Taxi versus Catedrală. Un post-scriptum

Publicat în Dilema Veche nr. 635 din 21-27 aprilie 2016
Bacalaureatul părinţilor jpeg

Am „postat“ și eu (ceea ce mi se în­tîmplă extrem de rar), zilele tre­cute, un text pe ­Contributors.ro despre recentul „scandal“ provocat de cîntecul trupei Taxi. Am făcut-o pentru că, recunosc, mi-a trezit premoniții sumbre. Nu „scandalul“ în sine (era previzibil!), ci recurența și recrudescența acestui tip de polarizare-socială-din-orice, de la polarizările politice la cele legate de cîinii fără stăpîn – după cum amintea un excelent comentariu. Am caracterizat această stare de spirit, pe scurt, prin „intoleranță“. Aș fi putut să vorbesc, mai înverșunat, despre agresivitate sau ură, sau, mai blînd, despre nerăbdare endemică de a-l asculta pe celălalt. Unii au înțeles că, pentru mine, intoleranța este doar a unora – și m-au acuzat de părtinire. Nu, cînd este vorba despre o întreagă societate care devine intolerantă, această intoleranță este, prin definiție, mutuală, reciprocă: cele două tabere care se configurează în jurul oricărui subiect sînt egale în intoleranță sau agresivitate, în ură sau în lipsa de răbdare în a asculta partea cealaltă – alegeți dumneavoastră formularea care vă place mai mult. Pe scurt, avansam ideea că, de fapt, este vorba despre o stare socială conflictuală, care precedă și depășește actualul „scandal“. Și care, într-un fel, are nevoie de „scandal“, singura formă de defulare la care mai știe să recurgă. În aceste condiții, libertatea de expresie este măsurată prin libertatea contestării și transformată, uneori, în delict de opinie sau, alteori, în justițiară bună vestire: ești dușmanul poporului sau salvatorul ei, tertium non datur. Toate subiectele, toate discursurile, toate opiniile devin astfel a priori politice: poți să vorbești despre Soare și Lună, vei fi citit ca politruc al Lunii sau al Soarelui – mai spuneam eu în textul cu pricina.

În afara politicii politicienilor, cel mai politizat subiect a început să devină însă religia. Nu (atît) din motive religioase, cît (mai ales) din motive sociale și, în ultimă instanță, identitare: într-o societate cu cele mai înalte cote de neîncredere, de nemulțumire și de frică de viitor, în care milioane de familii nu mai știu dacă sînt acasă aici sau acolo, ajungînd să se întrebe tot mai mult cine sînt și încotro se îndreaptă, nevoia de repere stabile este acută și endemică. Iar credința și familia au fost și rămîn astfel de repere. Religia se vede astfel supraînvestită cu rolul de miracol, de panaceu al fricilor sociale, mult dincolo de menirea sa tradițională.

În cazul României, toată această polarizare socială devine paradoxală, ­căci se desfășoară practic integral între credincioși: cu 96% din populație care și-a declarat credința în Dumnezeu la ultimul recensămînt, sîntem cea mai religioasă societate din Europa și printre primele zece din lume. Cum este posibil atunci ca această masă de co-religionari să se polarizeze religios în jurul oricărei probleme care, de multe ori, nici nu ține de subiecte religioase?

Am citit, de mult, o carte de istorie a creștinismului european, centrată pe perioada cruciadelor și a războaielor religioase. M-a impresionat atunci o formulare, pe care o țin minte pînă în ziua de astăzi: Desigur că sîntem cu toții creștini, dar important este împotriva cui sîntem creștini. Tradusă și adusă la zi, această întrebare ar suna, în cazul nostru, astfel: desigur că sîntem cu toții ortodocși, dar împotriva cui sîntem noi ortodocși? Iar răspunsul ar fi unul derutant: dat fiind că evrei nu prea mai sînt, iar „sirienii“ n-au prea venit, sîntem creștini… împotriva noastră. Desigur, au rămas ateii, dar sînt cam puțini: 0,2% la ultimul recensămînt. Mai sînt apoi „seculariștii“, care sînt trecuți însă tot la atei (pentru majoritatea românilor, laic și ateu încă mai înseamnă același lucru), deși aceștia, de regulă, au o problemă doar cu despărțirea Bisericii de stat. În sfîrșit, mai există o categorie, mult mai largă, care cataloghează masele de credincioși drept „pupători de moaște“, dar o fac, de regulă, tot pentru a se distinge pe ei, „adevărații credincioși“, de aceste „babe habotnice“ care au stricat dreapta credință. Răspunsul la întrebarea de mai sus ar putea fi reformulat astfel: sîntem ortodocși împotriva falșilor ortodocși – și deci împotriva falșilor români. Infernul este Celălalt – spunea Sartre. În cazul nostru, s-ar zice că infernul sîntem noi înșine…

Cine face această departajare intransigentă are și puterea. Și cu cît departajarea este mai intolerantă cu „falșii români“, cu atît mai mare este și capitalul electoral al unei astfel de puteri. Tolerată politic, intoleranța religioasă poate deveni astfel, în timp, o armă electorală de temut. Îmi este frică de această fantomă a intoleranței – recunoșteam eu în încheierea articolului cu pricina.

Și iată că nu au trecut decît cîteva zile și această „fantomă“ a căpătat un nume: Marian Munteanu. Nu pentru că acesta ar însemna vreun pericol în sine, ci pentru că este un simptom al unor alegeri politice și societale difuze, care pot schimba însă în profunzime scena politică a țării. „Marian Munteanu este un candidat de carton la Primăria Capitalei“ – comenta Gabriel Bejan. „Prin aruncarea acestuia în cursă, liberalii vor să piardă alegerile din București cu daune minime de imagine, dar vor să cîștige, pe termen lung, un electorat despre care ei cred că este semnificativ.“ Iar Ioan Stanomir punea, sec, diagnosticul: „etnocrația ca proiect politic“. Un proiect politic girat de cele două (foste) mari partide istorice din România: liberalii (în mod explicit) și țărăniștii (în mod implicit). Un proiect girat așadar istoric…

Mi se va spune – și mi s-a spus – că așa ceva se întîmplă și în alte țări, „mai civilizate“. Așa este, dar tocmai acest lucru este și mai de temut, căci posibilul nostru derapaj „etnocratic“ nu mai poate beneficia astfel de nici un cadru de control.

Mă întorc așadar la teza articolului din Contributors: în primul rând, nu despre un fenomen religios este vorba în tot acest „scandal“ public Taxi versus Catedrală. Și nici măcar BOR (care și-a schimbat înțelept strategia de comunicare) și cu atît mai puțin trupa Taxi nu sînt actorii principali. Atunci, dacă nu despre religie e vorba, despre ce? Despre politică! Și despre o strategie veche de cînd lumea: Divide et impera… Tot ce pot să sper este faptul că, jucînd atît de prost această carte, PNL-ul s-ar putea să fi discreditat, pentru o vreme măcar, proiectul politic al etnocrației și să fi trezit vigilența critică a măcar unei părți dintre români. Vorba aceea: așa să ne ajute Dumnezeu!…

Vintilă Mihăilescu este antropolog, pro­­fe­sor la Școala Națională de Științe Po­litice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Apologia pîrleazului, Editura Polirom, Bu­cu­rești, 2015.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

Adevarul.ro

image
Închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru şoferii care produc accidente mortale. În ce condiţii se aplică pedeapsa maximă
Marea Britanie introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru şoferii care ucid, în cadrul unei ample reforme a justiţiei care a intrat duminică în vigoare, potrivit informaţiilor publicate de BBC.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.