Costurile beţiei

Vinul este mîndria şi drama naţională a Republicii Moldova. Pentru supraconsumul de alcool se plăteşte însă un preţ enorm: 100 de persoane mor anual, fiecare a patra femeie e agresată în familie, sute de divorţuri, accidente rutiere şi abuzuri sexuale. Pentru că alcoolismul este considerat o boală, poate fi tratat, potrivit legii, doar benevol. Anual, pentru tratamentul antialcoolic se cheltuiesc peste 10 milioane de lei.

Cifrele Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova arată că alcoolismul este principala cauză a violenţei în familie. 

În 2009, aproape în fiecare zi a fost comisă o crimă la beţie. Ministerul de Interne confirmă aceste date. „De la începutul anului 2010, au fost înregistrate 195 de infracţiuni săvîrşite de persoane în stare de ebrietate“ – susţine Rodion Budeanu, reprezentant MAI. Şi rapoartele organizaţiei La Strada arată că principala cauză a violenţei în familie este alcoolismul. Fiecare a patra femeie din Republica Moldova este abuzată fizic, sexual sau psihologic, în condiţiile supraconsumului de alcool. 

Potrivit studiului ExpertGrup, aproape 500 de persoane au fost omorîte între 2000-2007 de către persoane în stare de ebrietate. Sub influenţa alcoolului, persoanele în stare de ebrietate au comis 25 de accidente rutiere, de la începutul anului – după cum a comunicat Paulina Lachimovschi, de la Direcţia Poliţiei Rutiere. Conducerea automobilului în stare de ebrietate este sancţionată mai dur începînd din 2009. Amenda s-a mărit de la 800 la 3000 de lei, cu privarea de dreptul de a conduce timp de 3-5 ani, în funcţie de gradul de alcoolemie. În 2010, au fost iniţiate 588 de cazuri contravenţionale pentru aflare la volan în stare de ebrietate. În 2009, această cifră a urcat la 2420 de cazuri. Din 2000 pînă în 2007, în accidente produse din cauza alcoolismului au decedat 441 de persoane. 

Costurile economice şi sociale ale alcoolismului sînt enorme: cheltuieli pentru procurarea băuturilor alcoolice, tratamentul bolilor aferente alcoolismului, procurarea poliţelor medicale, plata concediilor de boală, ca urmare a sporirii probabilităţii de îmbolnăvire, suferinţa provocată familiei şi rudelor, cînd o persoană moare prematur, omorîtă în cadrul violenţelor provocate de alcoolici sau de efectele alcoolismului. 

Tratamentul – ca o libertate 

Psihologul Grigore Ţapu susţine că în Republica Moldova au dispărut centrele de dezalcoolizare, deşi „asemenea pacienţi au nevoie de tratament forţat“. Or, Legea privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, adoptată în 2001, arată că tratamentul persoanelor dependente sau care consumă abuziv alcool este benevol. În aceste condiţii, reprezentanţii primăriilor rurale spun că nu pot lupta cu „beţivii satului“. Doar atunci cînd aceste persoane „creează greutăţi materiale, situaţii conflictuale în familie sau în locuri publice şi care, după ce au fost avertizate ori sancţionate repetat, au refuzat să solicite benevol asistenţa consultativă sau curativă în instituţii medicale teritoriale, sînt trimise la testare în comisia de expertiză narcologică“ – spune legea. Această sarcină revine comisiei pentru probleme sociale din orice localitate. În caz de refuz, poliţia aduce forţat persoana la comisie. 

Alcoolici mai mulţi,  medici mai puţini 

Datele Dispensarului Republican de Narcologie (DRN) spun că bolnavii de alcoolism ajung la tratament după ce sînt „convinşi“ de narcologi, de medicii locali, de rude sau de poliţie. 

Ajunşi acolo, din dorinţă proprie sau la insistenţa rudelor, problema celor dependenţi de alcool pare să rămînă nerezolvată. Locurile în secţiile pentru tratarea alcoolismului sînt limitate. În total, în instituţiile specializate din Republica Moldova, sînt 600 de paturi de profil narcologic – potrivit datelor Anuarului Statistic al Moldovei (ASM). Mihai Oprea, director DRN, spune că insuficienţa locurilor în spitalele de profil nu ar fi o problemă şi că cei care s-au adresat pînă acum au beneficiat de consultaţii şi tratament, chiar dacă numărul solicitanţilor e tot mai mare, iar al medicilor de profil – tot mai mic. Din ASM mai aflăm că la 1200 de persoane înregistrate cu alcoolism revin 0,8 psihiatri şi narcologi. Din 2000, numărul medicilor de profil s-a redus în permanenţă, deşi cifra celor diagnosticaţi cu alcoolism a crescut (în 2008, de la 82 la 109 persoane la 10 mii de locuitori). 

„Tratament gratuit  de milioane“ 

Pe parcursul anului 2009, la DRN au fost spitalizaţi 4006 bolnavi. „Toţi sînt trataţi pe gratis, conform Legii Cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală“ – afirmă directorul Mihail Oprea. Chiar şi cei care nu au poliţă de asigurare medicală beneficiază de tratament, conform programului pentru persoane social-vulnerabile. Raportul de activitate al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) pentru 2008 indică suma de 14 milioane de lei, cheltuite pentru tratamentul persoanelor neasigurate, afectate de maladii social-condiţionate. 

Pentru activitatea DRN au fost alocate 11,3 milioane de lei, în 2009. Vicedirectorul DRN, Anatol Mărăndici, spune că pentru un tratament de 28 de zile al unui bolnav de alcoolism se cheltuiesc aproximativ 5-6 mii de lei, în clinicile private fiind mult mai scump. Reprezentanţi ai Asociaţiei Alcoolicilor Anonimi afirmă că şi la ei ajutorul este acordat fără plată, dar că alcoolismul nu este tratat medicamentos, ca în spitale, lucrîndu-se psihologic şi la nivel social atît cu persoana, cît şi cu familia şi anturajul acesteia. Ei afirmă că ar trebui să urmăm exemplul vecinilor din Ucraina sau Rusia, unde funcţionează adevărate centre de reabilitare. „Desigur, tratamentul e contra plată, 3000-4000 de euro, dar merită.“ 

Există o explicaţie 

De un sfert de secol trăieşte cu un om afectat de alcoolism, care nu s-a tratat vreodată. Nici un loc de pe corpul femeii nu a scăpat de violenţa soţului. Tania Cherdivară din Ialoveni spune că şi-a îngropat cei mai frumoşi ani din cauza lui. Nu a putut divorţa deoarece în sat era o ruşine să te desparţi. Cu toate că acum e divorţată şi au împărţit casa în două, el vine în fiecare zi în partea ei, abuzînd-o ca şi pînă la divorţ. Ultima dată a lovit-o cu un par metalic şi i-a spart capul. Deşi a stat închis de mai multe ori la poliţie, nimeni nu a abordat vreodată tema tratamentului. „Nu se va mai lecui niciodată“ – spune fosta soţie. Vasile Cherdivară nici nu recunoaşte că ar fi bolnav. El spune că nu vrea să schimbe nimic în viaţa sa. Nu recunoaşte că ar fi fost pe la poliţie, dar povesteşte cu lux de amănunte despre centrele de dezalcoolizare. „Te dezbrăcau pînă la piele şi cu un furtun de apă rece te spălau vreo cîteva minute în şir, apoi te lăsau fără haine, în camera rece şi întunecoasă.“ Cînd îl întreb despre tratamentul acestor oameni, Vasile spune: „La cimitir, acolo o să ne îndreptăm cu toţii“. 

Cu sticle ascunse prin toată casa, cu bani furaţi din geanta tinerei sale soţii, fără serviciu şi fără prieteni, aşa îşi trăieşte viaţa un alt bărbat afectat de alcoolism. Andrei F. are 33 de ani şi este din Chişinău. A fost la tratament de 10 ori deja. Acum nu-l mai ajută nimic. Soţia vrea să se despartă, ca să scape de viaţa de coşmar pe care o trăieşte de opt ani cu el. „Tratamentul nu-l ajută. Cînd vine de la spital, e mai agresiv, mai supărat şi mă acuză pe mine de starea sa.“ Diana spune că doar o singură dată a venit schimbat în bine de la spital, atunci cînd a avut şedinţă cu un psiholog de la Moscova. Andrei continuă să bea şi consideră că toţi fac la fel. „Dacă aş avea zece vieţi, aş trăi cum vreţi voi. Dar am numai una şi fac ce vreau cu ea.“ 

Cu sau fără tratament, aceşti oameni nu-şi mai controlează propriile vieţi. Fiecare zi este ultima pentru ei, ultima în care mai beau, pentru ca mîine să o ia de la capăt. Alături de ei, o iau de la început familiile lor, care plătesc un preţ prea mare – cel al unui trai sigur, pe care îl aşteaptă, de fiecare dată, tot de mîine. 

Uite-aşa aş vrea să mor... 

Ca în versurile acestui vestit cîntec îşi petrec viaţa cei care devin dependenţi de alcool. Mulţi dintre ei nu recunosc că sînt bolnavi şi evită orice contact cu un specialist în narcologie. Pentru ei, dependenţa de alcool îi aduce pînă la stări de psihoză sau delir alcoolic, care se asociază cu violenţă şi crime. Psihologul Victor Ianovschi de la Centrul de Reabilitare Psiho-socială din cadrul Dispensarului Republican de Narcologie spune că primele semne de îngrijorare trebuie să apară cînd abuzul de alcool capătă o regularitate. 

„Comportamentul persoanei în cauză se schimbă şi rudele sau prietenii observă asta, în primul rînd. Starea de mahmureală şi iritabilitatea persistă“ – a adăugat psihologul. El este de părere că cei care se tratează, după ce revin în acelaşi mediu, nu găsesc suportul necesar ca să renunţe definitiv la obiceiul de a consuma alcool. Astfel, de cele mai multe ori, această boală recidivează. Peste 11 boli sînt asociate alcoolismului – conform studiului realizat de ExpertGrup în 2008. Acestea au provocat moartea a 84 de mii de persoane, din 1991 pînă-n 2008. Alcoolul afectează ficatul şi stomacul, cel mai mult. Cirozele şi pancreatitele sînt urmate de cancer de ficat şi laringe, iar acestea au omorît mai mulţi alcoolici decît alcoolismul, în sine. Primul semn al cirozei alcoolice este mărirea abdomenului – spune medicul gastrolog de la Spitalul Republican, Victoria Babiţcaia. „Cea mai bună profilaxie în acest caz este evitarea totală a consumului de alcool“ – a conchis medicul. Consumul de alcool pe cap de locuitor în Moldova este de 10-12 litri anual, unul dintre cele mai ridicate din Europa. Acelaşi studiu (ExpertGrup) arată că tinerii sînt a doua categorie de populaţie, după consumul lunar de etanol. 

Alcoolul îngroapă vieţi 

De Paştile Blajinilor au fost la cimitir ca să îi pomenească pe cei morţi: mama, tata şi cinci copii. Într-o seară, tatăl a înjunghiat-o pe mamă, aducînd-o în doar cîteva clipe pe lista celor pomeniţi. Copiii au rămas acum singuri, amintindu-şi că au avut cîndva familie. O familie în care convieţuiau mama, tata... şi încă ceva – alcoolul. O familie, ca multe altele din Moldova. Fără mamă şi fără tată... 

Zilele trecute, cinci copii s-au pomenit fără părinţi. Mama a fost omorîtă sub ochii lor, iar tatăl este sub anchetă. Nu-şi pot explica nici pînă astăzi ceea ce s-a întîmplat. Nicuşor are 3 ani şi o strigă noaptea pe mama. Nu înţelege că nu o va mai vedea niciodată. Sora lui, Mihaela, de doar 8 ani, îl ia în braţe şi încearcă să-l mîngîie. „Mama nu mai vine“ – îi spune ea lui Nicuşor, în timp ce ea singură are nevoie atît de mult de mama. 

Doar cei doi fraţi mai mari pot vorbi despre cele întîmplate. Mihai are 15 ani şi este în clasa a IX-a. Găseşte în el forţa să meargă acasă şi să doarmă acolo unde tatăl său i-a luat viaţa mamei. „Nu pot să-l iert. Cît vorbeam cu el, tot degeaba. Nu ştiu ce l-a apucat în seara aceea“ – explică Mihai. 

În seara zilei de 12 aprilie, după ce au fost toţi împreună la cimitir, la Paştele Blajinilor, familia Beltîc s-a întors acasă. Copiii mai mici au mers în spatele casei să se joace, iar mama s-a dus înăuntru să se odihnească. Acum ei spun că tatăl era în stare de ebrietate, după păhărelele băute la cimitir. În această stare ar fi intrat în casă şi i-ar fi înfipt un cuţit în gît soţiei. În agonie, Angela Belţîc s-a tîrît pînă la poartă, unde şi-a dat ultima suflare. Acolo, întinsă pe jos într-o baltă de sînge, au găsit-o copiii. Au venit şi vecinii, şi poliţia. Mama copiilor avea să împlinească 35 de ani, primăvara aceasta. 

Martorii spun că Alexei Belţîc, după ce a ieşit din starea de ebrietate, a înţeles ce a făcut şi a zis că îi pare rău. Responsabilii din cadrul comisariatului de poliţie Hînceşti ne-au declarat că în prezent se efectuează expertiza pentru a depista dacă tatăl copiilor suferea de vreo problemă mentală sau era doar întro psihoză alcoolică banală. 

Cumnata lui Alexei, Eugenia Belţîc afirmă că acesta avea un comportament ciudat în ultima vreme. „A încercat de trei ori să se anine“ – spune Eugenia, însă norocul lui ar fi fost soţia care l-a salvat mereu de la ştreang. 

Alexei, unul dintre fiii care îi poartă numele, a împlinit 13 ani la sfîrşitul lui martie. Spune că a strîns bani şi a mers împreună cu colegii de clasă la pădure. Au sărbătorit cu mîncarea pregătită de mama şi cu sucuri. Nu-i place vinul şi nici berea. A fost ultima sa aniversare organizată împreună cu mama. Acum, o are alături doar în amintiri. Îşi aminteşte că, atunci cînd a stat în spital cu mîna în gips, doar mama îl vizita. 

Alexei a fost într-un fel privilegiatul sorţii, pentru că şi-a aniversat ziua de naştere cît era mama în viaţă. Acum, e ziua Mihaelei în curînd, dar nici o sărbătoare nu e posibilă. Copiii stau la mătuşa Eugenia, care încearcă să îi ajute şi le face de mîncare. În ziua în care i-am vizitat, copiii au fost certaţi că au chemat fetele din clasă la ziua Mihaelei. „Mama lor nu a împlinit încă 40 de zile de cînd a murit, iar ele vor onomastică.“ 

Anastasia, una dintre surioare, se luptă şi ea cu amintirile. Este nevoită să se pregătească de examenele de sfîrşit de an. Deşi termină clasele primare, este absolventă şi la capitolul tragediile vieţii. Încearcă să înţeleagă că onomastica surioarei nu e posibilă. Dacă ar fi fost mama ei, ar fi făcut o sărbătoare frumoasă şi veselă. „Anul trecut mama şi tata se înţelegeau bine. Am ieşit în ogradă şi am stat toţi pe o pătură, jos căci era cald“ – îşi aminteşte Alexei. 

Mihaela a împlinit azi opt anişori. A venit de la şcoală, veselă şi bucuroasă. O cuprinde pe sora mai mare, Năstica, şi pune capul pe umărul ei. Ştie că doar la ea mai găseşte alinare... 

Cel mai mic, Nicuşor, a mers la grădiniţă, pentru prima dată. L-a dus mătuşa Eugenia, nu mama. Nu a plîns şi nici nu a vrut să meargă înapoi. Privea nedumerit la mamele care veneau după ceilalţi copii, nu şi după el. Nu e posibil să aduni în cuvinte tot ce este în sufletul acestor copii care, la doar cîţiva ani, au trăit o istorie de nedescris. Acum, nu mai au mamă, practic nici tată, şi nu mai înţeleg ce este o familie.

Nici la şcoală, şi nici în sat nu este un specialist psiholog, care să vorbească cu ei şi să le asculte durerea. Directorul şcolii medii din Bujor, Victor Timoşenco, spune că discută în particular cu copiii şi încearcă să-i ajute moral, aşa cum ştie el. 

Alcoolismul – boală de familie 

Potrivit legii, cînd copiii rămîn fără un întreţinător, ei trebuie să intre în grija celor mai apropiaţi. Alcoolul însă se pare că e prezent şi în casa rudelor. Tatăl celor cinci copii, Alexei Belţîc, nu muncea nicăieri. „Mai servea cîte un păhărel“ – spune Ion Belţîc, fratele lui. Pentru că nu aveau vie acasă, copiii spun că mai cumpărau cîte o carafă de vin de prin sat. Medicul-şef din satul Bujor, Maria David, confirmă faptul că Angela avea probleme cu soţul său din cauza băuturii şi a violenţei, însă nu vroia să vorbească despre asta. „De alcoolism suferă şi un alt frate al lui Alexei, care de acum nu mai are nici o lecuire“ – spune Maria David. Din această cauză s-a exclus din start posibilitatea de a-i transfera pe copii la el acasă. 

Specialistul în protecţia drepturilor copilului din Hînceşti, Zinaida Organ, spune că a rămas nemulţumită după prima vizită la mătuşa copiilor. „Condiţii de trai nu-s acolo“ – declară, adăugînd că şi în această casă e o problemă cu alcoolul. 

Despre fratele tatălui copiilor, Ion Belţîc, unii spun că nu consumă băuturi alcoolice foarte des, însă cînd este servit, poate să devină agresiv. Profesoara lui Mihai, Eleonora Bîrlădeanu, consideră că prezenţa în continuare a alcoolului în anturajul copiilor ar putea să-i afecteze şi pe ei în aceste condiţii. Comisia reunită în data de 28 aprilie la Primăria satului Bujor a căutat o soluţie pentru cei cinci copii, rămaşi fără îngrijire părintească. „Tatăl copiilor, probabil, va fi decăzut din drepturile părinteşti“ – a afirmat Zinaida Organ. Una din surorile mamei le-a spus asistenţilor sociali să nu mai caute rude şi să nu-şi mai facă atîtea griji. „Duceţi-i la Casa de copii“, ar fi conchis ea. 

Nu a fost găsită nici o rudă care să aibă posibilitatea materială să-i întreţină pe cei cinci copii. La un moment dat, colegii de clasă au strîns bani cît au putut, iar o organizaţie non-guvernamentală le-a adus produse alimentare şi haine. Cei cinci copii au declarat şi în faţa Comisiei, şi în discuţii particulare, că nu vor să fie despărţiţi. Vor să crească împreună, aşa cum a fost pînă acum. Mihai a spus că nu va bea alcool niciodată.

Alcoolul îi duce pe copii  la închisoare 

La şcoală, acasă, cu părinţii sau cu prietenii de joacă, unii copii consumă bere, vin sau votcă. Uneori, alcoolul ajunge să fie nelipsit în viaţa de zi cu zi a minorilor. Aşa se face că, deseori, ei ajung să fie implicaţi în tot felul de infracţiuni sau chiar omoruri. Detenţia devine o staţie terminus chiar din adolescenţă. 

„La bloc, nu e deloc ca la TV N-avem timp de seriale O dăm parte-n parte Cu vinul, cu mîinile goale“ (Paraziţii, „Din colţul blocului“) 

 Era seara zilei de 15 aprilie. Valentin îşi pregătea prosopul să se spele, cînd au apărut la poartă nişte tineri. „Erau colegii lui de clasă şi un bărbat, mai în vîrstă“ – spune mama băiatului, Anastasia Vasilachi. Valentin a plecat cu ei, în mahala, la un vecin. Au băut vin. La un moment dat, doi bărbaţi, cu care tinerii au consumat împreună alcool, s-ar fi luat la bătaie. Ceea ce a urmat le-a schimbat viaţa pentru totdeauna tuturor celor prezenţi. Unul dintre bărbaţi a decedat din cauza loviturilor, iar băieţii au fost arestaţi chiar a doua zi de dimineaţă. 

Asistenta socială din satul Baurci, raionul Cahul, Violina Cavruc, îl descrie pe Valentin ca pe un băiat bun. A terminat nouă clase, a învăţat bine, nu a avut probleme. Ea zice că ceilalţi doi ar fi fost puşi de multe ori în discuţie la şedinţele Consiliului sătesc. În familiile acestora se consumă alcool, chiar mama unuia dintre ei are serioase probleme cu băutura – afirmă Cavruc – adăugînd că „toţi au cote de vie, şi cum anul acesta nu au avut unde să vîndă poama, au făcut vin. Dar şi la barul din sat se vînd băuturi alcoolice, chiar şi copiilor“. 

Inspectorul pentru minori din Cahul este de părere că băieţii ar fi consumat atunci băuturi tari, deoarece spun că nu-şi mai amintesc ce-au făcut. Mama lui Valentin nu poate să înţeleagă cum de a dat necazul tocmai peste fiul ei. Tatăl acestuia a fost arestat pe cînd Valentin avea 4 ani şi acum, după 12 ani, urma să revină în curînd acasă. „A crescut fără tată de la 4 ani şi mi-a fost foarte greu să mă descurc“ – spune mama tînărului, adăugînd că îl ţinea din scurt, ca să nu apuce cumva pe urmele lui taică-său. 

Am împlinit 17 ani  la penitenciar

„E prea devreme acum...“ (Villy cu BUG Mafia, „O lume nebună“) 

Valentin a împlinit 17 ani pe 25 aprilie. Mama sa i-a trimis un pachet, la Penitenciarul nr. 5 din Cahul. „Anul trecut am tăiat o găină, am cumpărat sucuri şi am sărbătorit modest, dar acasă“ – spune Anastasia. Anul acesta, de ziua lui, Valentin a fost alături de colegii de celulă şi alături de noul „tutore“, educatorul Igor Benu. Acesta se ocupă de minori începînd de dimineaţă, cînd îi însoţeşte la şcoală, şi pînă la plimbarea de seară. 

Avocata unuia dintre minori, Oxana Saganscaia, ne-a relatat după ce s-a întîlnit cu băiatul că este foarte speriat, îi pare rău şi plînge. „Eu cred că băieţii nu sînt vinovaţi, nu au băut, dar au fost acolo şi au văzut totul“ – spune avocata. Cu toate că directorul penitenciarului, Ghenadie Niculiţă, ne asigură că minorii sînt trataţi diferit faţă de ceilalţi deţinuţi, Valentin vrea acasă: să meargă la meciuri la Cahul, aşa cum îi plăcea, şi să o îmbrăţişeze pe prietena sa din sat, Iulia. De asemenea, aştepta unul dintre cele mai importante momente din viaţa sa, cînd urma să-l întîlnească pe tatăl său după 12 ani de despărţire, după o copilărie trăită fără el, cu dor şi aşteptare. Dar, cînd va reveni tata, el nu va fi acasă, ci, printr-o ironie a sorţii, acolo de unde pleacă tatăl său. Anastasiei Vasilachi i-au secat lacrimile. Parcă ar fi un blestem: familia prin închisori – tatăl, apoi fiul. Nu are somn, nu are linişte, nu are speranţă. Un singur „dacă“ îi stăruie în memorie. 

Dacă n-ar fi fost borcanul de vin... 

Bere la lecţii

„Transmit cu plăcere, Mirosind a bere cu putere…“ (Paraziţii, „Din colţul blocului“)  

Dumitru M. este din Ialoveni şi are 15 ani. Spune că nici nu-şi aminteşte cînd a consumat pentru prima dată băuturi alcoolice. „Cred că în clasa întîi, cînd părinţii îmi dădeau cîte o jumătate de pahar. Apoi cu toţi prietenii, în drum, la joacă, mai beam cîteodată bere.“ Acum Dumitru spune că nu există sărbătoare fără tărie, şi nu doar sărbătoare. Şi la şcoală, în timpul lecţiilor, se bea. „Colegii de clasă aduc bere şi o punem în sticlă de apă dulce de aceeaşi culoare. Numai că trebuie să bei încet, ca să nu facă spumă, să nu înţeleagă profesorii.“ 

De Paşti sau de Revelion, prietenii lui Dumitru sărbătoresc cu votcă. „Chiar eu m-am dus la magazin să cumpăr un Spicuşor, şi vînzătoarea mi-a dat sticla fără nici o reţinere.“ Dumitru spune că i-a arătat cu degetul vînzătoarei avertizarea de pe eticheta sticlei – de a nu vinde alcool minorilor, la care ea ar fi zis că poate să i-o dea înapoi, dacă vrea. 

Mihai C. împlineşte anul acesta 18 ani şi spune că se îmbată greu. A rîs cu poftă atunci cînd i-am amintit că minorilor le este înterzis să bea alcool. Afirmă că merge fără probleme la baruri în Chişinău şi la discoteci. „Eu mă îmbăt mai greu, cu ceva tare.“ Berea este un aperitiv pentru el. „Ca să nu mă prindă părinţii, întotdeauna, cînd vin acasă, mă culc. La şcoală, cînd bem, nu vorbim cu profesorii, ca ei să nu simtă.“ 

Şefa Departamentului pentru minori din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Maria Popovici, afirmă că inspectorii pentru minori sînt singurii care desfăşoară lecţii educative în şcoli. „Avem doar 177 de colaboratori în toată ţara şi sînt suprasolicitaţi.“ Maria Popovici şi-a arătat nemulţumirea faţă de faptul că psihologii, cei care ar trebui să fie alături de adolescenţi, lipsesc în şcoli şi sînt înlocuiţi de directori adjuncţi. Ea relatează că, atunci cînd un copil este prins de către poliţişti consumînd alcool sau fiind în stare de ebrietate, este dus la secţia de poliţie, unde este identificat. Apoi sînt chemaţi părinţii şi un profesor. Părinţii plătesc o amendă, iar profesorul îi ţine morală.  

Natalia Dabija a absolvit, în 2010, Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism, iar în prezent este reporter la Ziarul de Gardă.