În căutarea roşiei pierdute

Publicat în Dilema Veche nr. 340 din 19 - 25 august 2010
Despre Descîntece jpeg

În a sa monografie asupra Munteniei, doctorul Constantin Caracaş (1828) vorbeşte cu frenezie despre natura darnică de prin partea locului şi despre gustul şi aromele diferitelor plante. „Graţie fertilităţii pămîntului“, multe dintre acestea nici n-au nevoie de cine ştie ce îngrijire (nu că locuitorii s-ar da în vînt după astfel de treburi sau ar fi la curent cu „progresele Europei civilizate“), cît despre fructe… „se văd păduri întregi“ cu „diverse şi minunate fructe“. Dintre toate, pepenele este regele şi hrana de bază a săracilor: „pepenii se cultivă în toate părţile cîmpiei şi sînt buni mai ales cînd vara este uscată şi fierbinte; uneori se fac aşa de buni încît întrec în dulceaţă ananaşii cei măiestriţi cultivaţi. Oamenii săraci trăiesc în zilele de post cu acest fruct… este hrănitor, foarte zaharos, dizolvant şi digest“. 

De ani de zile sînt în căutarea acestor arome, dînd credit nelimitat ţăranului român fără să vreau să cred că vremurile s-au schimbat, că oamenii s-au schimbat şi că poate şi parfumul legumelor şi fructelor de altădată e cu totul altul. Aşa că mă opresc, cu obstinenţă, cînd trec printr-un sat, şi pe margine văd grămezi de roşii, pepeni, vinete, ardei sau alte chestii de sezon, convinsă că roşia românească trebuie să fie mai gustoasă decît cea turcească cumpărată de pe piaţă. Şi aproape de fiecare dată mă las înşelată. Exemplu concret: un sat de ţărani agricultori din Oltenia prin care trec week-end de weekend. Singurul verde, cu straturi de ceapă, varză, roşii în cîmp. Îţi fac poftă numai cînd priveşti şi ai crede că vei simţi, de cum vei muşca din roşie şi mustul dulceag ţi se va prelinge pe coate, că întreaga aromă îţi va inunda papilele gustative. De cum intri în sat, o piaţă ad-hoc te întîmpină şi direct pe jos sau pe tarabe improvizate grădina lu’ Dumnezeu s-a pogorît pe pămînt: ardei gălbiori, pepeni galbeni şi lubeniţe rostogolite prin iarba de pe marginea drumului, vinete pîntecoase înşirate pe tarabă, funii de ceapă atîrnate de copacii ce ţin umbră etc. Imaginea te îmbie. Cobori şi după primii paşi lucrurile pălesc un pic. 

Îţi zici că poate căldura sufocantă te face să vezi grămezile de gunoi din spatele tarabelor. Cei cîţiva săteni atît de atenţi cu straturile din cîmp nu pot să facă atît murdalîc şi nici n-ar sta în el. Nu?! Aşa că îţi alungi gîndurile şi îndrăzneşti. Te întîmpină precupeţe gureşe şi gata să-ţi vîndă inclusiv taraba. „Hai, maică, ia d’aci că am cei mai buni pepeni. Ia uite, maică, că-l spărsei pă ăsta… Numa’ vezi.“ „Da’ de ce-i ţineţi în soare? Pe căldura asta nu se coc de tot?“, îmi ţîşni inconştient o constatare. „Da’, maică, recunosc că cam stau în soare şi-i cald. Da’ jur că pepeni buni ca ăştia nu găseşti în toată Oltenia. Şi ăia dă Dăbuleni păleşte… Ia, maică, ia şi îţi zic io că de pe und’oi fi tot aici vii să iei pepeni.“ Şi iei. „Da’ roşii nu iei maică“, se repede precupeaţa d’alături. Te miră că un kilogram de roşii costă aici, la poarta casei, mai mult decît în Piaţa Amzei, dar te convinge cu „de grădină, maică, de grădină. Ia uite colea ce culoare…“ şi-ţi bagă sub nas cea mai frumoasă roşie de pe tarabă (şi singura). Şi uite-aşa, îţi goleşti buzunarele şi pleci mulţumit de tine, gîndind că ai contribuit la revigorarea agriculturii, dar şi a sănătăţii tale, cu marfă bio, că tot e la modă. Jalea începe însă acasă cînd găseşti, pe la jumătatea sacului, mult prea mulţi cartofi stricaţi, cînd pepenii nu numai că erau fierţi de atîta căldură, dar printre ei erau şi dovleci, că nici măcar singura roşie „frumoasă“ de pe tarabă n-a ajuns şi la tine în plasă, că aveau gust de „acetonă“ (şi iată că ţăranii sînt la curent cu progresele Europei civilizate; chiar dacă în alt sens) şi tot aşa.

În săptămîna următoare, cu aceeaşi speranţă că poate, poate, am oprit în acelaşi loc: precupeaţa se jura pe mamă, copii, nepoţi că nu ea mi-a dat dovleci în loc de pepeni; cealaltă se justifică că roşiile erau mănate şi ea ce era să facă cu ele în casă, da’ nu vreau eu acum să cumpăr altele, că astea nu mai sînt ca alea de săptămîna trecută, tocma’ le-a adus fiu-său din cîmp... 

Ţăranul român se grăbeşte să vîndă orice, să păcălească, să fure la cîntar, să facă bani, cît mai mulţi şi cît mai repede. N-a auzit de lucru bine făcut, de stima de sine, de reputaţie, de mulţumirea clientului etc. N-or fi toţi aşa, am avut doar ghinion ca în atîta diiastimă de vreme să dau peste cei „şmecheri“. Cam mulţi îi drept, dar ghinionul îi ghinion. Un singur lucru rămîne ca o constantă de neclintit în această poveste: mizeria ce va trona toată vara (şi nu numai) în jurul acestor pieţe ţărăneşti. Ea nu poate fi vîndută, că altminteri… 

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2006 a publicat cartea Focul Amorului. Despre dragoste şi sexualitate în societatea românească, 1750-1830.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.