Despre discipolat

Publicat în Dilema Veche nr. 339 din 12 - 18 august 2010
Despre discipolat jpeg

Am recitit o carte cu adevărat interesantă. Este vorba despre o culegere de prelegeri academice pe tema „profesoratului“ şi „discipolatului“ în istoria culturii, ţinute de celebrul universitar George Steiner, la Harvard – unde a beneficiat de o bursă Charles Eliot Norton, în intervalul 2001-2002. Volumul – intitulat, în original, Lessons of the Masters („Lecţiile maeştrilor“) şi tradus în română (de către anglistul clujean Virgil Stanciu) drept Maeştri şi discipoli (Editura Compania, 2005) – are ambiţia să definească, fie şi indirect, identitatea profesorală sau ceea ce Steiner însuşi numeşte „misterul predării“. „Ce-i împuterniceşte pe un bărbat ori pe o femeie să predea unei alte fiinţe omeneşti?“, se întreabă, inaugural, autorul, promiţîndu-ne, desigur, un răspuns satisfăcător la finele excursului său critic prin istoria mentalităţilor europene, asiatice şi americane.

Dacă răspunsul este, într-adevăr, satisfăcător şi, mai ales, dacă Steiner ajunge la esenţa enigmei din interiorul actului didactic, vă las pe dvs. singuri să descoperiţi, lecturînd cartea. În ce mă priveşte, m-aş opri la o problemă, să-i spun, secundară, a volumului, a cărei validitate îmi era cunoscută dintotdeauna, ca multora de altfel, ea trăind în conştiinţa noastră sub forma unui stereotip cu valoare de axiomă, dar care mi-a fost confirmată – istoric, aşa-zicînd – abia prin medierea exemplelor oferite de către amintitul profesor. Mai devreme sau mai tîrziu, toţi discipolii îşi „ucid“ (simbolic, bineînţeles) foştii maeştri. Adulaţia iniţială a învăţăcelului pentru profesorul său nu se stinge, ca o dragoste normală, treptat, pînă la intrarea într-un puseu de indiferenţă, ci, datorită intensităţii sale, trece, ultimativ, într-o variantă antinomică (şi, totuşi, complementară), de radicalism, devenind ură acerbă, devastatoare. Urmărind firul factual şi argumentativ propus de George Steiner, ajungi volens nolens la concluzia că orice profesorat mare şi orice discipolat pe măsură se termină în sînge şi durere. 

Numai menţionarea cîtorva episoade din istoria culturală a umanităţii – investigate minuţios de autor –, şi sînt suficiente pentru ilustrarea cruntului adevăr! Pitagora, Empedocle şi Socrate constituie trei figuri faimoase de „dascăli“ (măcar în componenta orală, iniţiatică, a filozofiei lor) ai Antichităţii, care au sfîrşit tragic, prin trădarea, revolta ori antipatia propriilor discipoli. Pitagora, creatorul unei şcoli de pregătire intelectuală (ştiinţifică şi filozofică) extrem de selective, cu rînduieli aproape oculte, anticipatoare pentru masoneriile moderne –, în pofida impactului uriaş pe care l-a avut în universul elenistic, fuge, la un moment dat, de o răscoală a elevilor săi şi se sinucide, în exil, prin intermediul unui terifiant experiment de autoînfometare. Empedocle, în anumite versiuni ale biografiei lui, pleacă, similar, din calea discipolilor revoltaţi (întreaga comunitate de învăţăcei, se pare, s-a răsculat împotriva „tiraniei“ maestrului) şi moare aruncîndu-se, punitiv, în vulcanul Etna. Şi Socrate îşi bea cucuta părăsit de cea mai mare parte a foştilor discipoli – intrigaţi, în cele din urmă, de „norii“, vorba lui Aristofan, din maieutica anamnetică a maestrului. Învăţăceii sanctifică doar pentru a avea ce pîngări ulterior.

Sacralizează pentru a profana, glorifică pentru a discredita. Un impuls obscur, răsfrînt în comportamentul istoric al întregii omeniri, indiferent de epocă ori spaţiu geografic. 

Cazul cel mai trist prezentat de Steiner e relaţia dintre Edmund Husserl şi Martin Heidegger. Cei doi filozofi s-au cunoscut în 1917, cînd Heidegger (tînăr absolvent de facultate) îi produce lui Husserl (profesor reputat la Freiburg) o puternică impresie. Creatorul fenomenologiei decide să-şi susţină junele coleg şi, doi ani mai tîrziu, îl aduce – ca asistent al lui – la Universitatea freiburgheză. Heidegger reprezintă, într-o primă fază, discipolul model. Face seminariile maestrului, sprijinindu-se exclusiv pe cercetările fenomenologice ale acestuia şi împrumutînd enorm din faima lui academică. Apoi începe, gradual, să-şi exprime dezacordul faţă de profesor în texte publicate şi chiar în prelegeri universitare. Ulterior, în scrisorile adresate prietenului Karl Jaspers, Heidegger îl ridiculizează pe Husserl şi demonstrează, de facto, că ruptura lor a devenit inevitabilă. Istoria grăbeşte puţin lucrurile. Naziştii ajung la putere în Germania, iar Husserl (evreu) este pensionat forţat. Heidegger (admirator al Führer-ului) urcă ameţitor în ierarhia universitară şi devine o autoritate filozofică. De pe această poziţie, îi interzice fostului său profesor accesul în Universitate şi chiar la Bibliotecă. Husserl moare curînd, marginalizat. Heidegger nu a participat la înmormîntarea sa, pretinzînd că a fost „bolnav la pat“. Se spune totuşi că, la bătrîneţe, ar fi regretat gestul, avînd conştiinţa încărcată de a nu fi trimis măcar o telegramă de condoleanţe văduvei lui Husserl. 

De unde nevoia morbidă a discipolului de a-şi nega şi, adesea, elimina maestrul? Noica spune undeva că, dacă marele profesor, marele savant, marele creator nu ar muri, istoria ar fi în pericol de sucombare, oprindu-se la nivelul minţii maestrului, minte care – oricît de excepţională – rămîne, inevitabil, limitată, neposedînd un dinamism infinit, de perpetuum mobile renascentist. Ca atare, învăţăcelul îşi „ucide“ dascălul, pentru a permite lumii să progreseze prin el, noul maestru şi învăţător. Alţii afirmă că eliminarea profesorului (cîndva, şi el discipol) constituie un act de emancipare identitară. Nu poţi fi discipol pentru eternitate, iar trecerea ta spre treapta de maestru nu are cum să aibă loc în afara unui gest de distrugere. Distrugerea vechiului idol, a maestrului, singurul care-ţi cunoaşte toate slăbiciunile şi carenţele de discipol, nereuşind să te vadă altfel decît în postură de învăţăcel. „Uciderea“ lui este atunci o necesitate vitală, devenind temelia (sacrificială) a propriei tale existenţe. În sfîrşit, oricare ar fi explicaţia, trebuie să recunoaştem faptul că există în noi – indiferent de palierul de evoluţie unde ne aflăm – o ferocitate primordială care, dacă nu ne integrează definitiv în lumea primatelor, ne aşază, oricum, foarte aproape de ele. 

 Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (catedra de engleză). Cea mai recentă carte a sa este Istoreme, Editura Institutul European, 2009.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.
E cool să postești jpeg
Discursul populist (sau cine mănîncă poporul?)
Prin compătimire, le este indus oamenilor un sentiment de victimizare care, mai apoi, este zgîndărit, pînă la transmutarea acestuia în furie.
Despre viața filosofului  Un scenariu inactual jpeg
Despre viața filosofului. Un scenariu inactual
În cazul filosofilor, atenția cu care le este citită și judecată biografia este mai mare decît în cazul scriitorilor sau pictorilor.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Roua învierii
Din prospețimea naturală a dimineții, roua trece în registrul auroral al vieții spirituale, care are nevoie de speranța eficace a începuturilor și a reînnoirii.
Zizi și neantul jpeg
Educație religioasă
În copilărie nu știam ce se serbează de Paști. Știam că se vopsesc ouă roșii și chiar, mai tîrziu, că vine Iepurașul.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Au apărut: artist multimedia, barista și expert în prăjirea cafelei.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.