Viktor Erdgolan – sau calea românească spre iliberalism
Să nu ne mai învîrtim în jurul cozii: nu mai este vorba nici doar de „legile Justiției“, nici de trecerea taxelor de la angajator la angajat, nu mai este vorba nici măcar de îmbătrînita în rele corupție; România își face și ea intrarea în epoca iliberalismului! Curajos, pe ușa din spate… A intrat „românește“, ca să spun așa, adică s-a furișat „noaptea ca hoții“ și ziua ca băieții de cartier, a semnalizat Constituție, Europa și vot democratic și a luat-o spre autocrație, a început prin a invoca poporul pentru a putea apoi să-l controleze mai bine. Cuțitului i-a preferat otrava, care s-a insinuat treptat, de-abia văzută, pînă cînd, acum, începem să-i simțim efectele. Vorba unui prieten: Există un singur motiv pentru care îl admir pe Viktor Orbán: a avut curajul să spună exact ceea ce face: democrația a eșuat, este timpul să luăm în mîinile noastre calea iliberalismului. Viktor Erdgolan al nostru, o combinație veleitară de Orbán și Erdogan, nu a avut nici măcar acest curaj. Față de el, mineriadele lui Iliescu sau manevrele lui Năstase aproape că pălesc, nu pentru că ar fi devenit, brusc, inocente, ci pentru că barem au fost mai transparente și asumate „bărbătește“. Acum, Piața Victoriei nu mai este evacuată ca Piața Universității, ci sînt scoși caii la înaintare, ca mijloc de intimidare (sau se face un frumos tîrg de iarnă, pe post de circ și pîine). Cu un zîmbet cinic, nu mai sîntem considerați nici măcar „dușmani ai poporului“ cu care autoritatea statului trebuie să se lupte coerent și consistent, ci sîntem luați pur și simplu de fraieri. Sîntem cîinii care latră în timp ce ursul trece imperturbabil.
A intrat „românește“ și pentru că a mers pe calea lucrului prost făcut. Îmi repet aici convingerea că prostia doare mai mult decît hoția; la limită, și hoția este o „meserie“, trebuie să te pricepi ca să-ți iasă. Prostia, în schimb, nu cere nici o competență – și se potrivește astfel mai bine unei guvernări care chiar nu are nici o competență, care a fost alcătuită sub strigătul de luptă: Incompetenți din toată țara, uniți-vă! Uniți-vă, căci a venit, în sfîrșit, vremea noastră, a celor care am rămas tot timpul de partea cealaltă a ușilor închise, a celor care am cărat o viață întreagă serviete, sperînd și ratînd la mustață promovarea, a vedetelor fără public și a olimpicilor fără competiție! Și s-au unit, căci sprijinindu-se unul pe altul, fiecare dintre guvernanții noștri actuali poate fi cineva; singuri, de capul lor, sînt niște nimeni. Nu se vor trăda deci între ei, paralizați de frica de a fi iarăși scoși din joc. Să te ferească Dumnezeu de solidaritatea piticilor!
Golăneala aceasta iliberalistă are un avantaj: nu știe, nu poate, ezită să tranșeze problema, ceea ce ne acordă tuturor încă o perioadă de respiro, de posibile inițiative. Dar are și un dezavantaj suplimentar: imprevizibilitatea. Orbán este de acum previzibil, astfel încît, în schiloditul spațiu de joc rămas, barem știi la ce să te aștepți. La noi, încă nu poți să știi ce se va întîmpla mîine, știi doar la ce poți să te aștepți pentru poimîine. Pentru planurile de viață ale fiecăruia, dar și pentru mediul de afaceri, acest lucru este însă mai rău decît răul. Dar gata, s-a terminat cu joaca! Mișcările următoare încep să devină previzibile. #Rezist? Da, știm, ești identificat, ești listat și ne vom ocupa de tine. Mai întîi, îți vom lua vocea: îți bruiem sau închidem contul de Facebook și îți limităm și controlăm spațiul de expresie. Dar acesta este doar începutul: cer negru deasupra României – cum ne-a avertizat deja maestrul Șora.
Am un venerabil prieten, o persoană care a făcut pentru România mai mult decît tot neamul cel adormit al actualei guvernări, care m-a luat deoparte zilele trecute ca să mă avertizeze, amical, că pot să mă desolidarizez public de el, căci are impresia că un grup de „români patrioți“ îi pregătesc o „debarcare“ exemplară: Nu aș vrea să ai de suferit din cauza mea… – mi-a spus el, cu o voce surîzător tristă. Cine urmează?
Între timp, tot mai mulți „români patrioți“ sînt antrenați pe un model deja cunoscut în culisele Internetului. Un exemplu recent, aparent minor, îl reprezintă scandalul de la ICR Londra, legat de o imagine publicitară cu o „negresă“ pur-tînd o ie românească. Reacția patrioților români? Iat-o: IA ROMÂNEASCĂ TREBUIE PURTATĂ NUMAI ȘI NUMAI DE ROMÂNCE CU SÂNGE ROMÂNESC!!! / Ticalosilor, luati-va labele dupa poporyl roman / Ciori? Suntem satuli de ciori. Luati-le si traiti vou cu ele, sa va umple de jeg. Mama voastra de tradatori… aveti napalm? / o sa vina o vreme cand nationalismul si patriotismul o sa renasca in tara asta si voi, lichelelor si tradatorilor de neam si tara o sa fugiti ca sobolanii in flacari… Și, pentru ca lucrurile să fie clare: Niggers, this subhuman creatures, don’t represent Romania! Traiasca Legiunea si Capitanul! De fapt, mesajul expoziției era unul cu adevărat patriotic: ia românească, la blouse roumaine, cucerește lumea, putem să ne mîndrim cu ea!
De aici și pînă la răspunsurile date de Guvern avertismentelor Departamentului de Stat al SUA și celor venite din Europa nu este decît o diferență de nivel: de la suveranitatea iei la suveranitatea Parlamentului. Iar lucrurile sînt corelate: vocea Guvernului este vocea poporului din mesajele de mai sus: noi îi reprezentăm pe cei care ne-au votat! Cum altfel?… Nu toți românii sînt atît de „patrioți“, desigur, dar, bine exploatat, potențialul de frustrare și nesiguranță poate naște oricînd monștri. Și pe asta mizează și Puterea actuală, care ține încă să se înfățișeze ca fiind una „populară“, întemeiată în votul popular – drept care întărîtă „poporul“ împotriva „asupritorilor“: Occidentul, corporațiile, cozile de topor din interior…
Răspunsul nu poate fi deci decît unul singur: revolta populară. Nu doar una „civică“, nu doar revendicări sindicale, nu doar greața sau enervarea unora sau altora. Ați reușit, ne ați unit! – se strigă în piață. Dar această „unire“ nu mai poate fi doar una electivă. Îmi pare rău, dar vocea intelectualilor nu a fost și nu va fi niciodată suficientă – și nici empatia individuală a unora sau altora cu această voce nu poate schimba semnificativ datele problemei. Astfel privite lucrurile, deocamdată Puterea este cea care, de fapt, a cîștigat teren: a reușit, ne-a dezbinat. Sîntem prea multe Românii pentru o revoltă populară…
