Viaţa ca o madlenă

Publicat în Dilema Veche nr. 597 din 23-29 iulie 2015
Farmecul discret al Iașilor jpeg

– jubilează un tînăr bine făcut, probabil american, în timp ce mai face un ultim

al unor stalactite din peştera Postojna. Vecinul său de turism, un nordic blond şi zîmbitor, îl aprobă şi se angajează în cîteva replici pe care nu le mai aud. Le răspund în minte, spontan, că

Sună subtil şi profund, dar nu este decît o revoltă aproape organică, al cărei înţeles îmi scapă însă. Mergem cu toţii spre ieşire, dar acest dialog mut mă urmăreşte tot restul zilelor. 

Am şi eu un aparat de fotografiat, destul de bun, pe care îl iau (aproape) totdeauna cu mine cînd plec undeva, dar pe care, de cele mai multe ori, îl uit în bagaje pînă la întoarcere. Nici de data aceasta nu-l scosesem din maşină. Mai mult decît atît, cînd totuşi fac nişte fotografii, am sentimentul unui şcolar conştiincios care îşi face temele; apoi le uit pe undeva în memoria calculatorului sau, printr-un act ratat recurent, dau un

nonşalant. La ce bun o fotografie cînd mi-a plăcut atît de mult ceea ce am văzut… 

Cu cît mă gîndesc mai mult, cu atît îmi dau seama mai bine că întreaga mea „memorie“ este organizată, de fapt, în acest fel. Observasem de mult timp, de pildă, că toate oraşele prin care am trecut se organizează de la sine, în amintirea mea, într-un mod oarecum telescopic: toate într-unul. Este Oraşul meu,

de pretutindeni şi de nicăieri, un peisaj intern, plin cu străzi, pieţe, unghiuri, clădiri şi arome distincte, dar care aproape niciodată nu sînt cele ale localităţii în care mă aflu. Mi s-a întîmplat de multe ori să „recunosc“ un loc şi să-i atrag şi pe ceilalţi pe un traseu de care eram sigur că duce la o biserică sau o terasă „cu peisaj“, unde ne puteam bea cafeaua şi privi în linişte fizionomia inconfundabilă a

Am rătăcit astfel de nenumărate ori, căci amintirea era din alt oraş – sau din multe alte oraşe la un loc. Adesea am descoperit însă, în acest fel, alte locuri ce aveau să intre apoi în palimpsestul meu urban. 

Acelaşi lucru cu oamenii. Cu studenţii mei, de pildă: ani şi ani la rînd, cînd se întîmpla să mă văd cu mai mulţi dintre ei undeva, nu am făcut niciodată prezentările, convins fiind că se cunosc toţi între ei; de-abia recent, după ce mi s-a tot atras atenţia, am început să-mi dau seama că între unii dintre ei sînt diferenţe de decenii. Ca şi în cazul „oraşului“, în amintirea mea ei rămîneau însă „studenţii“. Cei de care mă legasem, care îmi deveniseră prieteni, căci pe ceilalţi îi uitasem şi, chiar dacă ne despărţiserăm doar cu un an în urmă, nu îi recunoşteam şi legam o conversaţie uşor senilă, prefăcîndu-mă că ştiu despre ce vorbesc. Dar nu ştiam şi nu voi şti niciodată… Cu prietenii, puţini, continui şi în prezent o conversaţie de acum douăzeci sau treizeci de ani, fără să realizez trecerea timpului: oamenii, cei de care rămîi ataşat, sînt şi ei

eterni. O colegă de şcoală primară, devenită între timp om politic important, mi-a şi atras atenţia, de curînd, că mă port cu ea ca pe vremea cînd jucam leapşa împreună. Într-adevăr, trebuia să-mi dau seama că ceva se schimbase: se îngrăşase puţin… 

De asemenea, lecturile mele ţin de acea cultură generală despre care se spune că reprezintă ceea ce rămîne după ce ai uitat totul: nu mai ţin minte nimic din tot ce am citit! Dar nu voi uita niciodată starea de înţelepciune din

imaginea potecilor din

a lui Buzzati, acel drum de ţară dintr-o nuvelă a lui Hesse, nu mai ştiu care, atmosfera din

starea de „sfîrşitul jocului“ din Cortázar sau personajele lui Saramago. Singurul text pe care îl ţin minte este o nuvelă scurtă a lui Buzzati, dar aceasta pentru că am folosit-o în repetate rînduri, la cursuri, ca metaforă a cunoaşterii sociale. Într-o discuţie cultă despre literatură fac astfel figură de analfabet; am avut însă o tăcere fascinantă cu un amic care se îndrăgostise şi el, în copilărie, de Julien Gracq. 

Punînd toate aceste lucruri laolaltă, ca reacţie involuntară la sentinţa turistului fotograf de la Postojna, am ajuns să mă întreb dacă e ceva în neregulă cu mine. Nu cred… Ba chiar am ajuns să-mi placă şi mai mult această inapetenţă a mea pentru

şi să mă îndrăgostesc pe măsură de

. Nici o carte de psihologie nu face, din cîte ştiu, această distincţie şi, în mod cert, ea nu corespunde nici unei „localizări“ identificate sau identificabile pe creier de către vreun neuro-psiholog. Şi totuşi, dincolo de cuvintele pe care le-am alege, o astfel de distincţie cred că există. Vedeţi, am impresia că „memoria“ ţine de

în timp ce „amintirea“ aparţine lui

Pe vremea cînd studiam psihologia, reprezentarea care ni se oferea era aceea a unui depozit de vechituri utile, eventual bine ordonat, clasificat, numerotat şi, astfel, „accesabil“: „stocarea informaţiei“ era formula canonică. Desigur, este necesar să stochezi informaţie: se cheamă

. Apariţia calculatorului, cu „memoria“ sa tot mai cuprinzătoare, a însemnat, din acest punct de vedere, o externalizare a depozitului nostru de informaţii, iar „învăţarea“ a devenit tot mai puţin utilă. Acelaşi lucru şi cu fotografia, mai ales intrată şi ea în epoca digitală. Ne depozităm undeva în afara noastră şi păstrăm cheia la o distanţă de un click.

Amintirea este însă altceva. Ea nu se învaţă, ci se trăieşte; nu este a noastră, ci este noi înşine. Tot o informaţie, în ultimă instanţă, dar nu acea informaţie pe care o „posezi“, o ai ca să o foloseşti, ci o informaţie dragă, cu care te identifici, care devine fără a prinde chiar de veste tu însuţi. După cum remarca un prieten psihanalist, cu toţii am făcut experienţa acestei diferenţe în şcoală, cînd, cu excepţia „tocilarilor“, am ajuns să ne „ataşăm“ de o materie, în timp ce altele nu s-au lipit de noi nici în ruptul capului. Şi am ajuns să urmăm acea materie pentru că „am avut un profesor bun“ – şi ne-am identificat, fără să ştim, cu acesta.  Amintirea este, de fapt, o astfel de identificare: prietenul, peisajul, mirosul, ideea de care ne amintim sînt noi înşine. Sînt, împreună, o madlenă a propriei noastre vieţi. 

Turistul fotograf avea dreptate, în felul său: fotografiile

memoria. Dar acea „memorie externă“, ca la calculator, pe care o poţi lua pretutindeni cu tine pentru a o accesa cînd, cît şi cum doreşti.

ca să spun aşa: poţi să-ţi comanzi un eu sau altul, după dorinţele de moment. Amintirea este un meniu unic, pe care îl afli la sfîrşitul vieţii; pe vremuri se chema destin sau soartă. Am cîştigat libertatea de a ne detaşa de soartă, cu o condiţie: să rămînem branşaţi!… 

Fascinaţia diferenţei. Anii de ucenicie ai unui antropolog,

O mare invenție – contractul social jpeg
Constantin Hamangiu, Matei G. Nicolau: Dreptul roman
Ceea ce se păstrează în dreptul pozitiv sînt constantele, ca expresie a dreptului natural.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Război și corupție
În poza mare, contrastul e simplu: Ucraina este victima unei agresiuni oribile din partea Rusiei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Omul fără dileme
Nu vrem să extindem dilema asupra a ceea ce, în jurul nostru, e nedilematic.
Frica lui Putin jpeg
Holocaustul în „trunchiul comun”
Am remarcat pe FB că unii observatori s-au arătat surprinși, alții nedumeriți.
m simina jpg
Cinematografia românească. Secvența Buftea
Se adaugă și o bază hipică cu cai pursînge antrenați pentru filmări, o bază auto cu mașini de epocă și un velier cu pînze și motor. Plus vizita lui Kirk Douglas din 1966 și cea a lui Orson Welles din 1967.
AFumurescu prel jpg
D’ale Americii
Și încă ne mai chinuim s-o dăm afară. Îngăduiți-mi, așadar, să sper în continuare: nu-i dracu’ așa de negru!
Iconofobie jpeg
Doi frați (ciudați)
Moartea rămîne, prin urmare, unicul nostru reper de cunoaştere exactă, dar pînă şi moartea – luată în sine – este, încă de la debutul umanităţii, un mare mister.
„Cu bule“ jpeg
„Ștergabil”
Poate că a acționat pur și simplu analogia cu alte derivate în -abil, poate că s-a stabilit o legătură subterană cu derivatul ștergar.
HCorches prel jpg
Toate referatele școlare se pun de acord asupra unui lucru
O altă problemă o reprezintă cea a meditațiilor date elevilor din propriile clase.
radu naum PNG
Cristiano Ronaldo marchează primul său gol pentru Al-Nassr? E de rîs sau de plîns?
Ronaldo e dincolo de plîns sau rîs. A depăşit planului binelui şi răului. Ronaldo e o categorie în sine care nu poate fi măsurată corect decît de la înălţimea mileniilor.
p 7 Logo ul Grupului Wagner WC jpg
Moarte sau glorie în Rusia
Nu putem decît spera că vor bombarda pozițiile armatei ruse cu arme mai puternice decît bomboanele de ciocolată Mozartkugeln.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Alergători
Destui fug pur și simplu de bătrînețe sau într-o permanentă căutare a vieții fără de moarte.
1031545422 jpg
Reformiști și antireformiști
Prima reforma semnificativă a fost în perioada 1996-2000, atunci cînd companiile de stat înregistrau pierderi și datorii foarte mari, care riscau să blocheze economia.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Nu merge bine”
În fapt, Brexit-ul a fost o lecție și un avertisment.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cîinii și românii
Ascult şi aud, în întuneric, mesajul, totodată imemorial şi eschatologic, al destinului naţional.
Frica lui Putin jpeg
Dumnezeu ca bun de consum
În tot cazul, omul tradițional știa cărui dumnezeu să se închine și cum s-o facă. N-avea de ales decît în ce fel să urmeze tabla valorilor prescrise.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Prizonieri în rang secund?
După ce ne-am enervat și am jurat boicoturi, ne-am potolit repede. N-am boicotat nimic.
m simina jpg
Gara din New York
Dar Grand Central Terminal a avut noroc.
Iconofobie jpeg
Capitale…
În condiţiile unei dinamici culturale fireşti, şi Iaşiul, implică autorul, ar putea avea un destin similar, eliberîndu-se – o dată pentru totdeauna – de complexul „trădării” de la 1859...
„Cu bule“ jpeg
Cuvinte de mimă
Una e să mimezi cuvîntul pinguin, alta e să înlesnești ghicirea unor cuvinte ca destoinic sau adică, de fapt sau păi.
HCorches prel jpg
A construi nu înseamnă neapărat a desființa mai întîi
Se știe cît de puțin stagiu pedagogic se face la orice facultate, pentru a se obține calificarea de profesare în învățămînt.
p 7 Departamentul de Justitie WC jpg
Patrioți doar cu vorba
Cine sînt patrioții și cine sînt tiranii? Efortul de a răspunde la această întrebare va decide dacă America rămîne unită într-un stat de drept sau capitulează în fața violenței devastatoare.
radu naum PNG
Arbitrii români au orbul găinilor?
O veche zicală a meseriei pretinde că un deţinător de fluier trebuie să aibă auzul selectiv (la boscorodelile jucătorilor).
Comunismul se aplică din nou jpeg
Geografia dintotdeauna
Tim Marshall spune că „geografia nu dictează cursul tuturor evenimentelor” și încearcă să nu cadă în capcana unui determinism geografic (care ar putea fi asemănător, nu-i așa, cu determinismul economic marxist).

Adevarul.ro

image
14 ani fără uriașul Marian Cozma: Povestea crimei și ce s-a întâmplat cu ucigașii de etnie rromă
Un handbalist uriaș, la propriu și la figurat, s-a stins, la Veszprém (Ungaria) după un incident șocant.
image
Jurnalist Pro TV reținut pentru 24 de ore. Marius Buga este acuzat că a violat un minor dintr-un centru de plasament
Jurnalistul Marius Buga (42 de ani), corespondentul Pro TV în Dâmbovița și unul dintre cei mai vechi colaboratori ai televiziunii, a fost reținut de procurori într-un dosar ce vizează acte sexuale cu un minor.
image
La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm o locuință ca să nu cadă la primul cutremur
Dr. Ing. Lucian Melinceanu, preşedintele Asociaţiei Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri din România a explicat pentru „Adevărul” la ce trebuie să fim atenți atunci când cumpărăm o locuință.

HIstoria.ro

image
Care este cea mai valoroasă pictură din România?
Muzeul Național Brukenthal prezintă, pe pagina de Facebook, cea mai importantă lucrare a colecției de pictură a instituției sibiene, achiziționată de baronul Samuel von Brukenthal, colecție care a stat la fondarea primului muzeu deschis publicului din România (1817).
image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.