Despre discipolat

Publicat în Dilema Veche nr. 339 din 12 - 18 august 2010
Despre discipolat jpeg

Am recitit o carte cu adevărat interesantă. Este vorba despre o culegere de prelegeri academice pe tema „profesoratului“ şi „discipolatului“ în istoria culturii, ţinute de celebrul universitar George Steiner, la Harvard – unde a beneficiat de o bursă Charles Eliot Norton, în intervalul 2001-2002. Volumul – intitulat, în original, Lessons of the Masters („Lecţiile maeştrilor“) şi tradus în română (de către anglistul clujean Virgil Stanciu) drept Maeştri şi discipoli (Editura Compania, 2005) – are ambiţia să definească, fie şi indirect, identitatea profesorală sau ceea ce Steiner însuşi numeşte „misterul predării“. „Ce-i împuterniceşte pe un bărbat ori pe o femeie să predea unei alte fiinţe omeneşti?“, se întreabă, inaugural, autorul, promiţîndu-ne, desigur, un răspuns satisfăcător la finele excursului său critic prin istoria mentalităţilor europene, asiatice şi americane.

Dacă răspunsul este, într-adevăr, satisfăcător şi, mai ales, dacă Steiner ajunge la esenţa enigmei din interiorul actului didactic, vă las pe dvs. singuri să descoperiţi, lecturînd cartea. În ce mă priveşte, m-aş opri la o problemă, să-i spun, secundară, a volumului, a cărei validitate îmi era cunoscută dintotdeauna, ca multora de altfel, ea trăind în conştiinţa noastră sub forma unui stereotip cu valoare de axiomă, dar care mi-a fost confirmată – istoric, aşa-zicînd – abia prin medierea exemplelor oferite de către amintitul profesor. Mai devreme sau mai tîrziu, toţi discipolii îşi „ucid“ (simbolic, bineînţeles) foştii maeştri. Adulaţia iniţială a învăţăcelului pentru profesorul său nu se stinge, ca o dragoste normală, treptat, pînă la intrarea într-un puseu de indiferenţă, ci, datorită intensităţii sale, trece, ultimativ, într-o variantă antinomică (şi, totuşi, complementară), de radicalism, devenind ură acerbă, devastatoare. Urmărind firul factual şi argumentativ propus de George Steiner, ajungi volens nolens la concluzia că orice profesorat mare şi orice discipolat pe măsură se termină în sînge şi durere. 

Numai menţionarea cîtorva episoade din istoria culturală a umanităţii – investigate minuţios de autor –, şi sînt suficiente pentru ilustrarea cruntului adevăr! Pitagora, Empedocle şi Socrate constituie trei figuri faimoase de „dascăli“ (măcar în componenta orală, iniţiatică, a filozofiei lor) ai Antichităţii, care au sfîrşit tragic, prin trădarea, revolta ori antipatia propriilor discipoli. Pitagora, creatorul unei şcoli de pregătire intelectuală (ştiinţifică şi filozofică) extrem de selective, cu rînduieli aproape oculte, anticipatoare pentru masoneriile moderne –, în pofida impactului uriaş pe care l-a avut în universul elenistic, fuge, la un moment dat, de o răscoală a elevilor săi şi se sinucide, în exil, prin intermediul unui terifiant experiment de autoînfometare. Empedocle, în anumite versiuni ale biografiei lui, pleacă, similar, din calea discipolilor revoltaţi (întreaga comunitate de învăţăcei, se pare, s-a răsculat împotriva „tiraniei“ maestrului) şi moare aruncîndu-se, punitiv, în vulcanul Etna. Şi Socrate îşi bea cucuta părăsit de cea mai mare parte a foştilor discipoli – intrigaţi, în cele din urmă, de „norii“, vorba lui Aristofan, din maieutica anamnetică a maestrului. Învăţăceii sanctifică doar pentru a avea ce pîngări ulterior.

Sacralizează pentru a profana, glorifică pentru a discredita. Un impuls obscur, răsfrînt în comportamentul istoric al întregii omeniri, indiferent de epocă ori spaţiu geografic. 

Cazul cel mai trist prezentat de Steiner e relaţia dintre Edmund Husserl şi Martin Heidegger. Cei doi filozofi s-au cunoscut în 1917, cînd Heidegger (tînăr absolvent de facultate) îi produce lui Husserl (profesor reputat la Freiburg) o puternică impresie. Creatorul fenomenologiei decide să-şi susţină junele coleg şi, doi ani mai tîrziu, îl aduce – ca asistent al lui – la Universitatea freiburgheză. Heidegger reprezintă, într-o primă fază, discipolul model. Face seminariile maestrului, sprijinindu-se exclusiv pe cercetările fenomenologice ale acestuia şi împrumutînd enorm din faima lui academică. Apoi începe, gradual, să-şi exprime dezacordul faţă de profesor în texte publicate şi chiar în prelegeri universitare. Ulterior, în scrisorile adresate prietenului Karl Jaspers, Heidegger îl ridiculizează pe Husserl şi demonstrează, de facto, că ruptura lor a devenit inevitabilă. Istoria grăbeşte puţin lucrurile. Naziştii ajung la putere în Germania, iar Husserl (evreu) este pensionat forţat. Heidegger (admirator al Führer-ului) urcă ameţitor în ierarhia universitară şi devine o autoritate filozofică. De pe această poziţie, îi interzice fostului său profesor accesul în Universitate şi chiar la Bibliotecă. Husserl moare curînd, marginalizat. Heidegger nu a participat la înmormîntarea sa, pretinzînd că a fost „bolnav la pat“. Se spune totuşi că, la bătrîneţe, ar fi regretat gestul, avînd conştiinţa încărcată de a nu fi trimis măcar o telegramă de condoleanţe văduvei lui Husserl. 

De unde nevoia morbidă a discipolului de a-şi nega şi, adesea, elimina maestrul? Noica spune undeva că, dacă marele profesor, marele savant, marele creator nu ar muri, istoria ar fi în pericol de sucombare, oprindu-se la nivelul minţii maestrului, minte care – oricît de excepţională – rămîne, inevitabil, limitată, neposedînd un dinamism infinit, de perpetuum mobile renascentist. Ca atare, învăţăcelul îşi „ucide“ dascălul, pentru a permite lumii să progreseze prin el, noul maestru şi învăţător. Alţii afirmă că eliminarea profesorului (cîndva, şi el discipol) constituie un act de emancipare identitară. Nu poţi fi discipol pentru eternitate, iar trecerea ta spre treapta de maestru nu are cum să aibă loc în afara unui gest de distrugere. Distrugerea vechiului idol, a maestrului, singurul care-ţi cunoaşte toate slăbiciunile şi carenţele de discipol, nereuşind să te vadă altfel decît în postură de învăţăcel. „Uciderea“ lui este atunci o necesitate vitală, devenind temelia (sacrificială) a propriei tale existenţe. În sfîrşit, oricare ar fi explicaţia, trebuie să recunoaştem faptul că există în noi – indiferent de palierul de evoluţie unde ne aflăm – o ferocitate primordială care, dacă nu ne integrează definitiv în lumea primatelor, ne aşază, oricum, foarte aproape de ele. 

 Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (catedra de engleză). Cea mai recentă carte a sa este Istoreme, Editura Institutul European, 2009.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Belgrad și fiorul balcanic
Și mie mi-a plăcut la Belgrad, am regăsit aici „fiorul balcanic” de care m-am îndrăgostit.
E cool să postești jpeg
Negustorii de timp
„Sistemul politic nu poate gestiona totul în același timp (...) și, în prezent, Europa este foarte ocupată.”
p 20 Leviatan jpg
Pe urmele lui Iov
În Biblie, însă, realul nu se reduce la o lume plană, somnolentă, cufundată în necazuri, în nevoi, în cotidian.
Theodor Pallady jpeg
Prietenii latini ai Bizanțului
Împărțirea tîrzie a Imperiului Roman între Orient și Occident n-a subminat unitatea Bisericii creștine, cel puțin pînă la Marea Schismă din 1054, agravată ulterior prin Cruciada a IV-a și eșecul sinoadelor unioniste de la Ferrara-Florența.
Vake Park, Tbilisi City, Georgia Country, autumn Season 05 jpg
Toamnă tristă
Printre blocurile din cartier, vîntul spulberă frunzele care, din cauza secetei, se amestecă rapid cu praful străzii și cu molozul rezultat în urma nenumăratelor și interminabilelor lucrări la infrastructură.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Școlile din Texas le oferă gratis părinților truse DNA pentru ca copiii acestora să poată fi mai ușor identificați în cazul în care vor fi împușcați sau desfigurați în vreun atentat la școală. Orice, numai să nu interzică armele.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce mai zice gura lumii?
Am dat acest șir nesfîrșit de exemple pentru că alte vieți nu cunosc, dar gura lumii e aceeași pentru toți, iar mie mi-a păsat de ea peste măsură.

Adevarul.ro

ronaldo bucurie jpg
Contract faraonic pentru Cristiano Ronaldo. Va câștiga o sumă inimaginabilă la noua echipă
După despărțirea de Manchester United, atacanul portughez primește oferte explozive.
Mohammed bin Salman FOTO EPA-EFE
„Nașul, varianta saudită”. Culisele loviturii de stat prin care bin Salman și-a eliminat rivalul de la tronul Arabiei Saudite
Nu cu mult timp în urmă, fostul prinț moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Nayef, era pregătit să preia controlul țării, dar vărul său mai mic a conceput un plan tiranic prin care să îi ia locul. Așa a început ascensiunea violentă la putere a lui Mohammed bin Salman.
Catalin Scarlatescu Adrian Stroe Chefi la cutite Foto Antena 1 jpg
„Chefi la cuțite“: copiii lui Adrian Stroe l-au cucerit pe chef Scărlătescu. Concurentul îi crește singur
Semifinala show-lui culinar de la Antena 1 le-a adus o surpriză de proporții concurenților, care au fost vizitați de cei dragi în platoul de filmare.

HIstoria.ro

image
Trezirea naționalismului în Balcani
Vreme de secole, populațiile din Balcani au trăit în cadrul unor state multietnice, dinastice. Acest lucru nu a determinat însă o omogenizare, fiecare populație fiind conștientă, însă, de faptul că vecinii ei vorbeau o limbă diferită, practicau altă religie și aveau un stil de viață diferit.
image
Rusia, pământul sfânt al Iluminismului francez
Emergența rapidă a Rusiei ca mare putere europeană s-a petrecut într-o perioadă în care gânditorii Iluminismului european chestionau teme fundamentale, legate de natura societății și a guvernului: care este cea mai bună formă de guvernare, autocrația sau guvernul reprezentativ
image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.