Moartea fără religie

Publicat în Dilema Veche nr. 342 din 2 septembrie - 8 septembrie 2010
Moartea fără religie jpeg

- nou-născuţii arşi de la Maternitatea Giuleşti -

În mod previzibil, în mod regretabil, tragedia de la Maternitatea Giuleşti are toate datele pentru a fi transformată într-un subiect mediatic gras. Caracterul sinistru (şi senzaţional) al accidentului, nefiabilitatea dotărilor şi iresponsabilitatea unor cadre spitaliceşti, sărăcia sistemului medical în genere, vîrsta şi neajutorarea victimelor, durerea părinţilor, toate au fost/sînt – iar şi iar – exploatate în jurnale de actualităţi, reportaje, interviuri, mese rotunde, talk-show-uri, generice cu ştirile tari. Sigur că acest accident pune probleme care merită discutate public. Sigur că el ne aruncă în faţă carenţe ale societăţii mari. Sigur că el îi interpelează pe politicieni, pe administratorii sistemului medical, pe analiştii stării morale a comunităţii şi, indirect, pe noi toţi. Dar ai impresia că dorita eficacitate care ar putea decurge din masa de discuţii televizate riscă să rămînă mult în urma profitului mediatic net, al potenţialului de spectacol valorificat fără întîrziere, al luptelor politice de imagine care iau tragedia drept pretext. Ai impresia că există riscul să se repete, la scară mai mare, ce s-a întîmplat la Giuleşti: nu pe soluţiile concrete ale problemei să se concentreze atenţia, ci pe chermeza mediatică. 

Totuşi, prin zumzetul ei ajung să străbată întrebări chiar mai grave decît cele care privesc sistemul medical, eroarea profesională şi morală, starea societăţii actuale. Sînt întrebări mai radicale, pe care oamenii şi le-au pus dintotdeauna, întrebări despre destinul total al omului. Părinţi nou-născuţilor morţi ar vrea să-i îngroape creştineşte. Biserica nu poate răspunde acestei dorinţe, de vreme ce copiii nu au apucat să fie botezaţi, să devină membri ai Bisericii. Un preot intervievat la jurnalul de ştiri a explicat, cu toată compasiunea, că victimele nu au fost cuprinse în instituţia care îi conduce pe oameni la Împărăţia cerurilor. Aşadar, pe lîngă durerea de a-şi vedea copiii morţi de o moarte groaznică şi revoltătoare, pe lîngă durerea de a nu le putea da slujba creştină de îngropare, părinţii ar avea de îndurat şi chinul de a-şi şti copiii, cu nimica vinovaţi, suspendaţi din speranţa vieţii veşnice. Crainica TV i-a pus preotului o întrebare pe cît de firească, pe atît de gravă şi de fertilă: aceşti copii nu sînt şi ei ai lui Dumnezeu? Cum pot fi ei excluşi de sub grija atotcuprinzătoare a Creatorului? 

Moartea pruncilor nebotezaţi a fost de secole o spaimă a părinţilor creştini, o problemă a vieţii religioase. Ea îi punea pe credincioşi în faţa unui scandal: totala nevinovăţie personală îmbinată cu nesiguranţa accesului, dacă nu cumva cu exluziunea de la viaţa fără moarte. Pentru aceste cazuri-limită s-au căutat soluţii-limită. Cea mai la îndemînă a fost desigur botezul copilului cît mai curînd după naştere. Ca mulţi alţii, veneţianul Francesco Guardi a primit botezul chiar în ziua naşterii. Biserica însăşi socoteşte că, fiind născut din părinţi creştini, copilul poate fi considerat potenţial creştin, pe cale de a fi creştinat, şi are rugăciuni minime de protecţie pentru el. Se socotea apoi că rugăciunile părinţilor şi slujbele făcute de ei pentru copil i-ar fi de ajutor în destinul lui post-mortem, că părinţii i-ar sluji întrucîtva drept chezaş. Au existat şi există în pămîntul sfinţit al cimitirelor zone de margine pentru aceste fiinţe rămase pe frontiera între viaţă şi moarte, între naştere şi naşterea din nou. Catolicismul, care a administrat în chip foarte detaliat lumea de dincolo, le rezerva acolo o zonă vagă, unde nu sufereau, dar erau privaţi de lumină, anume „limburile“, nici paradis, nici infern, nici purgatoriu, pentru a aştepta judecata finală a lumii. În sfîrşit, o serie de relatări pioase – în care se împletesc durerea, nădejdea şi un firesc al miraculosului în care trăiau societăţile mai vechi – vorbesc despre copii morţi care, jeliţi de ai lor şi aduşi la altar, au înviat pentru scurtă vreme, atît cît să fie botezaţi, şi au adormit din nou. Anumite sanctuare dedicate unui sfînt, dar mai ales Maicii Domnului, numărau în vistieria lor de miracole asemenea învieri. 

Odată cu schimbarea de atmosferă de la Conciliul Vatican II, Biserica catolică a abandonat teza localizării post-mortem a pruncilor nebotezaţi într-o zonă de clarobscur, insistînd în schimb pe mila universală a lui Dumnezeu. Biserica ortodoxă declară că soarta copiilor nebotezaţi îi este necunoscută, că ea stă sub grija misterioasă a Domnului. Ritual, sacramental, teologic vorbind, copiii morţi fără botez nu sînt incluşi în Biserică. Aşa încît, ea nu are căderea şi posibilitatea de a le lua în grijă destinul. Asistenţa pe care Biserica o poate oferi în aceste cazuri-limită e una indirectă, „de la distanţă“, care trimite la o putere mai largă, cea a Prezenţei transcendente care o locuieşte. Dar aşa stînd lucrurile, nu e Biserica îndemnată să-şi pună întrebarea despre faptul că instituţia ei, irigată şi umplută de Prezenţa divină, nu închide totuşi în sine toate posibilităţile, toată puterea salvatoare a divinului? Nu este ea îndemnată să ia aminte că nu se poate socoti pe sine singura reprezentantă în istorie a lui Dumnezeu, deţinătoarea în exclusivitate a cheilor mîntuirii, a planului divin? Moartea copiilor nebotezaţi arată ce scandal ar reprezenta interpretarea în sens exclusivist a adagiului extra ecclesiam nulla salus. Ea arată şi a arătat mereu că universalitatea Bisericii nu poate fi înţeleasă ca o universalitate de expansiune, care ar ajunge să înglobeze la un moment dat al istoriei întreaga umanitate veritabilă, cei din afară putînd fi socotiţi „damnaţi“, necredincioşi, carenţi, secunzi, din punct de vedere spiritual. Oricît de prosperă şi de vastă ar fi întinderea unei religii, a unei Biserici, moartea copiilor nebotezaţi arată – chiar din sînul comunităţii pe care acea religie o îngrijeşte – că există o ireductibilă alteritate pe care instituţia religioasă nu o poate acoperi şi resorbi, o alteritate ce cade în grija Universalului viu, revărsat dincolo de graniţele oricărei instituţii. Viaţa care nu ajunge să treacă de la naşterea naturală la cea instituţional-religioasă face un puternic semn vertical spre Universalul transcendent, nelimitabil la adeziuni instituţionale. 

Însă în raport cu o instituţie religioasă, există şi alterităţi netragice, alterităţi mai vaste, neaccidentale, bogat semnificative, care se impun atenţiei cu o pregnanţă de neevitat: alteritatea celorlalte credinţe şi spaţii de civilizaţie, alteritatea lumii şi a culturii laice. Conştienţi de necesitatea de a privi toate aceste alterităţi în lumina verticală a Universalului, teologi catolici liberali au vorbit despte „cristianitate“, despre o prezenţă a lui Christos care nu ia acolo chipul explicit al discursului creştin, ci le irigă sub alte forme cu aceeaşi viaţă, cu aceeaşi interpelare verticală. André Scrima vorbea despre „diferenţialul eschatologic“ din perspectiva căruia sînt de privit celelalte credinţe şi laicitatea, despre diferenţa de nivel între policromia orizontală a istoriei şi zenitul divin care le înglobează, care le dă posibilitatea de a fi şi le judecă pe toate în lumina lui universală. Pentru André Scrima, asemenea alterităţi sînt provocări fertile, îndemnuri de a-l căuta pe Dumnezeu „dincolo de orice închidere“, de a descoperi modurile diferite în care Unul se comunică fără excluziune. 

În măsura în care o instituţie religioasă rămîne atentă la ireductibilele alterităţi pe care istoria – ca şi viaţa curentă – i le pun dinainte, ea are un mijloc privilegiat de a-şi depăşi limitările, de a da transparenţă limitelor ei. Pentru o religie, alterităţile onorate în alteritatea lor devin un mijloc de a sesiza infinitul divin, Universalul inepuizabil care o locuieşte. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase şi doctor în filozofie. Cele mai recente cărţi publicate sînt Europa şi întîlnirea religiilor (Polirom, 2005) şi Jurnal de inactualităţi (Paideea, 2005).

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

Adevarul.ro

image
Motivul stupid pentru care o grădiniţă din Hunedoara a fost mâzgălită cu mesaje de ură şi ameninţare VIDEO
O grădiniţă din Hunedoara a fost vandalizată. Autorii distrugerilor au lăsat mesaje de ameninţare şi de ură pe faţada clădirii.
image
Un general rus obez şi retras din activitate, trimis să lupte în războiul din Ucraina: „Nimeni nu-i poate refuza supunerea”
Un general rus pensionat şi obez, a fost trimis de Vladimir Putin să lupte în prima linie în războiul din Ucraina care se desfăşoară mai ales în partea de est a ţării. Decizia vine în contextul în care armata rusă pierde tot mai mulţi militari de rang înalt pe câmpul de luptă.
image
„Q”, internautul de la care a pornit mişcarea QAnon, a revenit pe forumurile web după 2 ani de pauză: „Să jucăm încă o dată?”
Utilizatorul anonim cunoscut sub numele de „Q” al forumurilor 4chan şi 8kun, personaj ale cărui anunţuri criptice au dat naştere teoriei conspiraţiei fasciste pro-Trump cunoscută drept QAnon, şi-a reluat postările după o pauză de aproape doi ani.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.