Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 340 din 19 - 25 august 2010
Cu ochii n 3,14 jpeg

DESPRE CUM E CU TIPARELE TIMPURILOR NOASTRE ÎN LUME: APROAPE JUMĂTATE  DIN INFINITUL MIC PÎNDEŞTE ASIDUU  

● Despre cum e cu cinstea în lume: la Viena, am uitat un memory stick în computerul hotelului şi l-am regăsit peste trei luni; la Praga, am lăsat o geantă, cu bani şi acte în ea, la restaurantul unde am luat micul dejun şi am regăsit-o după zece minute; la Bucureşti, mi-a căzut o şapcă în Parcul Herăstrău, m-am întors după ea imediat şi nu am mai găsit-o. (I. P.)

 ● Un studiu comandat de Levi’s arată că peste jumătate dintre femei probează zece perechi de blugi înainte să cumpere una; şi că aproape 90% din ele sînt tot nemulţumite de cum le vin pantalonii. Reclamele la blugi au tot încercat, decenii la rînd, să convingă femeile că au o problemă, că trebuie să facă ceva ca să „încapă“ în blugii croiţi după măsuri ideale. Firma şi-a propus acum să regîndească tiparele, să le adapteze la corpurile reale ale femeilor. Cu bărbaţii treaba s-a rezolvat – Levi’s creează blugi de mai bine de 150 de ani, şi domnii sînt mulţumiţi. Primii blugi pentru doamne au fost creaţi abia acum 75 de ani. Aşa că va mai dura pînă să se descopere care sînt măsurile potrivite. (M. M.)

● La vizita sa în România, premierul Israelului, Shimon Peres, a declarat că Traian Băsescu este unul dintre cei mai responsabili lideri ai timpurilor noastre. O declaraţie la fel de responsabilă ca şi subiectul ei. (A. M.)

● Aproape jumătate din români cred că dinozaurii au fost contemporani cu dacii. Vă daţi seama, dacă Decebal ar fi luptat călare pe un Archaeopteryx, Traian n-ar fi avut nici o şansă! (M. C.)

● Extraordinară creaţia lui Radu Banciu în imitarea dicţiei lui Mircea Lucescu, pînă la infinitul mic al silabelor italienizante. (R. C.)

 ● De cîtva timp admir în toată splendoarea lui lanţul trofic. Nişte porumbei şi-au făcut cuib sub streaşina clădirii. Îi hrănesc cu strîngere de inimă. Ştiu că pisica îi pîndeşte asiduu, dar se pare că nu are prea mare răbdare şi scurtcircuitează lanţul vînînd şi gîndaci. Aşadar, lanţul trofic e o chestie dură şi serioasă chiar şi atunci cînd se află lîngă casă. (A. M. S.)

DESPRE CUM E SĂ TRAVERSEZI MUZICA PRIN FAŢA CELUI  CARE DĂ CU BANUL: NOROC CĂ A INTRAT ÎN UZ LIMBAJUL LIBERTIN

 ● Ştie cineva la ce folosesc pătratele alea galbene, hidoase, presărate pe trotuarele din Bucureşti, care-ţi spun să traversezi pe la trecerea de pietoni? Să fie conştiinţa sensibilă la ceva atît de inestetic? (A. M. S.)

● După ce, acum cîteva săptămîni, am văzut No One Knows About Persian Cats, filmul lui Bahman Ghobadi (premiat anul trecut la Cannes) despre scena muzicală underground din Teheran, aflu că ayatollah-ul tocmai a interzis muzica în Iran. Eu nu cunosc ceva mai trist decît Iranul contemporan. (M. C.)

● Exprimarea nădufului vizavi de soţ, în gura doamnei care dă cu mătura prin faţa blocului: „Eu să stau acasă să mă omor cu el?“. (D. S.)

● Din întrebările arzătoare ale verii româneşti: „Unde s-a mai auzit ca un antrenor să interzică patronului său, celui care dă banul, să spună ce vrea despre echipa sa?“; „Da’ unde s-a mai înregistrat ca un patron să spună că, dacă tace, face cancer la limbă?“. (R. C.)

 ● Nişte ONG-işti olandezi au venit în România să îngrijească copitele cailor din grădinile zoologice. Noroc că n-au venit francezii, că ăia i-ar fi tranşat, i-ar fi stropit cu vin şi apoi i-ar fi băgat la cuptor. (M. C.)

● Din ciclul „Aventurile limbii române“. Gata, a apărut, a intrat în uz – căci apare pe documentele oficiale emise de autorităţile locale. Şi l-am auzit de vreo două ori şi la radio. Nu mai avem ce-i face. Sună ca dracu’, dar o să ne obişnuim şi cu el. Este vorba despre cuvîntul „desţînţărizare“. (M. V.)

● Am primit un mesaj de la o firmă organizatoare de croaziere în care potenţialilor clienţi le erau prezentate „picanterii pre, intra şi postcroazieră“ semnate mai ales de doamne şi domnişoare care făcuseră experienţa cu pricina recent. „Am încurajat un limbaj deschis, libertin, fiecare să posteze trăirile reale…“ – zice autoarea articolului de fond din spam-ul cu pricina. Cum sună limbajul libertin? Cam aşa: „Anul acesta am reuşit să ne coordonăm concedile fără probleme. Cel mic o să fie într-o tabără, la munte şi apoi la bunici. Aşa că noi doi o să plecăm pe undeva, să stăm cu burta la soare. N-am hotărît încă unde, dar găsim noi ceva“. Proză curată, pre, intra şi postcroazieră. (S. S.)

DESPRE CUM E CU ADEVĂRAŢII EROI CARE S-AU HOTĂRÎT SĂ AJUNGĂ  LA UN COLŢ DE STRADĂ

● Coreea de Nord i-a propus Cehiei să-i plătească în ginseng 5% din datoria de 7,5 milioane de euro. Mai precis, 20 de tone de rădăcini. Dacă aş fi în locul Cehiei, aş refuza ginsengul şi aş cere în schimb întreaga echipă de fotbal a Coreei de Nord, cu tot cu antrenorul ei, trimis la muncă forţată pe un şantier de construcţii. Cum însă nu sînt Cehia, nu pot decît să spun că, pentru mine, adevăraţii eroi ai Cupei din Africa au fost: Ri Myong-Guk, Cha Jong-Hyok, Ri Jun-Il, Ri Kwang-Chon, Pak Nam-Chol, Ji Yun-Nam, An Yong-Hak, Kim Jong-Jun, Mun In-Guk, Jong Tae-Se; Hong Yong-Jo. (L. V.)

● Taximetriştii din Gara de Nord se pare că nu sînt cei mai răi, nici cei mai mafioţi din lume: dintr-o gară centrală din Praga, nici unul dintre cei întrebaţi nu a vrut să ne ducă la hotelul nostru din centru. În final, a venit un soi de staroste al lor care ne-a zis că ne costă cam 20 de euro pentru o distanţă de 5 minute. Că ne-am tîrît cu bagajele pe jos pînă la hotel nu e mare lucru. Mai grav e că, de oriunde din oraş am încercat să luăm un taxi, am găsit doar doi taximetrişti care s-au hotărît să pună aparatul. Unul dintre ei ne-a păcălit şi aşa. (I. P.)

● Poliţia din Lyon l-a găsit pe Jean-François Poinard bine păstrat în congelatorul din casa iubitei lui, la doi ani după ce fusese dat dispărut. Poinard avea 71 de ani şi era unul dintre cei mai renumiţi bucătari lyonezi. Aşadar, era cumva firesc să ajungă post-mortem în propriul frigider. (L. V.)

● „The dog and his housekeeping staff live here.“ Supremaţie canină (exprimată) pe o plăcuţă de la intrarea unei case din Germania. Long live the Dog! (P. M.)

● Pe un colţ de stradă, pe un zid compact, deasupra unei plăcuţe cu „Calea Călăraşi“, tronează o firmă mare, albă, scrisă cu litere mari: „Antiseptic“. O fi un anunţ pentru Calea Călăraşi ori pentru zidul fără ferestre? (S. G.)

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

Romani la Alba Neagra  Foto Diego Galdino Facebook jpg
„Mergi la muncă!”. Reacțiile virale ale escrocilor prinși cu „alba-neagra” în Londra când un justițiar i-a marcat cu vopsea roșie
Zonele centrale din marile orașe europene sunt adesea locuri în care găști de escroci încearcă să îi înșele pe turiști. Printre cei acuzați sunt și români care organizează jocul „alba-neagra”. Revoltați de activitatea lor, unii localnici aleg să își facă singuri dreptate, încercând să îi alunge.
copii in sala de clasa pixabay jpg
Părinții care sar să-și apere copiii chiar și atunci când aceștia greșesc. Cum ajunge protecția să se transforme în agresivitate
Un conflict între părinții unui elev și un profesor, petrecut într-o școală din Timișoara, a stârnit reacții în mediul online și a readus în discuție relația tot mai tensionată dintre familie și profesori.
spalat vase istock jpg
Cum cureți ușor oalele din fontă emailată. Trucul simplu care te scapă de urmele de arsură
Indiferent de cât de multă grijă avem atunci când gătim, tuturor ni s-a întâmplat să ardem un vas din fontă emailată. Urmele de arsură rămase pe o astfel de suprafață pot fi destul de greu de înlăturat și este important să știm precis cum putem scăpa de această problemă.
sabinevanerp christmas wallpaper 2906458 jpg
Copiii sunt obligați să-și sacrifice propria familie pentru părinții bătrâni? Dilema care a împărțit internetul
Cât de mult sunt datori copiii să se sacrifice pentru părinții ajunși la bătrânețe? Întrebarea a stârnit discuții pe Facebook, după ce un utilizator a prezentat cazul unei persoane vârstnice care nu mai poate locui singură, dar al cărei copil are deja propria familie.
Incendii Spania. FOTO EPA-EFE
Efectul de bumerang al depopulării rurale: De ce ard satele și pădurile Europei
Europa se confruntă cu una dintre cele mai grave sezoane de incendii de vegetație din ultimii ani. Pe lângă temperaturile extreme și secetă, abandonarea terenurilor agricole și lipsa lucrărilor de întreținere a pădurilor contribuie la răspândirea focului.
image png
Povestea celui care a inventat parașuta. Primul test a fost făcut pe propriul câine
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, dezvoltarea baloanelor cu aer cald a deschis noi perspective în domeniul aeronauticii, dar a ridicat și problema coborârii în siguranță de la altitudini mari
contract
Contracte doar la avocat? Ce prevede proiectul care a stârnit controverse
O inițiativă legislativă depusă la Senat propune extinderea activităților rezervate avocaților, inclusiv prin obligativitatea întocmirii de către aceștia a anumitor contracte. Proiectul vizează și actele pentru înființarea și modificarea firmelor, divorțurile cu copii și serviciile oferite online.
Proteste în Belgrad FOTO Profimedia
Alegeri decisive în Serbia: studenții încearcă să-l înlăture de la putere pe Aleksandar Vučić
Peste 6 milioane de alegători din Serbia sunt chemați la urne pe 25 octombrie, pentru alegeri parlamentare decisive, desfășurate pe fondul tulburărilor sociale, al schimbărilor de pe scena politică și al acuzațiilor de nereguli electorale.
cartofi copti cu rozmarin jpeg
Cartofii răciți, mai buni pentru organism decât cei fierbinți? Ce spun specialiștii că se întâmplă cu glicemia dacă nu îi consumi calzi
Cartofii sunt printre cele mai consumate alimente, însă felul în care îi preparăm și îi servim poate influența modul în care organismul procesează carbohidrații pe care îi conțin.