Timpul libertăţii de a nu pierde timpul

Publicat în Dilema Veche nr. 524 din 27 februarie - 5 martie 2014
Farmecul discret al Iașilor jpeg

„În copilărie ne jucam ore întregi pe stradă pînă noaptea tîrziu. Nu aveam «activităţi»; ne jucam cît puteam şi pînă ne strigau în casă de vreo trei ori. Aici, la Montréal, copiii nu prea se joacă pe stradă. Ei au «activităţi»; transportaţi cu maşina în funcţie de orarul părinţilor, au un aer epuizat şi plictisit.

În România stăteam ore întregi la taifas cu colegii, cu prietenii, şi nu aveam impresia că pierd timpul. La Montréal toată lumea se grăbeşte, nimeni nu are timp de pierdut. Timpul este liniar, tăiat în tronsoane ca o linie ferată. Se gestionează bucăţi mici şi mari: agenda zilei, agenda lunii, agenda anului. Cînd ai o întîlnire, precizezi şi cît o să dureze. Adulţii sînt stresaţi că timpul fuge; bătrînii îşi planifică activităţile, dar sînt mai obsedaţi de a părea tineri decît de activităţile lor. Nu prea există «a avea timp» şi cînd vine boala sau moartea, «activităţi» care nu figurează în agendă, evenimentele sînt trăite ca un fel de eşec personal.“

Este un pasaj din Exilul. Viaţa în fragmente, volumul Ginei Stoiciu, apărut de curînd la Polirom. Mă regăsesc în el ca într-un exil interior. De fapt, acesta şi este unul dintre farmecele confesiunilor Ginei Stoiciu, pentru care „exilul“ nu mai este neapărat politizat şi nici pur şi simplu un blestem, un destin frînt, ci o altă perspectivă asupra vieţii. Comparaţiile aici – acolo, acum – atunci sînt, astfel, unele mai degrabă existenţiale, prefaţate permanent de fragmente de înţelepciune de pretutindeni şi din toate timpurile. Micile anecdote biografice sînt puse şi ele, cel mai adesea, într-o astfel de perspectivă. Precum următorul fragment aparent anodin, întrupînd, ca să spun aşa, comentariul general de mai sus:

„De mulţi ani merg la un club de gimnastică, dar nu stau cu foaia de exerciţii în mînă; prefer să mi le fac în ritmul şi în ordinea mea. Mă feresc de cursurile în grup, dar le privesc de la distanţă şi mă distrez. Îi aud pe antrenorii care strigă în ritmul muzicii: «Nu vă opriţi! Continuaţi! Eliberaţi energia! Daţi-vă frîu liber!» Cum să mă simt liberă cînd mi se dictează să fiu liberă?“

„În România nu aveam impresia că pierd timpul“ vs „aici, la Montréal, nu pot să mă simt liberă cînd mi se dictează să fiu liberă“, nu este o comparaţie între aici, în Occident şi acolo, în România, şi nici între capitalism şi comunism, ci o scurtă meditaţie neîncrîncenată despre temporalităţi spirituale, care te invită să gîndeşti, la rîndul tău, mai departe.  

Despre timp în comunism a scris Katherine Verdery un studiu faimos, vizînd etatizarea timpului. Ceea ce am trăit cu toţii în acea perioadă este pus în concept, sistematizat şi explicat cu mijloacele antropologiei. Cu aceleaşi mijloace se poate vorbi – şi argumenta –şi despre privatizarea timpului, căci mai toţi „furăm“ din timpul de producţie (cafeaua prelungită de dimineaţă, „pauzele mici şi dese, cheia marilor succese“, diferitele forme de chiul etc.). Nu era nimic firesc în această „pierdere de vreme“, după cum nu era nimic legitim în acel control etatist al timpului. Dar oamenii puteau să „fure“ timpul fără a avea impresia că „pierd timpul“, tocmai pentru că această obsesie a timpului stahanovist le era străină şi li se impunea cu forţa, din exterior. Acum au ajuns să o interiorizeze, să considere măsurarea strictă a timpului nu numai legitimă, ci şi singura benefică pentru propria persoană. Homo faber faber, ca să spun aşa, a luat cu desăvîrşire locul bătrînului homo contemplativus – care era, după cum ne atrage atenţia Huizinga, şi un homo ludens. Nemaiştiind să contemple şi să se joace (distracţia nu este joc), omul nou al pieţei se plictiseşte – şi atunci se simte vinovat. După ce l-a culpabilizat pentru acest eşec personal, piaţa îi oferă însă imediat şi remediul: dezvoltare personală la Coaching & Sons.  

Procesul a început şi în România. Zilele trecute, de pildă, am prins următorul crîmpei de conversaţie la o masă alăturată: „...tabere de dezvoltare personală, da’ nu ca cele fasciste sau comuniste!...“ Am zîmbit şi am început să trag, discret, cu urechea. Din cîte am putut înţelege, era o pledoarie înfocată pentru „dezvoltarea personală“ şi formele cele mai bune de life/personal/health/ whatever coaching. Comparaţia cu – şi dezicerea de – formele fasciste, respectiv comuniste, de educaţie în masă era în acelaşi timp înduioşătoare şi cutremurătoare: tinerii cu pricina păreau convinşi că este tot o formă de educaţie în masă, dar, de data asta, una perfect legitimă, care este în beneficiul tuturor şi trebuie, deci, promovată de fiecare. Nimeni nu părea să observe că nu poţi să te simţi liber cînd ţi se dictează să fii liber, pentru bunul motiv că nimeni nu suspecta măcar că s-ar putea să existe vreo formă de dictat politic în instituţionalizarea dezvoltării personale.

Evident, fenomenul este mult mai răspîndit. Este regula firească în corporaţii, dar este şi convingerea spontană a unei clase de mijloc tinere,  pentru care „dezvoltarea personală“ este o distincţie socială în cel mai bourdieusian sens cu putinţă. Iar pentru unii, a devenit o adevărată religie.  

Unul dintre aceşti credincioşi, Gabriel Nechita, făcea însă anul trecut, pe blogul său, următoarea confesiune dezvrăjită: „Termenul «dezvoltare personală» este un clişeu şi doar atît. Nu mai înseamnă nimic, pentru că toată lumea îl foloseşte.“ Cum poţi să mai crezi în dezvoltare personală cînd toţi vecinii tăi fac exact acelaşi lucru?  

Ei bine, cei mai mulţi cred. Iar acest fapt constituie una dintre explicaţiile fascinantei superiorităţi a capitalismului tîrziu, care a reuşit, prin libertate, ceea ce comunismul nu a fost capabil să obţină prin constrîngere...

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Povestea maidanezului Leuţu. Despre noua ordine domestică şi criza omului, Editura Cartier, 2013.

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
Iphone-ul care l-a băgat la închisoare pe Cherecheș. „Ți-ai vândut sufletul diavolului... Eu sunt ăla”
Una dintre probele principale ale acuzării în cazul lui Cătălin Cherecheș a fost seria de 47 de înregistrări audio realizate cu un Iphone S 5. Instanțele au analizat expertize și contra-expertize pentru a răspunde acuzațiilor primarului conform cărora înregistrările au fost trunchiate.
image
Dezvăluiri tulburătoare în cazul doctoriței de 31 de ani ucise în Franța. Cine este principalul suspect și ce spune logodnicul ei
Apar noi detalii în cazul Doinei Jurcă, tânăra doctoriță de 31 de ani din Galați, care a fost găsită înjunghiată într-un apartament din Franța. Logodnicul Doinei spune că principalul suspect este un francez, care ar fi fost reținut
image
Scenă de coșmar la Suceava. Un om de afaceri și-a ucis mama și apoi a început să strige cu o cruce în mână
O femeie în vârstă de 78 de ani, din comuna Dumbrăveni, județul Suceava, a fost găsită moartă, cu numeroase urme de agresiune pe corp, în locuința fiului ei. Anchetatorii au descoperit o scenă de groază la fața locului

HIstoria.ro

image
Cine este și de unde vine Moş Nicolae?
În noaptea de 5 spre 6 decembrie tradiţia spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care sunt cuminţi, lăsându-le în cizmuliţe dulcuri şi alte daruri. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată iar copiii care au fost cuminţi vor găsi în ghetuţe diverse cadouri.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.