Cu ochii în 3,14

LA CASA LUI CREANGĂ  DIN HUMULEŞTI, TELEFONISTUL  LUI CHURCHILL CERE CEVA  
DE „TUSE“ ŞI ÎNJURĂ  ECONOMIA FĂRĂ VLAGĂ  PÎNĂ CÎND REGELE DESFIINŢĂRII  SE DECLARĂ „INSTITUŢIE DE STAT“ 

● La casa lui Creangă din Humuleşti sînt, pe nişte panouri, texte explicative în engleză şi franceză, pentru eventualii vizitatori străini. Cărora li se spune că Amintiri din copilărie este un fel de „buildungs-roman“ în care întîlnim „l’humeur de qualité“. Adică – încerc eu să retraduc – un fel de „roman-klădire“ în care „umoarea“ e de cea mai bună calitate. (M. V.) 

● Unul dintre actorii preferaţi ai copilăriei mele era Norman Wisdom şi întîmplarea, care m-a umplut de o stranie bucurie, a făcut ca săptămîna trecută să aflu că, născut în 1915, omul încă mai trăieşte. Orfan, crescut de armată, a fost descoperit de Rex Harrison pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial, unde era telefonistul lui Churchill şi comedian în spectacolele de caritate pentru soldaţi. Wikipedia zice că în Albania este un actor cult întrucît, în timpul regimului lui Enver Hoxha, la cinema rulau doar filmele lui, singurele filme occidentale agreate de dictatorul stalinist. Chaplin l-a numit pe Wisdom clovnul său favorit. (M. C.) 

● La farmacie, un tînăr de etnie romă cere ceva „de tuse“ pentru consoarta sa de acasă. Farmacista îl întreabă: „Este tuse uscată sau expectorantă?“. Pus în dificultate, tînărul apelează la telefonul mobil: „Auzi? E tuse din aia seacă sau ex-pec-to-rantă?“. Apoi, după o mică pauză, în care mulţimea de la coadă dă semne de nelinişte: „Adică cu flegmă, fă!“. Să mai zică cineva că romii nu au nevoie de mediatori sanitari! (A. P.) 

● Fidel Castro a declarat săptămîna trecută pentru revista Atlantic Monthly, care i-a luat un interviu, că „modelul economic cubanez nu funcţionează nici măcar pentru cubanezi“ şi că, astfel, nu poate fi exportat în ţările care mai au nostalgii etatiste şi înjură economia de piaţă. Păcat, ar fi fost, în plină criză, o sursă de inspiraţie curat latino, şi pentru noi, şi pentru alţii. (S. S.) 

● În judeţele Dolj şi Olt m-a surprins numărul mare de femei voinice care mînau singure căruţele trase de cai, ca nişte adevărate zmeoaice, dar şi cel al bărbaţilor pirpirii ce-şi pierdeau vremea la cîrciumă sau înghionteau fără vlagă vreun măgăruş. N-aş vrea să-i supăr pe olteni, însă constatarea mea mi-a amintit de versurile: „Şi unde o fi Oltul mai mare, m-o trece mîndra-n spinare!“. Să fie o hiperbolă sau un sîmbure de adevăr? (A. P.) 

● A douăsprezecea nevastă a regelui se deghiza în ostaş, ieşea neobservată (aşa credea ea) din palat şi se întîlnea cu amantul ei. Azi aşa, mîine aşa, pînă cînd regele a intrat la bănuieli, a urmărit-o pe infidelă şi l-a găsit pe amant ascuns în lada de la pat. Amantul a ajuns la închisoare, iar nevasta riscă alungarea din regat. Nu, nu e un basm, e o poveste adevărată, întîmplată zilele trecute în Swaziland. Pe nevastă o cheamă Nothando Dube, iar amantul era chiar ministrul Justiţiei, domnul Ndumiso Mamba. Probabil că era timpul ca Alteţa Sa să treacă la cea de-a treisprezecea regină. Cum se zice „baftă!“ în limba SiSwati? (L. V.) 

● În Arad, la Spitalul Clinic Judeţean, unde de ani de zile nu s-au mai făcut investiţii în dotări, s-a petrecut o donare inedită: în urma desfiinţării unei unităţi militare, spitalul a primit aparatură şi ustensile ruseşti, de pe vremea celui de-Al Doilea Război Mondial. Resemnaţi, doctorii chiar s-au bucurat (mai bine aşa decît nimic), începînd recondiţionarea aparaturii. Pînă la urmă, nu-i aşa, la război, înapoi. (S. G.) 

● Preşedintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukaşenko, are o sosie. Sosia preşedintelui Republicii Belarus joacă într-un film porno. Regizorul filmului porno se declară un „patriot rus“. Întrebare: la a cîta staţie de autobuz a coborît Putin? (L. V.) 

● Pentru că TVR (ca veche instituţie „de stat“) funcţionează în continuare pe principiul „rotaţiei cadrelor“ moştenit de dinainte de 1989, cică Adriana Muraru va fi mutată de la telejurnalul de la ora 20 la cel de la ora 14. Merită urmărită şi acolo – pentru că e cea mai bună, mai onestă şi mai serioasă „ştiristă“ din România. Părerea mea. (M. V.) Şi a mea. (D. S.) 

MAI ÎNTÎI NI S-A SPUS  CĂ LACRIMILE DE TRISTEŢE DĂUNEAZĂ GRAV  IMAGINII UNEI FIRME,  APOI AM DAT LOVITURA:  AU APĂRUT NIŞTE LAXATIVE ZÎMBITOARE ÎNTR-UN MAGAZIN 

● Mai întîi ni s-a spus că Dumnezeu a murit, apoi a murit şi autorul, şi punk-ul, şi cultura franceză, şi Michael Jackson, şi capitalismul… Săptămîna trecută, Atlantic Monthly anunţa „The End of Men“, iar Wired Magazine a titrat, nici mai mult, nici mai puţin decît „The Web is Dead“. Secolul XXI pare Secolul Zombie: trăim în mijlocul unor instanţe/concepte/lucruri moarte care continuă să se hrănească din noi. (M. C.) 

● Pe 2 septembrie s-a încheiat emisiunea-concurs-telenovelă-reality-show Burlacul. „Cel mai seducător show al verii“ – după părerea lor, „cel mai plin de clişee show al verii“ – după părerea mea. Iată: chiar şi într-un singur minut şi jumătate de promo aflăm că fetele sînt în „al nouălea cer de fericire“, asta cînd nu trec „de la agonie la extaz“ şi „dau frîu liber sentimentelor“. Iar asta nu ar fi nimic, dar de multe ori „tensiunea pluteşte în aer“ şi, cînd „vestea a lovit-o ca un trăsnet“ pe concurentă, ea „plînge tristă şi dezamăgită“ pentru că, nu-i aşa, „visul ei s-a spulberat“. Şi toate cele de mai sus sînt spuse de o voce masculină, gravă, plină de încărcătură emoţională. Acum o să vă rog să mă scuzaţi, dar trebuie să-mi şterg „lacrimile de tristeţe“ şi să-mi văd de viaţa mea. (P. M.) 

● În Franţa, o caricatură promptă şi sobră. Pe celebrul pachet de ţigări Gitanes (inutil de tradus în româneşte), o etichetă de cu totul altă natură decît cele obişnuite privitoare la fumat: „A exclude dăunează grav imaginii dumneavoastră“. (R. C.) 

● Scris cu litere roşii pe maşina unei firme, un hibrid lingvistic franco-romån cel puţin bizar: La påinérie. (D. S.) 

● Iar am dat lovitura: cercetători americani – nu fitecine – au descoperit în judeţul nostru Alba o specie nouă de dinozaur carnivor. Nu pot îngăima decît versul celebru de pe vremuri: „Da, mai avem“. (R. C.) 

● Prin centrul Bucureştiului au apărut nişte fetişcane zîmbitoare care abordează bărbaţi pentru a le oferi fluturaşi cu reclame la centre de masaj (de toate felurile). Cînd una dintre ele mi-a strecurat aşa ceva în mînă, recunosc că m-am cam fîstîcit. M-am întrebat, desigur, care or fi criteriile lor de alegere. Apoi am văzut că următorul ales după mine a fost un domn în vîrstă, care îşi avea şi nevasta alături. În primul moment, m-am gîndit că fetele astea n-au nici o noţiune de marketing. Pe urmă am realizat că poate ştiu ele mai bine decît mine. (A. M.) 

● Pentru ipohondri şi nu numai. S-a terminat vara şi, odată cu ea, a dispărut din reclamele la laxative şi antidiareice enervanta şi de rău augur premoniţie: „Ca să nu-ţi lipsească din vacanţă“. Aşadar, am revenit la normal, sîntem liberi să ne îmbolnăvim oricînd şi oriunde. (A. M. S.) 

● Obrazul de criză cu revelion rezervat din timp se ţine. Nici nu s-au uscat bine costumele de baie, că lumea a început să se gîndească deja la petrecerea de sfîrşit de an. Deunăzi, într-un magazin, un bărbat vorbea apăsat la telefon. Nici prin gînd nu-i trecea să nu-şi rezerve din timp ceva pentru revelion. O fi ştiind el, bietul om, mai bine.  (A. M. S.)