Mamaie, ce tînără (şi ce murdară) eşti!

Publicat în Dilema Veche nr. 340 din 19 - 25 august 2010
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg

O întrebare pe care ar trebui, cred, să ne-o punem mai serios este aceea dacă, realmente, noi avem o cultură a mării şi un sentiment aferent în raport cu aparenta nemărginire albastră din sud-estul ţării. Autorul acestor rînduri se teme că nu avem – şi îşi bazează aprehensiunea pe observaţii empirice accesibile oricui: de la lipsa unei flote naţionale şi pînă la strania imposibilitate de a consuma, în restaurantele noastre (măcar pe litoral!) peşte din Marea Neagră. E clar că ai o problemă dacă ai Universitate Maritimă (şi una bună, se pare), dar nu ai nave sub pavilion pentru absolvenţii ei; şi e clar că ceva nu merge atunci cînd, la o cherhana din Constanţa, peştele pe care-l poţi stropi cu lămîie este pescuit din Mediterana şi cumpărat de la Metro (ca şi lămîia). 

Staţiunea Mamaia este, în acest sens, emblematică. La drept vorbind, ea-i una dintre cele mai „tinere“ staţiuni ale ţării (în comparaţie cu Sinaia „regală“, de exemplu). De fapt, Dobrogea ca atare e proaspăt intrată în geografia ţării (după 1878) – şi, se pare, aceşti 130 de ani de istorie recentă fost-au insuficienţi pentru a face din noi un popor al mării, precum portughezii, olandezii sau grecii. Ceea ce numim azi Mamaia turistică apare abia după Primul Război Mondial, fiind o vreme reşedinţa de vară a cuplului regal Ferdinand & Maria. Primul hotel demn de acest nume apare la mijlocul anilor ’30 – actualul Rex (ex-Internaţional, pe vremea comunismului), ridicat atunci în onoarea regelui Carol al II-lea. Zona de Sud a staţiunii (spre Constanţa) s-a dezvoltat turistic în anii lui Gheorghiu-Dej; iar zona de Nord (spre Năvodari) îşi datorează majoritatea hotelurilor „epocii“ Ceauşescu. În schimb, actualul talmeş-balmeş tîrtănesc din Mamaia se datorează în exclusivitate epocii noastre. Sărmana Mamaia pare a-şi ispăşi azi bunul renume pe care-l avea în anii comunismului. Atunci, Mamaia nu era o staţiune populară (în sensul că nu aici se ajungea cu bilete „prin sindicat“), ci avea un oarecare ştaif, întreţinut de români cît de cît subţiri şi de străinii ce mai veneau pe la noi. Nepoţii noştri, cînd vor rescrie istoria secolului al XX-lea românesc, vor observa probabil că pînă şi miliardarul american dintr-o notorie comedie cu Amza Pellea – de la finele anilor ’70 – era cazat, pasămite, la Hotelul Vega din Mamaia (chiar dacă filmările aveau loc la Intercontinental – Bucureşti!). 

Azi, Mamaia e raiul spărgătorilor de seminţe, al băutorilor de bere la pet care-şi tîrîie şlapii şi-şi saltă mîndri maioul deasupra burţii – cît să le admire întreaga faleză buricul bulbucat –, al relativelor domnişoare care se fotografiază cu o mînă-n şold sub palmieri, al cerşetoarelor care alăptează la vedere în pragul şaormeriilor, alături de ciungi & ologi care se tînguie, al cîinilor vagabonzi hrăniţi de chiar ocupanţii de la parter ai hotelurilor de două stele şi al puberilor semidrogaţi de weekend care fie se fotografiază rezemaţi cu fesa de cîte un Lamborghini, fie chiar conduc acele maşini. Cum se face că toţi aceştia îşi dau întîlnire la Mamaia? Simplu: în media de la noi, Mamaia pare a fi singura staţiune maritimă naţională: de la buletinul meteo al televiziunilor şi pînă la foile de varză putredă ale tabloidelor, mesajul este unul singur: aut Mamaia, aut nihil! Mai cu seamă presa mondenă i-a făcut staţiunii un portret de bîlci, ceva între un bordel al VIP-urilor şi un Monte Carlo carpatin. În realitate, Mamaia nu-i nici una, nici alta – ci o staţiune schizoidă, cu valuri de presupuşi turişti care roiesc cu sacoşe în mîini, ca să vadă unde sînt hamsii mai ieftine cu 50 de bani (drept care faleza s-a umplut de autoserviri şi băcănii, în locul restaurantelor – oricum proaste – care dau faliment) şi, în centru, cu un ceas cu clopote care – evident – nu merge (cînd mergea, clopotele cîntau melodia ardelenească „Noi sîntem români / Aici pe veci stăpîni“ etc.). Mamaia e portretul viu a ce pot face incultura, proasta-creştere şi mîrlănia dintr-o societate. Mamaia este orăşelul acultural prin definiţie: vreo trupă de teatru n-a mai trecut pe aici din vremuri imemoriale, singurul cinematograf din staţiune s-a transformat într-un (alt) club de noapte (staţiunea are mai multe cluburi decît coşuri de gunoi), iar dacă nu-ţi plac manelele eşti un om pierdut. Şi o fază concretă, ca să aveţi imaginea clară. Centrul Mamaiei, seara, pe la 22,30. O măturătoare saltă praful printre băncile din centru. Ajunge la o bancă pe care erau două femei/turiste, ce sporovăiau. „Fetele, vă ridicaţi puţin, să mătur şi eu sub bancă?“ – le zice măturătoarea. Iar cele două se ridică, docile. 

Vai de ţara care are, în staţiunea-i estivală fanion, asemenea măturătoare – ca şi asemenea turişti! 

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte a sa este Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010. El scrie pe blogul Geopolitikon.

Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.
Jilava Prison jpg
Răutatea și contextul de viață
Oamenii vinovați de ceva rău, cîți or fi ei, provin adeseori din rîndul celor buni.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Labirintul din tufișuri de tuia și-a deschis porțile pentru 78 de nudiști.
Zizi și neantul jpeg
Mentalități din alt film
Avem, oarecum, un obraz mai gros, ne-am învățat, de nevoie, să fim mai puțin sensibili în momente în care, de fapt, ar trebui să fim.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
M-aș muta din București, dar unde?
Mereu am urît cumva Bucureștiul, deși m-am străduit să-l iubesc, iar în ultimii ani, de cînd nu se întrevede nici o schimbare, l-am urît mai mult decît oricînd.
p 19 WC jpg
Ordinea morală a lumii
Ne place sau nu, chiar există și femei care nu vor să aibă copii. Ce se întîmplă dacă le obligi să ducă sarcina la termen și să dea naștere unui copil pe care nu-l doresc?
p 20 jpg jpg
„Cîntarea Cîntărilor” și tandrețea interpretării
În mijlocul unei istorii a poporului lui Dumnezeu aspru judecată, cu căderi și ridicări neîncetate, cu plîngeri și strigăte de speranță, pocăință, credință neclintită și întunecate lepădări stă un cîntec de dragoste care lovește pe cititor chiar în creștetul sufletului și al cărnii.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.