Ţara guerilelor necăjite

Publicat în Dilema Veche nr. 546 din 31 iulie - 6 august 2014
Farmecul discret al Iașilor jpeg

– De fapt, ce facem noi aici este mai mult o luptă de guerilă!..., conchide domnul din faţa mea, necăjit, după ce mi-a povestit pe îndelete diferitele lor iniţiative locale, altminteri demne de toată admiraţia.

– Păi, din acest punct de vedere, ţara întreagă este o luptă de guerilă, supralicitez eu.

Supralicitez, desigur, dar ceva adevăr este totuşi în expresia asta, îmi dau eu seama după o vreme. De fapt, dacă stau să mă gîndesc un pic, românii au fost mai tot timpul într-un soi de guerilă cu autorităţile, de „haiduceală“, să zicem (nu haiducie, aia e o treabă mai serioasă...): se ascundeau de turci, de ruşi sau de comunişti, după caz, ieşeau pe uşa din spate cînd veneau oamenii puterii după dări, consimţeau pînă la urmă să dea Cezarului ce-i al Cezarului, numai să-i lase apoi în plata Domnului. Statul a fost mai totdeauna, se pare, o volbură distantă, abstractă, dar ameninţătoare, de care trebuie să te fereşti ca de furtună. Şi românii au învăţat să se ferească... Vorba veche, care ne place atît de mult şi de care ne este atît de silă în acelaşi timp, a se descurca, ar trebui studiată cîndva, şi din perspectivă economică şi fiscală: nu mi se pare (doar) o meteahnă culturală, cine ştie ce trăsătură fixată în „gena Românului“, cum le place unora să spună, ci, mai întîi de toate, un termen-umbrelă pentru o categorie largă de strategii adaptative contextuale, diverse şi flexibile, inconsecvente, dar indispensabile în vremuri de restrişte. Cultura a venit după aceea, legitimînd o practică deja existentă şi necesară: sîntem, iaca, un popor „descurcăreţ“. 

Dar să revenim la guerila actuală.

După războiul de independenţă din 1990 şi entuziasmul confuz care i-a urmat, românilor nu le-a trebuit prea mult timp pentru a realiza că au pierdut, din nou, războiul cu armata regulată a statului. Aceasta a schimbat instituţiile şi regulile jocului după un model care trebuia să fie benefic pentru toată lumea, dar şi-a păstrat partea leului, instituind cleptocraţia binecunoscută. Apoi, după ceva vreme de înrolări, dezertări şi demiteri, a închis ruleta: rien ne va plus! Eşti soldat sau civil...

Civilii – adică noi, „poporul“, cum se spunea pe vremuri – au rămas în afara jocului, un fel de regiment de intendenţă menit să asigure bunul mers al armatei. Puteau să supravieţuiască, puteau chiar să prospere, în anumite limite, dar nu să aibă iniţiative năstruşnice sau să ceară statului să-şi respecte promisiunile: armata statului a devenit una de ocupaţie în propria ţară. Tristeţe printre „civili“, desigur, dar la scara istoriei, nimic nou...

Dincolo de acest limbaj metaforic, se ascunde însă o poveste cît se poate de reală, tristă şi veselă în acelaşi timp.  

Tristă, căci tot mai puţini sînt cei care aşteaptă ceva de la instituţiile statului. Dacă ne rezumăm doar la domeniul culturii, mai apropiat de profilul acestei reviste şi de competenţele mele, nu cred că este cazul să dau prea multe exemple concrete pentru a vă convinge că instituţiile culturale ale statului au fost parţial rechiziţionate pentru interesele „armatei“, parţial demobilizate, de la infrastructură (reducerea dramatică a reţelelor de cinematografe, librării, case de cultură etc.) la sacrificarea patrimoniului de dragul imobiliarului şi, nu în ultimul rînd, la subfinanţarea acută – devenită cronică – a puţinelor instituţii naţionale rămase de reprezentare. În aceste condiţii, „războiul cu statul“ chiar pare a fi pierdut pentru majoritatea oamenilor de cultură.

Veselă, de asemenea, căci, în aceste condiţii în care oamenii creativi şi-au luat speranţa de a-şi mai vedea creativitatea susţinută – sau măcar recunoscută – de instituţiile statului, tot mai mulţi au început să fie creativi pe cont propriu. Adică să formeze mici ONG-uri sau reţele de colegi de breaslă, să facă proiecte europene sau să caute finanţări private punctuale, să se retragă într-un soi de falanstere artistice la ţară sau să populeze spaţii urbane părăsite, uneori chiar să reanime vechi instituţii locale uitate de vreme. Mă gîndeam ca, aici, să vă dau mai multe exemple pentru a vă convinge (dacă este necesar), dar mi-am dat seama că aş umple multe pagini numai cu ceea ce am văzut cu ochii mei în ultimii doi, trei ani. Pe scurt însă, e ţara plină de grupuri de guerilă, inclusiv în zone uitate de Dumnezeu, iar activitatea culturală alternativă este de o efervescenţă uimitoare. Trist din nou, însă, căci sînt guerile de cartier, ca să spun aşa, care reuşesc să-şi ocupe şi să anime un teritoriu semnificativ, dar limitat, fără a comunica între ele şi, deci, fără a putea genera o adevărată „mişcare de guerilă“.  

Metafora aceasta a armatei regulate şi a guerilelor ne poate ajuta însă şi la înţelegerea „intuitivă“ a problemei structurale reale, majore, a societăţii noastre actuale: cu o „armată regulată“ nu poţi lupta (doar) cu guerile izolate. Trebuie fie să-ţi construieşti la rîndul tău o armată (iar aceasta înseamnă revoluţie, ceea ce este exclus, „mămăliga nu explodează“!), fie să schimbi armata. Ceea ce, oricît ar putea părea de surprinzător la prima vedere, este şi legal, şi posibil: se cheamă legea partidelor – mi-a explicat domnul din faţa mea, comandant de guerile locale, dar cu viziuni strategice naţionale. A o schimba ar permite astfel unor eventuali tineri caporali să intre în armată cu bastonul de mareşal în traistă şi fără a mai trece prin centrele de recrutare ale baronilor locali, ar însemna un alt fel de luptă. Cea reală!  

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Povestea maidanezului Leuţu. Despre noua ordine domestică şi criza omului, Editura Cartier, 2013.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Coșmarul prin care a trecut un culturist: a pierdut zeci de kilograme în 35 de zile. „Corpul meu a început să se mănânce singur”
Culturistul canadian Jared Maynard a slăbit enorm în cinci săptămâni și și-a pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unei boli rare și terifiante de care a reușit, într-un final, să scăpe, deși medicii îi dădeau șansele minime de supraviețuire, potrivit The US Sun.
image
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
Fie că este vorba de Coca-Cola sau de suc de portocale, dacă ați cumpărat recent o băutură îmbuteliată, probabil ați observat o schimbare subtilă, dar exasperantă, scrie Daily Mail Online, care relatează ce cred internauții, producătorii și experții în reciclare despre această măsură.
image
Cafeaua Marghilomana, relansată la conacul marelui politician Alexandru Marghiloman. Cum se prepara celebra licoare interbelică VIDEO
Cafeaua Marghilomana, băutura aristocraților de odinioară, a fost relansată. Va putea fi savurată odată cu introducerea în circuitul turistic a clădirilor recent reabilitate de pe domeniul din Buzău care i-a aparținut marelui politician Alexandru Marghiloman.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.