Timpul libertăţii de a nu pierde timpul

Publicat în Dilema Veche nr. 524 din 27 februarie - 5 martie 2014
Farmecul discret al Iașilor jpeg

„În copilărie ne jucam ore întregi pe stradă pînă noaptea tîrziu. Nu aveam «activităţi»; ne jucam cît puteam şi pînă ne strigau în casă de vreo trei ori. Aici, la Montréal, copiii nu prea se joacă pe stradă. Ei au «activităţi»; transportaţi cu maşina în funcţie de orarul părinţilor, au un aer epuizat şi plictisit.

În România stăteam ore întregi la taifas cu colegii, cu prietenii, şi nu aveam impresia că pierd timpul. La Montréal toată lumea se grăbeşte, nimeni nu are timp de pierdut. Timpul este liniar, tăiat în tronsoane ca o linie ferată. Se gestionează bucăţi mici şi mari: agenda zilei, agenda lunii, agenda anului. Cînd ai o întîlnire, precizezi şi cît o să dureze. Adulţii sînt stresaţi că timpul fuge; bătrînii îşi planifică activităţile, dar sînt mai obsedaţi de a părea tineri decît de activităţile lor. Nu prea există «a avea timp» şi cînd vine boala sau moartea, «activităţi» care nu figurează în agendă, evenimentele sînt trăite ca un fel de eşec personal.“

Este un pasaj din Exilul. Viaţa în fragmente, volumul Ginei Stoiciu, apărut de curînd la Polirom. Mă regăsesc în el ca într-un exil interior. De fapt, acesta şi este unul dintre farmecele confesiunilor Ginei Stoiciu, pentru care „exilul“ nu mai este neapărat politizat şi nici pur şi simplu un blestem, un destin frînt, ci o altă perspectivă asupra vieţii. Comparaţiile aici – acolo, acum – atunci sînt, astfel, unele mai degrabă existenţiale, prefaţate permanent de fragmente de înţelepciune de pretutindeni şi din toate timpurile. Micile anecdote biografice sînt puse şi ele, cel mai adesea, într-o astfel de perspectivă. Precum următorul fragment aparent anodin, întrupînd, ca să spun aşa, comentariul general de mai sus:

„De mulţi ani merg la un club de gimnastică, dar nu stau cu foaia de exerciţii în mînă; prefer să mi le fac în ritmul şi în ordinea mea. Mă feresc de cursurile în grup, dar le privesc de la distanţă şi mă distrez. Îi aud pe antrenorii care strigă în ritmul muzicii: «Nu vă opriţi! Continuaţi! Eliberaţi energia! Daţi-vă frîu liber!» Cum să mă simt liberă cînd mi se dictează să fiu liberă?“

„În România nu aveam impresia că pierd timpul“ vs „aici, la Montréal, nu pot să mă simt liberă cînd mi se dictează să fiu liberă“, nu este o comparaţie între aici, în Occident şi acolo, în România, şi nici între capitalism şi comunism, ci o scurtă meditaţie neîncrîncenată despre temporalităţi spirituale, care te invită să gîndeşti, la rîndul tău, mai departe.  

Despre timp în comunism a scris Katherine Verdery un studiu faimos, vizînd etatizarea timpului. Ceea ce am trăit cu toţii în acea perioadă este pus în concept, sistematizat şi explicat cu mijloacele antropologiei. Cu aceleaşi mijloace se poate vorbi – şi argumenta –şi despre privatizarea timpului, căci mai toţi „furăm“ din timpul de producţie (cafeaua prelungită de dimineaţă, „pauzele mici şi dese, cheia marilor succese“, diferitele forme de chiul etc.). Nu era nimic firesc în această „pierdere de vreme“, după cum nu era nimic legitim în acel control etatist al timpului. Dar oamenii puteau să „fure“ timpul fără a avea impresia că „pierd timpul“, tocmai pentru că această obsesie a timpului stahanovist le era străină şi li se impunea cu forţa, din exterior. Acum au ajuns să o interiorizeze, să considere măsurarea strictă a timpului nu numai legitimă, ci şi singura benefică pentru propria persoană. Homo faber faber, ca să spun aşa, a luat cu desăvîrşire locul bătrînului homo contemplativus – care era, după cum ne atrage atenţia Huizinga, şi un homo ludens. Nemaiştiind să contemple şi să se joace (distracţia nu este joc), omul nou al pieţei se plictiseşte – şi atunci se simte vinovat. După ce l-a culpabilizat pentru acest eşec personal, piaţa îi oferă însă imediat şi remediul: dezvoltare personală la Coaching & Sons.  

Procesul a început şi în România. Zilele trecute, de pildă, am prins următorul crîmpei de conversaţie la o masă alăturată: „...tabere de dezvoltare personală, da’ nu ca cele fasciste sau comuniste!...“ Am zîmbit şi am început să trag, discret, cu urechea. Din cîte am putut înţelege, era o pledoarie înfocată pentru „dezvoltarea personală“ şi formele cele mai bune de life/personal/health/ whatever coaching. Comparaţia cu – şi dezicerea de – formele fasciste, respectiv comuniste, de educaţie în masă era în acelaşi timp înduioşătoare şi cutremurătoare: tinerii cu pricina păreau convinşi că este tot o formă de educaţie în masă, dar, de data asta, una perfect legitimă, care este în beneficiul tuturor şi trebuie, deci, promovată de fiecare. Nimeni nu părea să observe că nu poţi să te simţi liber cînd ţi se dictează să fii liber, pentru bunul motiv că nimeni nu suspecta măcar că s-ar putea să existe vreo formă de dictat politic în instituţionalizarea dezvoltării personale.

Evident, fenomenul este mult mai răspîndit. Este regula firească în corporaţii, dar este şi convingerea spontană a unei clase de mijloc tinere,  pentru care „dezvoltarea personală“ este o distincţie socială în cel mai bourdieusian sens cu putinţă. Iar pentru unii, a devenit o adevărată religie.  

Unul dintre aceşti credincioşi, Gabriel Nechita, făcea însă anul trecut, pe blogul său, următoarea confesiune dezvrăjită: „Termenul «dezvoltare personală» este un clişeu şi doar atît. Nu mai înseamnă nimic, pentru că toată lumea îl foloseşte.“ Cum poţi să mai crezi în dezvoltare personală cînd toţi vecinii tăi fac exact acelaşi lucru?  

Ei bine, cei mai mulţi cred. Iar acest fapt constituie una dintre explicaţiile fascinantei superiorităţi a capitalismului tîrziu, care a reuşit, prin libertate, ceea ce comunismul nu a fost capabil să obţină prin constrîngere...

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Povestea maidanezului Leuţu. Despre noua ordine domestică şi criza omului, Editura Cartier, 2013.

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.