⬆
Societate
Pagina 142
Cu ochii în 3,14
● În casa vieneză a lui Freud din Bergasse 19, obiectul fascinant pentru majoritatea vizitatorilor – divanul fiind, cum se ştie, la Londra – este fotoliul maestrului. Cîte o doamnă îşi trece uşor degetul pe lemnul spătarului; un cuplu blond, cu ochelari rotunzi, priveşte locul de îmbinare între taburet şi spătar cu aceeaşi fascinaţie cu care privise înainte totemurile egiptene din vestibul. În ciuda interdicţiei şi a şnurului purpuriu care leagă cele două braţe, o jună rubicondă dă să se aşeze o
A mai murit un comunist
Recent, în competiţie cu veşti ce ne asaltau – caniculă, bebeluşi, taxe, incendii etc. –, o ştire anume s-a prelins liniştită prin subsolul ecranelor TV: pe 20 august s-a stins din viaţă Gheorghe Apostol, ilegalist al PCR, activist al mişcării sindicale după 1944, apoi chiar lider pro forma al partidului (’54-’55, cu complicitatea deplină a lui Gheorghiu-Dej, al cărui vasal politic a fost în spirit şi-n faptă), iar mai apoi exilat de către N. Ceauşescu ca ambasador prin America latină (’77-’88)
Cu mortu' prin mahala
În vremuri de demult, moartea era prezentă mai abitir decît astăzi. Sărăcia norodului îi accentua vizibilitatea, căci de murit nu-i mare filozofie, îngropăciunea îi miza, şi sărindarele, şi riturile alea funerare, şi… Uliţele, maidanele, şanţurile ascundeau deseori cadavrele celor rătăciţi în viaţă; cerşetori, vagabonzi sau doar calici care „adormeau“ pentru vecie uneori pe cîmpuri, alteori pe la porţile unora.
Vina de Bach
În luna mai a anului 1950, americanii obţineau, deocamdată, după cum vom vedea, succese dubioase în Coreea. Ca răspuns şi, mai probabil, pretext, cred, începuse campania pentru o vînătoare de frecventatori ai bibliotecilor ţărilor apusene.
La o tacla cu cel mic
Ştiu bine cît de greu este să iniţiezi, şi să susţii, o conversaţie cu un copil. Se plictiseşte repede de întrebările convenţionale, te exasperează cu răspunsurile monosilabice, are, mai tot timpul, lucruri mai bune de făcut şi, în general, dacă nu eşti Hannah Montana sau Scooby Doo, nu vei reuşi să-i trezeşti interesul pentru mai mult de două minute.
Leagăn, Luna Parc şi Prater
Pe cît de frică mi-e de zborul adevărat, cu avionul, pe atît de mult îl iubesc pe cel inventat şi controlat de oameni. Nu pe cel riscant, pe care ţi-l oferă roller coaster-ele noi şi nebune, care te dau peste cap cu o viteză ce ţi se pare a luminii… Pentru fricoşi, există carusele şi trenuleţe lente, în care contează alunecarea, şi nu zdruncinătura. Dulceaţa mişcării, şi nu abruptul ei.
Rog seriozitate
Am crezut că-mi crapă inima de spaimă cînd, deschizîndu-se uşa, aproape că mi-a căzut în braţe un manechin din acelea pentru croitorie: un bust moale şi pîslos de femeie în care erau înfipte, ca-ntr-un ritual voo doo domestic, zeci de ace. În zăpăceala momentului i-am adresat şi un „bună ziua“ gîtuit.
Benone Ciprian Mihadea
Turiştii sînt rătăciţi la noi şi mai mult la picnic vin, din împrejurimile care ştiu. Vedeţi, peste ţară se lasă o uitare a istoriei fiindcă lumea este plecată şi, unde nu e plecată, e abrutizată de criză.
Moartea fără religie
În mod previzibil, în mod regretabil, tragedia de la Maternitatea Giuleşti are toate datele pentru a fi transformată într-un subiect mediatic gras. Caracterul sinistru (şi senzaţional) al accidentului, nefiabilitatea dotărilor şi iresponsabilitatea unor cadre spitaliceşti, sărăcia sistemului medical în genere, vîrsta şi neajutorarea victimelor, durerea părinţilor, toate au fost/sînt – iar şi iar – exploatate în jurnale de actualităţi, reportaje, interviuri, mese rotunde, talk-show-uri, generice
Costurile beţiei
Vinul este mîndria şi drama naţională a Republicii Moldova. Pentru supraconsumul de alcool se plăteşte însă un preţ enorm: 100 de persoane mor anual, fiecare a patra femeie e agresată în familie, sute de divorţuri, accidente rutiere şi abuzuri sexuale. Pentru că alcoolismul este considerat o boală, poate fi tratat, potrivit legii, doar benevol. Anual, pentru tratamentul antialcoolic se cheltuiesc peste 10 milioane de lei.
Lumea pe dos, în cifre
Visaţi la vremurile cînd valoarea era valoare şi era pusă la locul pe care-l merita? Am o veste proastă pentru dvs.: sînt apuse de mult şi nu se vor mai întoarce în veci. Trăim vremurile (cele de pe urmă?) cînd nonvaloarea este la putere, cînd personajele spălate pe creier şi grobiene sînt luate drept model, cînd ideea de elită nu stîrneşte decît zîmbete ironice. Iar pentru aceasta trebuie să-i mulţumim presei.
Moldoveni în România
Cînd mi s-a propus să scriu acest articol, am luat-o ca pe înfruntarea finală cu mine însămi, înfruntarea identităţii moştenite şi a celei asumate. Nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre originile mele, mai mult chiar, am încercat să evit de fiecare dată discuţiile despre „de unde eşti?“. În primii ani de studenţie, mă lepădam de identitatea mea, ca un apostol necredincios, fără să mai aştept cîntatul cocoşilor. În afară de colegii mei de facultate, era greu să afle cineva că vin de dincolo
Între ştiri şi serialul CSI
Vă propun un exerciţiu de privire, de percepţie: să încercăm, pentru cîteva zile, să urmărim ştirile TV de pe poziţia unui cercetător, adică a unui personaj antipatic, frustrat şi izolat, fără prietenă sau prieten, care încearcă, în insuficienţa lui, să se strecoare în interstiţiile mesajului şi să privească cu detaşare analitică sau atenţie flotantă, adică să fie atent la tot ce se întîmplă, conştient fiind că nu poate percepe chiar tot. Şi să vedem ce sentiment rămîne la sfîrşitul exerciţiului
Cu ochii în 3,14
● Din tot ce am auzit săptămîna trecută, nici o idee nu m-a zguduit ca aceea încredinţată lui Laurenţiu Ungureanu, de la Adevărul, de către pensionarul Simion Avram, adică fostul clovn Siminică, celebrul Siminică: „Acum nu mai e circ… a dispărut de tot clovnul adevărat“. Am repetat aceste cuvinte, căci aveam de ce, de cîteva ori pe zi. (R. C.)
● S-ar putea să încalc legea privind protecţia datelor personale – nu ştiu. S-ar putea să scrie Cristian Ghinea (încă) un articol foarte bun pe tema asta,
Cine-a pus focul în Maternitatea Giuleşti?
E clar că ancheta autorităţilor nu va găsi nici un vinovat – poate, cu excepţia asistentei de gardă (vorba vine, gardă!), dar care şi ea va scăpa uşor din moment ce a fost tocmai atunci victima impulsului atît de uman al mersului la toaletă. După cercetări îndelungate, iată concluzia la care a ajuns echipa mea de investigatori, care a muncit zi şi noapte (şi mai ales noaptea, la lumina becurilor – vedeţi cum de se leagă totul?): vina capitală pentru incendiul de la Maternitatea Giuleşti o
Sănătatea din Cutia milelor
Prin Principatele Române, serviciul sanitar se organizează treptat-treptat, grăbit mai ales de epidemiile de ciumă, holeră, lingoare sau patimă lumească (sifilis). El este, ieri ca şi astăzi, condiţionat de resursele financiare precare sau de absenţa personalului.
Generaţia textelor croşetate
Timp de 45 de ani în România au operat listele de autori, cărţi, concepte şi cuvinte interzise. Mai întîi Eminescu, Blaga, Goga, Arghezi, Ion Barbu, Maiorescu, Lovinescu, Eugen Ionescu, Mircea Eliade şi atîţia alţii; apoi, după restituirea niciodată integrală a acestora (noi sîntem generaţia textelor croşetate!) a urmat valul scriitorilor români interzişi deoarece aleseseră exilul. Critica literară nu a putut funcţiona în tot acest timp uriaş în libertate.
Mici exerciţii de civilitate
Modelul dialogului exersat în societatea românească de azi în mass-media, în magazine, pe stradă sau în instituţii este unul teribil de agresiv: scopul este anihilarea adversarului, cu orice mijloace, mai puţin argumentele. La prima vedere, ceea ce lipseşte din orice discuţie, din orice confruntare la care asistăm este respectul.
La rude, la ţară
Sînt o „fată de oraş“, născută şi crescută în Bucureşti. Sună, probabil, pentru unii, a laudă, dar nu asta era intenţia mea; vreau pur şi simplu să spun că nu am împărtăşit în totalitate privilegiul (din punctul meu de vedere) altora: şi anume să merg în vacanţe la ţară, să zburd în aer liber cu mieii, vacile şi găinile, să mă joc cu verii şi verişoarele prin iarbă, fîn sau păpuşoi…
Tataie de la oraş
Erau zece. Pe număratelea. Duminica trecută, în tramvaiul ce străbătea Vitanul, într-o dimineaţă ce se îmbina uşurel cu prînzişorul, am numărat zece domni în vîrstă traşi parcă la şapirograf: cămăşi de vară cu mînecă scurtă – care albe, care în carouri – dedesubt se ghicea maioul obligatoriu, sandale maro din piele încălţate peste şosete – care maro, care albe – şi pantaloni. Betelia ajunge pînă aproape de subsuori.
Geani Marinescu, consilier, comuna Peceneaga, Tulcea
Sîntem în perioada contestaţiilor. Am lansat licitaţia pentru patrucincidoitreidoi400 liniuţă 4Lucrări de construcţii de renovare a conductelor de apă şi 45232400-6, Lucrări de construcţii de canalizare de ape reziduale şi 45232420-2, Lucrări de construcţii de staţii de epurare a apelor reziduale şi 45252120-5 – Lucrări de construcţii de instalaţii de tratare a apelor.
Maroc - arhitectura şi viaţa
Trec peste faptul că în Maroc totul este superior României, de la splendoarea arhitecturii tradiţionale la miile de kilometri de infrastructură rutieră nou-nouţă (trecînd prin bucătăria parfumată cu scorţişoară), pentru a vă conduce direct la oraşul regal Fes. Acolo vă stă la dispoziţie cea mai impresionantă secţiune de oraş vechi din această ţară, care, ca peste tot în lumea arabă, se cheamă Medina.
Sturzi, drapele şi vieille graisse
Ceea ce urmează nu este descrierea unui proiect de arhitectură şi nici a vreunui monument funerar ostăşesc, ci un aşa numit trofeu, un ornament de masă specific „bucătăriei artistice“ franceze a secolului al XIX-lea.
Solferino - tabăra Crucii Roşii
Dorm într-un cort. Unul imens. N-am mai văzut corturi aşa de mari pînă acum. Are paturi suprapuse, o „saltea“, adică un burete chior, şi un sac de dormit. Bine, sacul de dormit a trebuit să mi-l aduc eu însămi, pentru că altfel mă înveleam cu două pături, iar pe frigul şi ploaia de-afară, nu ştiu cum aş rezista.
Paradoxul vacii
Bergenbier, Timişoreana şi Golden Brau. Cam astea ar fi, în ordine, preferinţele celor care colindă dealurile din jurul Sighetului, după numărul de pet-uri şi ambalaje de aluminiu pe care le găseşti prin pădure. Nu faci 50 de metri fără să găseşti, mai mult sau mai puţin acoperite de vegetaţie, conserve de peşte, de ficat şi mai sus-numitele recipiente. Motivul colindatului prin pădure?
Cavalerii Jedi au făcut cultură
Sînt unii care cred că Războiul stelelor este o prostie comercială, un film plin de clişee, cu veşnicele ingrediente de basm în care Răul se luptă cu Binele. E adevărat, creaţia lui George Lucas nu are subtilităţi sau rafinamente, aşa cum găsim în cinematograful independent, şi e construită pe baza multor reţete hollywoodiene de succes.
Nişte televiziuni, tot mai... nişate
Tradiţionalele buletine informative sînt considerate a fi prea complexe şi necesită un nivel ridicat de cunoştinţe, a declarat directorul general al postului public din Olanda, Jan de Jong într-un interviu citat de site-ul dutchnews.nl. Motiv pentru care acesta intenţionează să transforme buletinul de ştiri de la ora 18,00 astfel încît să fie accesibil şi publicului cu studii medii.
Sfîntu Gheorghe - infernul din paradis
În acest an, am fost pentru prima dată în Deltă. Decizia a fost greu de luat, pentru că am optat să merg cu cortul, deşi sînt mai degrabă genul comod. În plus, nu mănînc peşte. În nici un caz nu fac parte din categoria celor care merg-în-Deltă-ca-să-mănînce-peşte. Am făcut-o. Am vrut să văd cum e la Sfîntu’ cel mult lăudat. Am achiziţionat cort d-ăla de se face singur, m-am înarmat cu vreo două tone de produse folosite la izgonirea ţînţarilor şi am purces.
Cu ochii-n 3,14
● Printre cîştigătorii ultimului concurs al CNC se numără Sergiu Nicolaescu şi Geo Saizescu, cu proiectele Ultimul corupt al României, respectiv A doua şansă. Pentru că sîntem în plină criză şi banii sînt puţini, le sugerăm celor doi să facă împreună un film care să se numească A doua şansă a ultimului corupt al României. (A. P.)
● Din presa altora. Şi Le Nouvel Observateur are dosare tematice. Ultimele două numere au avut drept teme „Uriaşii gîndirii“ şi „Cum să dormi bine“. Probabil c
Mamaie, ce tînără (şi ce murdară) eşti!
O întrebare pe care ar trebui, cred, să ne-o punem mai serios este aceea dacă, realmente, noi avem o cultură a mării şi un sentiment aferent în raport cu aparenta nemărginire albastră din sud-estul ţării.
În căutarea roşiei pierdute
În a sa monografie asupra Munteniei, doctorul Constantin Caracaş (1828) vorbeşte cu frenezie despre natura darnică de prin partea locului şi despre gustul şi aromele diferitelor plante. „Graţie fertilităţii pămîntului“, multe dintre acestea nici n-au nevoie de cine ştie ce îngrijire, cît despre fructe… „se văd păduri întregi“ cu „diverse şi minunate fructe“.
Redresarea neamului
"...va fi greu, foarte greu, şi va dura. Căci comunismul ne-a lăsat urme adînci. De ordin economic, dar eu aş spune că mai ales moral."
A fost odată o reformă...
Statisticile privind educaţia românilor la sfîrşit de secol XIX nu erau deloc de natură a te face să îţi sufleci mînecile cu voioşie şi să te apuci de treabă: sărăcie lucie, instituţii de învăţămînt puţine şi precare, analfabeţi majoritari, încercări eşuate ale precedenţilor miniştri de a reforma şcoala.
Timp liber, apăsător
Sînt oameni, mulţi, cărora le place răgazul. Se lasă în voia huzurelilor de orice fel, destinşi, fireşti, fără mustrări de conştiinţă. Privesc timpul liber ca pe ceva la fel de palpitant ca şi timpul activ, pe care-l petreci cînd ai ceva important de făcut sau eşti cu cineva la fel de însemnat.
Ce vrea Ion B.
„De la ghenă la Paris şi invers.“ Cîţi jurnalişti ar rezista tentaţiei unui asemenea titlu? E spectaculos şi, desigur, adevărat. Mizeria media în care s-a trezit numitul-de-noi artist pop Ion Bîrlădeanu e la fel de mustoasă: un jurnalist îl acuză pe galeristul care l-a dus pe Ion B. la Paris şi la Londra că ar profita sută la sută de pe urma lui. Şi că din cauza asta Ion B. s-a întors la ghenă.
Mitică Voinescu, Consilier, Bragadiru-Giurgiu
Am paralizat pe harta lumii. Nu spun că Bragadiru nu are tradiţie, vezi cultura Bragadiru, încă din cele mai vechi timpuri, dar cultura veche nu ţine de foame, nu poate fi altfel decît este un om care mi-e strămoş la a şaptea generaţie şi să mă înţeleagă decît dacă acela e extraterestru şi împărtăşeşte din viaţa mea, altfel, nu poate fi decît un fals om care nu mă ajută. Nu avem ce face cu tradiţia?
Sat sau oraș?
Unora li se pare că a alege dintre acestea două este o decizie foarte dificilă, dar eu nu aş sta pe gînduri. Nimic nu se compară cu liniştea: liniştea sufletească, liniştea din jur, liniştea de orice fel. Pe acestea cu siguranţă nu le putem găsi la oraş. Este clar deci în ce parte se înclină „balanţa“ mea.
Porumbelul inocent
În meniurile mai vechi, porumbelul se cuvenea însoţit de anumite garnituri care reprezentau, mai mult decît în ziua de azi, ornamente sofisticate, elaborate, gîndite să rezoneze vizual, logic şi organoleptic cu felul principal pe care-l însoţeau. Garniturile clasice pentru porumbel erau: à la Chambord, à la Régence şi à la Financière.
„Mănînc. Dorm. Citesc. Lucrez.“
Mănînc nebunii cum nu mai sînt pe lume. De pildă: tocăniţă de cartofi cu ardei copţi, salată de vinete, clătite cu urdă şi mărar, ciorbă de cartofi cu tarhon, dar şi ciorbă de burtă cu ardei iuţi din grădină, şi cartofi prăjiţi. Da, banalii cartofi prăjiţi, mie nu-mi ies niciodată cum îi ies mamei.
Între Angkor Wat și umbra lui Pol Pot
Aeroportul din Siam Reap, oraşul de lîngă complexul Angkor, arată ca o pensiune. O clădire mică, cîteva ronduri de flori, nimic din ceea ce înţelegem prin aeroporturi nu există acolo.
România în care te întorci
După ce ţi-ai obişnuit plămînii, chiar şi doar timp de două săptămîni, cu aerul curat, reîntoarcerea la aerul îmbîcsit şi prăfos nu e deloc plăcută. După ce trăieşti puţin în mijlocul unei societăţi mature şi aşezate, revenirea la năbădăile unei societăţi pubere, cum e cea de la noi, nu are cum să-ţi cadă bine.
Cum se naște un erou
Recent, am văzut un film remarcabil (lansat în 2007, cu Tom Hanks în rolul principal), intitulat Charlie Wilson’s War/„Războiul lui Charlie Wilson“. Titlul îmi amintea, din start, de o carte pe care o răsfoisem cu cîţiva ani mai devreme, într-un Reading Room.
Nostalgici, adaptați și "între două lumi"
În discursul mediatic din ultima vreme meşteşugarul este prezentat ca o specie rară, pe cale de dispariţie, de la care nimeni nu mai învaţă meserie. Apare ca de la sine înţeles că în curînd vor dispărea total genul de servicii pe care le prestează. O parte dintre meşteşugari a adoptat acest tip de discurs şi se comportă în consecinţă.
Jaluzelele din țesătură
Există, în Bucureşti, spaţii consacrate pentru vechii meseriaşi: unul dintre acestea este zona Unirii-Moşilor-Colţei-Piaţa Rosetti. Acolo găseşti şi croitori, şi cizmari, dar şi bijutieri, reparatori de biciclete, de telefoane mobile, marochineri, confecţioneri de accesorii pentru nunţi, chei şi… jaluzele.
Cu ochii-n 3,14
● Despre cum e cu cinstea în lume: la Viena, am uitat un memory stick în computerul hotelului şi l-am regăsit peste trei luni; la Praga, am lăsat o geantă, cu bani şi acte în ea, la restaurantul unde am luat micul dejun şi am regăsit-o după zece minute; la Bucureşti, mi-a căzut o şapcă în Parcul Herăstrău, m-am întors după ea imediat şi nu am mai găsit-o. (I. P.)
● La vizita sa în România, preşedintele Israelului, Shimon Peres, a declarat că Traian Băsescu este unul dintre cei mai responsa
Dama suedeză şi/sau ciobanul mioritic
Probabil că unii dintre noi au o plăcere anume în a merge în cerc. Sau poate că nu-i vorba de plăcere, ci de neştiinţă: neînvăţînd nimic din trecut (din moment ce au convingerea că lumea a început odată cu ei), respectivii repetă greşelile predecesorilor şi, neavînd habar, tot ce le rămîne este să-şi blesteme presupusul ghinion.
"No gas, no oil, no interest"
Se vorbeşte destul de mult despre violenţa domestică, dar fiecare în felul lui şi în funcţie de interes. După 1989, presa a adus în prim-planul vieţii noastre de toate zilele umbra nemiloasă a violenţei, atît de prezentă prin casele românilor. Dar ea nu fu o temă de analiză pentru istorici, sociologi sau psihologi, ci mai degrabă un subiect tocmai bun de vînzare.
Selecţie inversă
Nu suferinţa individuală este cea de luat în considerare aici, ci răspunderea colectivă pentru strigătoarea nedreptăţire, pentru batjocură, insultă şi – pînă la urmă – crimă. Poporul care a fost în stare să-şi gonească exemplarele de excepţie (...), un popor care şi în prezent excelează în a-şi alunga elitele cu sutele şi cu miile, un popor care a reuşit să-l asasineze la margine de pădure pe Nicolae Iorga şi să azvîrle în temniţi mii şi mii de poeţi, scriitori, profesori, militari, călugări, pr
O reformă imposibilă
De 20 de ani, încercările de a reforma învăţămîntul fac (prea) mult zgomot pentru nimic: demarajul schimbărilor se face în forţă, miniştrii se războiesc cu fantomele trecutului şi cu moştenirea, evident firavă, lăsată de înaintaşii aflaţi acum în opoziţie.
Frici şi treceri
Există, în continuare, cel puţin pentru mine, spaţii pe care le străbat adesea, dar pe care le simt nefamiliare. Ca şi cum locul meu nu ar fi în ele, nu m-aş potrivi nicicum acolo.