot. Şi să vedem ce sentiment rămîne la sfîrşitul exerciţiului
Cu ochii în 3,14
● Din tot ce am auzit săptămîna trecută, nici o idee nu m-a zguduit ca aceea încredinţată lui Laurenţiu Ungureanu, de la Adevărul, de către pensionarul Simion Avram, adică fostul clovn Siminică, celebrul Siminică: „Acum nu mai e circ… a dispărut de tot clovnul adevărat“. Am repetat aceste cuvinte, căci aveam de ce, de cîteva ori pe zi. (R. C.)
● S-ar putea să încalc legea privind protecţia datelor personale – nu ştiu. S-ar putea să scrie Cristian Ghinea (încă) un articol foarte bun pe tema asta,
Cine-a pus focul în Maternitatea Giuleşti?
E clar că ancheta autorităţilor nu va găsi nici un vinovat – poate, cu excepţia asistentei de gardă (vorba vine, gardă!), dar care şi ea va scăpa uşor din moment ce a fost tocmai atunci victima impulsului atît de uman al mersului la toaletă. După cercetări îndelungate, iată concluzia la care a ajuns echipa mea de investigatori, care a muncit zi şi noapte (şi mai ales noaptea, la lumina becurilor – vedeţi cum de se leagă totul?): vina capitală pentru incendiul de la Maternitatea Giuleşti o
Sănătatea din Cutia milelor
Prin Principatele Române, serviciul sanitar se organizează treptat-treptat, grăbit mai ales de epidemiile de ciumă, holeră, lingoare sau patimă lumească (sifilis). El este, ieri ca şi astăzi, condiţionat de resursele financiare precare sau de absenţa personalului.
Generaţia textelor croşetate
Timp de 45 de ani în România au operat listele de autori, cărţi, concepte şi cuvinte interzise. Mai întîi Eminescu, Blaga, Goga, Arghezi, Ion Barbu, Maiorescu, Lovinescu, Eugen Ionescu, Mircea Eliade şi atîţia alţii; apoi, după restituirea niciodată integrală a acestora (noi sîntem generaţia textelor croşetate!) a urmat valul scriitorilor români interzişi deoarece aleseseră exilul. Critica literară nu a putut funcţiona în tot acest timp uriaş în libertate.
Mici exerciţii de civilitate
Modelul dialogului exersat în societatea românească de azi în mass-media, în magazine, pe stradă sau în instituţii este unul teribil de agresiv: scopul este anihilarea adversarului, cu orice mijloace, mai puţin argumentele. La prima vedere, ceea ce lipseşte din orice discuţie, din orice confruntare la care asistăm este respectul.
La rude, la ţară
Sînt o „fată de oraş“, născută şi crescută în Bucureşti. Sună, probabil, pentru unii, a laudă, dar nu asta era intenţia mea; vreau pur şi simplu să spun că nu am împărtăşit în totalitate privilegiul (din punctul meu de vedere) altora: şi anume să merg în vacanţe la ţară, să zburd în aer liber cu mieii, vacile şi găinile, să mă joc cu verii şi verişoarele prin iarbă, fîn sau păpuşoi…
Tataie de la oraş
Erau zece. Pe număratelea. Duminica trecută, în tramvaiul ce străbătea Vitanul, într-o dimineaţă ce se îmbina uşurel cu prînzişorul, am numărat zece domni în vîrstă traşi parcă la şapirograf: cămăşi de vară cu mînecă scurtă – care albe, care în carouri – dedesubt se ghicea maioul obligatoriu, sandale maro din piele încălţate peste şosete – care maro, care albe – şi pantaloni. Betelia ajunge pînă aproape de subsuori.
Geani Marinescu, consilier, comuna Peceneaga, Tulcea
Sîntem în perioada contestaţiilor. Am lansat licitaţia pentru patrucincidoitreidoi400 liniuţă 4Lucrări de construcţii de renovare a conductelor de apă şi 45232400-6, Lucrări de construcţii de canalizare de ape reziduale şi 45232420-2, Lucrări de construcţii de staţii de epurare a apelor reziduale şi 45252120-5 – Lucrări de construcţii de instalaţii de tratare a apelor.
Maroc - arhitectura şi viaţa
Trec peste faptul că în Maroc totul este superior României, de la splendoarea arhitecturii tradiţionale la miile de kilometri de infrastructură rutieră nou-nouţă (trecînd prin bucătăria parfumată cu scorţişoară), pentru a vă conduce direct la oraşul regal Fes. Acolo vă stă la dispoziţie cea mai impresionantă secţiune de oraş vechi din această ţară, care, ca peste tot în lumea arabă, se cheamă Medina.
Sturzi, drapele şi vieille graisse
Ceea ce urmează nu este descrierea unui proiect de arhitectură şi nici a vreunui monument funerar ostăşesc, ci un aşa numit trofeu, un ornament de masă specific „bucătăriei artistice“ franceze a secolului al XIX-lea.
Solferino - tabăra Crucii Roşii
Dorm într-un cort. Unul imens. N-am mai văzut corturi aşa de mari pînă acum. Are paturi suprapuse, o „saltea“, adică un burete chior, şi un sac de dormit. Bine, sacul de dormit a trebuit să mi-l aduc eu însămi, pentru că altfel mă înveleam cu două pături, iar pe frigul şi ploaia de-afară, nu ştiu cum aş rezista.
Paradoxul vacii
Bergenbier, Timişoreana şi Golden Brau. Cam astea ar fi, în ordine, preferinţele celor care colindă dealurile din jurul Sighetului, după numărul de pet-uri şi ambalaje de aluminiu pe care le găseşti prin pădure. Nu faci 50 de metri fără să găseşti, mai mult sau mai puţin acoperite de vegetaţie, conserve de peşte, de ficat şi mai sus-numitele recipiente. Motivul colindatului prin pădure?
Cavalerii Jedi au făcut cultură
Sînt unii care cred că Războiul stelelor este o prostie comercială, un film plin de clişee, cu veşnicele ingrediente de basm în care Răul se luptă cu Binele. E adevărat, creaţia lui George Lucas nu are subtilităţi sau rafinamente, aşa cum găsim în cinematograful independent, şi e construită pe baza multor reţete hollywoodiene de succes.