Investigaţia Watergate: ar mai fi posibilă azi?

Ciprian RUS
Publicat în Dilema Veche nr. 344 din 16 - 22 septembrie 2010
Investigaţia Watergate: ar mai fi posibilă azi? jpeg

- despre "presă" şi "sistem" -

Au trecut 36 de ani de la momentul în care, asumîndu-şi demisia, Richard Nixon punea capăt, provizoriu, desigur, afacerii Watergate, şi America însăşi se întreabă dacă o astfel de campanie de presă – care a devenit una dintre definiţiile cele mai profunde ale ţării tuturor posibilităţilor – mai este azi posibilă. 

Secretul succesului campaniei Watergate – o spune Carl Bernstein într-un interviu recent pentru Big Think, ţine mai mult de reacţia sistemului la dezvăluirile anchetei jurnalistice, decît de ancheta în sine. Sigur că, pe linie editorială, avem de-a face, în acest caz, doar cu superlative: reporteri incisivi, un management de redacţie atent şi responsabil şi un publisher dispus să îşi rişte nu doar business-ul, ci şi pielea, ca să îşi apere jurnaliştii. Dar nici mersul anchetei desfăşurate de Bob Woodward şi Carl Bernstein, tinerii reporteri locali de la Washington Post, şi cu atît mai puţin finalitatea ei nu ar fi fost posibile fără concursul sistemului. 

„Cred că marea întrebare este cum ar reacţiona azi cititorii la o investigaţie de calibrul celei din cazul Watergate. Cum ar reacţiona sistemul politic? Lucrul cel mai grozav în cazul Watergate este acela că sistemul a funcţionat. Presa şi-a făcut treaba. Am făcut ce trebuia să facem“ – consideră Bernstein, care atrage însă atenţia asupra rolului esenţial pe care l-a avut sistemul judiciar – cu un judecător forţînd informaţii deţinute de apărare, pe care jurnaliştii le aveau, dar nu le probaseră îndeajuns de bine –, apoi investigaţia Senatului american – bipartizană şi axată pe fapte şi pe unde duc acestea, nu pe interesele de grup –, apoi atitudinea procurorului special desemnat să urmărească presupusele abuzuri ale administraţiei Nixon faţă de adversarii săi politici – care procuror merge la Curtea Supremă pentru a obţine înregistrările preşedintelui –, apoi decizia unanimă a Curţii Supreme în favoarea procurorului – în condiţiile în care şeful Curţii fusese numit de Nixon însuşi –, apoi votul Comitetului pentru impeachment – în care republicanii au înţeles că faptele şefului lor politic primează în faţa culorii politice. 

„Would that happen today?“ – se întreabă Bernstein, repetitiv, după fiecare menţionare a rolului jucat de sistem în afacerea Watergate. Tot el răspunde: „Nu sînt nici pe departe la fel de îngrijorat în legătură cu starea presei, precum sînt în legătură cu sistemul politic“. 

Fidel stilului său nonconformist, care a făcut carieră prin „open space“-urile de la Post, Bernstein nu se abţine să nu contrabalanseze partea „hard“, sistemică a analizei sale asupra succesului campaniei Watergate, cu mici detalii „soft“, fără de care toată munca lor s-ar fi dus pe apa sîmbetei. Investigaţia Watergate a însemnat foarte multe zile fără nici un articol în ziar, zile în care Woodward şi Bernstein le spuneau editorilor: „Băieţi, nu avem nimic gata acum“, iar editorii înţelegeau cel mai adesea şi nu forţau informaţii insuficient verificate. 

Investigaţia Watergate a mai însemnat bătut la sute de uşi trîntite apoi în nas, dar şi pantofi cu talpă groasă. Şi a mai însemnat, mai mult decît orice, păstrarea secretului legat de sursa numărul 1 a anchetei jurnalistice, iarăşi un om din sistem, adjunctul şefului FBI.

„Extraordinar e faptul că am reuşit să ţinem acel secret vreme de 30 de ani. Ruşii ştiau pe atunci cam totul despre noi, şi noi, americanii, ştiam cam totul despre ruşi, iar sursa noastră era marele secret al momentului, pe care doar eu, Woodward şi Bradley îl cunoşteam. Iar eu şi Woodward, în special, am fost suficient de deştepţi să nu le spunem fostelor noastre neveste cine era sursa – asta ar fi fost sfîrşitul poveştii“ – se amuză Bernstein preluînd butada pe care Bob Woodward o foloseşte şi el frecvent în speech-urile sale. 

„Would that happen today?“ Răspunsul nu e că, da, presa e capabilă să demaşte abuzurile unui preşedinte. De la înălţimea performanţei lor jurnalistice unice, bătrîneii simpatici de azi Woodward şi Bernstein sînt primii care spun că există şi acum ziarişti suficient de abili ca să urmărească astfel de poveşti şi care, la o adică, să aibă grijă să-şi protejeze sursele de viitoarele foste neveste. 

„Would that happen today?“ Răspunsul ţine, de fapt, de capacitatea sistemului american – e valabil şi la noi, la limită – de a-şi asuma consecinţele unor astfel de anchete şi de a anihila eficient „anticorpii“ care, în orice sistem clientelar sau obedient, blochează finalitatea demersurilor investigative ridicînd în jurul personajelor-cheie infinitul hăţiş de sîrmă ghimpată al birocraţiei la toate nivelurile – editorial, de business, administrativ, politic sau juridic. 

E o nuanţă în discursurile lui Bernstein şi Woodward, care poate scăpa „interpretării“ româneşti a ceea ce ei spun. Cînd vorbesc despre „presă“ şi despre „sistem“, Carl şi Bob vorbesc de fapt despre oameni, despre personalităţi distincte acţionînd fiecare după liberul arbitru, potrivit unei etici specifice poziţiei lor şi potrivit propriei interpretări a datoriei de a te pune în serviciul public. Povestea Watergate numai aşa a fost posibilă, angajînd, într-un anume context, nişte oameni pentru care superficialitatea ontologică a „presei“ nu a fost o scuză pentru a se complace în poveşti uşoare de downtown şi nişte oameni pentru care corupţia şi obedienţa „sistemului“ nu au fost o scuză pentru a trece cu vederea derapajele administraţiei. Se poate şi la noi? 

Ciprian Rus este jurnalist.

Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.
Jilava Prison jpg
Răutatea și contextul de viață
Oamenii vinovați de ceva rău, cîți or fi ei, provin adeseori din rîndul celor buni.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Labirintul din tufișuri de tuia și-a deschis porțile pentru 78 de nudiști.
Zizi și neantul jpeg
Mentalități din alt film
Avem, oarecum, un obraz mai gros, ne-am învățat, de nevoie, să fim mai puțin sensibili în momente în care, de fapt, ar trebui să fim.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
M-aș muta din București, dar unde?
Mereu am urît cumva Bucureștiul, deși m-am străduit să-l iubesc, iar în ultimii ani, de cînd nu se întrevede nici o schimbare, l-am urît mai mult decît oricînd.
p 19 WC jpg
Ordinea morală a lumii
Ne place sau nu, chiar există și femei care nu vor să aibă copii. Ce se întîmplă dacă le obligi să ducă sarcina la termen și să dea naștere unui copil pe care nu-l doresc?
p 20 jpg jpg
„Cîntarea Cîntărilor” și tandrețea interpretării
În mijlocul unei istorii a poporului lui Dumnezeu aspru judecată, cu căderi și ridicări neîncetate, cu plîngeri și strigăte de speranță, pocăință, credință neclintită și întunecate lepădări stă un cîntec de dragoste care lovește pe cititor chiar în creștetul sufletului și al cărnii.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.