Maroc - arhitectura şi viaţa

Publicat în Dilema Veche nr. 341 din 25 august - 1 septembrie 2010
Maroc   arhitectura şi viaţa jpeg

Trec peste faptul că în Maroc totul este superior României, de la splendoarea arhitecturii tradiţionale la miile de kilometri de infrastructură rutieră nou-nouţă (trecînd prin bucătăria parfumată cu scorţişoară), pentru a vă conduce direct la oraşul regal Fes. Acolo vă stă la dispoziţie cea mai impresionantă secţiune de oraş vechi din această ţară, care, ca peste tot în lumea arabă, se cheamă Medina. În Maroc, acolo unde ea este şi fortificată, capătă încă un alt nume: casbah. De pildă, la Rabat le ai pe amîndouă: medina este numele generic al oraşului vechi comercial, cu bazar, în vreme ce zona fortificată este separată de această secvenţă urbană şi prizonieră, cu grădinile sale de portocali cu tot, îndărătul unor uriaşe porţi de lemn cetluit cu fier.

Medina

A vorbi, în cazul oraşelor, de organisme vii este doar o metaforă. Oraşe dezvoltate organic? De regulă (ca şi în cazul Bucureştilor), este vorba mai degrabă despre destrăbălare, anomie şi haos. Medina din Fes a reuşit să mă convingă însă că, rar şi în anumite condiţii de climă şi cultură, aşezările umane pot creşte aidoma termitierelor. Casă lîngă casă, casă înde casă vecină, coridoare care le unesc, ferestre traforate (maşrabia) dindărătul cărora femeile pot privi fără a fi privite, la rîndul lor. Privatul unei case este semi-publicul celeilalte, cu care împarte aerul şi lumina. Celulă lîngă celulă spongioasă, burete de locuinţe fără faţade exterioare. Căci nu există exterior al vreunei case: totul este concrescut, articulat, crescînd către gura de aer, dar întorcînd, în acelaşi timp, spatele caniculei. Nu există vreo segregare între public şi privat, decît, poate, pe verticală. Parterul urban este al negocierilor de orice fel: comerciale, în primul rînd, dar şi al taclalelor la ceai, al meşteşugăriei comentate în timp real de către cel ce o practică, precum şi al transporturilor de marfă cu singurul vehicul îngăduit: măgăruşul. De altfel, el este şi singurul care încape în viermuială. Eşti strigat să te retragi în penumbra vreunei prăvălii, căci străzile nu sînt mai late decît Strada Sforii, din Braşov, pînă trece transportul de marfă aburcat pe bietele şale muncite ale patrupedelor. În acest haos slab articulat, există totuşi nuclee de ordine inteligibilă pentru un european. De pildă, artizanii sînt grupaţi pe domenii de competenţă căci, se ştie, paradoxul comerţului este acela că, acolo unde sînt grupaţi mai mulţi din aceeaşi branşă, fiecare dintre ei cîştigă mai bine decît izolat. În plus, pot schimba vorbe peste stradă. Apoi, zona pielarilor (Marocul este vestit pentru marochinărie). E o absenţă uriaşă în acest corp construit superdens, cu gropi adînci în care sînt lichidele ce argăsesc şi colorează pieile. Pare o paletă gigantică de acuarele. În fiecare groapă, cîte un amărît care îşi face treaba. De la atîta argăsit, sînt convins că, după moarte, nici unul dintre ei nu mai poate putrezi. Dar viermuiala de acolo este, în pitorescul ei tragic, un peisaj de neuitat (inclusiv olfactiv). Şi, în fine, moscheea, care este, de asemenea, nu o clădire, ci o pauză în ţesutul urban, lipsită de faţade exterioare. O curte cu umbră şi covoare, pe care să îngenunchezi şi să te rogi, dar şi un loc de repaos adumbrit de sacru. Nefiind monumentală, jertfa moscheei nu şade în cantitatea de materie sedimentată pe verticală, ci, dimpotrivă, prin suprafaţa de aşezare pe care, neconstruind-o, o închină zeului. Căutînd pieţe în sensul european al acestui topos urban, am găsit curtea/grădină a moscheilor, cu acelaşi sens ca şi spaţiile publice adiacente catedralelor, în oraşul creştin.

Şi tot acest furnicar este încins cu fortificaţii. În el intri pe porţi monumentale, adevărate arce de triumf (la cîtă moştenire romană e în Maghreb, nici nu ar fi o referinţă nepotrivită), asupra cărora, ca şi în curtea moscheei, nu se face economie de ceramică glazurată în verde şi albastru, de caligrafie sacră şi de podoabă. Înăuntru, labirintul în parcurgerea căruia ai nevoie neapărată de o Ariadnă, sub chipul, nu la fel de agreabil, al vreunui ghid. Sau de GPS, dar atunci turismul local ar pierde o sursă importantă de venituri şi ce s-ar face vorbăreţii localnici?

Volubilis

Capitala provinciei romane Mauritania Tingitana a fost părăsită ieri. Sau cel puţin aşa pare, cînd o vizitezi. Din templul lui Jupiter şi din bazilica nu lipseşte decît acoperişul, în rest totul este intact: pavimentul pieţei, coloanele, statuile din cella. Casele luxoase îşi expun somptuoasele mozaicuri şi fresce ca şi cînd nu ar fi trecut două milenii peste ele. La fel se petrec lucrurile cu ruinele romane din întregul Maghreb, care au stat mulţi ani îngropate complet în nisip şi uitare. La Volubilis, de-a lungul celor două străzi principale în cruce (ca la orice alt oraş roman: cardo şi decumanus) se întind porticurile la umbra cărora se desfăşurau tranzacţiile comerciale. Atmosfera este, parcă, din De Chirico. Abia cîte vreun turist năuc de soare mai flanează acum pe bulevardele care erau, cu siguranţă, pline pe atunci. În faţă, ghidul său – cum altfel? – volubil, care îi descrie piatră cu piatră oraşul, în felul acela agasant al ghizilor de a-şi etala în faţa cîte vreunei victime nevinovate toate, dar absolut toate petits histoires pe care le-au colectat într-o viaţă...

 Augustin Ioan este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
Românii, la fel de „atenţi” cu mediul ca francezii în urmă cu 30 de ani. Cum se comportă acum cei din Vestul Europei
Acum 30 de ani, francezii aruncau chiştoacele pe plajă, PET-urile în ape şi se comportau exact ca românii în anul 2022. Între timp, lucrurile s-au schimbat radical în Franţa
image
Mărturiile şoferiţei care a omorât patru muncitori la Iaşi. Femeia spune că n-a fost acolo, ci se uita la desene animate
O echipă a firmei Citadin din subordinea Primăriei Iaşi se afla la o lucrare, într-o noapte de iunie, când a fost spulberată de maşina condusă de o femeie în stare de ebrietate. Patru oameni au murit, iar patru au fost răniţi.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.