Dincolo de "The Human Body"

Publicat în Dilema Veche nr. 487 din 13-19 iunie 2013
Branduirea optimismului jpeg

Despre expoziţia „The Human Body“ s-a tot vorbit. Ce m-a apucat, atunci, să redeschid acest subiect taman acum, la spartul tîrgului? Motivul îl constituie exemplara dezbatere & site („Des-coperind corpul uman: expunerea corpului în spaţiul public“), organizate de Alexandra Ion şi Valentin Toma, ambii de la Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer“. Şi faptul că – aşa cum sugera Călin Cotoi – unul dintre participanţii la această discuţie, expoziţia este bună de gîndit, nu doar de privit, constituind, astfel, un excelent pretext pentru o utilă şi reală dezbatere de societate.

Pasiunile nu au ocolit nici această discuţie explicit academică, începînd, previzibil, cu acuzaţia de imoralitate datorată prezumtivei origini a corpurilor plastinate. Povestea a început în 2004, cînd Gunther von Hagens, părintele plastinaţiei, a fost acuzat de către Der Spiegel că trupurile expuse ar fi cele ale unor deţinuţi chinezi, victime ale regimului. Von Hagens a dat revista în judecată, a cerut probe pentru afirmaţiile făcute, nu a obţinut, aşa că a cîştigat procesul. Scenariul s-a repetat cu variaţiuni şi în alte ţări, dar nimeni, nicăieri, nu a putut confirma legal această bănuială: dosar închis. Pînă la proba contrară, eu unul suspend judecata...

Majoritatea discuţiilor s-au grupat însă în jurul mizei educativ-ştiinţifice. Specialiştii au vorbit despre „capodopere anatomice“, părinţii din sală au recunoscut interesul copiilor: consens. Ceea ce nu s-a discutat este o observaţie a lui Tony Walter vorbind despre aceeaşi expoziţie, dar în Anglia: detaşarea pe care medicul începător trebuie să o obţină prin exerciţiul disecţiei a început să fie considerată uşor excesivă de către corpul medical, care pledează acum pentru o predare a anatomiei mai „centrată pe pacient“. Nu cumva expoziţia de faţă extinde această „detaşare“ asupra profanilor, exact în momentul în care ea devine problematică pentru medici?

Complementar, s-a pus problema impactului emoţional asupra copiilor. În acest sens, Realitatea.net titra, cu litere mari: „Psihologi: Expoziţia «The Human Body» nu e adecvată oricărei vîrste.“ Un avertisment de genul „interzis minorilor“ ar fi, deci, necesar. De fapt, psiholoaga spunea cu totul altceva: „Prin cultura mult prea tradiţionalistă, inducem teama pentru moarte, pentru boli. Nu este în regulă, pentru că devenim anxioşi şi apoi depresivi la astfel de stimuli. E un fel de duplicitate la noi: nu ducem copiii la înmormîntare să vadă mortul, dar ducem mortul pînă la groapă, descoperit, să-l vadă lumea.“ Nimic de adăugat...

Apoi, suspiciunea de „ateism“, de „expoziţie fără nici un Dumnezeu“. Alexandru Dincovici a prezentat, însă, cîteva dintre impresiile publicului: „Încă o dovadă a perfecţiunii divine!“ sau „Există Dumnezeu! M-am convins încă o dată privind aceste minunate exponate!“ Păi?...

Problema nu se opreşte însă aici, căci, în cheie religioasă sau laică, se naşte suspiciunea referitoare la respectul datorat morţilor. Problemă încîlcită: dezgropatul moroilor, de pildă, poate să pară o totală lipsă de respect faţă de morţi, cînd, de fapt, el exprimă exact contrariul, doar că într-un mod nu tocmai „ortodox“. Pe de altă parte, expoziţia, ca orice expunere publică, este şi un spectacol, însuşi von Hagens folosind în acest sens termenul de edutainment. Este însă acest lucru decent? Lucia Ofrim a făcut o scurtă incursiune în istoria – altminteri foarte lungă – acestui gen de expuneri publice, de la mumiile egiptene sau moaşte, la muzeele de curiozităţi sau cele anatomice. Deci, dintr-un punct de vedere, nimic nou. Există apoi, uneori, şi o doză de ipocrizie politically correct, ca în cazul acoperirii mumiilor din British Museum, de pildă: să le expunem, dar să nu le vedem, căci e „imoral“. Mde...

Da, dar în acest caz, expunerea publică a resturilor umane se face în scop „comercial“, au decis nişte judecători din Franţa, interzicînd expoziţia; iar această corelaţie a apărut adesea şi în România. Desigur că există şi o dimensiune comercială, dar este greu de susţinut că reprezintă ţelul şi rostul „real“ (şi ascuns) al expoziţiei. Există, pe de altă parte, şi alte forme de „comerţ“ în jurul morţilor: facultăţile de medicină cumpără cadavre, bocitoarele de la sate sînt plătite pentru a plînge mortul. E adevărat, însă, că în aceste cazuri lipseşte partea de spectacol, or exact această asociere posibilă dintre cadavre umane şi showbiz este cea care deranjează.

Nu în ultimul rînd, pentru mulţi, corpurile plastinate sînt „frumoase“. „Expoziţia ar fi putut să fie găzduită la fel de bine la MNAC“ – a provocat acelaşi Călin Cotoi audienţa. Şi avea perfectă dreptate. Ajungem, astfel, la ceea ce mie, personal, mi se pare esenţial, şi anume estetismul postmodern al expoziţiei. Pus în context, el este doar o ducere la limită (provizorie) a unui relativ recent cult al corpului, în care acesta ia locul sufletului ca obiect şi cale a mîntuirii. „Scopul expoziţiei“ – declară şi organizatorii – „este de a insufla oamenilor dorinţa de a-şi respecta şi îngriji mai mult cea mai importantă posesie a lor – propriul corp“ (sublinierea mea). Iar plastinaţia poate asigura, apoi, acestui corp eternitatea rezervată altădată sufletului…

Acest cult al corpului viu are drept revers ocultarea şi eufemizarea morţii – „punerea ei sub preş“, cum spunea Lucia Ofrim. Rezultă o fascinaţie a morţii (Philippe Ariès), generînd o curiozitate iconoclastă faţă de „materializările morţii“, de la animalele taxidermizate ale artei contemporane (vezi Annette Messager & co.), la oamenii plastinaţi ai acestei expoziţii. Toate sînt păstrate însă la o distanţă confortabilă emoţional, prin estetizarea funerarului. Viaţa şi moartea îşi pierd, astfel, din greutatea lor ontologică „tradiţională“, pentru a deveni obiecte ale unui hedonism ludic.

De-abia aici intervine adevărata distanţare de religie, mai exact, faţă de „vechea“ cultură europeană infuzată de creştinism. Şi tot de aici ar trebui să înceapă dezbaterea de societate în jurul pretextului oferit de expoziţie.

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică, Polirom, 2013.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Povestea care sparge tiparele în Japonia tradiționalistă. Cum a devenit o însoțitoare de bord prima femeie la conducerea Japan Airlines
Numirea în ianuarie a lui Mitsuko Tottori la conducerea Japan Airlines (JAL) a provocat un adevărat șoc în lumea afacerilor din această țară. Nu numai că Tottori era prima femeie aflată la conducerea companiei aeriene, dar își începuse cariera ca membru al echipajului de cabină.
image
„Era doar o chestiune de timp”: Eminem îl ucide pe alter ego-ul Slim Shady în noul album VIDEO
Unul dintre marile alter ego-uri din pop ar putea avea un sfârșit macabru, Eminem anunțând primul său album de după cel din 2020, intitulat „The Death of Slim Shady (Coup de Grâce)”, relatează The Guardian.
image
Dispariția misterioasă a fiicei de 16 ani a unor magnați americani ai tehnologiei. Când a fost văzută ultima dată VIDEO
Mint Butterfield, fiica unor cunoscuți antreprenori din lumea tehnologiei, a dispărut în weekend. Tânăra de 16 ani a fost zărită pentru ultima dată duminică seara, în Bolinas, California, la nord de San Francisco.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.