România în care te întorci

Publicat în Dilema Veche nr. 340 din 19 - 25 august 2010
Cristi   jpeg

După ce ţi-ai obişnuit plămînii, chiar şi doar timp de două săptămîni, cu aerul curat, reîntoarcerea la aerul îmbîcsit şi prăfos nu e deloc plăcută. După ce trăieşti puţin în mijlocul unei societăţi mature şi aşezate, revenirea la năbădăile unei societăţi pubere, cum e cea de la noi, nu are cum să-ţi cadă bine. În fine, asta e, n-ai ce face! Cele două săptămîni de concediu petrecut pe alte meleaguri, în care mi-am luat o necesară pauză de România, s-au terminat şi am revenit într-o ţară încinsă. Am dat drumul la televizor, să văd ce se mai întîmplă, şi mi-am dat seama că lucrurile sînt exact aşa cum le-am lăsat.

Văd la ştiri părinţi inconştienţi care-şi ţin copiii de doi-trei anişori la plajă la orele amiezii şi care n-au auzit de creme de protecţie, îmi sînt arătaţi la televizor fluturaşi de chenzină de luna asta, în care salarii de 600 de lei scad la 300, aud despre profesori care sînt retribuiţi ca măturătorii, despre cadrele sanitare care se duc în număr mare să muncească în străinătate, despre spitale care nu mai au medicamente. În timpul acesta, politicienii români fac ce ştiu ei mai bine: unii descoperă amuzaţi cît de rău e în ţara asta, alţii vin cu aberante „soluţii salvatoare“. Din prima categorie face parte un Berceanu, ministrul Transporturilor, care se minunează de gropile de pe Transfăgărăşan şi face glumiţe pe seama lor („Mi-am rupt maşina pe Transfăgăraşan, l-aş fi înjurat pe ministru dacă nu eram eu“); din a doua categorie – un Radu Mazăre, primarul Constanţei, care propune să adoptăm un alt brand de ţară – „frumuseţea româncelor“ – şi să transformăm România într-un paradis al turismului sexual pentru arabi şi ruşi („Să vindem imaginea pe care-o avem cea mai bună în România, şi anume fetele frumoase, agrementul şi distracţia“).

Dincolo de mizeria generală, avem parte de chermeze numai bune să ne crească mîndria naţională, cum e Ziua Marinei, unde, desigur, politicienii sînt nelipsiţi, gata să-şi afişeze posturile lor pline de importanţă şi să ţină discursuri sforăitoare. Cu ocazia asta, apar şi huiduieli, iar vajnicele noastre televiziuni de ştiri se îngrămădesc să titreze: „Băsescu huiduit de Ziua Marinei“. Altfel, aceiaşi „invitaţi în studio“ pe care-i ştim dintotdeauna analizează teribilul incident, întorc pe toate părţile absenţa lui Boc sau a Elenei Udrea de la festivităţi sau se înfoaie-n pene cum ştiu ei mai bine. Desigur, se imaginează păuni, dar sînt cel mult nişte curcani care reacţionează gălăgios la orice fluierat. Dacă ţi s-a luat de vorbării politice şi vrei altceva, televiziunile noastre stau la dispoziţia ta şi te informează prompt „care este secretul frumuseţii celui mai rîvnit burlac din România – Cătălin Botezatu“ sau, la ştirile sportive, cum îi merge relaţia Biancăi, „fosta lui Bote“, cu nu ştiu ce fotbalist...

Aceasta e România în care vrei să revii? Dacă ar fi aşa, trebuie să fii masochist să vrei să te întorci într-o asemenea ţară ca o glumă proastă. De fapt, aceasta e partea de Românie cea mai vizibilă şi mai gălăgioasă, cea pe care ne-o bagă pe gît televiziunile. Din fericire, mai există şi altceva.

Negăsind, duminica trecută, nimic la televizor demn să fie văzut, am căutat pe Internet. Şi, pe site-ul TVR, la „Înregistrările săptămînii“, am dat de o ediţie a emisiunii Profesioniştii (ascunsă bine printre tot felul de „Românii balneare“, „Românii turistice“ sau „Doi care doinesc“). Era o emisiune dată în reluare, în care invitată era Mariana Mihuţ. O persoană fermecătoare şi discretă care, la întrebarea Eugeniei Vodă cum se face că popularitatea ei este cu mult sub valoarea şi talentul ei, a răspuns: „Eu nici nu ţin să fiu populară cu orice preţ. Şi nici nu ţin să fac toate tîmpeniile din lume şi să apar la toate televiziunile... Nu mă interesează!“ Deşi pare tot mai greu de crezut, există şi o Românie a bunului-simţ.

Ei bine, în astfel de ocazii – rare – afli de ce te întorci, totuşi, în ţara asta.

GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
GettyImages 2154796506 jpg
Bănci cu credite de nevoi personale 100% digitale în România: cum alegi rapid și fără surprize
Pentru un credit de nevoi personale de până la 10.000 de lei, cele mai importante criterii sunt DAE, rata lunară, comisioanele, suma totală de rambursat și posibilitatea de a finaliza întregul proces online. BCR, ING, Banca Transilvania, Raiffeisen, CEC Bank și UniCredit oferă variante care pot fi s
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...
e1bc93b4bddb4412281d9fc37921f51f77 jpg
Utilizări mai puțin cunoscute ale ipsosului în amenajări interioare
Ipsosul (pulbere obținută prin arderea și măcinarea gipsului, care face priză rapid în contact cu apa) apare frecvent în reparații. Îl folosești pentru a umple găuri sau pentru a fixa doze electrice și, de multe ori, te oprești aici.

Parteneri

dana rogoz jpg
Dana Rogoz a împlinit 41 de ani și a făcut un anunț neașteptat. „Familia noastră s-a mărit!”
Dana Rogoz a făcut un anunț surpriză chiar de ziua ei. Familia actriței s-a mărit cu un nou membru
Londra barbat urineaza Lidl captură video  Diaspora online TV png
Imagini incredibile din Londra. Un bărbat a fost filmat în tip ce urina chiar în ușa unui supermaket
Un bărbat a fost filmat în timp ce își urina chiar în fața unui magazin Lidl din Londra, în plină zi și pe strada principală.
Bratan videoclip captura video YouTube jpg
A blocat traficul pe o autostradă pentru un videoclip. Un trapper moldovean a fost expulzat din Italia
Un trapper originar din Republica Moldova a fost expulzat din Italia după ce blocat o importantă arteră rutieră în apropierea oraşului Milano, unde a adus mai mulţi motociclişti pentru a filma un videoclip.
Contor energie electrica curent electricitate factura FOTO Shutterstock
Bruxelles cere economii la energie înainte de iarnă. Problema României nu e consumul, ci că pierde curentul pe drum
Bruxelles-ul cere reducerea consumului de energie înaintea iernii, pe fondul unor rezerve europene de gaze cu 12% sub nivelul anului trecut. Experții români sunt sceptici: „Nu am făcut nimic nici în 2022 - românii nu or să facă nimic nici acum."
image png
Istoricul rus Iuri Dmitriev, transferat de urgență la spitalul penitenciar. Ar fi suferit un AVC. Activiștii se tem pentru viața sa
Istoricul rus Iuri Dmitriev, în vârstă de 70 de ani, cunoscut pentru cercetările sale privind represiunile staliniste, este internat într-o unitate medicală.
melek jpg
Melek Mincă și-a dezvăluit cel mai mare regret. Mărturisirea care i-a emoționat pe urmăritori: „Dacă aș da timpul înapoi...”
Melek Mincă a vorbit deschis despre unul dintre cele mai personale regrete ale sale. Tiktokerița, mamă a doi băieți, a mărturisit că și-ar fi dorit să aibă o familie mai numeroasă și că, dacă ar putea întoarce timpul, ar fi ales să aibă cinci sau chiar șase copii.
ema uta
Ema Uta a cerut ordin de protecție împotriva lui Andrei Barbu. Ce s-ar fi întâmplat după despărțirea celor doi
Ema Uta și Andrei Barbu s-ar fi despărțit, însă relația lor ar fi ajuns într-un punct extrem de tensionat. Surse apropiate make-up artistei, Ema Uta ar fi fost agresată de fostul partener și ar fi solicitat ulterior un ordin de protecție împotr
pensie, foto shutterstock jpg
Ce trebuie să știe femeile care ies la pensie anticipat în 2026. Cât de importante sunt certificatele de naștere ale copiilor
Femeile care solicită pensie anticipată în 2026 nu sunt obligate să depună imediat certificatele copiilor, însă actele pot deveni importante la trecerea la pensia pentru limită de vârstă.
Radu Marinescu FOTO Mediafax
Radu Marinescu îl atacă pe Fritz după evenimentul de la Timișoara: „Nu au murit eroii ca să dea detergent înălbitor conflictului de interese”
Fostul ministru al Justiţiei îl acuză pe Dominic Fritz că se folosește de simbolurile Revoluției de la Timișoara pentru un eveniment organizat „pe persoană fizică”, în care s-a victimizat şi s-a lăudat cu realizările sale şi ale USR.