„Apocalipsa“ blîndă de lîngă noi

Publicat în Dilema Veche nr. 837 din 5 - 11 martie 2020
Ultimele zile din viața pisicii jpeg

În urmă cu cîteva zile, printre știrile și postările „apocaliptice“ despre coronavirus, Facebook îmi amintește că exact acum un an eram pentru prima oară în Italia, în Sicilia. Revăd fotografiile una după alta: portocalii și leandrii, străduțele din Ortigia aproape pustii pentru că sezonul turistic nu începuse încă, cu prăvălii și ghivece cu flori, culorile incredibile ale mării la Taormina, locul de panaromă din piața Domului, cu vulcanul fumegînd pe fundal, la apus, mica plajă unde ne-am întins pe pietrele negre și călduțe ca niște șopîrle, la soare, erau 20 de grade, băuserăm o bere în fața unuia dintre puținele magazine deschise din Giardini Naxos, ne servise o fată, Julia, cam plictisită și care cred că avea probleme în amor, căci tot chatuia pe Mess cu un băiat (am tras cu ochiul, ca de obicei), indiferentă la toate minunățiile din jur, la mare, la vremea perfectă, iar pe noi ne cuprinsese o amețeală plăcută, de vară, și chiar cînd să ne luăm a doua bere, a trîntit obloanele magazinului, s-a urcat pe un motoscuter și dusă a fost sus, pe -deal. Amețeala ne-a trecut repede în stația de autobuz care trebuia să vină din juma’ în juma’ de oră și nu venea cu orele… însă e atît de multă tihnă și lene în Italia, mai ales în sud, încît nu-ți vine să mai pleci nicăieri. Așadar, mă uitam la poze, una după alta, și nu reușeau să-mi transmită decît o infimă parte din starea de bine de atunci, călătoria mea din urmă cu un an parcă se petrecuse într-o altă viață, lumea aceea paradiziacă (Latomia del Paradiso chiar există în parcul arheologic din Siracusa) mi se părea atît de îndepărtată. Americanii pleacă în vacanțe ca să-și „creeze“ amintiri, asiaticii fac poze în neștire ca să imortalizeze momentul/momentele pentru posteritate (a cui?), oamenii în general consideră călătoriile ca niște „investiții“ pe termen lung – am fost acolo, am văzut aia și aia, m-am întors, am păstrat în memorie. Însă memoria păstrează lucrurile selectiv și brambura, probabil că amintirile nu sînt altceva decît o distorsionare personală a spațiului și a timpului.

Lumea mea „reală“ de acum arată cu totul altfel – pereții apartamentului pe care îi știu în detaliu, obiectele mele pe care le mut dintr-o parte în alta fără rost, știrile îngrijorătoare pe care le aflu pe Internet. Granițele se închid de la sine fără să le închidă nimeni, nu mai știi ce să crezi – e psihoză? e isterie? e ceva cu adevărat serios în toată povestea asta? –, la început s-a întîmplat în China, dar China e departe, e o altă planetă, însă acum se întîmplă peste deal, lîngă tine, în Italia, vine peste tine, virusul e, de fapt, „real“? Citești tot ce se poate citi, ignori fake news și miștourile românești via Facebook, intri pe site-uri serioase, Euronews, The Guardian, ăștia n-ar panica populația, OMS ridică gradul de risc la nivel global la very high, în Franța cazurile se dublează, românul nostru, așa-zisul pacient numărul 1, e „tratat“ cu ciorbă la „Matei Balș“, minimalismul din filmul românesc e în toate, în cele ce sînt, în cele ce mîine vor rîde la soare, pacientul 1 e sănătos, dar apar pacienții 2 și 3, o ghidă din Japonia infectată scapă cu bine, dar după ceva timp, în mod ciudat, se pomenește că e infectată a doua oară, apare un caz stingher în California, o femeie care nu a călătorit nicăieri și n‑a intrat în contact cu nici un italian sau chinez, apar cazuri în Nigeria, se zicea că virusul moare la 30 de grade, se pare că supraviețuiște pînă la 56, guvernul din Israel avertizează cetățenii să nu călătorească nicăieri în afara țării decît în cazuri de forță majoră, primul cîine depistat pozitiv cu coronavirus, copiii nu se îmbolnăvesc – oare de ce? –, virusul e depistat în fecale, unii se întreabă dacă se poate transmite prin bășini – cum se transmite, de fapt?, nimeni nu știe –, se estimează că în curînd fiecare țară își va avea cazurile ei, că dacă va fi pandemie, în cel mai bun caz vor muri 68 de milioane de oameni.

Mă trezesc dimineața, e soare afară și totul mi se pare neverosimil. Parcă trăim într-un scenariu de film „de catastrofă“, orice s-ar întîmpla cu siguranță nu vom uita prea curînd acest fatidic început de an 2020. Și pozele mele din Italia de anul trecut mi se par neverosimile. Nimeni nu mai merge în Italia, avioanele spre Milano sînt goale. E dezastru la Roma, orașul care mie nu mi-a plăcut tocmai pentru că e invadat de turiști – s-au anulat 90% din vacanțele din luna martie, deși în provincia Lazio nu s-a înregistrat nici un caz, primăria e disperată, oamenii ăștia chiar trăiau din turism, job-urile le sînt amenințate, toate micile trattorii, pizzerii, gelaterii vor fi pentru multă vreme pustii. Carnavalul de la Veneția s-a încheiat mai repede, s-au anulat evenimente importante și tîrguri în Germania și Elveția. Mă uit pe net la fotografii din Veneția și Milano, la piețele în care se scurgeau puhoaie de turiști. Sînt goale. Mă încearcă sentimente diferite. La început, mi se pare trist, dezolant, apoi mă cuprinde un soi de entuziasm al posibilului „turist“ care ar vizita lumea după sfîrșitul ei – ce mișto trebuie să fie! Toate acele spații magnifice doar pentru tine, să vezi Fontana di Trevi fără o sută de asiatici în jurul tău care fac poze încontinuu, fără carabinieri care te fluieră cînd te apropii prea tare de apă, cît de magic ar fi să te trezești în fața fîntînii de unul singur, totul în rest să fie adormit, liniștit, să se scufunde în neant, plantele să năpădească ghizdul alb și statuile, apa să devină verzuie și populată cu pești curioși iviți de niciunde. Apoi mă gîndesc că poate tot răul e spre bine – că poate toate aceste locuri merită un refresh sau măcar o pauză, orașele merită să fie redate locuitorilor lor pentru puțină vreme, chiar dacă într-o perioadă de criză, merită să-și regăsească vitalitatea și identitatea dincolo de check-in și check-out, dincolo de selfie-urile fetelor din Japonia, de bețiile nocturne ale britanicilor, de alba-neagră sau „Uite ce noroc, am găsit un inel de aur pe jos!“ ale unei categorii de cetățeni români. Și nouă poate ne e mai bine să fim acasă pentru o vreme, între cei patru pereți (cel dinspre sud prinde mucegai în fiecare iarnă), avînd grijă de vreo pisică bucuroasă de orice escapadă pe pervaz, cum te bucuri tu de o vacanță la Roma, mutîndu-ne obiectele personale de colo-colo, așteptînd să vină primăvara și pe strada noastră, cu mugurii ei banali, cu păsările ei inspide, vrăbii ciripind la ore mici, pescăruși țipînd, deși sîntem departe de mare, berze în Parcul Circului.

Totuși, nu pot să ignor „amintirile“ de pe Facebook, Sicilia mea de acum un an. Îmi amintesc cu drag de Gianni, patronul pensiunii din Ortigia, un italian-evreu de vreo 50 de ani, volubil, zîmbitor, cuceritor, ne aducea micul dejun cu mîna lui, își bea cafeaua pe banca din fața pensiunii, împreună cu alți mici proprietari de hoteluri și restaurante din jur, oameni obișnuiți, nu granguri, nu șmecheri, ca la noi, mai montau împreună niște jaluzele, mai rezolvau o problemă cu municipalitatea, mai dădeau cu mătura, cînd s‑a stricat vremea și a venit o furtună cu un vînt cum n-am văzut în viața mea, te țineai de stîlpi pe stradă ca să nu te ia pe sus, ne-a zis că nu-i nici o problemă, că peste două zile vom avea din nou parte de soare și așa a și fost. Mă gîndesc la toți acei oameni care trăiesc din turism și o fac cu prietenie, amabilitate, onestitate pentru că așa au fost educați, asta e viața lor și ea se poate nărui peste noapte, se poate transforma într-un colaps. Mă gîndesc la faptul că e aiurea să-ți fie frică să mai călătorești, nu pentru că te-ar pîndi de la colț Securitatea, nu pentru că n‑ai avea voie, ci doar din cauza faptului că ai intrat fără voia ta într-un scenariu de film „de catastrofă“. De altfel, iubesc această lume modernă mereu în mișcare, azi în Hong Kong, mîine în Rio de Janeiro, nu mi-aș putea imagina-o altfel. Peste cinci zile, am un bilet de avion cumpărat din decembrie, am visat toată iarna la lumea aceea aproape perfectă din sud, la mare, leandri și portocali. Probabil că nu o să mai plec, voi aștepta vremuri mai bune.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.