Stînd de vorbă cu mine însumi

– Cine a cîștigat alegerile parlamentare?

– Iohannis și PNL-ul. Dar pentru PSD. Ponta a avut doar intuiția (sau slăbiciunea, deja nu mai contează) să se retragă după tragedia de la Colectiv și, înainte de a cădea, să tragă și PSD-ul în prăpastie. Apoi, președintele Iohannis i-a dat PSD-ului cadou un an sabatic, crezînd că o face pentru „partidul său“. Singurul partid cu „disciplină de partid“, PSD-ul, chiar a știut să profite de acest răgaz pentru a se (re)uni, organiza și cosmetiza. Dînd dovadă de o țîfnă de care doar proștii sînt în stare, PNL-ul nu numai că n-a știut să l folosească, dar l-a consumat doar pentru a se autodiscredita în ritm alert. Mai mult, concentrîndu-se doar pe o campanie negativă (jos comuniștii!, huo hoții! mama, tata și vecinii lor de corupți! etc.) sau, hodoronc-tronc, religios populistă (de la Marian Munteanu la Lista lui Gheorghiu din Coaliția pentru Familie), PNL-ul a permis PSD-ului să ocupe spațiul pozitiv al campaniei și să se prezinte electoratului cu… Programul de Guvernare: noi nu denigrăm, noi lucrăm! Astfel, PNL-ul i-a făcut PSD-ului jumătate din campania electorală. În sfîrșit, mai puțin decît președintele Iohannis, care tace și tace, o mînă de ajutor a dat și Guvernul Cioloș, care face (cît poate…), dar tace, astfel încît spațiul rămas gol al comunicării guvernamentale a putut fi umplut fără nici o dificultate de insinuările bine orchestrate ale PSD-ului (și ale jurnaliștilor disperați de atîta tăcere) despre tehnocrați și alți oameni ai lui Soros, care „ne vînd țara“. Îți place, nu-ți place, PSD-ul e singurul care a venit cu o afirmație, în timp ce toți ceilalți au venit doar cu negații… 

*

– Aceeași Mărie cu altă pălărie?

– Evident, dar ce pălărie! În primul rînd, o pălărie atît de bine trasă pe-o sprînceană, încît aproape că nu i se mai vede chipul posesorului: pălăria fermecată, omul invizibil, anul I, 11 Nivôse al revoluției dragniene… În numărul trecut, Dilema veche a republicat un text al lui Silviu Brucan. Iată ce scria acesta în 1996: „Fiind la putere, PDSR nu se rezumă la promisiuni, ci anunță pentru 1 octombrie simbolice creșteri la salarii, pensii și ajutor social“. Ia eu fac ce fac de mult… Doar că, de data aceasta, domnul Dragnea ne asigură că e „pe bune“. Și, pentru a ne convinge, recurge la o retorică electorală într-adevăr impecabilă, concentrată pe sloganul „creșterea economică să se regăsească în buzunarul românului“ – adică exact rezumatul a ceea ce își doresc cei mai mulți dintre români. Din păcate, PSD-ul este singurul partid care știe în ce țară trăiește… În plus, cu cît adversarii săi se pierdeau mai mult în oferta lor electorală pînă la a nu mai ști nici ei ce vor și ce nu, cu atît Dragnea preciza mai mult și mai în detaliu programul său, cu procente la virgulă și agendă pe ore și minute. Efectul? Da, dom’le, omu’ știe ce face!… Asta e, incredibil, dar adevărat: Liviu Dragnea a reușit, pentru puțini dintre români, dar pentru majoritatea absolută a votanților, „schimbarea la față“ a PSD-ului. Iar această performanță nu poate fi negată sau neglijată nici măcar de cei mai aprigi adversari ai săi. 

*

– Guvernul Dragnea I?

– E un subiect închis, o știe toată lumea. Interesant este că, pentru aceasta, Dragnea și-a pus în guvern nu numai oameni fideli, ci și incompetenți, care speră să-i țină capul cît să nu facă prostii. Liviu Dragnea știe foarte bine că fidelitatea trece, prostia rămîne – și e fidelă tocmai din incompetența de a fi altceva. Sînt însă și cîțiva oameni competenți, căci cineva trebuie să muncească și în guvernul ăsta. Iar unul dintre ei este nimeni altul decît „disciplinatul“ Sorin Grindeanu. Un mic detaliu: ecolalic pînă la învestitură, atunci cînd a vorbit pentru prima dată pe cont propriu, în Parlament, a repetat punct cu punct Programul, dar l-a ambalat în alt slogan: o țară normală. „Normalitatea societății“ și „buzunarul românului“ nu sînt din același registru. Fițe filologice? Mai vorbim… 

*

– Ai votat cu USR-ul. Crezi că ai făcut bine?

– Categoric da! Speram din toamnă că va intra în Parlament, dar știam de cînd s-a înființat că va dezamăgi. Pur și simplu nu are cum altfel! Lupta politică nu este gherila urbană a ONG-urilor cu care sînt obișnuiți USR-iștii, iar disciplina de partid nu este colegialitatea activiștilor. Lucrurile astea se învață. Dar se învață aruncîndu-te în apă și nu luînd lecții de înot de pe margine. Este deci botezul unui nou partid, de sorginte civică, în care se poate investi încredere. Pe viitor… 

*

– Apropo, ți-e teamă de viitor?

– Pentru o vreme, cel puțin, PSD-ul vrea – și are nevoie! – de „pace socială“, iar Opoziția va continua să pună piuneze pe scaun. Revenirea caracatiței „baronilor locali“? Mă îndoiesc. Într-o monarhie neconstituțională ca asta, cînd vorbește regele, baronii tac. Nimic alarmant, pe moment. Mai mult, egoist vorbind, ce e rău în faptul că îmi va crește salariul? Dar, ca țăranul înțelept, voi profita de aceasta pentru a face vara niște economii și ceva conserve pentru iarna cînd va veni nota de plată. 

*

– Cine este „sistemul“ și cine „antisistemul“?

– Sebastian Ghiță!

– Cui îi e frică de PSD?

– Lui Liviu Dragnea… 

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Școala Națională de Științe Politice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Apologia pîrleazului, Editura Polirom, București, 2015.