"No gas, no oil, no interest"
Se vorbeşte destul de mult despre violenţa domestică, dar fiecare în felul lui şi în funcţie de interes. După 1989, presa a adus în prim-planul vieţii noastre de toate zilele umbra nemiloasă a violenţei, atît de prezentă prin casele românilor. Dar ea nu fu o temă de analiză pentru istorici, sociologi sau psihologi, ci mai degrabă un subiect tocmai bun de vînzare. Mai apoi apărură tot soiul de ONG-uri, multe luară bani buni pe nimic, altele făcură una, alta, dar fără a schimba ceva, cumva. Multe din comportamente lăsate nouă moştenire din moşi strămoşi, împreună cu maxima „bătaia-i ruptă din rai“, ne bîntuie încă. În acest imens spaţiu cu un trecut comun şi experienţa regimurilor comuniste, violenţa domestică rămîne acelaşi loc comun, ştiut de toţi, dar neluat în seamă de nimeni. Cel puţin aceasta fu concluzia mea după dezbateri şi discuţii lungi cu cîteva cercetătoare din Rusia şi Polonia. Prilejul fu dat de-al VIII-lea Congres Internaţional „Eurasia: Prospects for Wider Cooperation“, organizat la Stockholm, acum de curînd.
Deşi congresul a avut o zonă geografică destul de limitată – Europa Centrală şi Estică – deşi majoritatea temelor s-au învîrtit în jurul comunismului şi postcomunismului, România a fost aproape absentă. Ne-au urmat îndeaproape Bulgaria şi Republica Moldova, de parcă comunismul ar fi bîntuit doar prin Rusia, Ucraina sau Ţările Baltice. Din propria experienţă, ştiu că în astfel de congrese-gigant informaţia circulă cu cîţiva ani înainte prin toate marile centre de cercetare din zona vizată, cerîndu-se cu insistenţă propuneri pentru sesiuni sau intervenţii. Intrarea e liberă, cum s-ar zice. Or, slaba reprezentare a României arată că informaţia n-a circulat şi că Stimata Doamnă Academie n-a avut nici un interes să-şi pună cercetătorii pe drumuri, pe aşa vremuri de criză… anticipată.
În schimb, Rusia debarcase la Stockholm cu mai mult de jumătate din stafful academic şi universitar. Dacă ar fi să-i punem la socoteală pe americanii, francezii, suedezii sau finlandezii preocupaţi tot de istoria Rusiei, vom avea tabloul complet al unui interes enorm pentru această zonă. Tematica s-a învîrtit, bineînţeles, în jurul Rusiei, celelalte ţări, foste comuniste sau mai puţin comuniste, fiind folosite doar ca termen de comparaţie. Aşa că am aflat multe despre Stalin şi Gorbaciov, despre teoria conspiraţiei, despre Biserica Ortodoxă Rusă şi Primul Război Mondial, despre literatură, teatru, artă, patriotism, revoluţii, istorii trecute, violenţe etc. Cele mai căutate sesiuni au fost totuşi cele care aduceau în discuţie politicile actuale duse de capii de la Kremlin, noile strategii geopolitice şi energetice, societatea civilă rusă, strategiile de politică externă, petrol, gaz etc.
De pildă, una dintre intervenţii a încercat să elucideze „rolul emoţiilor în afacerile externe ruseşti“, punînd accentul pe „furiile“ fostului preşedinte Putin atunci cînd vorbea despre celelalte puteri. Cît despre „energie“…, conceptul se regăsi pretutindeni şi în orice, de la Marea Caspică pînă la Marea Baltică, cu o escală prin Marea Neagră; politici şi discursuri fură întoarse pe toate feţele: securitate energetică, continuitate şi schimbare în politica energetică, stabilitatea energetică, dimensiunea energetică a UE şi chiar o „nouă geometrie a alianţelor energetice“ se regăsiră printre subiecte. Nici criza n-a lipsit de pe ordinea de zi, de parcă ar fi fost prevăzut cu ani în urmă să devină subiect viitor de cercetare. Ea fu raportată tot la marele „imperiu“ de la Răsărit; „crizele economico-financiare globale şi impactul lor asupra economiei militare ruse“ este titlul unei intervenţii, dar o altă intervenţie, din acelaşi panel, oferă previziuni pentru „economia Rusiei după criză“.
Altminteri, de la Petru cel Mare pînă la Alexander Zinoviev, întreaga istorie a Rusiei, şi a fostelor state sovietice, a fost trecută în revistă, cu foarte mici escale prin Polonia, Cehia, Ungaria, Bulgaria, România. Cît despre violenţa domestică, ca topic important în marele domeniu al studiilor de gen, a întrunit mai degrabă audienţa cercetătoarelor reunite sub cupola Departamentului pentru studierea violenţei domestice al Universităţii Uppsala, decît al bărbaţilor preocupaţi de gaz, petrol, energie.
Şi ca să nu se creadă care cumva că eu, cercetător plimbător de hîrtii prin Academia Română, am fost trimisă şi la congres pe banii puţini ai bugetului de criză, fac precizarea aici că, de fapt, cu astfel de treburi se ocupă International Council for Central and East European Studies şi Colegiul Noua Europă.
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2006 a publicat cartea Focul Amorului. Despre dragoste şi sexualitate în societatea românească, 1750-1830.
