Ţara mea cu şapte clase

Publicat în Dilema Veche nr. 491 din 11-17 iulie 2013
Branduirea optimismului jpeg

Scăderea populaţiei României a luat caimacul discuţiilor publice – şi asta mai ales pe fondul interpretărilor partizane în jurul chestiunii referendumului, şi doar periferic legat de dinamici demografice mai profunde. Era previzibil. E normal şi legitim. Există, însă, multe alte date semnificative şi chiar „spectaculoase“ care pot – sau ar trebui – să ne dea de gîndit despre societatea în care trăim. Să ne oprim doar la cele referitoare la starea de instruire a populaţiei, menţionate în treacăt şi de unele publicaţii.

Care sînt acestea şi ce ne pot spune ele?

Pe scurt, situaţia făcută publică arată aşa: 44,2% dintre români au nivel primar de educaţie (primar, gimnazial sau fără şcoală absolvită), 41,4% nivel secundar (postliceal, liceal, profesional sau tehnic de maiştri) şi 14,4% nivel terţiar (forme de învăţămînt universitar). Să adăugăm la aceasta şi faptul că în 2011, existau, în România, 245.400 de persoane analfabete.

În sine, aceste procente par să sugereze că nu stăm nici aşa, nici altminteri, adică nici prea-prea, nici foarte-foarte. Dacă le privim însă în timp şi spaţiu, adică le plasăm în istorie şi comparativ cu alte ţări europene, cifrele încep să capete relief.

Să începem cu istoria recentă. Nivelul de instruire al populaţiei a crescut spectaculos în ultima vreme: faţă de recensămîntul din 2002, populaţia cu studii superioare s-a dublat (şi este dublă în Bucureşti, faţă de media pe ţară), iar cea cu studii primare a scăzut de la 53,3% la 44,2%; de asemenea, procentul persoanelor analfabete a scăzut de la 2,6% la 1,4%. Atenţie, însă, baza de recenzare o constituie populaţia în vîrstă de 10 ani şi peste; procentele ar arăta altfel dacă ar fi raportate la populaţia activă (între 25 şi 64 de ani). Astfel privite datele, dublarea populaţiei cu studii superioare se păstrează pentru perioada 1992-2011, procentul celor cu studii primare fiind însă în creştere cu aproximativ cinci procente, din 1992 pînă în prezent, în timp ce ponderea populaţiei cu studii medii a scăzut cu aproximativ zece procente, aflîndu-se, în prezent, undeva pe la 60% din totalul populaţiei active. Mai edificatoare este, astfel, structura intergeneraţională a nivelului de instruire. Din acest punct de vedere, procentul celor cu studii superioare în categoria de vîrstă 25-34 de ani este mult peste dublu faţă de cel existent în categoria 55-64 de ani.

Să comparăm, acum, aceste date cu cele din alte ţări europene.

Primul lucru care sare în ochi este contraintuitiv: avem impresia că am „produs“ prea mulţi studenţi, că s-a ajuns la o adevărată „inflaţie“, cînd, de fapt, sîntem la coada clasamentului, în Europa, la ponderea celor cu studii superioare în grupa de vîrstă 25-34 de ani şi pe ultimul loc la această pondere în grupa 55-64 de ani (Eurostat, 2011). Dacă ne limităm doar la categoria 30-34 de ani, concurăm pentru ultimul loc cu Malta, Macedonia şi... Italia (Eurostat, 2011). Altfel spus, şi lăsînd clasamentele deoparte, în ciuda creşterii spectaculoase din ultimii ani, sîntem una dintre cele mai subdezvolate ţări din Europa din punct de vedere al nivelului de instruire.

De unde ni se trage? Păi, în România, aceasta este o situaţie cronică. Postsocialismul se poate mîndri cu creşterea numărului de studenţi, dar aceasta este comparativ mai mică decît în alte ţări postsocialiste. Pe de altă parte, creşterea relativă a celor cu studii primare este alarmantă şi va rămîne astfel în viitorul apropiat. Nici nostalgicii comunismului nu au cu ce să se mîndrească. Regimul a făcut eforturi mari de alfabetizare şi de creştere a nivelului de instruire a „maselor“, dar situaţia populaţiei cu studii superioare a rămas, comparativ, catastrofală: populaţia actuală între 55-64 de ani, educată în timpul comunismului, are cel mai scăzut procent de persoane cu studii superioare din Europa. În sfîrşit, şi nostalgicii interbelicului trebuie să-şi revizuiască admiraţia. În această perioadă, gradul de alfabetizare a ajuns la 57% (51,3% în rural) în 1930, de la 22% în 1899 şi 39,3% în 1912. Dacă vom compara însă aceste procente cu Bulgaria (60,3% în 1926) sau cu Ungaria (84,8% în 1920) şi dacă adăugăm faptul că 85,1% din această „alfabetizare“ se datora, în România, şcolilor primare (şi acestea neterminate, într-o treime din cazuri), imaginea care rezultă nu este deloc una măgulitoare (Manuilă şi Georgescu, 1938).

În curs de dezvoltare, România este, deci, în primul rînd, o societate „în curs de educare“ (spre subeducată...). O explicaţie o constituie ponderea populaţiei rural-agricole, în continuare cea mai ridicată din Europa, unde procentul populaţiei active cu educaţie terţiară este de doar 3,6% (faţă de 22,1% în urban) şi unde rata abandonului timpuriu a crescut la 30,6% (7,2% în urban). În ansamblul său, această populaţie „subeducată“ a constituit, dintotdeauna, electoratul clasei politice şi, mai recent, publicul mass-mediei. Ambele vor să facă rating, deci se vor adresa „subeducat“ unei populaţii – statistic vorbind – subeducate. Majoritatea elitelor intelectuale (în termeni de nivel de instruire) nu se implică în viaţa publică sau, pur şi simplu, pleacă din ţară. Mai ales în ultima vreme, s-a creat, astfel, un cerc vicios care reduce şi mai mult nivelul de educaţie (informală, de data aceasta) a populaţiei: atît politicienii, cît şi mass-media oferă publicului lor ţintă o „subeducaţie“, considerată potrivită unei populaţii majoritar subeducate.

N-aş spune, însă, că avem clasa politică sau mass-media pe care le merităm, dar trebuie să recunoaştem că avem personajele publice la care, cel puţin demografic vorbind, ne putem aştepta. Nu este resemnare şi nici „fatalism“, dar chiar şi cel mai ireductibil optimism trebuie să rămînă lucid...

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică, Polirom, 2013.

Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cultura de Internet (o însemnare – încă îndreptățită, cred – din 2008)
Atîta doar: cînd eşti în faza de învăţare, nu se cade să adopţi, ţanţoş, postura învăţătorului. Mai ai încă de butonat…
Frica lui Putin jpeg
Determinism geografic și decizie morală
Probabil, totuși, că determinismul geografic joacă un anume rol în judecățile noastre politice, sociale, culturale, dar, ca orice determinism, are limite. Iar cînd încercăm să vedem dincolo de ele, nu putem ignora o decizie morală, adică libertatea.
AFumurescu prel jpg
Națiuni (ne)rușinate
Practic, constat tot mai des că există atît oameni, cît și națiuni ce par complet străine conceptului de rușine.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Italian. Responsabil
Italia nu va fi locul în care suveranismul și izolaționismul s-au dus să moară. Însă, cel puțin pentru o vreme, cele două vor lăsa loc unui foarte necesar pragmatism.
O mare invenție – contractul social jpeg
RT France v. Consiliul Uniunii Europene
Apoi, această funcționare eficientă nu a sacrificat nici unul dintre principiile procesului echitabil. RT France a avut acces la Justiție, s-a bucurat de dreptul la apărare și de o analiză independentă și imparțială a motivelor și argumentelor prezentate.
tumblr o4cyqcAhRy1sdzmuoo6 1280 jpg
Mașina de scăldat
Așa că pe la jumătatea secolului al XVIII-lea a fost inventată mașina de scăldat; o gravură păstrată într-o bibliotecă britanică din regiunea Yorkshire, datată cu anul 1736, ar fi prima imagine care surprinde niște oameni înotînd cu ajutorul mașinii de scăldat.
Iconofobie jpeg
O maladie necruțătoare
Egoismul (aproape că îmi vine să-i spun egotism și în română) reprezintă mult mai mult decît ne transmit dicționarele explicative. Constituie o maladie a spiritului, care te alienează sui generis, te îmbolnăvește de „tine însuți”.
„Cu bule“ jpeg
De dulce
Echivalența parțială dintre dulce și bun devine echivalență totală în anumite construcții, de exemplu în sintagma frați dulci(sau buni), adică frați avînd ambii părinți în comun, în opoziție cu frații vitregi.
HCorches prel jpg
O moarte care nu dovedește nimic
Ce legătură au toate astea cu rubrica de educație, cu statutul de prof, viața mea? Exilarea lui Ovidiu și atentatul asupra lui Rushdie sînt pledoarii pentru nevoia de a păstra în școală literatura pe primul loc – și subliniez, pe primul – ca importanță!
Un sport la Răsărit jpeg
David Popovici e om?
Cu cît rezultatele sînt mai mari şi mai departe de imaginaţia noastră apare umbra trişatului. Aşa şi cu David. Nu poate fi adevărat, susţin nu puţini. E ceva în neregulă. De unde a apărut?
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Hai, noi să trăim, că se pare că vom fi ultima generație de oameni înțelepți de pe lumea asta. După noi vin sociopații ăia care nu mai știu să vorbească între ei. Nu știu decît să stea cu ochii în telefon. Mă îngrozește treaba asta, zău.
640px Castle Kruja Albania 2004 07 08 jpg
Tirana și strănutul albanez – despre călătoria mea în Albania (I) –
Dimineața începe doar atunci cînd locuitorii orașului se întîlnesc pe la terase ca să-și bea cafeaua, însoțită mereu de un pahar de apă rece din partea casei, cafeaua nu se bea niciodată acasă.
15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.