⬆
Societate
Pagina 142
Nişte televiziuni, tot mai... nişate
Tradiţionalele buletine informative sînt considerate a fi prea complexe şi necesită un nivel ridicat de cunoştinţe, a declarat directorul general al postului public din Olanda, Jan de Jong într-un interviu citat de site-ul dutchnews.nl. Motiv pentru care acesta intenţionează să transforme buletinul de ştiri de la ora 18,00 astfel încît să fie accesibil şi publicului cu studii medii.
Sfîntu Gheorghe - infernul din paradis
În acest an, am fost pentru prima dată în Deltă. Decizia a fost greu de luat, pentru că am optat să merg cu cortul, deşi sînt mai degrabă genul comod. În plus, nu mănînc peşte. În nici un caz nu fac parte din categoria celor care merg-în-Deltă-ca-să-mănînce-peşte. Am făcut-o. Am vrut să văd cum e la Sfîntu’ cel mult lăudat. Am achiziţionat cort d-ăla de se face singur, m-am înarmat cu vreo două tone de produse folosite la izgonirea ţînţarilor şi am purces.
Cu ochii-n 3,14
● Printre cîştigătorii ultimului concurs al CNC se numără Sergiu Nicolaescu şi Geo Saizescu, cu proiectele Ultimul corupt al României, respectiv A doua şansă. Pentru că sîntem în plină criză şi banii sînt puţini, le sugerăm celor doi să facă împreună un film care să se numească A doua şansă a ultimului corupt al României. (A. P.)
● Din presa altora. Şi Le Nouvel Observateur are dosare tematice. Ultimele două numere au avut drept teme „Uriaşii gîndirii“ şi „Cum să dormi bine“. Probabil c
Mamaie, ce tînără (şi ce murdară) eşti!
O întrebare pe care ar trebui, cred, să ne-o punem mai serios este aceea dacă, realmente, noi avem o cultură a mării şi un sentiment aferent în raport cu aparenta nemărginire albastră din sud-estul ţării.
În căutarea roşiei pierdute
În a sa monografie asupra Munteniei, doctorul Constantin Caracaş (1828) vorbeşte cu frenezie despre natura darnică de prin partea locului şi despre gustul şi aromele diferitelor plante. „Graţie fertilităţii pămîntului“, multe dintre acestea nici n-au nevoie de cine ştie ce îngrijire, cît despre fructe… „se văd păduri întregi“ cu „diverse şi minunate fructe“.
Redresarea neamului
"...va fi greu, foarte greu, şi va dura. Căci comunismul ne-a lăsat urme adînci. De ordin economic, dar eu aş spune că mai ales moral."
A fost odată o reformă...
Statisticile privind educaţia românilor la sfîrşit de secol XIX nu erau deloc de natură a te face să îţi sufleci mînecile cu voioşie şi să te apuci de treabă: sărăcie lucie, instituţii de învăţămînt puţine şi precare, analfabeţi majoritari, încercări eşuate ale precedenţilor miniştri de a reforma şcoala.
Timp liber, apăsător
Sînt oameni, mulţi, cărora le place răgazul. Se lasă în voia huzurelilor de orice fel, destinşi, fireşti, fără mustrări de conştiinţă. Privesc timpul liber ca pe ceva la fel de palpitant ca şi timpul activ, pe care-l petreci cînd ai ceva important de făcut sau eşti cu cineva la fel de însemnat.
Ce vrea Ion B.
„De la ghenă la Paris şi invers.“ Cîţi jurnalişti ar rezista tentaţiei unui asemenea titlu? E spectaculos şi, desigur, adevărat. Mizeria media în care s-a trezit numitul-de-noi artist pop Ion Bîrlădeanu e la fel de mustoasă: un jurnalist îl acuză pe galeristul care l-a dus pe Ion B. la Paris şi la Londra că ar profita sută la sută de pe urma lui. Şi că din cauza asta Ion B. s-a întors la ghenă.
Mitică Voinescu, Consilier, Bragadiru-Giurgiu
Am paralizat pe harta lumii. Nu spun că Bragadiru nu are tradiţie, vezi cultura Bragadiru, încă din cele mai vechi timpuri, dar cultura veche nu ţine de foame, nu poate fi altfel decît este un om care mi-e strămoş la a şaptea generaţie şi să mă înţeleagă decît dacă acela e extraterestru şi împărtăşeşte din viaţa mea, altfel, nu poate fi decît un fals om care nu mă ajută. Nu avem ce face cu tradiţia?
Sat sau oraș?
Unora li se pare că a alege dintre acestea două este o decizie foarte dificilă, dar eu nu aş sta pe gînduri. Nimic nu se compară cu liniştea: liniştea sufletească, liniştea din jur, liniştea de orice fel. Pe acestea cu siguranţă nu le putem găsi la oraş. Este clar deci în ce parte se înclină „balanţa“ mea.
Porumbelul inocent
În meniurile mai vechi, porumbelul se cuvenea însoţit de anumite garnituri care reprezentau, mai mult decît în ziua de azi, ornamente sofisticate, elaborate, gîndite să rezoneze vizual, logic şi organoleptic cu felul principal pe care-l însoţeau. Garniturile clasice pentru porumbel erau: à la Chambord, à la Régence şi à la Financière.
„Mănînc. Dorm. Citesc. Lucrez.“
Mănînc nebunii cum nu mai sînt pe lume. De pildă: tocăniţă de cartofi cu ardei copţi, salată de vinete, clătite cu urdă şi mărar, ciorbă de cartofi cu tarhon, dar şi ciorbă de burtă cu ardei iuţi din grădină, şi cartofi prăjiţi. Da, banalii cartofi prăjiţi, mie nu-mi ies niciodată cum îi ies mamei.
Între Angkor Wat și umbra lui Pol Pot
Aeroportul din Siam Reap, oraşul de lîngă complexul Angkor, arată ca o pensiune. O clădire mică, cîteva ronduri de flori, nimic din ceea ce înţelegem prin aeroporturi nu există acolo.
România în care te întorci
După ce ţi-ai obişnuit plămînii, chiar şi doar timp de două săptămîni, cu aerul curat, reîntoarcerea la aerul îmbîcsit şi prăfos nu e deloc plăcută. După ce trăieşti puţin în mijlocul unei societăţi mature şi aşezate, revenirea la năbădăile unei societăţi pubere, cum e cea de la noi, nu are cum să-ţi cadă bine.
Cum se naște un erou
Recent, am văzut un film remarcabil (lansat în 2007, cu Tom Hanks în rolul principal), intitulat Charlie Wilson’s War/„Războiul lui Charlie Wilson“. Titlul îmi amintea, din start, de o carte pe care o răsfoisem cu cîţiva ani mai devreme, într-un Reading Room.
Nostalgici, adaptați și "între două lumi"
În discursul mediatic din ultima vreme meşteşugarul este prezentat ca o specie rară, pe cale de dispariţie, de la care nimeni nu mai învaţă meserie. Apare ca de la sine înţeles că în curînd vor dispărea total genul de servicii pe care le prestează. O parte dintre meşteşugari a adoptat acest tip de discurs şi se comportă în consecinţă.
Jaluzelele din țesătură
Există, în Bucureşti, spaţii consacrate pentru vechii meseriaşi: unul dintre acestea este zona Unirii-Moşilor-Colţei-Piaţa Rosetti. Acolo găseşti şi croitori, şi cizmari, dar şi bijutieri, reparatori de biciclete, de telefoane mobile, marochineri, confecţioneri de accesorii pentru nunţi, chei şi… jaluzele.
Cu ochii-n 3,14
● Despre cum e cu cinstea în lume: la Viena, am uitat un memory stick în computerul hotelului şi l-am regăsit peste trei luni; la Praga, am lăsat o geantă, cu bani şi acte în ea, la restaurantul unde am luat micul dejun şi am regăsit-o după zece minute; la Bucureşti, mi-a căzut o şapcă în Parcul Herăstrău, m-am întors după ea imediat şi nu am mai găsit-o. (I. P.)
● La vizita sa în România, preşedintele Israelului, Shimon Peres, a declarat că Traian Băsescu este unul dintre cei mai responsa
Dama suedeză şi/sau ciobanul mioritic
Probabil că unii dintre noi au o plăcere anume în a merge în cerc. Sau poate că nu-i vorba de plăcere, ci de neştiinţă: neînvăţînd nimic din trecut (din moment ce au convingerea că lumea a început odată cu ei), respectivii repetă greşelile predecesorilor şi, neavînd habar, tot ce le rămîne este să-şi blesteme presupusul ghinion.
"No gas, no oil, no interest"
Se vorbeşte destul de mult despre violenţa domestică, dar fiecare în felul lui şi în funcţie de interes. După 1989, presa a adus în prim-planul vieţii noastre de toate zilele umbra nemiloasă a violenţei, atît de prezentă prin casele românilor. Dar ea nu fu o temă de analiză pentru istorici, sociologi sau psihologi, ci mai degrabă un subiect tocmai bun de vînzare.
Selecţie inversă
Nu suferinţa individuală este cea de luat în considerare aici, ci răspunderea colectivă pentru strigătoarea nedreptăţire, pentru batjocură, insultă şi – pînă la urmă – crimă. Poporul care a fost în stare să-şi gonească exemplarele de excepţie (...), un popor care şi în prezent excelează în a-şi alunga elitele cu sutele şi cu miile, un popor care a reuşit să-l asasineze la margine de pădure pe Nicolae Iorga şi să azvîrle în temniţi mii şi mii de poeţi, scriitori, profesori, militari, călugări, pr
O reformă imposibilă
De 20 de ani, încercările de a reforma învăţămîntul fac (prea) mult zgomot pentru nimic: demarajul schimbărilor se face în forţă, miniştrii se războiesc cu fantomele trecutului şi cu moştenirea, evident firavă, lăsată de înaintaşii aflaţi acum în opoziţie.
Frici şi treceri
Există, în continuare, cel puţin pentru mine, spaţii pe care le străbat adesea, dar pe care le simt nefamiliare. Ca şi cum locul meu nu ar fi în ele, nu m-aş potrivi nicicum acolo.
Feisbuc (update)
Anunţa mai deunăzi că a sărit pragul de 500 de milioane de utilizatori. Tot deunăzi, fondatorul celei mai puternice reţele de socializare, Mark Zuckerberg, s-ar fi întîlnit chiar în 10 Downing Street cu prim-ministrul Marii Britanii, David Cameron.
Prozelitism în Spermezeu
Acum vreun an şi ceva, preoţii de-aici m-au acuzat de a fi de partea penticostalilor din comună. A fost o pîră ordinară, aceste suflete rătăcite, care nu ştiu ce este măsura, mă acuză pe mine că le spun oamenilor să se ducă unde le e bine. Adică, oamenii sînt legaţi la ochi şi nu văd că unde le e rău nici nu sînt ajutaţi.
Despre discipolat
De unde nevoia morbidă a discipolului de a-şi nega şi, adesea, elimina maestrul? Noica spune undeva că, dacă marele profesor, marele savant, marele creator nu ar muri, istoria ar fi în pericol de sucombare, oprindu-se la nivelul minţii maestrului, minte care – oricît de excepţională – rămîne, inevitabil, limitată, neposedînd un dinamism infinit, de perpetuum mobile renascentist. Ca atare, învăţăcelul îşi „ucide“ dascălul, pentru a permite lumii să progreseze prin el, noul maestru şi învăţ
Preparate baroce – frică şi splendoare
La masă, se spune adesea, trebuie să se bucure şi ochiul. Obiceiul de a orna mesele cu bucate decorative şi preparate impunătoare cu „umpluturi surpriză“ există încă din Antichitate. Episodul cinei lui Trimalchio, în Satyricon, descrie un porc întreg, gătit, din al cărui pîntec, despicat cu iscusinţă de bucătar, se revarsă în valuri, spre uimirea oaspeţilor, cîrnaţi de tot felul.
Mici lecţii de optimism estival
De cîteva veri încoace, observ că am parte de tot soiul de exerciţii de (occidentală) gîndire pozitivă, de-a dreptul stupefiante pentru ciorano-caragialianul din mine, filoxerat de catastrofism, scepticism agresiv şi zeflemea suicidară.
„Iar mi se suprapun proiectele!“
La sfîrşit de iulie Parisul e gol. Am senzaţia că trăiesc într-un alt oraş şi asta îmi place la nebunie. Toate dimineţile mele au început la fel. O cafea dimineaţa, la o terasă, şi cîteva capitole din romanul lui Juli Zeh – La fille sans qualités.
Abbey Road
Compania de producţie muzicală EMI şi-a ales un moment cum nu se poate mai prost pentru scoaterea la vînzare a studiourilor Abbey Road din Londra. Criza economică nu scuteşte pe nimeni, nici măcar pe giganţi ai divertismentului, dar acoperirea pierderilor prin vînzarea activelor neperformante este – cel puţin în acest caz – o soluţie aberantă.
Noul proprietar al săptămînalului Newsweek
Noul proprietar al prestigiosului săptămînal Newsweek este Sidney Harman. Omul de afaceri şi-a cîştigat cea mai mare parte a averii dezvoltînd, în anii ’50, echipamente auditive pentru persoanele cu deficienţe de auz.
Publicitatea e de pe Marte...
După atîta amar de vreme, publicitarii noştri ne dezvăluie în sfîrşit secretul feminin: „Femeile sînt diferite, dar au în comun un singur lucru: Dulcolax“ – ne spune o reclamă de la televizor. Aţi ghicit, pentru că numele o sugerează foarte bine: produsul e un laxativ. Iată, deci, esenţa feminităţii, ceea ce le uneşte pe toate, oricît de diferite ar fi.
Forumism de România
În ţările civilizate, prezenţa unei comunităţi de cititori activi în subterana gazetelor online e un fenomen cît se poate de firesc. Acolo unde cultura dialogului primează, adnotările sînt binevenite. Cetăţeni agreabili şi meteci persuasivi, oameni de convingeri diferite, cu profesiuni exotice sau îndeletniciri de rutină, pioşi sau atei, cu doctorat sau fără, aglutinează decent la călcîiele textelor virtuale, nealterînd ansamblul calitativ şi igienic al paginii.
Satul şi biserica
Viaţa pare atît de simplă în satul acela mic din inima secuimii! Biserica. Şcoala. Căminul cultural. Şi cercul se închide. Biserica e mică şi albă. Domină satul de pe un deal ca o spinare de animal obosit de muncă. Mă ridic pe vîrfuri, pun mîna streaşină la ochi şi mă uit pe geamul pătrăţos. Înăuntru – rînduri goale de bănci, o pianină şi steagul Ungariei arborat într-un colţ. Cînd e slujbă, cel puţin jumătate dintre cei 100 de locuitori ai satului îşi ocupă tăcuţi locul în băncile bisericii. E
Cu ochii în 3,14
● Se pare că a venit vremea celor două capete, nu doar a jocurilor la două capete, ci şi, de exemplu, a capetelor beţişoarelor prezidenţiale pentru urechi, fie ele tăiate sau nu, ori a chibritului cu ale sale capăt de sus şi capăt de jos şi pe care, dacă îl tai în două, rezultă două bucăţi, fiecare din ele cu cîte două capete, cel de sus şi cel de jos… Başca, potrivit unui anunţ din România liberă, un „lichidator judiciar vinde la licitaţie Maşina automată de tăiat la două capete“. Un subiect pe
Mesia veni-va cu o (altă) revoluție avortată
De la o vreme aud des, în stînga şi-n dreapta, că ne-am afla într-un moment al istoriei noastre comparabil cu lunile prerevoluţionare ale lui 1989. Ideea nu pleacă din mediul celor intraţi în sevraj după bostanul prăjit de pe stadioane şi nici dinspre frizerii care-ţi fac conversaţie în schimbul unui şperţ. Această aserţiune – axiomă, spun unii – pleacă de la analişti ai tainelor societăţii, de la comentatori ai străfundului nostru psihologic.
Cicăleala - o formă de violență?
Se spune că limbuţia n-a omorît pe nimeni, oricît de mult s-ar vorbi, de des, de tare, de agresiv, de vulgar. „Praful şi pulberea să se aleagă de tine, şi de neamul tău. De nimic nu eşti bun, doar aşa să zic şi eu că-s măritată. Mai bine n-aş fi fost. Unde, te-am găsit, dracu’ ştie, că uite ce poamă eşti.
Crima la indigo
În ziua de 27 noiembrie 1940, pe la orele 13,30-14, în timp ce fostul ministru Virgil Madgearu şi soţia sa luau masa la locuinţa lor din str. Vasile Conta nr. 12, un grup de 7 legionari, ce au venit cu o maşină, s-au prezentat acolo.
Sssst, vorbesc copiii!
În lumea celor mici, nu de puţine ori, am tăcut, am ascultat şi am băgat la cap. Ce? Lecţiile pe care mi le-au servit copiii. Temele abordate de ei au fost dintre cele mai diverse, despre lume şi viaţă, tratate cu înţelepciune şi umor, aşa cum rareori oamenii mari pot să o facă. Iată cîteva dintre ele şi explicaţiile aferente:
Turism și tururi
Oriunde ajungi prin lume, dacă te afli prima oară, sau, pur şi simplu, te „abandonezi“ în ipostaza de turist inocent, te aşteaptă programe şi tururi „special concepute pentru tine“. La hotelul la care tragi se află expuse, la recepţie, o grămadă de pliante frumos colorate cu asemenea oferte: oraşul străbătut pe uscat, cu autobuzul sau trăsura; pe apă, cu vaporaşul sau şalupa; tur eventual urmat de o cină „romantică“ sau „specifică“; tur muzical, cultural, comercial, horror…
American de la distanță
American de la distanţă Aveţi idee cam cum se petrece un proces de judecată în Bulgaria? Ungaria? Grecia? Puţin probabil dacă nu sînteţi jurnalist specializat în probleme de justiţie cu respiraţie europeană. Sau măcar un jurnalist care s-a ocupat de subiect.
Constantin Smeadu, Consilier cultură-învăţămînt-sport în Năsturelu
Este simplu: numai cine nu are gîndul la carte nu trece clasa. Îndeosebi romii au această problemă. Sînt nevoiaşi, nu au timp de şcoală, şi cum şcoala e pe termen lung – pe viaţă cum se spune – ei nu au chef să stea locului nici opt clase.
Breasla aşteaptă
Anuala de Arhitectură Bucureşti a fost anul acesta organizată de Emil Ivănescu, noul vicepreşedinte al OAR-Bucureşti. Schimbarea de echipă a dus şi la o schimbare de atitudine a expoziţiei care, în toiul crizei, a putut să ne pară mai animată, centrată pe o mulţime de evenimente colaterale expoziţiei propriu-zise, care a fost decentă. Nu sînt multe de spus despre arhitectura prezentată la Anuală.
Meniul lui Bourqueney
Pe 11 aprilie 1855, într-o zi de miercuri, baronul François-Adolphe de Bourqueney, ambasadorul Franţei la Viena, oferea un dineu diplomatic pentru 48 de persoane, servit à la russe, par quatre (cîte două perechi de feluri aduse concomitent la masă), sub conducerea unui maître d’hôtel pe nume Clavel, cu următorul meniu:
Faza cu frunza
Brandul de ţară. Vast şantier. De ani buni, cam fiecare ministru al turismului a pus cîte o cărămidă la această construcţie. Şi fiecare a pus piatra unde a vrut, cum a vrut. S-a mizat cînd pe Dracula, cînd pe mînăstirile din Bucovina, cînd pe peisajele montane, cînd pe atracţiile litoralului.
Poesis Internaţional
Chiar dacă presa e în criză, chiar dacă – se spune – cultura scrisă ar fi pe moarte, încă mai există oameni dispuşi să (se) investească în susţinerea unei publicaţii literare. La Satu Mare a apărut revista Poesis Internaţional, o revistă trimestrială dedicată poeziei şi actualităţii culturale cu deschidere regională şi europeană.
„Eşti liber să schimbi canalul!“
Auzim îndemnul acesta mai tot timpul: „Nu-ţi place ce vezi la televizor? Eşti liber să schimbi canalul!“. Sau, încă şi mai mult: „Eşti stăpînul telecomenzii! Exercită-ţi puterea!“. Prin urmare, ni se transmite mesajul că sîntem liberi, ba chiar că sîntem stăpîni. De ce oare ni se spune asta cu atîta insistenţă?
La ce foloseşte Twitter
În ultimul an am devenit un utilizator asiduu al Twitter-ului. Prietenii mei şi familia fac comentarii dispreţuitoare, de genul „Twitter e pentru egocentricii care-şi fac publicitate singuri“ sau „De ce nu foloseşti Facebook, ca noi toţi?“. Nu mă deranjează astfel de critici pentru că majoritatea celor care le emit ori n-au folosit Twitter-ul, ori nu se simt potriviţi pentru el.
Lucrul manual "se dă", handmade-ul "se vinde"
La o gură de metrou, printre tarabe colorate, ziare lucioase şi chioşcuri cu sucuri carbogazoase şi ţigări slim, stă o femeie cu un coş de nuiele. În coş sînt cîteva obiecte de lemn, dintre cele pe care le folosim aproape zilnic prin bucătărie. Toate sînt făcute de bărbatu-său şi femeia le „dă“ ieftin, pentru că nu le consideră a fi „cine ştie ce“.